Radio România Internațional

Tag: aperitiv

  • Rulouri boiereşti

    Rulouri boiereşti


    Ospeţele boiereşti din
    principatele române reprezenta o ocazie de a arăta invitaţilor cât de bogat
    este proprietarul casei în care erau organizate astfel de evenimente. Invitaţii
    erau nevoiţi să facă faţă unei duble provocări. Pe de o parte, mâncărurile erau
    săţioase, pe de altă parte erau servite până la 60 de feluri de mâncare, iar
    invitaţii erau obligaţi să mănânc tot ce li se aducea. Pe la jumătatea
    secolului al 19-lea, pe măsură de la curţile boiereşti au început să apară şi
    bucătari din vestul Europei, a aloc loc o modificare a meniului, cu mai puţine
    preparate şi cu influenţe din occident. În caietele de reţete de la curţile
    boiereşti erau notate cu grijă, nu numai cantităţile de legume şi carne, dar şi
    modalitatea de preparare, precum şi condimentele folosite, iar în timp au fost
    consemnate reţete tot mai rafinate.


    Dintre reţetele de sfârşit
    de secol 19 din Moldova, am remarcat două care se bezează pe carne tocată de
    porc şi de vită. Avem nevoie de jumătate de kg de carne de porc, cu grăsime şi
    de jumătate de kg de pulpă de vită. Carnea trebuie trebută prin maşina de tocat
    după care poate fi folosită atât pentru pregătirea unei rulade de cartofi, cât
    şi pentru umplerea unor rulouri din şuncă de porc.


    Pentru ruladă, mai avem nevoie de două kg de
    cartofi pe care îi curăţăm, îi mărunţim şi îi punem la fiert. Transformăm
    cartofii într-un piure mai tare, pe care îl amestecăm cu 100 de grame de unt.
    Carnea tocată în amestec, de porc şi de vită, o amestecăm cu două ouă cu mărar
    şi frunze de pătrunjel tocate mărunt. Adăugăm piper măcinat şi sare după gust.
    În trecut, piureul era întins pe un şervet după care era rulat, însă în zilele
    noastre, este de ajuns o folie de aluminiu. Întindem piureul, iar deasupra lui,
    amestecul de carne tocată, după care rulăm folia de aluminiu pe care o strângem
    la capete. Punem rulada astfel obţinută în cuptor, la foc mediu, pentru circa
    jumătate de oră. După aceea, trebuie să desfacem folia cu grijă, feliem rulada
    şi o servim caldă, cu puţin suc de roşii deasupra.


    Pentru rulourile din şuncă, umplute cu carne
    tocată, ingredientele sunt puţin diferite. Amestecăm carnea tocată cu două ouă,
    cu câţiva căţei de usturoi transformaţi în mujdei, cu puţin pesmet şi
    condimentăm cu piper şi punem sare după gust. Modelăm compoziţia ca la mititei,
    după care punem această carne tocată pe felii de şuncă pe care le rulăm. Ungem
    o tavă cu puţin ulei şi punem aceste rulouri. Pentru aspectul estetic, ungem
    aceste roluri cu un ou bătut şi presărăm seminţe de floarea soarelui sau de
    dovleac. Punem tava în cuptorul deja încălzit şi o lăsăm circa 30 de minute, la
    foc mediu spre mic. Rolurile pot fi servite calde, ca aperitiv.

  • Rulouri boiereşti

    Rulouri boiereşti


    Ospeţele boiereşti din
    principatele române reprezenta o ocazie de a arăta invitaţilor cât de bogat
    este proprietarul casei în care erau organizate astfel de evenimente. Invitaţii
    erau nevoiţi să facă faţă unei duble provocări. Pe de o parte, mâncărurile erau
    săţioase, pe de altă parte erau servite până la 60 de feluri de mâncare, iar
    invitaţii erau obligaţi să mănânc tot ce li se aducea. Pe la jumătatea
    secolului al 19-lea, pe măsură de la curţile boiereşti au început să apară şi
    bucătari din vestul Europei, a aloc loc o modificare a meniului, cu mai puţine
    preparate şi cu influenţe din occident. În caietele de reţete de la curţile
    boiereşti erau notate cu grijă, nu numai cantităţile de legume şi carne, dar şi
    modalitatea de preparare, precum şi condimentele folosite, iar în timp au fost
    consemnate reţete tot mai rafinate.


