Odată cu accesul din ce în ce mai facil la
internet, la reţelele sociale online şi la aparatura digitală sofisticată, au
evoluat şi s-au diversificat şi modalităţile de violenţă şi hărţuire. În
consecinţă, a apărut şi conceptul de cyber bullying, adică o formă de
agresiune petrecută online sau de hărţuire informatică. Viteza de propagare a
internetului şi posibilitatea mesajelor online de a ajunge cât mai repede, cât
mai departe nu fac decât să ducă la creşterea nivelului violenţei virtuale care
nu este mai puţin nocivă decât cea reală, ne confirmă Jurgita Peciuriene,
expertă în cadrul EIGE (Institutul European pentru Egalitate de Gen). Există diferite forme de violenţă online: urmărirea
online, hărţuirea online/informatică, pornografie nonconsensuală şi atragerea
sau recrutarea de femei şi fete pentru a fi traficate, ulterior. Mai ales,
pornografia nonconsensuală, cunoscută şi drept pornografie în vederea
răzbunării, a devenit foarte răspândită, iar cei care o practică sunt, de
obicei, foşti parteneri care îşi doresc să umilească, în mod public, fosta
parteneră. Femeile, dar deopotrivă şi bărbaţii, trec prin aşa ceva. Bărbaţii
sunt mai mult victimele insultelor online şi ale hărţuirii informatice puţin
mai blândă în timp ce femeile sunt mai expuse la urmărirea online, la hărţuirea
sexuală informatică şi la pornografia în vederea răzbunării.
Potrivit distincţiilor aplicate de EIGE formelor
pe care le ia cyber bullying, urmărirea online ar însemna trimiterea repetată
de mesaje online – text sau video – sau de e-mailuri cu caracter ofensator, iar
hărţuirea informatică se referă la mesajele sau comentariile cu caracter
explicit sexual, la limbajul insultător şi la ameninţări. Femeile, mai ales
adolescentele şi tinerele, sunt proponderent victimele acestei forme de
violenţă informatică. Potrivit datelor din 2014 provenind de la Agenţia
Europeană pentru Drepturi Fundamentale, 20% dintre femeile între 18 şi 29 de
ani au trecut prin diverse forme de hărţuire informatică începând de la vârsta
de 15 ani. În plus, în cazul femeilor, dar nu doar al lor, violenţa din lumea
virtuală apare în continuarea violenţei sau hărţuirii din lumea reală,
consideră specialiştii din cadrul Institutului European pentru Egalitate de
Gen.
În ciuda gravităţii situaţiei, nu
există un cadru legislativ european care să încrimineze şi să definească
hărţuirea informatică, rămânând la decizia statelor-membre de a lua măsuri
împotriva acestui fenomen. În România, de pildă, nu există nici date statistice
referitoare, nici legislaţie îndreptată preponderent contra combaterii
hărţuirii informatice, ne spune Andreea Bragă, directoarea executivă a
Centrului Filia, asociaţie de activism
feminist. Din păcate, nu avem o legislaţie specifică pentru a
defini hărţuirea informatică. Ea ar putea fi, totuşi, încadrată în anumite
articole de lege. În noul cod penal, este definită hărţuirea în articolul 208
care prevede, printre altele, şi actele repetate prin care se produce şi se
vizează intimidarea, inclusiv prin comunicare online. Cyber bullying poate fi
încadrat legal aici, dar nu este definit stric ca violenţă contra femeilor.
Există, de asemenea, legiferată şi criminalitatea la nivelul internetului, dar
acolo nu este precizată hărţuirea, ci pornografia şi furtul de date personale
care apar între foştii parteneri şi pot constitui mijloace de a şantaja o
persoană să continue o relaţie.
Ca şi alte tipuri
de violenţă sau hărţuire, şi cea informatică este favorizată de relaţii de
putere care se stabilesc între victimă şi agresor, consideră Andreea Bragă. Dacă faci parte dintr-o minoritate, fie etnică, religioasă sau sexuală,
inclusiv dacă eşti femeie – deşi ele nu sunt o minoritate, se află totuşi,
uneori, într-o poziţie de inferioritate faţă de bărbaţi -, eşti mult mai expus
hărţuirii informatice. Ea este, de obicei, iniţiată de cineva care are măcar un
capital de putere simbolic cum ar fi copilul cel mai popular sau cool dintr-o
gaşcă. De aceea, ceilalţi, cei care se întâmplă să asiste la aşa ceva, se
solidarizează de multe ori cu agresorul. La adolescenţi, bullying se întâmplă
şi din cauză că martorii, din teamă sau din nevoia de a-l copia pe agresor, se
solidarizează cu el. În cazul adulţilor, apar tactici repetate de intimidare,
de lezare, de criticare prin trimiterea de SMS-uri, de mailuri sau chiar prin
construirea de site-uri defăimătoare la adresa anumitor persoane. Toate astea
se fac pentru denigrarea şi pentru umilirea cuiva.
Definirea clară, la nivel legislativ,
a fenomenului de hărţuire informatică ar ajuta nu doar la pedepsirea
făptaşilor, dar şi la ajutarea victimelor ca să înţeleagă mai bine ce li se
întâmplă: modul în care sunt agresate sau umilite nu reflectă valoarea lor
personală, ci nocivitatea agresorilor. În felul acesta, dramele prilejuite de
pierderea respectului de sine pot fi reduse. Şi nu doar aceste drame. Andreea
Bragă: Cyber bullyingul este foarte strâns legat
şi de sinucideri. Dacă o persoană este supusă mult timp acestei forme de
hărţuire, ajunge să se teamă, să fie deprimată, să-şi piardă stima de sine. Au
fost cazuri de adolescenţi şi adolescente care s-au sinucis. Dincolo de
legislaţie şi dincolo de faptul că nu există un cadru de a amenda această stare
de lucruri, este nevoie şi de educaţie pentru ca oamenii să înţeleagă ce
trăiesc
Nu
doar victimele trebuie educate în acest sens, ci, mai ales, publicul din
spaţiul virtual care, observând cazurile de hărţuire online, ar trebui să
reacţioneze pentru a pune capăt acestei agresiuni.