Tag: apararea nationala

  • Apărarea naţională, strategie şi politică

    Apărarea naţională, strategie şi politică

    După bâlbâieli procedurale minore, provocate de lipsa cvorumului în
    comisia de politică externă a Senatului – care trebuia să dea un aviz, de
    altfel, doar consultativ -, Parlamentul de la Bucureşti a adoptat, marţi, în cvasiunanimitate,
    Strategia Naţională de Apărare a Ţării pentru perioada 2015-2019.
    Documentul, propus de preşedintele Klaus Iohannis şi susţinut de toate
    grupurile parlamentare, vizează, între altele, protejarea drepturilor şi libertăţilor
    fundamentale ale tuturor cetăţenilor şi garantarea siguranţei lor.

    În ajun,
    prezentându-l în plenul Legsislativului, şeful statului subliniase că noua
    strategie operează, în premieră, cu un concept de securitate extinsă şi include
    şi domenii precum economia, educaţia, sănătatea sau problemele de mediu.

    Liderul UNPR, Gabriel Oprea, asigură şefia Guvernului, în lipsa
    social-democratului Victor Ponta, convalescent, în Turcia, după operaţia la
    genunchi. Militar de profesie, general în rezervă, premierul interimar a
    afirmat că Strategia nu trebuie abordată în cheie politicianistă, fiindcă
    siguranţa cetăţeanului şi a statului sunt valori esenţiale. Oprea şi-a îndemnat
    colegii parlamentari să voteze pentru adoptarea documentului: Atunci
    când vorbim despre siguranţa şi securitatea românilor şi a României, nu poate
    exista vreun interes personal de grup, de partid. Într-un asemenea moment
    trebuie să ne unească buna credinţă.

    Vioara-ntâi a arcului
    guvernamental, PSD a susţinut, la rându-i, documentul, subliniind, însă, că
    acesta trebuie adaptat în permanenţă şi raportat la evoluţia mediului de
    securitate.

    Deputatul social-democrat Ion Mocioalcă: Promovarea
    acestui document şi stabilirea prin această strategie a direcţiilor de acţiune
    nu pot substitui deciziile guvernului în domeniul securităţii. Acesta fiind
    responsabil de alocare a fondurilor bugetare, încheierea de acorduri şi
    înţelegeri politice şi tehnice în domeniul apărării.

    Parteneriatul strategic cu Statele Unite, apartenenţa la NATO şi la
    Uniunea Europeană sunt reafirmate, în textul Strategiei, ca piloni ai politicii
    externe şi de securitate a Bucureştiului, perspectivă la care
    opoziţia liberală subscrie integral. Copreşedintele PNL, Vasile Blaga: Drumul
    României spre Vest, alături de partenerii noştri euroatlantici, este
    ireversibil. Parteneriatul strategic cu Statele Unite trebuie consolidat,
    inclusiv în domeniul economic şi comercial, iar rolul României în cadrul NATO
    şi în Uniunea Europeană trebuie să crească şi să fie întărit.

    Lider al
    nou-createi, prin fuziunea dintre liberal-reformatori şi conservatori, Alianţe
    a Liberalilor şi Democraţilor, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu,
    a lipsit de la votul din plenul reunit al Parlamentului. El acuză că, prin
    prevederile strategiei, se face transferul către Preşedinţie, în beneficiul lui
    Iohannis, a unor atribuţii ce aparţin Guvernului.

    Comentatorii vieţii politice de la Bucureşti
    cred, însă, că aceste obiecţii n-au o miză instituţională, ci ţin, mai degrabă,
    de idiosincraziile personale dintre primul şi al doilea om în stat.