    Dintre reţetele de sfârşit
    de secol 19 din Moldova, am remarcat două care se bezează pe carne tocată de
    porc şi de vită. Avem nevoie de jumătate de kg de carne de porc, cu grăsime şi
    de jumătate de kg de pulpă de vită. Carnea trebuie trebută prin maşina de tocat
    după care poate fi folosită atât pentru pregătirea unei rulade de cartofi, cât
    şi pentru umplerea unor rulouri din şuncă de porc.


    Pentru ruladă, mai avem nevoie de două kg de
    cartofi pe care îi curăţăm, îi mărunţim şi îi punem la fiert. Transformăm
    cartofii într-un piure mai tare, pe care îl amestecăm cu 100 de grame de unt.
    Carnea tocată în amestec, de porc şi de vită, o amestecăm cu două ouă cu mărar
    şi frunze de pătrunjel tocate mărunt. Adăugăm piper măcinat şi sare după gust.
    În trecut, piureul era întins pe un şervet după care era rulat, însă în zilele
    noastre, este de ajuns o folie de aluminiu. Întindem piureul, iar deasupra lui,
    amestecul de carne tocată, după care rulăm folia de aluminiu pe care o strângem
    la capete. Punem rulada astfel obţinută în cuptor, la foc mediu, pentru circa
    jumătate de oră. După aceea, trebuie să desfacem folia cu grijă, feliem rulada
    şi o servim caldă, cu puţin suc de roşii deasupra.


    Pentru rulourile din şuncă, umplute cu carne
    tocată, ingredientele sunt puţin diferite. Amestecăm carnea tocată cu două ouă,
    cu câţiva căţei de usturoi transformaţi în mujdei, cu puţin pesmet şi
    condimentăm cu piper şi punem sare după gust. Modelăm compoziţia ca la mititei,
    după care punem această carne tocată pe felii de şuncă pe care le rulăm. Ungem
    o tavă cu puţin ulei şi punem aceste rulouri. Pentru aspectul estetic, ungem
    aceste roluri cu un ou bătut şi presărăm seminţe de floarea soarelui sau de
    dovleac. Punem tava în cuptorul deja încălzit şi o lăsăm circa 30 de minute, la
    foc mediu spre mic. Rolurile pot fi servite calde, ca aperitiv.

  • Zacusca

    Zacusca

    Se
    consumă rece, întinsă pe o felie de pâine sau într-o formă de minitartă, modelată
    din aluat crocant, motiv pentru care îşi găseşte loc şi pe platourile de
    aperitive reci. Zacusca este un amestec de legume coapte pe plită sau în cuptor
    şi apoi tocate. Se obţine din
    diferite legume precum vinete, gogoşari, ardei capia, ardei gras, ceapă, ba
    chiar şi din fasole verde sau fasole boabe, la care se adaugă piper şi frunze
    de dafin. Zacusca este pregătită în mod tradiţional acasă, la început de
    toamnă, atunci când se găsesc toate legumele. Există mai multe variante de zacuscă, din a căror
    reţete pot lipsi vinetele sau în care se adaugă ciupercile sau chiar peşte.


