Tag: AS Roma

  • Weekend sportiv

    Weekend sportiv

    Şansele de calificare ale echipei
    române de fotbal CFR Cluj în primăvara europeană s-au redus, joi, odată cu
    înfrângerea de pe teren propriu în faţa echipei AS Roma.
    Într-un joc contând pentru
    Liga Europa, campioana României a cedat cu 0 la 2 în faţa romanilor şi acum
    ocupă locul 3 în Grupa A. La Cluj, ambele goluri ale oaspeţilor au fost marcate
    în repriza secundă. În minutul 49, croatul Gabriel Debeljuh, de la CFR, a
    deviat în poarta echipei sale balonul trimis, din lovitură liberă, de francezul
    Jordan Veretout. Apoi, în minutul 67, Roma a primit penalty după ce armeanul Henrikh
    Mhitarian s-a ciocnit de portarul Cristian Bălgrădean, iar Veretout a transformat.

    În celălalt joc al grupei, echipa elveţiană Young Boys Berna s-a impus cu 1 la
    0, în deplasare, la ŢSKA Sofia. Roma
    ocupă primul loc în grupă, cu 10 puncte, şi s-a calificat deja în
    şaisprezecimile de finală ale Ligii Europa. Young Boys se află pe locul 2, cu 7
    puncte, având cu 3 puncte mai mult faţă de CFR, echipa de pe locul 3. Pe patru
    se află ŢSKA Sofia, cu un punct. Următoarele partide vor avea loc pe 3
    decembrie. AS Roma va juca pe teren propriu cu Young Boys, iar CFR va primi
    vizita echipei ŢSKA Sofia. Pentru a păstra şanse de calificare, formaţia română
    trebuie să câştige confruntarea cu echipa din Bulgaria. În aceste condiţii,
    jocul din ultima etapă, de la Berna, cu Young Boys, ar putea hotărî echipa care
    merge mai departe.

    Naţionala de fotbal a României a reuşit un
    salt de şapte locuri şi se află pe poziţia a 37‑a în clasamentul Federaţiei
    Internaţionale de Fotbal.
    Astfel, România se va afla în a doua urnă valorică
    pentru tragerea la sorţi a grupelor preliminare europene pentru Cupa Mondială
    din 2022. Progresul reprezentativei României vine după rezultatele înregistrate
    în noiembrie: 5-3 cu Belarus în meci amical, 3-0 cu Norvegia la ”masa verde”
    şi 1-1 cu Irlanda de Nord, în deplasare, ultimele două în Liga Naţiunilor.

  • Sport Club RRI: Cronica meciului de fotbal România – Finlanda

    Sport Club RRI: Cronica meciului de fotbal România – Finlanda

    Echipa de fotbal a României a învins, miercuri, la Ploieşti, reprezentativa
    Finlandei cu scorul de 2 la 0. Au înscris Cristian Manea, în minutul 37, şi
    Ciprian Deac, în minutul 61. Ambii sunt componenţi ai echipei CFR Cluj,
    campioana ediţiei din acest an a Ligii Întâi.

    Formaţia română a început jocul oarecum timid, fără a avea mari ocazii de
    poartă. Ambele echipe s-au apărat bine, cu un plus pentru tricolori, care au
    stat mai mult în terenul advers. Deschiderea scorului a venit logic, după o
    serie de faze periculoase ale echipei române. În minutul 37, Alexandru Mitriţă
    a tras puternic către poartă, goal‑keeperul finlandez Lukas Hradecky a respins,
    iar balonul a ajuns la fundaşul Manea, care a bifat astfel prima sa reuşită în
    tricoul Naţionalei. În partea secundă a jocului, România s-a desprins prin
    golul marcat de Deac, după o fază la care au contribuit Alexandru Băluţă, Manea
    şi Mitriţă. Către final, tricolorii şi-au mai creat ocazii bune de gol, dar nu
    au mai reuşit să înscrie.

