Ahurhindalui dit a doaua giumitate a secolului al 19-lea, Bucureştiul cunuscu ndauâ faze ali dezvoltari a l’ei urbanistica. Ama cându zburamu dispri Bucureşti nu lipseasti s-nă minduim nu masi la capitală, ca ş-la alanta parti ali României tra atea că una reşedinţă nu creasti varnaoară masi ea singură.
Ama Bucureştiul easti rezumatul la tut atea ti nsimna dizvoltarea urbanistică a României, cu influenţe dit arhitectura occidintală, cari fu sinonimă cu modernitatea, ama şi cu izvuri dit arhitectura tradiţională românească.
Tru perioada dittre cele două polimi mondiali avu loc nai ma importantă transformare a Bucureştiului, tru timpul domniei regelui Carol al II-lea, trutre 1930 şi 1940. Sorin Vasilescu, profesor la Universitatea di Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu” dit Bucureşti, s-a referit la arhitectura interbelică a Bucureştiului ca la una cari a gravitat tru jurul suveranilor României. “Dacă vorbim di arhitectura interbelică românească, tru mod automat nu putem vorbi dicât dispre arhitectura regalităţii. Există tra Bucureşti o fază Carol I, o fază cari corespundi domniei lui Ferditand I şi incredibila fază a lui Carol al II-lea, cel cari visa spunându-i primarului di pe vremea aceea că voia să vadă marea. Era o idie nu lipsită di interes, el trebuia ca dit Palatul Regal, cu imaginea obturată di clădirea Fundaţiilor Regali, pe cari le vedia dispărând, să vadă până tru bulevard. Operaţiunea cari a dus la imaginea di azi a Pieţei Palatului a fost făcută sub el, a fost o operaţiune cari a transformat-o total. La stânga şi la dreapta Fundaţiilor Regali, actuala Bibliotecă Centrală Universitară, erau două clădiri importante. Una găzduia Jockey Club Român, iar Ministerul di Interne, fostul Comitet Central al PCR, era tru spatele unei clădiri, practic tru altă piaţă, lărgindu-se şi făcându-se, ca orice tru materie di arhitectură lăudabilă şi discutabilă, una dittre minunăţiile operei di art nouveau dit Bucureşti, opera lui Daniel Renard şi Téophile Bradiau, şi anume hotelul Athénée Palace.”
Nai ma influent curent artistic tru arhitectura Bucureştiului fu art nouveau. Ama avea şi aşe-numasita “artă di stat”, atea fascistă italiană, şi, cătra insita a anilor 1920 şi tru anii 1930, curentul art dico dit America di Nord. Sorin Vasilescu s-a referit la art nouveau ca fiind cel cari a adus modirnismul tru arhitectura românească. “Art nouveau-ul strălucitor la noi easti di mai multe facturi. Există un art nouveau franţuzesc făcut di arhitecţi francezi, un art nouveau franţuzesc făcut di arhitecţi români, un art nouveau transilvan făcut di arhitecţi maghiari cari proveneau dit şcoala Ödön Lechner, cari, la rândul lui, provenea dit Sezession-ul vienez. Există o sursă di inspiraţie multiplă tra România. Tra Vechiul Regat, momentul di trecere dittr-o lume tru alta, di tăiere a cordonului ombilical trutre modirnitate şi istorism, îl reprezintă art nouveau. Nu trutâmplător, istoricul italian di artă Giulio Carlo Argan spunea că prima formă a modirnităţii a fost art nouveau. Al nostru, fie că-i spunem proto art nouveau, cum ar fi neoromânescul, fie că-i spunem Sezession, ca tra lumea transilvană, bănăţeană şi bucovineană, spunem tru principiu acelaşi lucru. Easti primul moment tru cari ajungem a fi “la zi”, tru cari făceam o arhitectură cari nu era inferioară, tributară, a ceea ce se făcea tru Occidint.”
Influenţele tradiţionali nu fura ma puţan importante tru apariţia a unui stil românesc modernu tru arhitectura Bucureştiului. El fu numasitustilul neoromânesc. Sorin Vasilescu. “Proto-art nouveau-ul nostru, numele lui Mincu easti atât di legat di el, easti dit punctul di vedire al invarianţelor şi al elementelor stilistice specifice un curent cari s-a manifestat prin forme fundamentali tru istoria arhitecturii noastre. Nu truseamnă că noi am influenţat vreodată lumea arhitecturii occidintali, ama tru mod categoric, cu simţul pe cari l-au avut arhitecţii noştri ca un fel di câini di vânătoare, au reuşit să truţeleagă cari era realitatea momentului, cari era procesul di divenire stilistică, ce se trutâmpla tru arhitectură şi modul tru cari elementele di tradiţie puteau fi traduse tru limbaj diferit. Dacă tradiţia s-ar măsura cu litrul, modirnitatea s-ar măsura cu metrul. Ne găsim tru faţa unor unităţi di măsură diferite cari nu se pot armoniza pe di-a trutregul unele trutr-altele. Ama trucercaria făcută di arhitecţii noştri tru găsirea unei idintităţi easti un element cari pulsează di la Brâncoveanu. Nu trutâmplător, valorile neoromânescului suntu valori cari iau, prelucrează, transformă, schimbă scara dit mai multe motive. Scara marilor elemente rafinate ali epocii brâncoveneşti face o îmbrăcari tru planimetria şi di principiu compoziţional occidintal a unor valori orientali. Sursa primei forme di modirnism românesc easti aceasta. Doar trebuie să ne plimbăm prin Bucureşti şi să vedim operele neoromâneşti ali lui Petre Antonescu. Au fost impresionante ama şi criticate tra că schimbau scara valorilor tradiţionali. Trusă puţini se gândiau că schimbarea di scară a construcţiilor lui Petre Antonescu se datora şi faptului că scara României se schimbase di la simplu la dublu, exact acum 100 di ani. O primărie tra 8 milioane di locuitori avea o dimensiune, ama una tra 18 milioane di locuitori, cât avea România acum 100 di ani după unire, are altă dimensiune.”
Arhitectura a Bucureştiului interbelic agiumsi maximumul di conectare la urdinarea a ideiilor cu Occidentul şi cu inovaţia. Cu tuti alaxerli ma multu ica ma puţan haracoapi di după 1945, amprenta a capitalal’ei ali Românie armasi atea alăsată di barnul di arhitecţa dit kirolu ali monarhie.
Armanipsearea: Tascu Lala