    Avem nevoie de 10 kg de vinete, de 5 kg de
    gogoşari şi de ardei capia, de 2 kg de roşii sau de o sticlă cu suc de roşii,
    de două kg de ceapă, de un litru de ulei, de piper negru boabe, de câteva foi
    de dafin şi de sare. Legumele precum vinetele, gogoşarii şi ardeii capia trebuie
    puse la copt pe plită sau pe tavă, în cuptor. După coacere, le sunt îndepărtate
    cotoarele şi pieliţele, iar în continuare pulpa rezultată trebuie lasată la
    scurs. Tăiată mărunt, ceapa este călită uşor în ulei într-un vas după care turnăm
    sucul de roşii. Adăugăm pulpa de gogoşari şi de ardei capia, pasată sau tocată
    mărunt, boabele de piper, cele câteva foi de dafin, puţină sare, turnăm restul
    de ulei şi omogenizăm. Conform unor reţete, se poate pune şi cimbru uscat şi
    mărunţit, precum şi măghiran. Vasul se lasă la foc mic pe aragaz sau, dacă
    zacusca este suficient de scăzută, se poate pune în cuptor, de asemenea la foc
    mic. Se consideră că zacusca a fiert suficient atunci când uleiul începe să
    iasă la suprafaţă. În continuare, zacusca este turnată in borcane cu capac, pe
    care le lăsăm să se răcească lent. Cu aceste cantităţi de legume se pot umple
    între 20 şi 25 de borcane de standard de 370 de mililitri. Pentru o mai bună
    conservare, aceste borcane trebuie puse într-un vas cu apă care va fi pus la
    fiert pentru un sfert de oră sau în tavă, în cuptorul rece, pe care îl încălzim
    uşor până când zacusca se încinge şi începe să se ridice în borcane. Borcanele
    cu zacuscă sunt lăsate apoi la răcit în cuptor, după care sunt depozitate
    într-un spaţiu răcoros şi fără lumină.


    O
    variantă de zacuscă este cea cu ciuperci. Modul de preparare este asemănător.
    Ciupercile trebuie mărunţite şi călite uşor împreună cu ceapa, după care se
    amestecă cu celelalte legume coapte şi tocate. Pot fi folosite ciuperci de tip
    champignon, ghebe, hribi sau alte specii de ciuperci, desigur, comestibile,
    care cresc spontan în pădure sau pe fâneţe.

  • Zacusca

    Zacusca

    Se
    consumă rece, întinsă pe o felie de pâine sau într-o formă de minitartă, modelată
    din aluat crocant, motiv pentru care îşi găseşte loc şi pe platourile de
    aperitive reci. Zacusca este un amestec de legume coapte pe plită sau în cuptor
    şi apoi tocate. Se obţine din
    diferite legume precum vinete, gogoşari, ardei capia, ardei gras, ceapă, ba
    chiar şi din fasole verde sau fasole boabe, la care se adaugă piper şi frunze
    de dafin. Zacusca este pregătită în mod tradiţional acasă, la început de
    toamnă, atunci când se găsesc toate legumele. Există mai multe variante de zacuscă, din a căror
    reţete pot lipsi vinetele sau în care se adaugă ciupercile sau chiar peşte.


    Avem nevoie de 10 kg de vinete, de 5 kg de
    gogoşari şi de ardei capia, de 2 kg de roşii sau de o sticlă cu suc de roşii,
    de două kg de ceapă, de un litru de ulei, de piper negru boabe, de câteva foi
    de dafin şi de sare. Legumele precum vinetele, gogoşarii şi ardeii capia trebuie
    puse la copt pe plită sau pe tavă, în cuptor. După coacere, le sunt îndepărtate
    cotoarele şi pieliţele, iar în continuare pulpa rezultată trebuie lasată la
    scurs. Tăiată mărunt, ceapa este călită uşor în ulei într-un vas după care turnăm
    sucul de roşii. Adăugăm pulpa de gogoşari şi de ardei capia, pasată sau tocată
    mărunt, boabele de piper, cele câteva foi de dafin, puţină sare, turnăm restul
    de ulei şi omogenizăm. Conform unor reţete, se poate pune şi cimbru uscat şi
    mărunţit, precum şi măghiran. Vasul se lasă la foc mic pe aragaz sau, dacă
    zacusca este suficient de scăzută, se poate pune în cuptor, de asemenea la foc
    mic. Se consideră că zacusca a fiert suficient atunci când uleiul începe să
    iasă la suprafaţă. În continuare, zacusca este turnată in borcane cu capac, pe
    care le lăsăm să se răcească lent. Cu aceste cantităţi de legume se pot umple
    între 20 şi 25 de borcane de standard de 370 de mililitri. Pentru o mai bună
    conservare, aceste borcane trebuie puse într-un vas cu apă care va fi pus la
    fiert pentru un sfert de oră sau în tavă, în cuptorul rece, pe care îl încălzim
    uşor până când zacusca se încinge şi începe să se ridice în borcane. Borcanele
    cu zacuscă sunt lăsate apoi la răcit în cuptor, după care sunt depozitate
    într-un spaţiu răcoros şi fără lumină.