    În minutul 87, a intrat în teren portarul Bogdan Lobonţ, care i-a luat
    locul titularului Ciprian Tătăruşanu. A fost cea de-a 86-a selecţie pentru
    Lobonţ, ajuns la vârsta de 40 de ani, jucător care, cu această ocazie, şi-a
    sărbătorit retragerea. El a debutat în echipa naţională a României în 1998. A
    evoluat, de-a lungul carierei, la echipe mari precum Ajax Amsterdam şi AS Roma.

    România a câştigat toate cele patru jocuri amicale disputate în acest an:
    2-1 cu Israelul în deplasare, 1-0 cu Suedia la Craiova, 3-2 cu Chile în Austria
    şi 2-0 cu Finlanda la Ploieşti. Următoarea partidă a echipei antrenate de
    Cosmin Contra va fi cu Muntenegru, pe 7 septembrie, pe teren propriu, la
    debutul în Liga Naţiunilor.

  • Football Flash

    Football Flash

    Real Madrid, the winner of the last two editions of the competition, on Tuesday qualified for the third time in a row to the Champions League final. Real drew 2-all against Bayern Munich on Santiago Bernabeu stadium in the return leg of the semi-finals. In the first leg, Real had secured a 2-1 away win.

    The fate of the match was virtually decided early into the second half, after goalkeeper Sven Ulreich short-passed the ball to Corentin Tolisso, an error capitalized on by striker Karim Benzema. Bayern made it 2-all on minute 63, Columbian forward James Rodrigues scoring the equalizer.

    On Wednesday, Rome grabbed a 4-2 win over Liverpool in a dramatic encounter. Liverpool took the lead, Rome made it 1-all, then the English side scored again, but Rome once again came from behind. A controversial highlight was Trent Alexander-Arnold’s handball on minute 66 in Liverpool’s penalty box, when the referee waved play-on. Towards the end of the game, Rome scored another two goals, which unfortunately was not enough to send the game into extra time.

    Worth mentioning is the fact that prior to Wednesday’s game AS Rome didn’t receive a single goal at home this season in Championships League. Also, this was Liverpool’s first defeat in this year’s edition.

    The Champions League final will be played on Saturday, May 26, in Kiev, Ukraine.

    In other news from international football, let us note that Standard Liege of Belgium has rejected AS Rome’s 7-million-euro bid to transfer Romanian footballer Razvan Marin, the daily La Derniere Heure writes. Marin is wanted by coach Eusebio Di Francesco, who shares the same manager as the Romanian footballer.

    On January 21, a day after Standard’s 2-1 win against Eupen, when Marin contributed an assist, the club from Rome sent their bid, which was immediately rejected by Standard’s president, Bruno Venanzi. Standard’s boss says Marin has only just joined the club and doesn’t want him to leave, La Derniere Heure also writes.

  • Fotbal Flash

    Fotbal Flash

    AS Roma,
    echipa românului Ștefan Radu, a pierdut aseară meciul în fața echipei FC
    Barcelona, care a învins-o pe teren propriu cu scorul de 4-1, la pauză 1-0, în
    prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal. Radu nu a
    jucat în echipa Romei fiind accidentat. Catalanii s-au impus cu o doză de
    şansă, primele două reuşite ale lor fiind autogoluri ale lui Daniele De Rossi
    şi Kostas Manolas. Pentru Barcelona au mai marcat Gerard Piqué şi Luis Suarez,
    în timp ce golul de onoare al Romei a fost înscris de Edin Dzeko.

    La cursa pentru postul de președinte
    al Federației Române de Fotbal s-au înscris 3 candidați: Răzvan Burleanu,
    actualul președinte, Ionuț Lupescu, fost component al generației de aur,
    director al Comisiei Tehnice a UEFA, și Marcel Pușcaș, fost fotbalist,
    antrenor, președinte de club și impresar. Pe 18 aprilie 2018, Adunarea Generală
    a Federaţiei Române de Fotbal va vota viitorul președinte care are un mandat de
    4 ani. 257 de membri afiliaţi au drept de vot la alegerile pentru şefia
    federației.

    Gheorghe Mulţescu a fost numit în
    funcţia de antrenor al echipei de fotbal de liga 1 Astra Giurgiu. Mulţescu este
    la al treilea mandat pe banca Astrei, după cele din 2001-2002 şi 2012.

