Tag: arta contemporana

  • Arta contemporană iese în stradă la Eforie Sud

    Arta contemporană iese în stradă la Eforie Sud

    Lucrările realizate în cadrul proiectului Artă(și Ecologie) la Mal(ul Mării) au fost expuse pe faleza din Eforie Sud, unde vor rămâne până la finalul lunii august. Artiștii europeni Meri The Zu și Reinier Landwehr (România / Olanda) au finalizat o nouă pictură murală monumentală, realizată pe peretele exterior al ecranului de proiecție al Cinemascopului din oraș.

     

    Arta contemporană își „suflecă“ mânecile și iese în stradă la Eforie Sud, pentru a evoca, direct de pe faleză, probleme pe care le intuim cu toții, dar pe care ne place de multe ori să le băgăm sub „preșul conștiinței“. Fugim de ele mai ales când suntem în vacanță. Dar pânzele și zidurile noastre continuă să-și spună poveștile și în vacanță, explorând teme acute la nivel global”, spun reprezentanții hub-ului de creație Eforie Colorat, inițiatorii unui proiect green culture menit să ridice gradul de conștientizare cu privire la problemele ecologice specifice orașelor turistice din zonele de coastă. Inspirat de noile direcții de dezvoltare promovate prioritar de Comisia Europeană, proiectul Artă(și Ecologie) la Mal(ul Mării) reunește energiile creative a cinci artiști care folosesc arta pentru a ilustra teme ecologice importante pentru lumea contemporană. Povestea, imaginată ca un șir de efecte ale acțiunilor din societățile consumeriste asupra mediului natural, se dezvoltă ca o serie de observații critice, urmărind diverse teme, de la meditații cu privire la stiluri de viață iresponsabile sau istorii din sublimul petro-industrial, la evocări din pleiada vinovaților de regulă mascați sub termenul mult prea larg de „activitate umană”. Irina Maria Iliescu, Alina Marinescu, Adrian Preda, Andrei Turenici și Meri The Zu vorbesc în lucrările lor despre peturile și gunoaiele care poluează apa, despre exploatarea turistică irațională, despre practici iresponsabile de vacanță sau despre speciile pe cale de dispariție, alungate definitiv sau sufocate de vecinătatea cu oamenii. După vernisajul organizat la începutul verii la grădina de vară Cinemascop, lucrările semnate de artiștii incluși în acest proiect au fost expuse pe pietonala str. Falezei, unde vor rămâne la dispoziția publicului până la finalul verii, spune Ioana Marinescu, curatoarea proiectului Artă(și Ecologie) la Mal(ul mării).

     

    Fugim către mare, urmărind eliberarea din captivitatea marilor aglomerări urbane, visăm calmul în era vitezei sau umanul în decada expansiunii tehnologice. Și, totuși, chiar si la mare ne urmăresc unele realități, deși poate că plecăm în vacanță tocmai să uităm de ele. O lume aflată în continuă și accelerată transformare ne obligă la reflecție critică, în timp ce arta își reunește nenumăratele tipuri de limbaje într-o declarație unică, vorbind despre probleme care au devenit globale, spun Alexandra Dumitrescu și Emil Cristian Ghiță, fondatorii hub-ului cultural Eforie Colorat, inițiatori ai proiectului Artă(și Ecologie) la Mal(ul Mării).

     

    Zidul din Eforie Sud, pictat în colaborare cu artista Meri The Zu – din România, este menit să creeze punți între cultura olandeză și cultura română. Personajele imaginate de cei doi artiști s-au împrietenit și se îmbrățișează. „Dacă suntem capabili să ne deschidem mințile și inimile, vom descoperi atât de multe suflete frumoase. Avem medii diferite. Însă cu toții suntem, până la urmă, oameni”, spune artistul olandez Reinier Landwehr.

     

    „Artă (și ecologie) la Mal(ul Mării)”. Eforie Colorat este un hub cultural lansat în anul 2021 la Eforie Sud, în beneficiul turiștilor și membrilor comunității locale, pentru comunitățile artistice și grupurile de dialog civic la nivel național – care au la dispoziție, anual, o serie de rezidențe creative la Marea Neagră. Inițiat de Forumul Artelor Vizuale, în parteneriat cu Centrul Ceh și primăria Orașului Eforie, programul Eforie Colorat își propune promovarea unui set de bune practici pentru dezvoltarea zonelor cu acces limitat la cultură, ridicarea nivelului de educare și conștientizare în probleme de mediu și revitalizarea spațiilor de întâlnire comunitară de la malul Mării Negre.

