Recent, guvernul a lansat, spre dezbatere publică,
un pachet de 47 de măsuri pentru combaterea sărăciei. Destinat, în primul rând,
minorilor, căci 1,7 milioane dintre ei se află în risc de sărăcie, pachetul se
adresează şi altor categorii sociale, cum ar fi vârstnicii, prin idei
menite să promoveze îmbătrânirea activă. La lansarea
pachetului, premierul Dacian Cioloş a detaliat o serie din obiectivele
acestuia: La naştere să asigurăm, dincolo de un sprijin pentru screening medical,
vaccinuri, să ne asigurăm că toţi copiii pot primi identitate. Sunt cazuri de
copii unde familiile nu au domiciliu fix şi, din acest motiv, sunt copii care rămân
fără identitate şi care sunt excluşi din sistemul de sprijin şi ne gândim să
venim aici cu câteva soluţii. La vârsta şcolară trebuie să reducem abandonul
şcolar. Apoi, pentru tinerii care au abandonat şcoala şi care nu au şanse la un
loc de muncă, aici ne gândim să venim cu o abordare proactivă din partea
Agenţiei de Ocupare, să dezvoltăm programe de asistenţă care să îi caute pe
aceşti tineri şi să îi ajute să se integreze din punct de vedere profesional
sau, prin extinderea programului A doua şansă la şcoală să poată să
poată să-şi continue educaţia.
Care este, însă,
dimensiunea exactă a sărăciei, dincolo de prezentări generale de tipul România
este una dintre cele mai sărace ţări din UE? La această întrebare încearcă să
răspundă, de aproximativ un an, Monitorul Social, dezvoltat de Fundaţia
Friedrich Ebert România. Acest proiect centralizează, analizează şi prezintă pe
înţelesul publicului larg date statistice sociale şi economice provenind de la
diverse instituţii naţionale şi europene. Odată sinteza realizată astfel,
devine limpede un fapt, consideră Victoria Stoiciu, coordonator de programe în
cadrul Fundaţiei Friedrich Ebert: unele din aceste date sunt înşelătoare. De
pildă, acelea potrivit cărora rata şomajului din România este una dintre cele
scăzute din UE. Statisticile privitoare la şomaj, rata de ocupare, dar şi cele
despre lucrătorii pe cont propriu camuflează, de fapt, o realitate dură.
Victoria Stoiciu: Ocuparea
se defineşte în UE prin referire la acele categorii de persoane care prestează
o muncă salariată sau nesalariată. De pildă, în ultimul caz, poţi fi PFA
(persoană fizică autorizată) sau lucrător pe cont propriu. Conform acestei
definiţii, în România există un procent decent al ratei de ocupare, undeva
peste 60%, ne încadrăm în media UE, deşi nu am atins ţinta din Agenda 2020.
Dar, dacă ne uităm la structura acestei categorii de populaţii, ce observăm? Că
avem în jur de 4,5 milioane de salariaţi. În afara lor mai există aproape 3
milioane de oameni dintre care jumătate sunt consideraţi lucrători pe cont
propriu (self-employed), iar ceilalţi sunt lucrători familiali neremuneraţi.
Aceştia din urmă prestează muncă în propria lor gospodărie, dar ei, de fapt, nu
realizează nici un fel de venit şi nu primesc nici un fel de plată la finalul
lunii. Practic, sunt şomeri, neavând un loc de muncă, dar statistic vorbind, ei
sunt consideraţi ca fiind ocupaţi. 90% din lucrătorii pe cont propriu sunt
ocupaţi în agricultură, agricultură, care la rândul ei, este un tip de ocupaţie
de subzistenţă.
Nici
salariaţii nu stau mai bine în condiţiile în care salariul minim brut din
România este de 218 de euro, numai cel din Bulgaria fiind puţin mai mic în UE.
Iar salariul mediu net a atins la sfârşitul lui 2015, suma de 473 de euro. În
plus, aşa-numitele transferuri sociale – ajutoarele de şomaj, alocaţii
pentru copii, pensii, etc ajutoare sociale – constituie maxim 16% din PIB.
Media europeană fiind de peste 20%, România mai bifează un record negativ,
fiind ţara europeană care cheltuie cel mai puţin pentru protecţia socială În aceste condiţii, cum i se pare Victoriei
Stoiciu actualul pachet anti-sărăcie: Este un pachet bun, nu am nimic de criticat
la el. Dar aş vrea să fac două observaţii. La începutul anului trecut a fost
adoptată Strategia Naţională Anti-Sărăcie pe perioada 2015-2020, strategie care
s-a aflat în dezbatere publică atunci, fiind OK din punctul meu de vedere. De
aceea, nu am înţeles de ce guvernul actual nu a încercat să continue ceea ce
s-a făcut în trecut. În condiţiile în care nu am auzit nici o critică
întemeiată faţă de vechea strategie, ei au construit altceva, complementar şi
OK, la rândul său. Există acest obicei al guvernelor din România de a veni şi a
şterge cu buretele tot ce au făcut cele dinainte, astfel încât nu mai există
nici o continuitate în politicile publice. În al doilea rând, deşi nu am nimic
de criticat pe fond şi toate măsurile din actualul pachet, referitoare la
transferurile sociale sunt necesare, trebuie mers la rădăcina sărăciei pentru a
eradica sărăcia. Sursa problemei este absenţa locurilor de muncă.
Pachetul anti-sărăcie lansat recent cuprinde şi câteva exemple de bune
practici, programe-pilot create de organizaţii non-guvernamentale incluse acum
în legislaţia naţională. Este cazul proiectului Fiecare copil în grădiniţă
dezvoltate de Asociaţia OvidiuRo, proiect ce presupune acordarea unui tichet
sociale în valoare de 50 de lei, acordat familiilor defavorizate ai căror copii
nu abandonează grădiniţa. Acest tichet poate fi folosit pentru a achiziţiona alimente, produse de
igienă, îmbrăcăminte şi încălţăminte. De când a devenit Fiecare copil în
grădiniţă un program naţional aflăm de la Maria Gheorghiu, preşedinta
executivă a Fundaţiei OvidiuRo: Este un proiect pe care noi
l-am implementat ca program-pilot începând din 2010 în comunităţile din
România, iar anul trecut am considerat că am găsit soluţia prin care putem
sprijini copiii săraci din România şi am pornit un proiect legislativ pentru a
transforma acest proiect-pilot Fiecare copil în grădiniţă într-un program
naţional. În octombrie 2015, Camera Deputaţilor a votat legea şi apoi, a urmat
colaborarea cu guvernul actual pentru scrierea normelor de implementare.
Acestea au fost definitivate la început de ianuarie, iar apoi, programul nostru
a fost încorporat şi în pachetul de combatere a sărăciei. Mecanismul central
este acesta să acordăm copiilor din familii defavorizate nişte tichete sociale
pentru grădiniţă, dacă au o frecvenţă regulată. În jurul acestui mecanism
central, noi am mai implementat şi alte măsuri cum ar fi acordarea de
îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru copii precum şi rechizite. Măsurile
cuprinse în noul pachet anti-sărăcie completează, aşadar, tichetul social cu
aceste lucruri.
Până
pe 10 februarie, primăriile au trebuit să trimită un număr estimat de copii
eligibili către administraţiile financiare, iar acestea au trimis deja banii la
bugetele locale.