    Dan Petrescu, antrenorul echipei CFR
    Cluj, care ocupă locul secund în clasamentul ligii 1, şi-a prelungit contractul
    cu actuala sa echipă pentru încă două sezoane. El o antrenează pe CFR din iunie
    2017.

    În perioada Paștelui este programată
    etapa a 4-a a ligii 1. În play-off, vineri vor juca CSMS Iași și Viitorul
    Constanța, duminică se vor întâlni CFR Cluj și Astra Giurgiu, iar luni FCSB și
    Universitatea Craiova. În clasament conduce FCSB cu 35 de puncte, urmată de CFR
    Cluj, tot cu 35 de puncte, și Universitatea Craiova cu 31 de puncte. În faza
    play-out, sâmbătă se joacă meciurile FC Botoșani – FC Voluntari și Dinamo
    București – Concordia Chiajna, luni fiind programate partidele Gaz Metan Mediaș
    – Poli Timișoara și Juventus București – Sepsi Sfântu Gheorghe.

  • Actualidad deportiva 29 de noviembre de 2016

    Actualidad deportiva 29 de noviembre de 2016

    Fútbol

    El acontecimiento deportivo más importante de la semana ha sido la vuelta de los dos equipos rumanos que participan en la Liga Europa de fútbol 2016-2017. Este jueves se ha disputado la quinta jornada de Europa League, que ha aportado victoriaas importantes a nuestros representantes. Así, el Steaua de Bucarest superó en casa por 2 a 1, al Osmanlispor, de Turquía y el Astra Giurgiu venció fuera de casa, también por 2 a 1, al equipo Austria Viena. La clasificación para las rondas eliminatorias de la Liga Europa se decidirá en una última jornada apasionante en la que todos los equipos en disputa tienen opciones de éxito.

    En el estadio Arena Nacional de Bucarest, el Steaua tuvo un comienzo débil en el enfrentamiento con el Osmanlispor. El equipo turco abrió el marcador al 30 minuto, con el tanto del senegalés Badou Ndiaye, seguido por otras ocasiones de gol. En la segunda mitad del partido, el conjunto rumano se recuperó, dominando el juego de manera clara, y anotó dos veces, con el gol del serbio Marko Momcilovic, en el minuto 69, y luego con Gabriel Tamaş, en el 86. En otro partido disputado en el grupo L, en Suiza, el FC Zúrich y el Villareal empataron a 1. Antes de la última ronda, en el primer puesto del grupo se mantiene el Osmanlispor, con 7 puntos. Siguen el Zúrich, el Villareal y el Steaua, todos con igualdad de puntos: 6 . El próximo 8 de diciembre, el Steaua de Bucarest irá a España y el Osmanlispor chocará en Ankara, con el FC Zúrich.

    El campeón vigente de Rumanía, el Astra Giurgiu, se ha convertido en el primer favorito para la clasificación para dieciseisavos de la Liga Europa, gracias a su victoria registrada en Viena. Los austriacos marcaron en el minuto 57, pero los campeones de Rumanía anotaron con Daniel Florea, en el 79, y Constantin Budescu, en el minuto 88. En el otro enfrentamiento del grupo E, el Roma venció 4-1, en cancha propia al Viktoria Plzen. En la clasificación lidera el Roma, con 11 puntos, seguida por el Astra rumano, que tiene 7, el Austria Viena, 5, y el Viktoria Plzen, con 3. En la última jornada, el Astra Giurgiu jugará en el Arena Naţională de Bucarest con el Roma, y el Austria Viena irá a Plzen.

    En Bélgica, el jugador rumano Nicolae Stanciu marcó su primer gol en este país y el cuarto con el Anderlecht en el partido ganado por el conjunto de Bruselas por 7-0 ante el equipo Mouscron. El delantero del Deportivo La Coruña, el rumano Florin Andone marcó un gol en el partido en el que el conjunto coruñés perdió fuera de casa, 3-4 con el Málaga. Otro delantero rumano, Claudiu Keseru, anotó para su equipo el campeón de Bulgaria, Ludogoret Razgrad, en el partido que ganaron fuera de casa, por 3-1, al Botev Plovdiv. El rumano Keşeru lidera la clasificación de máximos goleadores en la liga búlgara con 11 goles.

