Tag: Arsenie. Viața de apoi

  • “Arsenie. Viața de apoi”, un road movie documentar de Alexandru Solomon

    “Arsenie. Viața de apoi”, un road movie documentar de Alexandru Solomon

    Lungmetrajul Arsenie. Viața de apoi, road movie documentar scris și
    regizat de Alexandru Solomon, inspirat de viața ieromonahului Arsenie Boca și
    de cultul din jurul acestuia, a ajuns recent pe marile ecrane din România. Arsenie. Viața de apoi a avut premiera
    internațională la Karlovy Vary (pelicula fiind inclusă în competiția Proxima
    a celei de-a 57-a ediții a prestigiosului eveniment) și va face parte și din
    selecția națională a Astra Film Festival în perioada 15 – 22 octombrie 2023.

    Proiectată în mai multe orașe din țară, pelicula a generat controverse și
    reacții aprinse. Două instituții publice au refuzat proiecția filmului regizat de
    Alexandru Solomon, iar Arhiepiscopia Sibiului a cerut organizatorilor Astra
    Film Festival ca proiecţia documentarului să fie interzisă. În replică, organizatorii
    Astra Film Festival au răspuns: Filmul
    documentar are această calitate unică: aduce în fața publicului probleme și
    dezbateri reale ale oamenilor, le expune și le propune spectatorilor să
    privească orice subiect din mai multe perspective.

    Un film documentar poartă
    amprenta valorilor împărtășite de către realizatorii lui și deseori atinge
    subiecte foarte sensibile față de care publicul poate să aibă reacții foarte
    diferite. Ceea ce e un câștig. Ne dorim cu toții o societate deschisă, cu
    oameni liberi din toate punctele de vedere.

    Filmul lui
    Alexandru Solomon merge pe urmele ieromonahului persecutat de regimul comunist,
    Arsenie Boca, într-un pelerinaj pus în scenă. Pelerinii și regizorul refac
    presupusele miracole atribuite părintelui, le dezbat și se confesează. Prin
    ochii credincioșilor, observați de un regizor sceptic, filmul surprinde cum se
    reflectă societatea românească în imaginea acestui om care urmează să fie
    canonizat.

    Alexandru Solomon: Mi se pare că fenomenul Arsenie Boca spune foarte mult despre felul în care
    funcționează în acest moment societatea românească. Este un fenomen, o
    construcție care s-a născut sub ochii noștri în ultimii 30 de ani. Și
    interesant este că foarte puțini monahi sau sfinți au avut așa o anvergură, o
    asemenea popularitate în secolul 21.

    Mă refer la acest cult care a luat tot mai
    mare amploare după moartea lui Arsenie Boca, în 1989. În această direcție a
    mers demersul meu, cum am mai spus, filmul nu este și nu își propune să fie o
    biografie.a lui Arsenie Boca chiar dacă reconstituie, câteva momente din viața
    lui.

    Acesta este și motivul pentru care am apelat la o formulă care este cumva
    la marginea ficțiunii, pentru că acest cult reprezintă o suită de straturi de
    ficționalizare, de legende, adăugate peste fapte reale. De fapt, nu mai poți
    deosebi ce e inventat de ce e fapt istoric. Și m-a interesat și aspectul ăsta
    de ficționalizare a unui personaj real și felul în care, până la urmă, legenda
    devine mai puternică decât istoria.



    Alexandru Solomon consideră că legenda părintelui Arsenie Boca umple,
    pentru mulți români, golul lăsat de deziluziile ultimelor decenii. Este, spune
    regizorul, un film despre felul în care se oglindește societatea românească în
    acest cult, în această construcție a unei figuri foarte populare, care oferă
    speranță și alinare în vremurile astea.

    Ceea ce am căutat eu
    să înțeleg, dincolo de influența Bisericii Ortodoxe în viața noastră, a tuturor,
    a fost baza populară a acestui tip de cult, a acestei gândiri, o gândire magică
    până la urmă, care se rupe de tradiția raționalistă, europeană. Și este vorba
    de un fenomen care nu e numai unul local, românesc. Până la urmă, dacă te uiți
    în toată lumea, există un soi de reviriment al gândiri magice, care se
    manifestă și în teoriile conspiraționiste din America, și în Turcia sau
    Polonia, și nu numai.

    Revenind la România, aici mi se pare foarte acută
    senzația asta de abandon social pe care o resimt categorii foarte largi de
    oameni, care găsesc alinare și speranță în zona asta, a credinței. Iar confuzia
    asta pe care o declar la finalul filmului este legată de constatarea mea că,
    oricât ai confrunta legendele cu faptele istorice, gândirea magică cu cea rațională,
    există între ele o barieră, un zid de netrecut. Oamenii ascultă argumentele
    raționale, citesc despre fapte, dar până la urmă asta nu le schimbă cu nimic
    convingerile. E un lucru pe care l-am înțeles făcând filmul și le respect
    oamenilor credința, evident că nu te poți atinge de credința oamenilor.

    Cred că
    e un drept al lor și dacă îi ajută e foarte bine, dar problema pe care o
    dezbate filmul este ce se întâmplă când această credință este speculată. Când
    această credință este speculată comercial, financiar, chiar și politic, și
    devine regulă generală impusă și celorlalți. Mai mult, un fel de canon pe care
    trebuie să-l respecți.



