Tag: Arena Nationala

  • Info Sport – 31.10.2024

    Info Sport – 31.10.2024

    Echipa de baschet feminin Sepsi Sfântu Gheorghe a obţinut prima sa victorie în EuroCup, Grupa C. Miercuri, campioana României a învins cu 70-63, pe teren propriu, echipa greacă Proteas Voulas. Gruparea din Covasna a condus jocul de la un capăt la altul, cu excepţie unei scurte perioade, la mijlocul sfertului al treilea, când formaţia elenă a fost în avantaj. Baschetbalista americană Ciera Johnson a fost cea mai bună jucătoare a echipei gazdă, cu 24 puncte şi 14 recuperări. În celălatalt meci din grupă, Steaua Roşie a pierdut la Belgrad cu IDK Gipuzkoa, din Spania – scor 78-80. Gipuzkoa este lider, cu 8 puncte, urmată de Steaua Roşie, cu 6 puncte, apoi Sepsi şi Voulas, cu câte 5 puncte. În penultima etapă, Sepsi va juca pe 20 noiembrie, la San Sebastian, cu Gipuzkoa. În şaisprezecimile de finală se califică primele două clasate din fiecare grupă, apoi cele mai bune patru formaţii de pe locul al treilea şi cele patru echipe clasate pe locul al patrulea în grupele Euroligii feminine.

     

    Din baschetul masculin, să notăm că U-BT Cluj-Napoca a învins cu emoţii echipa italiană Umana Reyer Veneţia, cu 86-78, miercuri, acasă, în EuroCup, Grupa B. Campioana României a reuşit a treia sa victorie consecutivă, după un debut greoi de sezon, cu trei eşecuri. Formaţia italiană a dominat mai bine de trei sferturi din joc, iar cu zece minute înainte de final avea 68-56. Clujenii au făcut însă un ultim „sfert” de excepţie, înclinând balanţa pe final. Cel mai bun de la învingători, cu 16 puncte, 4 recuperări şi 4 pase decisive, a fost francezul Adam Mokoka. Pe 6 noiembrie, U-BT Cluj-Napoca va juca în deplasare cu Türk Telekom din Ankara.

     

    În Cupa României la fotbal, săptămâna aceasta a programat prima etapă a fazei grupelor. Miercuri, în Grupa B, pe Arena Naţională din Capitală, s-au întâlnit echipele bucureştene Dinamo şi FCSB, în derby-ul clasic al fotbalului românesc. FCSB s-a impus categoric, cu 4-0. Au marcat Alexandru Băluţă, în minutul 56, apoi brazilianul Luis Phelipe, în minutul 70, şi Marius Ştefănescu, în minutele 81 şi 88. Campioana câştigase şi jocul disputat în Superligă cu Dinamo, scor 2 la 0, în urmă cu doar 10 zile.

     

  • Meci de adio pe Arena Naţională

    Meci de adio pe Arena Naţională

    Sâmbătă a fost stabilit un nou record de asistenţă pe cel mai mare stadion al României, Arena Naţională din Bucureşti. 54.967 de spectatori exuberanţi au participat la meciul de retragere al aşa-numitei Generaţii de Aur a fotbalului românesc, autoarea celor mai spectaculoase rezultate înregistrate vreodată de echipa naţională. A fost o generaţie ce a debutat în fotbal pe vremea dictaturii comuniste, sub care a deprins tenacitatea şi rezistenţa la privaţiuni, şi a explodat valoric după Revoluţia din 1989, când, eliberată de interdicţia de se transfera în străinătate, şi-a putut proba talentul la marile cluburi europene.

     

     

    Anii 90, ai celei mai iubite Naţionale, au fost, însă, prefaţaţi de anii 80, ai celor mai bune echipe româneşti de club. În 1983, Universitatea Craiova ajungea în semifinalele Cupei UEFA. Un an mai târziu, Dinamo Bucureşti juca o semifinală de Cupa Campionilor, pentru ca, pe 7 mai 1986, Steaua Bucureşti să-şi adjudece trofeul, în Spania, la Sevilla, după ce a învins in finală cu 2-0, după loviturile de departajare, celebra FC Barcelona. În februarie 1987, la Monte Carlo, Steaua câştiga şi Supercupa Europei, după 1-0 cu sovieticii de la Dinamo Kiev, iar în 1989 mai juca o finală de Cupa Campionilor.

