Tag: antrenamente

  • Vacanţa sportivilor se apropie de sfârşit

    Vacanţa sportivilor se apropie de sfârşit

    Relaxarea
    măsurilor de distanţare socială, preconizată, în România, pentru data de 15
    mai, va avea efecte şi în lumea sportului. Ionuţ Stroe, ministrul român al
    Tineretului şi Sportului, a dat, într-o conferinţă de presă, detalii despre
    paşii pe care îi are în vedere în drumul către revenirea la normal.



    Astfel, după 15
    mai, sportivii de performanţă vor putea reveni la antrenamente. În perioada
    pregătirii, sportivii vor fi izolaţi în cantonament. Fiecare club sau federaţie
    care doreşte să înceapă pregătirea trebuie să deţină o bază sportivă proprie cu
    toate utilităţile. Ministrul Stroe a mai precizat că toţi sportivii care vor relua
    pregătirile după ieşirea din starea de urgenţă vor fi obligaţi ca înainte de a
    intra în cantonament să stea în izolare totală la domiciliu timp de două
    săptămâni.


    Agerpres notează
    că niciunul dintre loturile naţionale şi olimpice ale României nu a mai
    efectuat pregătiri centralizate de la jumătatea lunii martie. Ministerul
    Tineretului şi Sportului a trimis atunci o adresă către toate centrele sportive
    naţionale prin care cerea sportivilor să evacueze bazele în contextul pandemiei
    de coronavirus.


    Cât priveşte
    reluarea competiţiilor, aceasta va depinde de situaţia epidemiologică. Regulile
    privind desfăşurarea competiţiilor vor fi anunţate de ministerul de resort în
    perioada următoare.


    Printre primii
    care au salutat reluarea pregătirilor pentru sportivii români de performanţă cu
    începere din 15 mai s-a aflat preşedinta
    Federaţiei Române de Canotaj, Elisabeta Lipă. Componenţii loturilor
    naţionale de canotaj s-au pregătit acasă în ultimele două luni, sub stricta
    supraveghere a antrenorilor. După data de 15 mai, ei îşi vor relua pregătirea
    la Complexul Sportiv Naţional Snagov. Este de menţionat că şapte echipaje s-au
    calificat deja la Jocurile Olimpice de la Tokio: patru rame masculin, dublu
    vâsle feminin – categoria uşoară, patru rame feminin, dublu vâsle masculin,
    dublu vâsle feminin, doi rame feminin şi doi rame masculin.