Tag: asimptomatici

  • COVID-19: Alte 397 de noi cazuri de îmbolnăvire și 31 de decese

    COVID-19: Alte 397 de noi cazuri de îmbolnăvire și 31 de decese

    Comitetul
    Național pentru Situații de Urgență a actualizat lista statelor exceptate de la
    aplicarea măsurilor de carantină/izolare ca urmare a ședinței din data de 6
    iulie a.c. Excepția se aplică din data de 7 iulie persoanelor asimptomatice
    care sosesc în România din Andorra, Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Cipru,
    Croația, Danemarca, Elveția, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia,
    Irlanda, Islanda, Italia, Insulele Feroe, Letonia, Liechtenstein, Lituania,
    Malta, Marea Britanie, Monaco, Norvegia, Polonia, Slovacia, Slovenia, Spania,
    Țările de Jos, Ungaria, Vatican, precum și din state terțe – Algeria,
    Australia, Canada, Coreea de Sud, Georgia, Japonia, Maroc, Noua Zeelandă,
    Rwanda, Thailanda, Tunisia, Uruguay. Lista actualizată poate fi consultată pe
    pagina de internet a Institutului Național de Sănătate Publică, la link-ul www.cnscbt.ro.




    Până astăzi, 7 iulie, pe
    teritoriul României, au fost confirmate 29.620 de cazuri de persoane infectate
    cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 21.927
    au fost externate, dintre care 20.534 de pacienți vindecați și 1.393 de
    pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.




    Până
    astăzi, 1.799 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.




    În intervalul 06.07.2020
    (10:00) – 07.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 31 decese (18 bărbați și 13
    femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele
    din Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Călărași, Dâmbovița, Gorj,
    Iași, Ilfov, București, Olt, Prahova, Timiș, Vrancea.

    Dintre acestea, 1 deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 2
    decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 7 decese la categoria de vârstă 60-69
    ani, 12 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 9 decese la persoane de
    peste 80 de ani.




    30 dintre decese sunt
    ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Pentru 1 deces nu au fost
    raportate comorbidități.




    De la ultima informare
    transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 397 de
    noi cazuri de îmbolnăvire.




    La ATI, în acest moment,
    sunt internați 231 de pacienți.




    Până la această dată, la
    nivel național, au fost prelucrate 783.337 de teste.






    În ultimele 24 de ore,
    au fost înregistrate 440 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 2.032 la
    linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.




    Situația românilor din străinătate




    În ceea ce privește
    situația cetățenilor români aflați în alte state, 5.095 de cetățeni români au
    fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.885 în Italia,
    561 în Spania, 107 în Franța, 2.275 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în
    Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 105 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în
    Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus și câte unul
    în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta,
    Brazilia, India, Bulgaria, Kazakhstan, Ucraina, Grecia și Suedia. De la
    începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 122 de
    cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea
    Britanie, 9 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în
    Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.



    Dintre cetățenii români
    confirmați cu noul coronavirus, 72 au fost declarați vindecați: 50 în Germania,
    10 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și
    unul în Tunisia.



    Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare
    ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de
    reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie
    în mod direct de la cetățenii români din străinătate.