     

    Formate în exclusivitate din fotbalişti români, Steaua şi Dinamo aveau să fie principalele rezervoare ale Naţionalei, care a mers la trei turnee finale mondiale (Italia 90, Statele Unite 94, Franţa 98) şi două europene (Anglia 96, Belgia şi Olanda 2000). Cea mai mare performanţă a acelei echipe, condusă de pe banca tehnică de Anghel Iordănescu, a fost sfertul de finală de la Cupa Mondială din Statele Unite, când românii au pierdut, la loviturile de departajare, cu 4-5 în faţa Suediei, după ce în optimi au eliminat vicecampioana mondială din epocă, Argentina, cu 3-2.

     

    Liderii de valoare şi de autoritate, deopotrivă în vestiar şi pe teren, ai acelei generaţii au fost mijlocaşul ofensiv Gheorghe Hagi şi fundaşul central Gheorghe Popescu. Primul a jucat la Real Madrid şi Barcelona, celălalt a ajuns căpitanul Barcelonei. Fundaşul dreapta Dan Petrescu a fost un jucător emblematic pentru Chelsea Londra. Atacantul Florin Răducioiu este singurul fotbalist român care a evoluat în toate marile campionate naționale ale Europei (Anglia, Franța, Germania, Italia și Spania).

     

    Unii cu multe kilograme în plus şi cu părul albit, alţii cu siluete rămase impecabile, toţi componenţii Generaţiei de Aur au fost, sâmbătă, pe teren, pentru o previzibilă victorie protocolară în faţa unor foste staruri ale fotbalului mondial, selecţionate de portughezul Jose Mourinho. România a câştigat cu 3-2.

     

    Concluziile serii de pe Arena Naţională i-au aparţinut selecţionerului oaspete, Mourinho: „Totul a fost pentru aceşti băieţi care au făcut istorie pentru ţara lor. Iar 30 de ani mai târziu ţara nu i-a uitat, ţara le-a mulţumit.”

     

     

  • Info Sport

    Info Sport

    La turneul feminin de tenis de la Miami, din categoria WTA 1000, dotat cu premii de 8.770.000 de dolari, a mai rămas în concurs, la simplu, o singură jucătoare din România. Calificată direct în turul doi, Sorana Cîrstea, cap de serie numărul 19, va juca împotriva sportivei americane Sloane Stephens. Româncele care au evoluat în primul tur al concursului au fost eliminate încă de marți. Simona Halep a fost învinsă de Paula Badosa, din Spania, cu 1-6, 6-4, 6-3, Ana Bogdan a pierdut cu 2-6, 4-6 în fața cehoaicei Katerina Siniakova, iar Jaqueline Cristian a fost depășită de franțuzoaica Diane Parry, cu 7-6, 6-2.

    La Campionatele Mondiale de patinaj artistic de la Montreal, Julia Sauter, reprezentanta României, a ratat calificarea pentru programul liber. După programul scurt, ea s-a clasat pe locul 27, cu 52,52 puncte. Au mers mai departe primele 24. Cel mai bine s-a clasat Loena Hendrickx, din Belgia, cu 76,98 puncte, urmată de Isabeau Levito, din Statele Unite, și de Haein Lee, din Coreea de Sud, ambele la mai bine de 3 puncte distanță de belgiancă.

    Vineri, echipa de fotbal a României întâlnește, la București, pe Arena Națională, formația Irlandei de Nord, în primul joc amical al primăverii. Întâlnirea face parte din campania de pregătire a prezenței tricolorilor la Campionatul European programat în vară, în Germania. Înaintea meciului, antrenorul Naționalei române, Edward Iordănescu, a declarat că este extrem de îngrijorat de jucătorii care nu evoluează foarte mult la echipele de club din străinătate. Recent, mai mulți fotbalişti români au prins transferuri la cluburi europene de înalt nivel, precum Radu Drăgușin la Tottenham, sau portarul Horațiu Moldovan la Atletico Madrid, dar sunt departe de a-și fi câștigat locul în primele echipe.
    Iordănescu a subliniat însă că merge pe continuitate și omogenitate, spunând că nu poate face schimbări dramatice în lot cu o singură acțiune înaintea turneului final al Campionatului European. După jocul cu nord-irlandezii, tricolorii se vor deplasa în Spania pentru a disputa, marți, la Madrid, un alt joc amical, împotriva Columbiei. Înainte de participarea la EURO, România va mai disputa, în iunie, două partide amicale, ambele la Bucureşti, pe stadionul Steaua: marţi, 4 iunie, contra Bulgariei, şi sâmbătă, 8 iunie, împotriva reprezentativei din Liechtenstein.

