Tag: ARCO Madrid

  • Jurnal românesc – 25.02.2020

    Jurnal românesc – 25.02.2020

    Ministrul
    interimar de Interne, Marcel Vela, a declarat că în formularele înmânate la
    frontieră românilor care se întorc din străinătate au fost introduse şi
    prevederi din Codul penal privind declaraţiile false. Ministrul a precizat că,
    iniţial, formularele nu conţineau astfel de informaţii deoarece autorităţile
    s-au bazat pe responsabilitatea fiecărui cetăţean, dar că în urma incidentelor
    de la Suceava şi Sadova statul vine cu măsuri coercitive. Presa din Suceava a relatat
    despre 300 de persoane sosite din Bergamo, care au declarat însă la graniţă că
    vin din Germania. Cei care au venit şi nu au anunţat nu au făcut rău
    prefectului din Suceava sau directorului de la Direcţia de Sănătate Publică,
    şi-au făcut rău chiar lor şi familiilor lor (…) Cei care se joacă cu
    sănătatea publică (…) vor suporta rigorile legii, a spus Vela.
    Ministrul a făcut, din nou, apel la persoanele care se întorc din Italia şi
    China, ţări afectate de epidemia de coronavirus, să completeze cu date reale
    formularele pe care le primesc la intrarea în ţară şi, după evaluarea medicală,
    să respecte cu stricteţe recomandările medicilor. Totodată, Vela le-a cerut
    românilor din Italia să nu aglomereze intrările în România, pentru că
    autorităţile italiene au luat măsuri corecte, rapide şi eficiente.
    Ministrul interimar al Sănătăţii, Victor Costache, a anunţat la rându-i că România
    dispune în prezent de aproximativ 4.000 de locuri de carantină.




    Academia Română
    a reacţionat în urma primirii unui memoriu din partea comunităţii româneşti din
    Serbia referitor la dificultăţile pe care le întâmpină în privinţa folosirii limbii
    române în viaţa de zi cu zi. Într-o scrisoare adresată Academiei Sârbe de
    Ştiinţe şi Arte, Academia Română se declară preocupată de realităţile
    lingvistice din ţinuturile dintre Morava, Dunăre şi Timoc. Cel mai înalt
    for de știință și de cultură din România transmie că numele oficial al limbii
    vorbite de români (numiţi în trecut, de către străini, vlahi sau valahi) este
    acela de limba română şi aminteşte că sintagma de limba
    vlahă, folosită până în secolul al 19-lea în unele medii exterioare
    României şi poporului român, a fost înlocuită oficial, cu sintagma de
    limba română, aplicată tuturor dialectelor şi graiurilor acesteia.
    Academia subliniază că România va fi mereu apropiată de Serbia în
    procesul integrării în Uniunea Europeană, dar că unul dintre criterii
    este cel al dreptului minorităţilor naţionale de a se exprima în limba maternă.
    În încheierea documentului, preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, îşi
    exprimă dorinţa de normalizare a situaţiei expuse şi de continuare a bunei
    colaborări dintre cele două instituţii. Între 250.000 si 300.000 de români
    trăiesc în Timoc, potrivit preşedintelui Partidului Neamului Romanesc
    din regiune, Predrag Balaşevici.




    Galeriile
    românești GAEP, Ivan și Suprainfinit din București vor participa la a 39-a
    ediție a Târgului Internațional de Artă Contemporană ARCO Madrid, care va avea
    loc între 26 februarie și 1 martie 2020. Lucrări ale artiştilor Ross Taylor și
    Jaro Varga, de la Galería Ivan, şi ale lui Felipe Cohen, Vlatka Horvat,
    Marilena Preda Sânc și Ignacio Uriarte, de la Galeria GAEP, au fost incluse în
    secțiunea Program General, în vreme ce creaţiile lui Vlad Nancă, de la
    Suprainfinit, vor apărea în secțiunea Opening. De asemenea, colectivul artistic
    Apparatus 22, înfiinţat în 2011 în Bucureşti, participă cu o serie de proiecte
    la standul Galeriei Più din Bologna. ARCO Madrid este în topul primelor trei
    târguri de artă contemporană cu cei mai mulți vizitatori la nivel mondial şi
    reuneşte peste 200 de galerii din 31 de țări. Institutul Cultural Român de la
    Madrid susține, încă din 2012, participarea galeriilor românești la această
    manifestare.





    Accademia di Romania din Roma organizează pe 26
    februarie întâlnirea dintre dramaturgul român Matei Vișniec și profesorul Bruno
    Mazzoni, specialist în literatura română
    şi traducător. Cei doi vor discuta despre tematica, poetica și recepţia
    teatrului lui Vișniec în Italia. În cadrul întâlnirii, compania MetisTeatro din
    Roma, a doua companie teatrală din capitala italiană, va pune în scenă câteva momente
    din piesele lui Matei Vișniec pe care le-a montat în această perioadă într-o
    serie de spectacole la teatrele din Roma. Totodată, cei prezenţi vor avea
    ocazia să intre în dialog cu dramaturgul român. Matei Vişniec a studiat
    filozofia la Universitatea București. El crede în rezistența culturală, în
    capacitatea literaturii de a demola totalitarismul şi consideră că teatrul și
    poezia pot denunța manipularea prin idei mari, precum și spălarea
    creierului prin ideologie. Evenimentul de la Roma este organizat cu patronajul
    Ambasadei României în Italia.