    O
    variantă de zacuscă este cea cu ciuperci. Modul de preparare este asemănător.
    Ciupercile trebuie mărunţite şi călite uşor împreună cu ceapa, după care se
    amestecă cu celelalte legume coapte şi tocate. Pot fi folosite ciuperci de tip
    champignon, ghebe, hribi sau alte specii de ciuperci, desigur, comestibile,
    care cresc spontan în pădure sau pe fâneţe.

  • Aperitive din vinete

    Aperitive din vinete

    Trebuie alese
    câteva vinete de mărime potrivită şi cu o formă regulată pentru a fi mai uşor
    de copt pe plită. Trebuie să fie şi proaspete, adică să aibă o culoare închisă,
    şi lucioase pentru că, dacă sunt îmbătrânite, pot deveni amare. Bine spălate şi
    şterse de apă, vinetele se pun pe plită şi rotite periodic pentru a se coace
    uniform. Când coaja s-a înnegrit, iar interiorul s-a înmuiat, vinetele trebuie
    luate de pe plită şi lăsate să se răcească, atât cât să poată fi curăţate de
    coajă. După aceea, vinetele sunt lăsate la scurs pe un fund de lemn înclinat
    sau într-o strecurătoare. Urmează mărunţirea acestora cu un tocător de lemn sau
    chiar în mixer până când se transformă într-o pastă. Sunt puse apoi în vasul în
    care vor fi servite, sunt frecate cu puţin ulei, se adaugă o ceapă tocată
    mărunt şi sare după gust, iar la final salata este decorată cu felii de roşii
    şi ţinută la frigider. Este recomandată consumarea salatei de vinete împreună
    cu ardei copţi. Vinetele coapte pot fi amestecate cu pastă din dovlecei fierţi
    sau cu maioneză şi cu puţin mujdei de usturoi şi servite tot ca salată. De
    asemenea, această pastă de vinete poate fi folosită pentru alte aperitive,
    precum roşii umplute cu vinete sau ardei umpluţi cu vinete.


    Vinetele pane reprezintă un alt
    aperitiv care necesită un timp redus de pregătire. Trebuie alese vinete tinere,
    cu coajă lucioasă. După ce au fost spălate şi curăţate de coajă, vinetele sunt
    tăiate rondele peste care se pune puţină sare, după care sunt lăsate puţin la
    scurs. Rondele de vinete sunt trecute apoi prin făină şi apoi prăjite în ulei.
    Peste feliile prăjite de vinete se toarnă puţin mujdei de usturoi şi, pentru un
    plus de aromă, se presară busuioc, proaspăt sau conservat. Acest aperitiv poate
    fi consumat cald sau rece.


    O variantă mai simplă
    este cea de vinete prăjite,
    cu mujdei. Vinetele sunt curăţate de coajă, tăiate rondele în felii subţiri, cu
    o grosime de jumătate de cm, însă de această dată nu mai sunt trecute prin
    făină, ci sunt puse direct în tigaia cu ulei încins. Prăjim feliile pe ambele
    părţi, după care le scoatem din tigaie cu o spumieră, le scurgem de ulei şi le
    aranjăm pe un platou. Separat, curăţăm câţiva căţei de usturoi, îi pisăm şi îi
    amestecăm cu mărar tocat şi cu puţin ulei. Turnăm acest amestec peste rondelele
    de vinete. Într-o variantă mai elaborată, acest preparat poartă denumirea de
    vinete a la grec. Usturoiul pisat se pune împreună cu câteva roşii, tăiate
    cubuleţe într-un vas cu puţină apă şi se lasă la fiert circa un sfert de oră.
    Spre final, adăugăm o legătură de frunze de pătrunjel, tocate mărunt şi puţin
    ulei. Acest sos este turnat apoi peste feliile de vinete de pe platou.