  • Italia este noua campioană europeană la fotbal

    Italia este noua campioană europeană la fotbal

    Italia este noua campioană europeană, după ce a învins Anglia cu scorul de 3-2 la loviturile de departajare, duminică seara, pe Stadionul Wembley din Londra, în finala EURO 2020, în care scorul a fost egal, 1-1 (0-1, 1-1), la finalul celor 120 de minute.



    Amintim că Arena Naţională din Bucureşti a găzduit 4 meciuri din cadrul turneului final EURO 2020.

  • Olanda a câştigat grupa C a turneului final EURO 2020

    Olanda a câştigat grupa C a turneului final EURO 2020

    Olanda a câştigat grupa C a turneului final EURO 2020, iar Austria a ocupat locul 2. Naţionala de fotbal a Olandei a învins selecţionata Macedoniei de Nord cu scorul de 3-0 (1-0), luni seara, pe Johan Cruijff ArenA din Amsterdam. Olanda, care era deja câştigătoarea grupei, s-a impus prin golurile marcate de Memphis Depay (24) şi Georginio Wijnaldum (51, 58).



    În optimi, Olanda va întâlni o echipă clasată pe locul al treilea într-un din Grupele D, E sau F.



    Meciul a fost arbitrat de o brigadă din România, cu Istvan Kovacs la centru, iar Vasile Florin Marinescu şi Ovidiu Artene, arbitri asistenţi. Pentru Kovacs a fost primul meci pe care l-a condus la EURO.



    Pe de altă parte, selecţionata de fotbal a Austriei s-a calificat în optimile de finală ale EURO 2020 după ce a învins formaţia Ucrainei cu scorul de 1-0 (1-0), luni seara, pe Arena Naţională din Bucureşti. Austria s-a impus la limită, prin golul lui Christoph Baumgartner (21), încheind grupa pe locul secund.



    Austria va juca în optimile de finală cu câştigătoarea Grupei A, Italia, pe 26 iunie, la Londra.



    În clasamentul final, Olanda a ocupat primul loc, cu 9 puncte, urmată de Austria, 6 puncte, Ucraina, 3 puncte, Macedonia de Nord, 0 puncte. Ucraina are şanse mici să se califice în optimile de finală de pe locul al treilea.

  • Starea de alertă a fost prelungită cu încă 30 de zile

    Starea de alertă a fost prelungită cu încă 30 de zile

    Guvernul de la București a aprobat, miercuri, prelungirea stării de alertă, cu încă 30 de zile, pe întreg teritoriul României, începând din 12 iunie, a anunţat pemierul Florin Cîţu. La meciul din optimile Campionatului European de Fotbal, care se va desfăşura în România, va fi permis accesul publicului până la 50% din capacitatea tribunelor Arenei Naţionale, a precizat Citu.

    Se redeschide punctul de trecere a frontierei României cu Republica Moldova de la Rădăuţi Prut, judeţul Botoşani, a precizat premierul la finalul şedinţei Executivului.


    Șeful Executivului a mai anunţat că s-a decis permiterea organizării şi desfăşurării în aer liber a evenimentelor, întrunirilor în cadrul campaniei electorale aferente alegerilor locale parţiale din data 27 iunie, cu participarea unui număr de până la 1.000 de persoane. Potrivit acestuia, s-a stabilit şi extinderea numărului de persoane care să participe la evenimente private, nunţi, botezuri, la maxim 200 în interior şi cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare.

