Tag: #AO2020

  • Sport Club RRI: Tenis de câmp

    Sport Club RRI: Tenis de câmp

    S-a încheiat, duminică, prima competiţie
    majoră din tenisul mondial – Openul Australiei. La feminin s-a impus, în
    premieră, jucătoarea americană Sofia Kenin, iar la masculin a triumfat, pentru
    a opta oară, sârbul Novak Djokovic. Românca Simona Halep a ajuns, pentru a doua
    oară în carieră, în semifinale. Ea a ratat însă accesul în finală în faţa
    sportivei spaniole Garbine Muguruza. Simona s-a ales cu 1.040.000 de dolari australieni şi 780 de puncte WTA,
    urcând pe locul 2 în clasamentul mondial.

    La sfârşitul
    acestei săptămâni revine în actualitate Fed Cup, competiţia internaţională a
    echipelor feminine. România întâlneşte, vineri şi sâmbătă, la Cluj, echipa
    Rusiei, în Grupa Mondială. Meciul contează pentru calificarea la turneul final
    al Fed Cup, care va avea loc la Budapesta, între 14 şi 19 aprilie.

    Pentru această
    întâlnire, din echipa României lipsesc Simona Halep, Irina Begu şi Monica
    Niculescu. Ele au renunţat la convocare pentru a se concentra pe turneele WTA
    în vederea calificării la Jocurile Olimpice de la Tokio. În aceste condiţii,
    căpitanul nejucător al României, Florin Segărceanu, a convocat pentru partida
    cu Rusia următoarele jucătoare: Ana Bogdan, numărul 90 mondial, Irina Bara,
    locul 160 în ierarhia WTA, Gabriela Ruse,
    locul 166, Jaqueline Cristian, locul 197 WTA şi Raluca Olaru, numărul 47 WTA la
    dublu. Irina Bara, Gabriela Ruse şi Jaqueline Cristian au fost nominalizate în
    premieră în lotul de Fed Cup al României.

    Să mai notăm că România
    nu a întâlnit niciodată Rusia în Fed Cup, dar a avut două confruntări cu URSS, în
    1978, la Melbourne, în sferturile Grupei Mondiale, şi în 1986, la Praga, în
    turul al doilea al Grupei Mondiale. Ambele au fost
    pierdute.

  • Sport Club RRI: Simona Halep, în semifinalele Openului Australiei

    Sport Club RRI: Simona Halep, în semifinalele Openului Australiei

    Jucătoarea română de tenis Simona Halep s-a
    calificat, miercuri, în semifinalele Openului Australiei, primul turneu de Mare
    Şlem al anului. În sferturile de finală, ea a trecut categoric, cu 6-1, 6-1, în
    doar 53 de minute, de Anett Kontaveit, din Estonia, numărul 31 mondial. Până acum, la această ediţie a turneului de la
    Melbourne, românca nu a pierdut niciun set. În jocul cu Kontaveit, a avut doar zece erori neforţate, faţă de 15
    ale adversarei sale. Pentru calificarea în penultimul act al competiţiei, Halep
    şi-a asigurat un cec de 1.040.000 de dolari australieni şi 780 de puncte WTA.

    Este pentru a doua oară
    când Simona se califică în semifinalele marelui turneu australian. Prima dată
    s-a întâmplat în 2018, când românca a ajuns până în finală, dar a pierdut în
    faţa danezei Caroline Wozniacki. În acelaşi an, Halep a câştigat la Roland
    Garros, iar în 2019, la Wimbledon.

    În semifinale, Simona o va înfrunta pe Garbine Muguruza,
    ocupanta locului 32 în clasamentul WTA. Miercuri, în sferturile de finală, jucătoarea
    spaniolă a învins-o în două seturi, cu 7-5, 6-3, pe rusoaica Anastasia
    Pavliucenkova, numărul 30 mondial. Muguruza este câştigătoare a două turnee de Mare
    Şlem, şi anume la Roland Garros, în 2016, şi la Wimbledon, în 2017. Ea nu a mai
    jucat o semifinală de Grand Slam din 2018, când a atins penultimul act la
    turneul parizian, unde a fost învinsă de Halep. Garbine Muguruza conduce însă în
    duelurile directe cu Simona Halep, cu 3-2, iberica reuşind să obţină toate cele
    trei victorii în faţa româncei pe suprafaţă dură.

  • Sport Club RRI: Românii la Australian Open

    Sport Club RRI: Românii la Australian Open

    România mai are o
    singură reprezentantă în întrecerile de simplu ale primului mare turneu de
    tenis al anului, şi anume Openul Australiei. Simona
    Halep s-a calificat marţi în turul secund al competiţiei, după ce a trecut de
    jucătoarea americană Jennifer Brady, cu 7-5, 6-1. Joi, Simona, a patra favorită
    a turneului, va juca împotriva britanicei Harriet Dart. Vă amintim că, în 2018,
    ea a reuşit să ajungă până în finala turneului găzduit de Melbourne, dar a
    pierdut în faţa danezei Caroline Wozniacki.

    Anul acesta, în turul doi al Openului
    Australian s-a calificat şi Sorana Cîrstea, după 6-2, 7-6, în primul tur, cu
    cehoaica Barbora Strycova. Ea s-a oprit însă miercuri în faţa tinerei jucătoare
    americane Cori Gauff, sportivă în vârstă de numai 15 ani. După ce a câştigat primul set cu 6-4, Sorana le-a
    pierdut pe următoarele două, cu 3 la 6 şi 5 la 7. Pentru calificarea în turul
    secund, Cîrstea va primi un cec de 128.000 de dolari australieni şi 70 de
    puncte WTA.

    Perechea
    alcătuită din tenismanul român Horia Tecău şi olandezul Jean-Julien Rojer s-a
    calificat, miercuri, în runda a doua a probei masculine de dublu. Tecău şi
    Rojer au trecut în primul tur cu 6-1, 3-6, 6-2 de cuplul format din britanicul Dominic
    Inglot şi pakistanezul Aisam-Ul-Haq Qureshi. Horia şi partenerul său, favoriţii
    numărul opt ai competiţiei de dublu, au obţinut victoria după o oră şi 36 de
    minute. În şaisprezecimile de finală, ei vor evolua contra australienilor Max
    Purcell şi Luke Saville. La ediţia de anul trecut, perechea româno-olandeză a
    pierdut încă din primul tur. Horia Tecău a jucat până acum două semifinale de
    dublu la Openul Australiei: în 2012, alături
    de suedezul Robert Lindstedt, şi în 2015, alături de actualul său partener,
    Jean-Julien Rojer.