  • Aperitive din vinete

    Aperitive din vinete

    Trebuie alese
    câteva vinete de mărime potrivită şi cu o formă regulată pentru a fi mai uşor
    de copt pe plită. Trebuie să fie şi proaspete, adică să aibă o culoare închisă,
    şi lucioase pentru că, dacă sunt îmbătrânite, pot deveni amare. Bine spălate şi
    şterse de apă, vinetele se pun pe plită şi rotite periodic pentru a se coace
    uniform. Când coaja s-a înnegrit, iar interiorul s-a înmuiat, vinetele trebuie
    luate de pe plită şi lăsate să se răcească, atât cât să poată fi curăţate de
    coajă. După aceea, vinetele sunt lăsate la scurs pe un fund de lemn înclinat
    sau într-o strecurătoare. Urmează mărunţirea acestora cu un tocător de lemn sau
    chiar în mixer până când se transformă într-o pastă. Sunt puse apoi în vasul în
    care vor fi servite, sunt frecate cu puţin ulei, se adaugă o ceapă tocată
    mărunt şi sare după gust, iar la final salata este decorată cu felii de roşii
    şi ţinută la frigider. Este recomandată consumarea salatei de vinete împreună
    cu ardei copţi. Vinetele coapte pot fi amestecate cu pastă din dovlecei fierţi
    sau cu maioneză şi cu puţin mujdei de usturoi şi servite tot ca salată. De
    asemenea, această pastă de vinete poate fi folosită pentru alte aperitive,
    precum roşii umplute cu vinete sau ardei umpluţi cu vinete.


    Vinetele pane reprezintă un alt
    aperitiv care necesită un timp redus de pregătire. Trebuie alese vinete tinere,
    cu coajă lucioasă. După ce au fost spălate şi curăţate de coajă, vinetele sunt
    tăiate rondele peste care se pune puţină sare, după care sunt lăsate puţin la
    scurs. Rondele de vinete sunt trecute apoi prin făină şi apoi prăjite în ulei.
    Peste feliile prăjite de vinete se toarnă puţin mujdei de usturoi şi, pentru un
    plus de aromă, se presară busuioc, proaspăt sau conservat. Acest aperitiv poate
    fi consumat cald sau rece.


    O variantă mai simplă
    este cea de vinete prăjite,
    cu mujdei. Vinetele sunt curăţate de coajă, tăiate rondele în felii subţiri, cu
    o grosime de jumătate de cm, însă de această dată nu mai sunt trecute prin
    făină, ci sunt puse direct în tigaia cu ulei încins. Prăjim feliile pe ambele
    părţi, după care le scoatem din tigaie cu o spumieră, le scurgem de ulei şi le
    aranjăm pe un platou. Separat, curăţăm câţiva căţei de usturoi, îi pisăm şi îi
    amestecăm cu mărar tocat şi cu puţin ulei. Turnăm acest amestec peste rondelele
    de vinete. Într-o variantă mai elaborată, acest preparat poartă denumirea de
    vinete a la grec. Usturoiul pisat se pune împreună cu câteva roşii, tăiate
    cubuleţe într-un vas cu puţină apă şi se lasă la fiert circa un sfert de oră.
    Spre final, adăugăm o legătură de frunze de pătrunjel, tocate mărunt şi puţin
    ulei. Acest sos este turnat apoi peste feliile de vinete de pe platou.