  • Fotbalul mare vine la Bucureşti

    Fotbalul mare vine la Bucureşti

    Vineri
    debutează ediția 2020 a Campionatului European de fotbal. Amânată cu un an din
    cauza pandemiei noului coronavirus, întrecerea se va desfășura, în premieră, în
    orașe din mai multe țări membre UEFA. În total, 11 orașe vor găzdui jocurile
    din grupe și fazele finale, de la Glasgow la Baku, de la Sankt Petersburg la
    Sevilla. Partida care deschide competiția va avea loc la Roma și va opune
    echipele Italiei și Turciei, din cadrul Grupei A. Duminică. 13 iunie, are loc
    prima partidă găzduită de București. Se vor întâlni reprezentativele Austriei
    și Macedoniei de Nord, în cadrul grupei C, din care mai fac parte Țările de Jos
    și Ucraina. În total, la București vor avea loc patru meciuri. Pe 17 iunie se
    vor confrunta Ucraina și Macedonia de Nord apoi, pe 21 iunie, va avea loc
    partida dintre Ucraina și Austria. Celelalte jocuri din grupa C se vor
    desfășura la Amsterdam. Ultima partidă găzduită de capitala României face parte
    din programul optimilor de finală și se va juca pe data de 28 iunie. Toate
    jocurile se vor disputa pe Arena Națională, cel mai mare stadion din România,
    cu o capacitate de 55.600 de locuri, din care vor fi ocupate maxim 13.000.

    Pentru EURO, stadionul a fost pregătit special. Mai multe spații tehnice au
    fost modernizate, iar gazonul a fost schimbat. Pentru pregătirea echipelor
    așteptate la București, autoritățile au refăcut trei stadioane mai mici. Au
    fost gata doar două, și anume Stadionul STEAUA, un adevărat templu al fotbalului
    românesc, și Stadionul ARCUL DE TRIUMF, care găzduiește, de obicei, jocurile
    Naționalei de rugby a României. Stadionul VALENTIN STĂNESCU, arena tradițională
    a clubului Rapid București, este încă în lucrări. Pe STEAUA se va antrena echipa Macedoniei de Nord,
    iar pe ARCUL DE TRIUMF, Austria. Naționala Ucrainei se va pregăti în apropierea
    Bucureștiului, pe Stadionul ANGHEL IORDĂNESCU din Voluntari.

    Să mai notăm că,
    dacă s-ar fi calificat la EURO 2020, echipa României ar fi jucat cel puțin două
    dintre cele trei partide din grupă în fața propriilor suporteri. Tricolorii au
    ratat însă calificarea la Europene, după ce au ocupat locul 4 în grupa F. Au
    fost întrecuți de Spania, Suedia și Norvegia, depășind în clasament doar
    echipele Insulelor Faroe și Maltei. În urma rezultatelor din Liga Națiunilor,
    noua competiție europeană inter-țări, România a mai avut o șansă pentru EURO 2020, prin calificarea într-un
    baraj, în care a întâlnit Islanda. Cu antrenorul Mirel Rădoi la cârmă,
    tricolorii au pierdut cu 1 la 2. Fotbalul mare vine, deci, la București, însă
    echipa României îl va privi din tribune sau din fața televizorului.


  • Sport Club RRI – Fotbal de top la Bucureşti

    Sport Club RRI – Fotbal de top la Bucureşti

    Bucureştiul a revenit, marţi, pe harta Ligii Campionilor la fotbal. Pe Arena Naţională din capitala României s-au întâlnit, în prima manşă a optimilor de finală ale Ligii, echipele Atletico Madrid şi Chelsea. UEFA a programat jocul pe stadionul bucureştean din cauza problemelor legate de intrarea jucătorilor echipei engleze în Spania, pe fondul pandemiei de coronavirus.



    Partida de marţi a adus pe Arena Naţională cele mai scumpe echipe care au evoluat vreodată pe acest stadion. Împreună, jucătorii celor două formaţii sunt evaluaţi, pe piaţa de transferuri, la aproape un miliard şi jumătate de euro. Nu ne miră, astfel, faptul că organizatorii partidei au făcut totul pentru a asigura condiţii cât mai bune de joc. Gazonul Arenei Naţionale, amenajat şi întreţinut în mod special pentru meciul de marţi, a fost impecabil.



    Jocul celor două echipe nu s-a ridicat la nivelul aşteptat, însă au existat şi momente de magie, precum cel din minutul 68, când francezul Olivier Giroud, de la Chelsea, a marcat singurul gol al partidei, cu o execuţie acrobatică. Iniţial, reuşita lui Giroud a fost anulată pentru ofsaid, dar în urma analizei video s-a observat că el primise mingea de la un adversar. În rest, jocul a fost lipsit de spectaculozitate, mai ales din cauză că Atletico, liderul campionatului spaniol, a avut o abordare ultradefensivă şi nu a tras niciun şut pe spaţiul porţii echipei engleze. Acum, după victoria cu 1-0, Chelsea are prima şansă la calificarea în sferturile de finală.