  • RAD Art Fair 2024 (3)

    RAD Art Fair 2024 (3)

    A doua ediţie a RAD ART FAIR, eveniment dedicat pieței de artă contemporană din România, are loc între 16 și 19 mai la CARO București. Anul acesta s-a înregistrat o creștere de 25% a galeriilor prezente față de anul precedent. 26 de galerii din România, Republica Moldova, Germania şi Austria expun peste 90 de artiști și aduc în fața publicului 300 de lucrări de artă. În afara standurilor expoziționale, publicul iubitor de artă, colecționarii și specialiștii se pot bucura și de cele trei secțiuni distincte, RAD Design, Parcul de Sculptură și RAD Talks.

    Am discutat la RAD 2024 cu numeroşi artişti vizuali, galerişti şi specialişti. Încheiem cu a treia serie de interviuri.

    Suzana Vasilescu este fondatoarea Galeriei SUPRAINFINIT. Ce a adus pentru publicul de la RAD Art Fair?

    Artistul vizual Alex Niculescu este fondatorul Garage Sale.

    Unul dintre artiştii vizuali întâlniţi la eveniment este Ovidiu Toader. Ce expune la RAD Art Fair 2024?

    Am întâlnit-o la târg şi pe artista vizuală de origine italiană Marta Mattioli.

    Încheiem turul interviurilor realizate la RAD Art Fair 2024 cu Andreea Stănculeanu, fondatoarea Galeriei Sector 1, din Cluj-Napoca.

  • RAD Art Fair 2024 (2)

    RAD Art Fair 2024 (2)

    A doua ediţie a RAD ART FAIR, eveniment dedicat pieței de artă contemporană din România, are loc între 16 și 19 mai la CARO București. Anul acesta s-a înregistrat o creștere de 25% a galeriilor prezente față de anul precedent. 26 de galerii din România, Republica Moldova, Germania şi Austria expun peste 90 de artiști și aduc în fața publicului 300 de lucrări de artă. În afara standurilor expoziționale, publicul iubitor de artă, colecționarii și specialiștii se pot bucura și de cele trei secțiuni distincte, RAD Design, Parcul de Sculptură și RAD Talks.

    Am discutat la RAD 2024 cu numeroşi artişti vizuali, galerişti şi specialişti. Acum, prima serie de interviuri. Continuăm cu a doua serie de interviuri.

    Marian Ivan este propiretarul şi directorul Galeriei Ivan. Ce a pregătit pentru public?

    Lina Ţărmure este cofondatoarea Diptych Art Space.

    De la Chişinău participă la RAD Art Fair Galeria Lutniţa. Am discutat cu artistul plastic Andrei Sclifos, iniţiator al Galeriei.

    Artistul vizual Dan Vezentan expune în RAD Sculpture.

    Care este oferta Galeriei IOMO la RAD Art Fair? Gilda Ghinoiu, curatoare.

    Ioana Băltan este o tânătă artistă vizuală care locuieşte şi pictează la Londra. La RAD 2024 a fost inclusă în selecţia de artişti a Galeriei IOMO.

  • RAD Art Fair 2024 (1)

    RAD Art Fair 2024 (1)

    A doua ediţie a RAD ART FAIR, eveniment dedicat pieței de artă contemporană din România, are loc între 16 și 19 mai la CARO București. Anul acesta s-a înregistrat o creștere de 25% a galeriilor prezente față de anul precedent. 26 de galerii din România, Republica Moldova, Germania şi Austria expun peste 90 de artiști și aduc în fața publicului 300 de lucrări de artă. În afara standurilor expoziționale, publicul iubitor de artă, colecționarii și specialiștii se pot bucura și de cele trei secțiuni distincte, RAD Design, Parcul de Sculptură și RAD Talks.

    Am discutat la RAD 2024 cu numeroşi artişti vizuali, galerişti şi specialişti. Acum, prima serie de interviuri.

    Petru Lucaci este preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici din România.

    Cristina Vasilescu, directorul artistic al galeriei SUPRAINFINIT ne vorbeşte despre parcul de sculpturi din cadrul RAD.

    Galeria Jecza, din Timişoara, vine la RAD Art Fair după un an fast pentru lumea culturală din România. La microfon Andrei Jecza.

    Printre expozanţi se află Galeria Romană. Emil Ene, unul dintre proprietarii Galeriei, ne descrie ce poate vedea publicul.

    O altă galerie prezentă la târg este /SAC. Alex Radu este fondatorul Galeriei.

  • RAD Art Fair

    RAD Art Fair

    În perioada 16-19 mai are loc la București a doua ediție a târgului dedicat pieței de artă contemporană din România – RAD Art Fair. În cadrul evenimentului sunt expuși peste 90 de artiști. Am stat de vorbă despre ce reprezintă acest târg și despre ediția aceasta cu una dintre inițiatoarele proiectului, galerista Catinca Tăbăcaru:

    „RAD, inițial a fost gândit ca Romanian Art Dealers. Galeriile de artă contemporană din România s-au unit și facem ceva împreună. Deci, tot scopul târgului este să aducă împreună toate cele mai relevante galerii, artiști, curatori, colecționar de artă din România. Anul acesta am crescut de la 20 la 26 de galerii. Venim din toate orașele principale ale României: București, Timișoara, Cluj, Iași și avem galerii care vin și din Chișinău, din Frankfurt și din Viena. Și cele care vin din afara țării, există și o regula sau standardul că vin cu cel puțin un artist român.”