    Rugby

    Este sábado, la selección rumana de rugby derrotó al equipo representativo de Uruguay, por un marcador de 36-10, (22-3 antes del descanso), en su último partido de verificación de 2016. Así finalizó el tercer partido disputado en noviembre, después de los enfrentamientos con las selecciones de EE.UU. y Canadá. El equipo tricolor anotó con el penal ejecutado por Florin Vlaicu, junto con 3 ensayos transformados. Stephen Shennan marcó otros 2 ensayos, Johan van Heerden uno y Florin Surugiu también uno. En la selección de Uruguay destacaron Felipe Berchesi, debido a un penal y una transformación y Guillermo Lijtenstein, que por su parte marcó un ensayo..

    Debido a este resultado, la selección del Roble finaliza la temporada en el 16º puesto (de 103 países ) en la clasificación mundial, tras haber ganado los 3 partidos disputados este otoño.

    Los robles han acumulado 69,36 puntos y han subido un escalón frente a la posición en la que se situaban el año pasado. .

    Por detrás de Rumanía, se sitúan países como: EEUU, (64,66 ), Canadá (63,95 ), Rusia (63,25), Namibia (62,78), Uruguay (60,66) o España. (60,17) . Nueva Zelanda lidera la lista (94,78 p), como campeona mundial vigente que terminará primera por séptimo ano consecutivo, seguida de Inglaterra y Australia .

    Balonmano femenino

    En Cluj-Napoca, este domingo se disputó la final del Trofeo Los Cárpatos de balonmano femenino. La selección de Rumanía A perdió a manos de Hungría por 29-24. El partido marcó la retirada de la selección de la jugadora inter Aurelia Brădeanu de 37 años. Para Rumanía, Eliza Buceschi marcó el mayor número de goles, 5, mientras que Hungría contó con la máxima goleadora Kinga Klivinyi, que firmó 10 goles.

    El seleccionador español del equipo nacional de balonmano femenino de Rumanía, Martín Ambros, ha reconocido la superioridad de la selección de Hungría frente a Rumanía en la final del Trofeo Carpati.

    Martín Ambros ha anunciado ya la componencia de la selección rumana para el Campeonato Europeo de Suecia, que se celebrará entre el 4 y el 18 de diciembre y donde Rumanía jugará en el Grupo D, con Noruega (el día 5 ), Rusia (el 7.12 ) y Croacia (9 .12). Hasta aquí los deportes.

  • Actualidad deportiva 1 de septiembre de 2016

    Actualidad deportiva 1 de septiembre de 2016

    Este sábado, la pareja compuesta por la tenista rumana Monica Niculescu y la india Sania Mirza salió ganadora en la prueba de dobles femenino del torneo premier celebrado en EE.UU., Nueva Haven (Connecticut) y que reparte 695.900 dólares en premios.

    En la final, Monica Niculescu y Sania Mirza, segundas favoritas en este torneo, ganaron en 2 mangas, 7-5 y 6-4, a la pareja formada por Katerina Bondarenko (Ucrania) y Chia-Jun Chung (Taiwán). El partido duró 1 hora y 30 min.

    Sania Mirza es la primera raqueta de dobles del mundo y la rumana Niculescu es la Nº16 .

    El halterofilista rumano Gabriel Sincraian, bronce en los Juegos Olímpicos de Río 2016 en la categoría de hasta 85 kilos, ha dado positivo por dopaje y perderá la medalla olímpica.

    Rumanía perderá una medalla de bronce y el Comité Olímpico Rumano deberá pagar 100.00 euros al Comité Olímpico Internacional, anunció la cadena rumana de tv pública Miembros del Comité Olímpico Rumano sostienen que la multa deberá ser pagada por la Federación Rumana de Halterofilia y el deportista inculpado.