    Mai trebuie spus că UEFA are în vedere Arena Naţională din Bucureşti şi pentru alte jocuri din actualul sezon al competiţiilor europene. Incidenţa relativ scăzută a pandemiei de coronavirus, în România, comparativ cu alte ţări europene, face ca Bucureştiul să intre pe lista scurtă a posibilelor gazde.

  • Weekend sportiv

    Weekend sportiv

    În acest weekend începe o nouă ediţie a
    campionatului primei ligi române de fotbal. Faţă de anul trecut, competiţia are
    un nou format, cu 16 echipe în loc de 14. La finalul sezonului regular,
    echipele de pe locurile 1-6 intră în play-off, care se va desfăşura tur-retur,
    numărând deci 10 etape. Formaţiile de pe locurile 7-16 vor continua în
    play-out, care se va desfăşura într-o unică manşă, având în total 9 etape.
    Echipa de pe locul întâi în play-off participă în preliminariile Ligii
    Campionilor, iar cea de pe locul 2, în calificările pentru Liga Europa. Locul 3
    din play-off va juca baraj cu câștigătoarea barajului dintre locurile 1 si 2
    din play-out pentru al doilea loc în Europa League. Grupările care vor ocupa locurile
    9 si 10 din play-out retrogradează direct, în locul lor promovând direct
    locurile 1 şi 2 din liga secundă . Echipele de pe locurile 7 şi 8 din play-out
    joacă baraj cu formaţiile de pe locurile 3 şi 4 din Liga a doua.


    În prima etapă a campionatului Ligii Întâi,
    vineri, un singur joc: FC Argeş – FC Botoşani. Sâmbătă, Viitorul Constanţa
    joacă, acasă, cu nou-promovata UTA Arad. La Sfântu Gheorghe, Sepsi se confruntă cu Universitatea
    Craiova, iar la Giurgiu, Astra primeşte vizita echipei bucureştene FCSB.
    Duminică, Poli Iaşi joacă, pe teren propriu, cu Chindia Târgovişte, iar
    campioana en titre, CFR Cluj, întâlneşte, în deplasare, Academica Clinceni.
    Luni, ultimele două jocuri ale etapei: FC Voluntari cu Gaz Metan Mediaş şi
    Dinamo Bucureşti cu FC Hermannstadt.


    Arbitrul român Ovidiu Haţegan a fost
    delegat arbitru de rezervă la finala Ligii Campionilor care se va disputa,
    duminică, la Lisabona, între formaţiile PSG şi Bayern München, informează
    site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal. Centralul român se alătură
    brigăzii conduse de italianul Daniele Orsato, care va fi ajutat la cele două
    tuşe de conaţionalii Lorenzo Manganelli şi Alessandro Giallatini.


    Sâmbătă se desfăşoară, la Bucureşti, a doua
    etapă a campionatului naţional de raliuri dedicat exclusiv femeilor, Women
    Rally, competiţie sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv. Prima
    etapă a avut loc în iulie, la Timişoara, iar a treia se va desfăşura în
    octombrie, la Cluj-Napoca.

  • Weekend sportiv

    Weekend sportiv

    În acest weekend începe o nouă ediţie a
    campionatului primei ligi române de fotbal. Faţă de anul trecut, competiţia are
    un nou format, cu 16 echipe în loc de 14. La finalul sezonului regular,
    echipele de pe locurile 1-6 intră în play-off, care se va desfăşura tur-retur,
    numărând deci 10 etape. Formaţiile de pe locurile 7-16 vor continua în
    play-out, care se va desfăşura într-o unică manşă, având în total 9 etape.
    Echipa de pe locul întâi în play-off participă în preliminariile Ligii
    Campionilor, iar cea de pe locul 2, în calificările pentru Liga Europa. Locul 3
    din play-off va juca baraj cu câștigătoarea barajului dintre locurile 1 si 2
    din play-out pentru al doilea loc în Europa League. Grupările care vor ocupa locurile
    9 si 10 din play-out retrogradează direct, în locul lor promovând direct
    locurile 1 şi 2 din liga secundă . Echipele de pe locurile 7 şi 8 din play-out
    joacă baraj cu formaţiile de pe locurile 3 şi 4 din Liga a doua.


