Tag: Asociatia Cu alte cuvinte

  • Cărţi despre eroii comunitaţii rome

    Cărţi despre eroii comunitaţii rome


    Cărți despre romi scrise de nouă
    tineri romi și destinate, mai ales, elevilor de etnie romă, dar nu doar lor.
    Aceasta ar fi, pe scurt, descrierea proiectului editorial Roma S/heroes,
    inițiat de Asociația Cu alte cuvinte, în colaborare cu Catedra de limba și
    literatura romani din cadrul Universității București. În urma unor ateliere de scriere creativă, sub
    îndrumarea scriitoarei Iulia Iordan și jurnalistei Delia Marinescu, nouă tinerii
    romi au scris patru cărți, fiecare dedicată unui personaj aparținând etniei
    lor, personaj care să constituie un exemplu pentru copiii și adolescenții din
    comunitatea romă. Profesorul universitar Alexandru Zamfir, unul dintre
    coordonatorii proiectului, ne detaliază.

    Inițial
    proiectul a început cu varianta în limba română, colecția fiind denumită Roma
    S/heroes. Atunci au fost cooptați în proiect tineri romi, elevi de la diferite
    licee din București, în anul 2022, anul trecut. Au fost cooptați pentru a
    elabora o serie de cărți care să aibă ca personaje principale eroi romi. Acești
    elevi romi, sub îndrumarea unor profesioniști, au dezvoltat aceste cărți,
    făcând și o serie de interviuri cu personajele pe care le-au ales. Personajele
    din cărți fac referire la persoane reale din viața cotidiană și toate
    persoanele sunt rome. Sunt patru personaje. Unul dintre personaje este Sorin
    Sandu Aurel, care este actor rom. Un altul este este Connect-R, bine cunoscutul
    muzician. Alte două personaje sunt Loredana Mihaly, activistă pentru romi, și
    Nicoleta Bițu, altă activistă renumită, cu o experiență valoroasă în ceea ce
    privește drepturile omului și diferite proiecte pentru romi.


    De ce s-a
    considerat că este important ca povestea acestor eroi să fie transmisă copiilor
    prin intermediul unor cărți scrise tot de tineri ? Alexandru Zamfir
    răspunde. Este foarte important să elaborăm astfel de
    materiale care prezintă eroi romi. Îi numim eroi, pentru că ei pot avea această
    valență, mai ales în ochii copiilor sau în ochii adolescenților. Este extrem de
    important să le aducem astfel de materiale care prezintă eroi romi pentru că de
    cele mai multe ori, din păcate, în imaginația copiilor romi nu există astfel de
    personaje. Cumva e nevoie de aceste personaje și ca să contrabalanseze imaginea
    negativă sub care romii sunt prezentați în mass media și în societate în
    general. Și atunci e foarte important ca, în special pentru generația tânără,
    să le aducem în atenție aceste personaje care fac referire la persoane reale,
    din viața cotidiană. E extrem de important ca ei să vadă că există acești
    oameni și că au o poveste în spate, care uneori poate să coincidă cu povestea
    lor personală. Și, deja din atelierele care au fost derulate în școli, putem
    spune că inclusiv această parte este foarte importantă felul în care copiii
    elevii se regăsesc în aceste personaje.


    La fel
    de important este că cele patru cărți sunt tipărite în ediție bilingvă :
    română și romani. Alexandru Zamfir: Ele au fost scrise în română și aici am
    intervenit noi. Suntem foarte bucuroși că am avut prilejul ca noi, Catedra de
    Limbă și Literatură romani din cadrul Universității din București, să fim
    cooptați în această a doua fază a proiectului prin care am tradus aceste
    povești și în limba romani. Cărțile au fost traduse de către studenții de la
    programul de studii Limba și literatura Romanii din cadrul Facultății de Limbi
    și Literaturi Străine și a fost un pas foarte important în special pentru
    copiii din școlile în care sunt prezenți romi, dar și neromi. Ediția aceasta
    este bilingvă și e foarte bine că este așa astfel încât să se vadă ambele
    variante în carte pe foaie, să se vadă atât limba romani, cât și li
    mba română.


    Proiectul
    editorial Roma S/heroes a fost premiat atât în cadrul Galei Societății Civile,
    cât și în cadrul Galei AFCN pe anul 2023, dat fiind că Admnistrația Fondului
    Cultural Național a finanțat apariția cărților. Ele au fost donate în 1800 de exemplare au fost unui
    număr de 450 de grădinițe din medii vulnerabile din țară. De asemenea, varianta
    electronică poate fi accesată gratuit online.