    Câți artiști sunt expuși la RAD Art Fair anul acesta? Cât de greu a fost să se organizeze târgul pieței de artă contemporană? Ne spune Catinca Tăbăcaru:

    Noi estimăm în jur de 90 de artiști. Întotdeauna ceva care este așa de ambițios. Nu poate să fie ușor. Nu contează câți oameni, câți bani, câte conexiuni, lucrurile astea nu contează pentru că nu se face singur. Trebuie să faci fiecare bucățică. Și un eveniment ca ăsta este foarte complex. Are atât de multe bucăți: de la participanți care sunt în ecosistemul lor, galerii, artiști, curatori, colecționari, vizitatori etc, la toate lucruri care trebuie să se întâmple cu comunicația, cum ajunge informația la participanți, la audiență, la presă, înafară, înăuntru, cum se coordonează toată prezența. Deci, noi anul ăsta, avem peste 30 de curatori care vin din afara țării. Fiecare din lucruri trebuie să fie coordonate. Deci, răspunsul simplu este e greu. Dar răspunsul mai interesant este că este o îndeplinire așa de mare de toată lumea o face cu foarte multă vigoare și foarte multă pasiune.”

    Se vinde artă contemporană în România? Continuă Catinca Tăbăcaru:

    „Anul trecut, când eu am început lucrul asta și am sunat toate galeriile, toate cadrele, au spus Catinca, noi facem, facem totul împreună, pentru că credem că ar trebui să existe așa ceva. Dar, să știi că o să pierdem toți bani. Nu a fost adevărat. În patru zile de târg s-a vândut foarte mult, peste așteptările oricui. Anul ăsta normal că aveam așteptări și mai mari. Dar, ca să răspund la întrebarea puțin mai conceptiv, hai să spunem, piața din România este la un început, … Și, pentru că RAD ajută să se înțeleagă și să existe un acces la ecosistem, există o piață în creștere excelentă, adică în creștere foarte rapidă, a colecționarilor.”

    În finalul interviului nostru, directoarea artistică a RAD Art Fair, co-inițiatoarea proiectului, artista vizuală Daniela Pălimariu ne-a făcut câteva completări despre ce urmează să se întâmple în cadrul târgului:

    „Este o întâlnire foarte frumoasă și foarte specială. Și, în mod mai practic, este un târg de artă organizat de galeriile cele mai active și mai importante, aș zice, din România. Este la a doua ediție anul acesta și este o ocazie de a vedea tot ceea ce este mai bun și mai „fresh” din arta contemporană din România în acest moment. Târgul durează patru zile. Pe parcursul acestora, publicul are ocazia, bineînțeles, în primul rând, de a vizita aceste expuneri, aceste standuri, care, de fapt, sunt ca niște expoziții în miniatură, am putea să le explicăm așa. Dar, în afară de asta, au loc discuții.

    Avem un program de „talks”, mese rotunde, dezbateri pe teme diverse. Are loc a doua ediție a „parcului de sculpturi” pe care am inițiat-o anul trecut și care este o componentă mai largă a târgului, durează o lună, se întâmplă în spațiul liber din jurul clădirii unde avem târgul efectiv și prezintă lucrări monumentale de sculptură. Programul RAD Kids care oferă ateliere practice, pe de o parte, copiilor și aceste ateliere fiind realizate de artiști vizuali, dar și tururi ghidate în târg, pe, cumva, pe înțelegerea lor, deci vor fi tururi adaptate diverselor categorii de vârstă.”

  • RAD Art Fair 2024

    RAD Art Fair 2024

    În perioada 16-19 mai 2024 are loc la Bucureşti a doua ediţie a RAD Art Fair, eveniment dedicat pieței de artă contemporană din România.

    Vor fi expuși peste 90 din cei mai relevanți artiști români ai momentului, de la prezențe tinere ce provoacă status quo-ul prin experiment și rezistență, până la artiști ce și-au început activitatea în anii ‘70 și au contribuit la fondarea scenei de artă din România.

    Galerista Catinca Tăbăcaru este una dintre iniţiatoarele RAD Art Fair 2024. Ea ne spune cine vine la RAD Art Fair şi cât de greu este soă organizezi în România un târg de artă contemporană.

    Al doilea director artistic al RAD Art Fair 2024 este artista vizuală Daniela Pălimariu, care ne aduce alte detalii despre eveniment.