    În prima etapă a campionatului Ligii Întâi,
    vineri, un singur joc: FC Argeş – FC Botoşani. Sâmbătă, Viitorul Constanţa
    joacă, acasă, cu nou-promovata UTA Arad. La Sfântu Gheorghe, Sepsi se confruntă cu Universitatea
    Craiova, iar la Giurgiu, Astra primeşte vizita echipei bucureştene FCSB.
    Duminică, Poli Iaşi joacă, pe teren propriu, cu Chindia Târgovişte, iar
    campioana en titre, CFR Cluj, întâlneşte, în deplasare, Academica Clinceni.
    Luni, ultimele două jocuri ale etapei: FC Voluntari cu Gaz Metan Mediaş şi
    Dinamo Bucureşti cu FC Hermannstadt.


    Arbitrul român Ovidiu Haţegan a fost
    delegat arbitru de rezervă la finala Ligii Campionilor care se va disputa,
    duminică, la Lisabona, între formaţiile PSG şi Bayern München, informează
    site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal. Centralul român se alătură
    brigăzii conduse de italianul Daniele Orsato, care va fi ajutat la cele două
    tuşe de conaţionalii Lorenzo Manganelli şi Alessandro Giallatini.


    Sâmbătă se desfăşoară, la Bucureşti, a doua
    etapă a campionatului naţional de raliuri dedicat exclusiv femeilor, Women
    Rally, competiţie sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv. Prima
    etapă a avut loc în iulie, la Timişoara, iar a treia se va desfăşura în
    octombrie, la Cluj-Napoca.

  • Sport Club RRI – Avancronica meciului de fotbal România – Spania

    Sport Club RRI – Avancronica meciului de fotbal România – Spania

    Echipa de fotbal a României întâlneşte joi, la Bucureşti,
    reprezentativa Spaniei. Partida contează pentru etapa a cincea a calificărilor
    la Campionatul European din 2020, grupa F. În acest moment, în grupă, Spania
    ocupă primul loc, cu 12 puncte din patru partide. România se află pe poziţia a
    doua, cu şapte puncte realizate din două victorii, un egal şi o înfrângere, la
    fel ca şi Suedia, echipa de pe locul trei, care are însă un golaveraj mai slab.
    Până acum, tricolorii au pierdut în
    faţa Suediei cu 1 la 2, în martie, în deplasare, apoi au trecut cu 4-1, acasă,
    de Insulele Feroe. În iunie, au încheiat la egalitate jocul disputat, în
    deplasare, cu Norvegia, scor 2-2, apoi au trecut, tot în deplasare, de Malta,
    cu 4-0.


    Jocul cu Spania
    este programat pe Arena Naţională din Bucureşti şi se va desfăşura cu casa
    închisă, ceea ce înseamnă că, la ora jocului, vor fi în tribune peste 50 de mii
    de spectatori. Gazonul a fost refăcut complet, după ce, în această vară, arena
    a găzduit mai multe concerte. Noua suprafaţă a costat 240 de mii de euro.
    Primăria Capitalei a încheiat cu firma care se ocupă de gazon un acord-cadru pe
    4 ani, cu o valoare maximă de 4 milioane de euro.


    Meciul va fi
    condus la centru de arbitrul german de origine turcă Deniz Aytekin. În vârstă
    de 41 de ani, acesta este arbitru FIFA din 2011, după ce a debutat în
    Bundesliga în septembrie 2008.


    În prima
    reprezentativă a României şi-au făcut loc, recent, mai mulţi jucători din
    selecţionata de tineret sub 21 de ani. Tinerii tricolori au reuşit, în iunie,
    la Campionatul European din Italia şi San Marino, calificarea în semifinale. Rămâne
    de văzut însă cum se vor integra în planurile antrenorului Cosmin Contra.


    Să mai notăm că,
    în cadrul aceleiaşi campanii de calificare, România întâlneşte, duminică, la
    Ploieşti, reprezentativa Maltei.