  • Cu clătitele, la festival

    Cu clătitele, la festival

    La sfârşitul acestei săptămâni, mii de vizitatori sunt aşteptaţi la Parada
    Clătitelor, un festival organizat de aproape două decenii în staţiunea
    arădeană Moneasa. Parada Clătitelor este cel mai aşteptat festival organizat în
    staţiunea Moneasa, care reuşeşte să atragă în fiecare an vizitatori din mai
    multe judeţe, dar şi din străinătate. Nu este însă singurul festival
    organizat în România care are ca scop creşterea vizibilităţii unei staţiuni
    turistice. La fel se întâmplă la Prejmer, unde în februarie – martie este organizată o Caravană a
    Clătitelor, care şi-a propus să aducă astfel în atenţie un obicei al saşilor
    din zona Braşovului, legat, se pare, de plecarea tinerilor în armată. Aceştia
    colindau prin sat pentru a-şi lua rămas bun, împărţind tuturor clătite pentru
    ca oamenii să nu îi uite. Şi la Moneasa vor fi împărţite clătite, scopul fiind
    probabil acela ca vizitatorii să nu uite şi să revină în această staţiune
    turistică. Organizatorii estimează că pe aleea principală a staţiunii, vor fi preparate circa 15 mii de clătite, o
    parte dintre ele urmând să fie împărţite gratuit vizitatorilor, la fel cum s-a
    întâmplat şi la ediţiile anterioare. Clătitele vor fi preparate de agenţi
    economici şi de reprezentanţi ai unor primării din judeţul Arad şi vor avea
    diferite umpluturi astfel încât vor putea fi servite ca aperitiv atunci când
    sunt umplute cu legume sau cu carne sau ca desert când au umplutură de dulceaţă,
    gem sau cremă de ciocolată.


    Fiind, se pare, inventate
    în Franţa, clătitele s-au răspândit în Europa astfel încât le putem întâlni sub
    diferite nume în vestul Europei şi pe continentul nord-american, dar şi în
    Europa centrală şi de Est. Şi în România le găsim pretutindeni, cel mai
    frecvent ca desert, cu umplutură de dulceaţă. În Transilvania găsim şi clătite
    cu umplutură de carne tocată, de pui, de porc sau de vită, amestecată cu ceapă
    şi cu ciuperci călite şi condimentată cu piper, cimbru, mărar sau boia. În
    Maramureş am întâlnit însă un preparat inedit, dar care ţine cont de tradiţiile
    gastronomice ale regiunii, clătite cu cârnaţi. Avem nevoie de cârnaţi de casă
    pe care-i tăiem feliuţe şi de câteva felii de şuncă pe care le tăiem în suviţe.
    Amestecăm cârnaţii şi şunca cu caşcaval ras şi cu puţin mărar tocat mărunt. Cu
    acest amestec umplem clătitele pe care le rulăm şi le punem într-un vas. De
    menţionat că, fiind aperitiv, atunci când facem coca de clătite nu adăugăm
    zahăr în compoziţie. După ce le-am aranjat în vas, turnăm puţină smântână peste
    clătite. Introducem vasul în cuptor şi îl lăsăm la foc potrivit, timp de 15
    minute. Dacă folosim un vas de sticlă termorezistentă, atunci trebuie să îl
    lăsăm ceva mai mult timp, peste 20 de minute, având în vedere că iniţial,
    cuptorul este rece.

  • Cu clătitele, la festival

    Cu clătitele, la festival

    La sfârşitul acestei săptămâni, mii de vizitatori sunt aşteptaţi la Parada
    Clătitelor, un festival organizat de aproape două decenii în staţiunea
    arădeană Moneasa. Parada Clătitelor este cel mai aşteptat festival organizat în
    staţiunea Moneasa, care reuşeşte să atragă în fiecare an vizitatori din mai
    multe judeţe, dar şi din străinătate. Nu este însă singurul festival
    organizat în România care are ca scop creşterea vizibilităţii unei staţiuni
    turistice. La fel se întâmplă la Prejmer, unde în februarie – martie este organizată o Caravană a
    Clătitelor, care şi-a propus să aducă astfel în atenţie un obicei al saşilor
    din zona Braşovului, legat, se pare, de plecarea tinerilor în armată. Aceştia
    colindau prin sat pentru a-şi lua rămas bun, împărţind tuturor clătite pentru
    ca oamenii să nu îi uite. Şi la Moneasa vor fi împărţite clătite, scopul fiind
    probabil acela ca vizitatorii să nu uite şi să revină în această staţiune
    turistică. Organizatorii estimează că pe aleea principală a staţiunii, vor fi preparate circa 15 mii de clătite, o
    parte dintre ele urmând să fie împărţite gratuit vizitatorilor, la fel cum s-a
    întâmplat şi la ediţiile anterioare. Clătitele vor fi preparate de agenţi
    economici şi de reprezentanţi ai unor primării din judeţul Arad şi vor avea
    diferite umpluturi astfel încât vor putea fi servite ca aperitiv atunci când
    sunt umplute cu legume sau cu carne sau ca desert când au umplutură de dulceaţă,
    gem sau cremă de ciocolată.