  • Jurnal românesc – 18.02.2020

    Jurnal românesc – 18.02.2020

    Românul care a fost diagnosticat pozitiv cu coronavirus pe nava de croazieră Diamond Princess este stabil, iar starea lui de sănătate este în continuare bună, a anunţat Ministerul de Externe. El se află internat de săptămâna trecută într-un spital din Japonia şi primeşte tratament de specialitate. MAE precizează că niciun alt român din cei 16 rămaşi la bordul navei aflată în carantină în portul Yokohama nu a fost infectat până acum, în condiţiile în care autorităţile japoneze au anunţat că au identificat alte 99 de cazuri de infectare. Bucureştiul a transmis totodată că o parte din cetăţenii români vor putea debarca pe 19 februarie, când expiră perioada iniţială de carantină. Ei vor primi un certificat medical şi vor putea pleca acasă. Românii care sunt, însă, membri ai echipajului ar putea fi supuşi unei noi perioade de carantină de 14 zile. Bilanţul epidemiei provocate de Covid-19, numele dat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii noului coronavirus, a depăşit 1.800 de morţi în China continentală, susţine Beijingul. Potrivit autorităţilor medicale chineze peste 72.000 de persoane au fost infectate de la începutul epidemiei.



    Galeriile românești GAEP, Ivan și Suprainfinit din București vor participa la a 39-a ediție a Târgului Internațional de Artă Contemporană ARCO Madrid, care va avea loc între 26 februarie și 1 martie 2020. Lucrări ale artiştilor Ross Taylor și Jaro Varga, de la Galería Ivan, şi ale lui Felipe Cohen, Vlatka Horvat, Marilena Preda Sânc și Ignacio Uriarte, de la Galeria GAEP, au fost incluse în secțiunea Program General, în vreme ce creaţiile lui Vlad Nancă vor apărea în secțiunea Opening. De asemenea, colectivul artistic Apparatus 22, înfiinţat în 2011 în Bucureşti, participă cu o serie de proiecte la standul Galeriei Più din Bologna. ARCO Madrid este în topul primelor trei târguri de artă contemporană cu cei mai mulți vizitatori la nivel mondial şi reuneşte peste 200 de galerii din 31 de țări. Institutul Cultural Român de la Madrid susține, încă din 2012, participarea galeriilor românești la această manifestare.



    Premierul interimar Ludovic Orban a declarat că Guvernul ia în calcul elaborarea unui mecanism care să susţină asigurarea finanţării pentru proiectele convenite între localităţile înfrăţite din România şi Republica Moldova. Ştim foarte bine care este situaţia în Republica Moldova. Ne gândim la un instrument care să ajute localităţile din România, care sunt înfrăţite cu localităţi din Basarabia, să poată să aibă finanţările necesare pentru a finanţa acele proiecte care sunt convenite cu primarii din Basarabia, a premierul. Declaraţia lui Orban survine după ce un reprezentant al autorităţilor locale din stânga Prutului a cerut ca România să nu mai ofere bani guvernelor centrale, ci ca fondurile să fie alocate direct proiectelor iniţiate de acestea. În ianuarie, atât preşedintele Klaus Iohannis cât şi ambasadorul ţării noastre la Chișinău, Daniel Ioniță, au precizat că România va continua cu Republica Moldova doar acele proiecte de interconectare strategică şi cele cu impact la nivel local. Bucureştiul condiţionează reluarea totală a sprijinului de respectarea angajamentelor privind parcursul european şi reforma în domenii precum justiţia, administraţia şi combaterea corupţiei.



    Expoziția de desene Evacuare, a artistei Laura Partin, va fi deschisă pe 19 februarie la Accademia di Romania din Roma, cu sprijinul Institutului Cultural Român. Vor fi expuse 60 de lucrări ce abordează tema romilor evacuați din casele închiriate în România din 2010 și până în prezent. Proiectul a fost inspirat de fotografii ale fotojurnaliștilor, articole și reportaje video despre aceste cazuri şi documentează situația vulnerabilă și excluziunea socială a romilor care au ajuns pe stradă sau în locuințe precare. Laura Partin s-a născut în 1986 la Iași. Deţine o licență în grafică și un master în cercetare interdisciplinară în domeniul teoriei artei. Din 2016 a început o teză de doctorat la Universitatea Paris 8, iar din 2018 lucrează că mediator cultural la Musée des Avelines din capitala Franţei. Expoziţia de la Roma va putea fi vizitată până pe 29 februarie.



    Operatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei Eures România, 619 locuri de muncă. Cele mai multe job-uri pentru români sunt disponibile în Spania – 500, unde sunt căutaţi muncitori în agricultură. Norvegia pune la dispoziţie 43 de posturi de bucătar, farmacist, instalator şi în domeniul industriei auto, iar Germania, 39 de de locuri de muncă pentru asistenţi stomatologie, bucătari, cameriste şi mecanici de locomotivă. Anunţul mai cuprinde 26 de locuri de muncă în Olanda pentru muncitori necalificaţi în grădinărit şi horticultură, 8 în Suedia pentru mecanici şi vopsitori auto şi 3 în Belgia în domeniul agricol. Cei interesaţi pot viziona oferta completă pe pagina de internet www.eures.anofm.ro sau se pot prezenta la sediul agenţiei judeţene pentru ocuparea forţei de muncă din zona de reşedinţă, unde pot fi îndrumaţi de consilierul Eures.