  • Simona Halep, ovaţionată la Bucureşti

    Simona Halep, ovaţionată la Bucureşti

    O
    naţiune sănătoasă îşi celebrează doar adevăraţii eroi, pe cei care îşi clădesc
    carierele, indiferent de domeniu, pe talent şi efort, fără a încerca să
    trişeze. Iar românca de 26 de ani Simona Halep, încoronată, în premieră, la
    Roland Garros, este un astfel de om. Este, poate, motivul pentru care zecile de
    mii de oameni veniţi pe Arena Naţională din Bucureşti s-o ovaţioneze pe românca
    momentului au huiduit-o pe primarul general al Capitalei, social-democrata
    Gabriela Firea, simţind că, prin prezenţa alături de Halep, aceasta ar încerca
    să speculeze sărbătoarea sportului românesc şi să obţină de aici un profit
    electoral şi de imagine.


    Peste 20 de mii de oameni au ţinut să fie prezenţi pe cel
    mai mare stadion al României, pentru a omagia un compatriot excepţional, cu
    care se pot mândri. Doi artişti cunoscuţi au cântat imnul ţării, aşa cum au
    făcut-o şi sutele de suporteri ai Simonei la finalul partidei de la Paris. Pe
    Arena Naţională au fost români de toate vârstele, cu steguleţe tricolore, care
    au scandat Simona! Simona!. Iar campioana, ţinând în braţe o copie
    transmisibilă a trofeului şi îmbrăcată în costumul de tenis cu care a învins-o
    în finala de sâmbătă pe americanca Sloane Stephens, le-a răspuns pe măsură.


    Simona
    Halep: Vă mulţumesc foarte mult că aţi venit. Am vrut special să vin să ne
    bucurăm împreună de acest trofeu. Bucuria este mai mare decât pe terenul
    central de la Paris. Vă mulţumesc foarte mult. Este un moment deosebit. Sunt
    foarte mândră că sunt româncă. Aceste performanţe au venit şi sunt sută la sută
    din ţara noastră. Mereu m-am antrenat aici. Am crescut aici şi mereu am crezut
    că se face performanţă mare, chiar dacă provin dintr-o ţară mai micuţă.


    După 3 finale de Mare Şlem pierdute, două chiar la Paris, în 2014 şi 2017, şi a
    treia anul acesta, la Openul Australian, Simona Halep, numărul unu mondial de
    peste 30 de săptămâni, triumfă la Openul Franţei, impresionând adversare de
    top, foste celebrităţi ale sportului alb şi specialişti prin forţă fizică şi
    mentală, tehnică şi capacitate de efort. A fost al treilea meci pe zgura
    pariziană în care micuţa româncă a revenit în joc şi a câştigat după ce
    pierduse primul set. Iar alături de excelentul ei antrenor, australianul Darren
    Cahill, românca e decisă să-şi continue ani buni cariera ajunsă la cel mai
    înalt nivel. Şi să urmeze îndemnul fostului mare campion Ilie Năstase de a-şi
    menţine apetitul pentru Grand Slam -uri.


    Simona Halep a jucat, la Paris, a 31-a
    finală din carieră şi deţine 17 titluri. Trofeul obţinut la Roland Garros a venit
    la un deceniu de la succesul aici ca junioare, la 4 decenii de la triumful
    primei românce, Virginia Ruzici, pe zgura pariziană, şi la 45 de ani de când
    Ilie Năstase cucerea Openul Franţei şi pe francezi cu jocul său încântător. El
    are, acum, în Simona Halep, o demnă
    urmaşă.

  • Fotbal: CS Universitatea Craiova a câştigat Cupa României

    Fotbal: CS Universitatea Craiova a câştigat Cupa României

    CS Universitatea Craiova a cucerit Cupa României la fotbal după o pauză de 25 de ani, duminică seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, graţie victoriei cu 2-0 (1-0) în finala cu formaţia de ligă secundă FC Hermannstadt.



    Programată destul de nefericit, la nici 24 de ore după meciul-specatcol din ultimul act al Ligii Campionilor dintre Real Madrid și Lipervool, finala Cupei României a adus față în față pe CS U Craiova și FC Hermannstadt, echipa din Sibiu proaspăt promovată în Liga 1, pentru sezonul 2018-2019. Oltenii au deschis scorul in minutul 29, prim Gustavo, după un început de repriză mai bun al sibienilor. Craoiva și-a păstrat avantajul până la pauză șia reușt să înscrie și în a doua parte a jocului prin Mitriță (58).



    După această victorie, CS Universitatea Craiova merge în turul trei preliminar al Ligii Europa.