    Fiind, se pare, inventate
    în Franţa, clătitele s-au răspândit în Europa astfel încât le putem întâlni sub
    diferite nume în vestul Europei şi pe continentul nord-american, dar şi în
    Europa centrală şi de Est. Şi în România le găsim pretutindeni, cel mai
    frecvent ca desert, cu umplutură de dulceaţă. În Transilvania găsim şi clătite
    cu umplutură de carne tocată, de pui, de porc sau de vită, amestecată cu ceapă
    şi cu ciuperci călite şi condimentată cu piper, cimbru, mărar sau boia. În
    Maramureş am întâlnit însă un preparat inedit, dar care ţine cont de tradiţiile
    gastronomice ale regiunii, clătite cu cârnaţi. Avem nevoie de cârnaţi de casă
    pe care-i tăiem feliuţe şi de câteva felii de şuncă pe care le tăiem în suviţe.
    Amestecăm cârnaţii şi şunca cu caşcaval ras şi cu puţin mărar tocat mărunt. Cu
    acest amestec umplem clătitele pe care le rulăm şi le punem într-un vas. De
    menţionat că, fiind aperitiv, atunci când facem coca de clătite nu adăugăm
    zahăr în compoziţie. După ce le-am aranjat în vas, turnăm puţină smântână peste
    clătite. Introducem vasul în cuptor şi îl lăsăm la foc potrivit, timp de 15
    minute. Dacă folosim un vas de sticlă termorezistentă, atunci trebuie să îl
    lăsăm ceva mai mult timp, peste 20 de minute, având în vedere că iniţial,
    cuptorul este rece.

  • Mâncăruri din Banat

    Mâncăruri din Banat

    Banatul are o gastronomie distinctă, puternic influenţată de cea austro-ungară. Cumva este apropiată de
    gastronomia din Transilvania, însă în gastronomia Banatului întâlnim şi
    influenţe meridionale, datorită apropierii geografice de Grecia şi Italia, dar
    ea este influenţată şi de vecinătatea cu Serbia. Bucătăria bănăţeană se remarcă
    prin mâncăruri cu multe grăsimi, dar hrănitoare şi gustoase. Se foloseşte
    preponderent carnea de porc, de vită sau de pui, legumele sunt călite în untură
    sau în ulei, iar la sosuri se foloseşte făina pentru ca acestea să fie mai
    consistente.


    Caracteristică
    Banatului este zupa, adică supa cu carne
    de pasăre şi cu tăiţei de casă. Este un fel care
    este servit în mod tradiţional la sfârşit de săptămână, atunci când familia se
    reuneşte la masă. Conform tradiţiei, se foloseşte o pasăre de curte, iar
    tăiţeii sunt pregăţiţi în casă, cu făină şi cu ou. Aceşti tăiţei, în formă de
    romb sau dreptunghiulară, sunt folosiţi şi la alte preparate precum aşa-numita
    iofca cu brânză şi smântână sau budinca de iofca cu şuncă. De altfel, la
    Reşiţa chiar este organizat, în perioada premergătoare Paştelui, un Festival al
    tăiţeilor.