    Alexandru Solomon, regizor şi director de imagine, este cunoscut pentru
    lungmetraje documentare ca Marele jaf comunist (2004), Război pe calea
    undelor/ Cold Waves (2007), Kapitalism – reţeta noastră secretă (2010),
    România: Patru patrii (2015), și Ouăle lui Tarzan (2017). Începând cu anul
    2010, Alexandru Solomon predă la UNArte și este este președintele Asociației
    One World Romania. În 2016, a publicat monografia Reprezentări ale memoriei în
    filmul documentar.




  • “Arsenie. Viața de apoi”, de Alexandru Solomon, în competiția Proxima de la Karlovy Vary IFF

    “Arsenie. Viața de apoi”, de Alexandru Solomon, în competiția Proxima de la Karlovy Vary IFF

    Lungmetrajul
    Arsenie. Viața de apoi, road movie documentar scris și regizat de Alexandru
    Solomon, a fost selectat în competiția Proxima a celei de-a 57-a ediții a
    Festivalului Internațional de Film de la Karlovy Vary. Evenimentul va avea loc
    între 30 iunie și 8 iulie 2023.


    Filmul
    lui Alexandru Solomon merge pe urmele lui Arsenie Boca, într-un pelerinaj pus
    în scenă. Pelerinii și regizorul refac presupusele miracole atribuite
    părintelui, le dezbat și se confesează. Prin ochii credincioșilor, observați de
    un regizor sceptic, filmul surprinde cum se reflectă societatea românească în
    imaginea acestui om care urmează să fie canonizat.


    În
    miezul frustrărilor noastre, privirea hipnotică a unui călugăr mort de mai bine
    de trei decenii ne promite o lume mai bună. O lume dezamăgită, care și-a
    pierdut încrederea în orice, așteaptă de la acest viitor sfânt miracolul unor
    schimbări care nu s-au mai petrecut. Legenda părintelui Arsenie Boca umple
    golul lăsat de deziluziile ultimilor 30 de ani. După o viață mai degrabă
    obișnuită pentru timpurile în care a trăit, Arsenie Boca se bucură de o viață
    de apoi ieșită din comun, devenind nu numai o figură salvatoare pentru milioane
    de oameni sau un brand omniprezent, ci și o icoană a timpurilor frământate pe
    care le trăim
    , spune Alexandru Solomon.


    Producătorii
    filmului sunt Ada Solomon, Diana Caravia, Adrien Chef și Paul Thiltges. Imaginea
    este semnată de Tudor Platon și Marius Beșu, montajul, de Cătălin Cristuțiu și
    Sophie Reiter, muzica originală este compusă de Alin Zăbrăuțeanu, în timp ce
    Andrei Coteț face improvizația handpan și flaut, sunet priză directă, de Mirel
    Cristea și Marin Cazacu, montajul de sunet e realizat de Dragoș Cătărău, designul
    de sunet, de Alin Zăbrăuțeanu, mixajul de sunet, de Thomas Bresson, iar editarea
    dialogului și premix, de Alexandru Dumitru.


    Arsenie. Viața de apoi este realizat cu sprijinul
    Centrului Național al Cinematografiei, Film Fund Luxembourg, Eurimages,
    Programul Europa Creativă al Uniunii Europene, în colaborare cu Televiziunea
    Română și cu susținerea Publicis Groupe Media Bucharest, Hollywood Multiplex.

    Producția
    microFilm realizată în co-producție cu Paul Thiltges Distributions și Hi Film
    Productions, va participa la festivalul din Cehia cu sprijinul Centrului
    Național al Cinematografiei, al Uniunii Cineaștilor din România, DACIN SARA,
    UPFAR ARGOA și al Institutului Cultural Român.


    Secțiunea
    Proxima, lansată în 2022, a înlocuit a doua competiție a festivalului, East of
    the West, cu scopul de a oferi spațiu noilor voci și cineaștilor consacrați
    prin eliminarea limitărilor geografice. Programul își propune să completeze
    competiția pentru Globul de Cristal prin celebrarea cinematografiei
    contemporane cu o colecție de descoperiri inovatoare. În secțiune sunt
    eligibile lungmetrajele de ficțiune și documentare prezentate în premieră mondială
    sau internațională.


    Alexandru
    Solomon, regizor şi director de imagine, este cunoscut pentru lungmetraje
    documentare ca Marele jaf comunist (2004), despre jaful Băncii Naţionale
    Române din 1959, pentru care a câştigat marele premiu la festivalul Mediawave
    (Ungaria), Război pe calea undelor/ Cold Waves (2007), un film despre Radio
    Europa Liberă, pe tema propagandei din timpul Războiului Rece, Kapitalism -
    reţeta noastră (2010), o revenire fictivă a dictatorului Nicolae Ceauşescu
    într-o nouă societate cu obiceiuri cunoscute ale oamenilor de afaceri,
    România: Patru patrii (2015), cu scriitorii Mircea Cărtărescu, Gabriela
    Adameşteanu, Florin Lăzărescu şi Norman Manea, și Ouăle lui Tarzan (2017),
    despre primul institut de primatologie din lume. Începând cu anul 2010,
    Alexandru Solomon predă la UNArte și este este președintele Asociației One
    World Romania. În 2016, a publicat monografia Reprezentări ale memoriei în
    filmul documentar.




    Teaser
    oficial: https://youtu.be/iVFjZTIDc8w

    Sursa: Comunicat ROLLERCOASTER