  • Fotbal Flash

    Fotbal Flash

    Universitatea Craiova este prima echipă calificată în
    finalea ediţiei din acest an a Cupei României la fotbal. Deşi a pierdut,
    miercuri, în deplasarea de la FC Botoşani cu 1 la 2, Craiova s-a impus graţie victoriei cu 5 la 1
    din manşa întâi. Joi, a doua semifinală: Gaz Metan Mediaş – AFC Hermannstadt.
    În tur, formaţia din Sibiu
    a câştigat, pe teren propriu, cu 1-0. Finala Cupei României se va disputa pe
    Arena Naţională din Capitală la 27 mai.


    Partida amicală a echipei naţionale a României cu Finlanda,
    programată în 5 iunie, se va disputa pe stadionul Ilie Oană din Ploieşti. Preşedintele
    Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a explicat că s-a luat această
    hotărâre ţinând cont că primul joc al României din Liga Naţiunilor va avea loc
    pe acelaşi stadion. Tricolorii vor debuta în noua competiţie pe data de 7
    septembrie, împotriva Muntenegrului. Partida se va desfăşura cu porţile închise
    ca urmare a unei sancţiuni primite din partea UEFA. Pe 10 septembrie, România
    va juca în deplasare împotriva Serbiei. Va urma, pe 11 octombrie, un joc, tot
    în deplasare, cu Lituania, iar pe 14, întâlnirea de pe teren propriu cu Serbia.
    În noiembrie, mai exact pe 17, România va întâlni, acasă, Lituania, iar pe 20
    va juca în Muntenegru.


    Răzvan Burleanu a mai anunţat, într-o conferinţă de presă, că
    doreşte ca numărul echipelor din Liga I să crească de la 14 la 16, noul sistem
    urmând să fie implementat începând cu sezonul 2020-2021. Ar urma ca patru
    echipe din Divizia B să promoveze direct, iar a cincea prin baraj. Se
    preconizează păstrarea sistemului play-off / playout, dar se va da şansa primei
    clasate în playout să lupte pentru un loc în Europa League printr-un joc de
    baraj cu echipa de pe ultimul loc care califică în competiţia europeană.

  • Fotbal Flash

    Fotbal Flash

    Universitatea Craiova este prima echipă calificată în
    finalea ediţiei din acest an a Cupei României la fotbal. Deşi a pierdut,
    miercuri, în deplasarea de la FC Botoşani cu 1 la 2, Craiova s-a impus graţie victoriei cu 5 la 1
    din manşa întâi. Joi, a doua semifinală: Gaz Metan Mediaş – AFC Hermannstadt.
    În tur, formaţia din Sibiu
    a câştigat, pe teren propriu, cu 1-0. Finala Cupei României se va disputa pe
    Arena Naţională din Capitală la 27 mai.


    Partida amicală a echipei naţionale a României cu Finlanda,
    programată în 5 iunie, se va disputa pe stadionul Ilie Oană din Ploieşti. Preşedintele
    Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a explicat că s-a luat această
    hotărâre ţinând cont că primul joc al României din Liga Naţiunilor va avea loc
    pe acelaşi stadion. Tricolorii vor debuta în noua competiţie pe data de 7
    septembrie, împotriva Muntenegrului. Partida se va desfăşura cu porţile închise
    ca urmare a unei sancţiuni primite din partea UEFA. Pe 10 septembrie, România
    va juca în deplasare împotriva Serbiei. Va urma, pe 11 octombrie, un joc, tot
    în deplasare, cu Lituania, iar pe 14, întâlnirea de pe teren propriu cu Serbia.
    În noiembrie, mai exact pe 17, România va întâlni, acasă, Lituania, iar pe 20
    va juca în Muntenegru.


    Răzvan Burleanu a mai anunţat, într-o conferinţă de presă, că
    doreşte ca numărul echipelor din Liga I să crească de la 14 la 16, noul sistem
    urmând să fie implementat începând cu sezonul 2020-2021. Ar urma ca patru
    echipe din Divizia B să promoveze direct, iar a cincea prin baraj. Se
    preconizează păstrarea sistemului play-off / playout, dar se va da şansa primei
    clasate în playout să lupte pentru un loc în Europa League printr-un joc de
    baraj cu echipa de pe ultimul loc care califică în competiţia europeană.