    Preparatele din carne
    de porc, degustate ca aperitiv împreună cu un pahar de răchie, cârnaţii sau
    sarmalele cu varză, ‘mari cât pumnul fac parte din zestrea gastronomică a
    Banatului. Un alt preparat caracteristic este papricaşul cu carne de pui. Este uşor de gătit, iar
    atunci când este pregătit pe îndelete, la cuptor, capătă o savoare deosebită.
    Ca şi la zupă, se
    foloseşte un pui, puţin unt,
    făină, o ceapă, boia de ardei dulce şi sare. După ce a
    fost porţionat, puiul este rumenit în unt într-un
    vas de tuci, împreună cu ceapa tocată. În continuare se presară o lingură de boia dulce, se adaugă făină şi, în
    final, se stinge cu apă, care se adaugă atât cât să acopere carnea de pui.
    Vasul de tuci se introduce la cuptor şi se lasă ca să mai scadă sosul. Spre
    final se poate adăuga puţin piper măcinat şi sare după gust.


    Bucătăria bănăteană
    este remarcabilă şi datorită dulciurilor. Ca şi în Transilvania, se pregătesc
    acele găluşte cu prune, cu înveliş de făină şi cartofi, tăvălite în final prin
    pesmet şi numite gomboţi, o denumire întâlnită atât în Ungaria, cât şi în
    Serbia. De asemenea, sunt foarte multe dulciuri făcute din foietaje, dar şi din
    aluat dospit.

  • Mâncăruri din Banat

    Mâncăruri din Banat

    Banatul are o gastronomie distinctă, puternic influenţată de cea austro-ungară. Cumva este apropiată de
    gastronomia din Transilvania, însă în gastronomia Banatului întâlnim şi
    influenţe meridionale, datorită apropierii geografice de Grecia şi Italia, dar
    ea este influenţată şi de vecinătatea cu Serbia. Bucătăria bănăţeană se remarcă
    prin mâncăruri cu multe grăsimi, dar hrănitoare şi gustoase. Se foloseşte
    preponderent carnea de porc, de vită sau de pui, legumele sunt călite în untură
    sau în ulei, iar la sosuri se foloseşte făina pentru ca acestea să fie mai
    consistente.


    Caracteristică
    Banatului este zupa, adică supa cu carne
    de pasăre şi cu tăiţei de casă. Este un fel care
    este servit în mod tradiţional la sfârşit de săptămână, atunci când familia se
    reuneşte la masă. Conform tradiţiei, se foloseşte o pasăre de curte, iar
    tăiţeii sunt pregăţiţi în casă, cu făină şi cu ou. Aceşti tăiţei, în formă de
    romb sau dreptunghiulară, sunt folosiţi şi la alte preparate precum aşa-numita
    iofca cu brânză şi smântână sau budinca de iofca cu şuncă. De altfel, la
    Reşiţa chiar este organizat, în perioada premergătoare Paştelui, un Festival al
    tăiţeilor.


    Preparatele din carne
    de porc, degustate ca aperitiv împreună cu un pahar de răchie, cârnaţii sau
    sarmalele cu varză, ‘mari cât pumnul fac parte din zestrea gastronomică a
    Banatului. Un alt preparat caracteristic este papricaşul cu carne de pui. Este uşor de gătit, iar
    atunci când este pregătit pe îndelete, la cuptor, capătă o savoare deosebită.
    Ca şi la zupă, se
    foloseşte un pui, puţin unt,
    făină, o ceapă, boia de ardei dulce şi sare. După ce a
    fost porţionat, puiul este rumenit în unt într-un
    vas de tuci, împreună cu ceapa tocată. În continuare se presară o lingură de boia dulce, se adaugă făină şi, în
    final, se stinge cu apă, care se adaugă atât cât să acopere carnea de pui.
    Vasul de tuci se introduce la cuptor şi se lasă ca să mai scadă sosul. Spre
    final se poate adăuga puţin piper măcinat şi sare după gust.


    Bucătăria bănăteană
    este remarcabilă şi datorită dulciurilor. Ca şi în Transilvania, se pregătesc
    acele găluşte cu prune, cu înveliş de făină şi cartofi, tăvălite în final prin
    pesmet şi numite gomboţi, o denumire întâlnită atât în Ungaria, cât şi în
    Serbia. De asemenea, sunt foarte multe dulciuri făcute din foietaje, dar şi din
    aluat dospit.