    Sincraian acabó tercero al levantar 390 kilos, por detrás del iraní Kianoush Rostami, ganador de esta disciplina con 396 kg, y el chino Tian Tao, con 395 kg. Si se confirma la retirada de la medalla, el uzbeko Denis Ulanov, que acabó cuarto, sería quien recibiera el bronce.

    Rumanía había logrado en Río de Janeiro un total de cinco medallas, una de oro por el equipo femenino de espada, otra de plata y tres bronces.

    El equipo masculino de 4 remo de Rumanía, compuesto por Stefan-Constantin Berariu, Mihăită-Vasile Tigănescu, Cosmin Pascari y Constantin-Cristi Hîrgău, obtuvo este domingo la medalla de oro en la Copa Mundial de remo para jóvenes Sub -23 celebrada en la ciudad holandesa de Rotterdam, señaló la Federación rumana de este deporte.

    El internacional rumano Nicolae Stanciu ha firmado con el Anderlecht por cinco temporadas después de que su anterior club rechazara las ofertas que le llegaron del fútbol español.

    Stanciu tenía ofertas tanto del Celta como del Espanyol, pero finalmente se ha decantado por el Anderlecht, que ha pagado los 9,8 millones de euros que pedía el Steaua de Bucarest por el traspaso.

    Futbolista rápido, desequilibrante y capaz de adaptarse a diferentes posiciones de ataque, Stanciu era una de las opciones del Celta para cubrir el hueco del 10 que lleva persiguiendo desde la salida de Nolito al Manchester City, pero finalmente no recalará en Vigo, señaló marca.com

    Este lunes, la selección de fútbol de Rumanía se ha reunido en el Centro Nacional de Fútbol de Mogosoaia, cerca de la capital, para preparar su debút en los preliminares de la Copa Mundial, señaló la FRF en su página web. El partido entre

    Rumanía y Montenegro se disputará el próximo 4 de septiembre, en la ciudad rumana de Cluj-Napoca.

    Este viernes, en Monaco, tuvo lugar el sorteo para los grupos de la Liga Europa de fútbol. El Steaua de Bucarest jugará en el Grupo L, junto con el Villarreal (España), el FC Zurich (Suiza) y el Osmanlispor (Turquía), mientras que el Astra de Giurgiu forma parte del Grupo E, al que comparte con el Viktoria Plzen (Rep.Checa), el AS Roma (Italia) y el Austria Viena (Austria).

    Los partidos de la primera jornada de la fase de grupos tendrán lugar el próximo 15 de septiembre. Las próximas jornadas se disputan los días 29 de septiembre, 20 de octubre, 3 de noviembre, 24 noviembre y 8 de diciembre..

    Las dos primeras clasificadas jugarán en los dieciseisavos de final.

    La selección rumana de minifútbol, séxtuple campeona europea y campeona vigente fue derrotada por Inglaterra 3-2 (2-1) en octavos de final del Campeonato Europeo 2016 de esta disciplina, este año celebrado en la localidad húngara de Szekesfehervar.

    Gheorghe Hagi (32%), Nadia Comăneci (16%) y Simona Halep (14%) son los 3 primeros deportistas más apreciados por los rumanos, según una encuesta elaborada por el Instituto Rumano para Evaluación y Estrategia (IRES), mientras que los cuatro primeros deportes favoritos son el fútbol (35%), el tenis (9%), la gimnasia artística (9%) y el balonmano (8%).

    La gimnasta Nadia Comăneci es considerada el mejor deportista rumano de toda la historia por un 30% de los encuestados, seguida en este sondeo por Gică Hagi (26%), Ilie Năstase (6%), Simona Halep (6%), Ivan Patzaichin (3%), Nicolae Dobrin (3%), Ion Tiriac (3%), Helmuth Duckadam (1%), Iolanda Balas (1%) y Gabriela Szabo (1%).

    En el ámbito internacional, los deportistas que han obtenido el mayor número de votos son Lionel Messi (23%), Cristiano Ronaldo (20%), Pelé (4%), Diego Maradona (4%), Novak Djokovic (3%), Roger Federer (3%), y María Sarapova (3%) etc.