Dacă ne amintim bine clipele de acum 19 ani,
putem spune că atacurile teroriste din SUA, de la 11 septembrie 2001, au fost
cea mai mare surpriză din istoria omenirii. Tot istoria a dovedit că alte celebre
surprize internaţionale – atacul hitlerist împotriva Poloniei, care a declanşat
Al Doilea Război Mondial, atacul japonez de la Pearl Harbour, care au adus
Statele Unite în acest război – erau, de fapt, evenimente mai mult decât
previzibile. Imaginea surprizei din 2001 este chipul preşedintelui George Bush
junior, căruia i s-a şoptit la ureche grozăvia petrecută, în timp ce el era
înconjurat de copiii de la şcoala pe care o vizita. Apoi au început să curgă
imaginile şi ştirile. Nu un singur avion intrase în Turnurile gemene de la New
York, ci două. Un alt avion lovise Pentagonul, clădirea simbol a siguranţei
celei mai puternice ţări din lume. Un altul căzuse pe câmp, sabotat de
pasagerii care s-au sacrificat dându-şi seama că teroriştii care îl deturnaseră
aveau aceleaşi planuri teroriste.
Atacurile din 11 septembrie 2001 au făcut
aproape trei mii de victime şi deţin recordul absolut al sinistrei eficienţe a
unei singure acţiuni teroriste. Ţările îndoliate atunci sunt mai multe de 90 şi
acesta este doar un aspect al dimensiunii internaţionale a atacului. De aproape
două decenii, s-a scris şi s-a vorbit mult despre cele întâmplate atunci. Eroii
şi victimele au căpătat chip şi nume, fiecare a adus în prim plan o poveste de
viaţă. Fiecare secundă a căpătat mii de chipuri, unul pentru fiecare dintre
oamenii implicaţi în tragedia din 11 septembrie, numită după formula americană
de scriere a datelor, nine.eleven. Fiecare clipă şi mişcare din preajma
Turnurilor lovite de avioane în 2001 sunt cunoscute şi analizate, au apărut
cărţi şi filme, artistice sau de teribilă evocare documentară. S-a spus că
mileniul 3 a început, de fapt, odată cu această tragedie, care a schimbat
omenirea cum nimic nu o făcuse până atunci.
Şi, într-adevăr, multe s-au
schimbat atunci, tehnic sau emoţional. S-au luat incredibile măsuri de
securitate, mai ales în transporturile aeriene, măsurile militare au fost, de
asemenea, impresionante. Unii spun că, atunci, la 11 septembrie 2001, omenirea
şi-a pierdut inocenţa, trebuind să accepte că se pot întâmpla lucruri teribile,
şi fără o stare de război, oriunde în lume, nimeni nefiind scutit de temeri,
oricât de puternic ar fi statul democratic în care trăieşte. Efectul
internaţional a fost şi el imens şi, să nu uităm, pasul următor tragediei a
fost războiul din Afganistan, declanşat împotriva ţării care îl adăpostea pe
organizatorul atentatelor 9.11, Osama bin Laden. Pentru prima dată, o ţară
NATO, cea mai mare putere militară, şi nu numai, a lumii, era atacată nu de o
altă ţară, ci de o entitate fluidă, nestatală, greu de descoperit şi abordat.
După aproape fix 10 ani, Osama bin Laden a fost, în sfârşit, descoperit şi
lichidat. Am privit cu toţii filmul operaţiunii, dar simţeam că asistăm la o
realizare târzie şi cu utilitate redusă. În acel moment, lucrurile evoluaseră atât de
mult încât semnificaţia celui mai urât om din lume era departe de ceea ce
devenise el la 11 septembrie 2001. În 2003, Saddam Hussein fusese înlăturat de
la putere şi capturat. Viitorul Daesh, organizaţia care şi-a ridicat acţiunea
la titlul de stat, era încă o mică structură ce lucra cu Al Qaida, mama
tuturor organizaţiilor teroriste fundamentaliste islamice, dar viitorul avea să
îi rezerve un loc cutremurător în schimbarea paradigmei conflictelor teroriste.
Ce s-a întâmplat la 11 septembrie 2001, în America, a fost o surpriză, cea mai
mare surpriză din istoria omenirii, dar nimic din ce a urmat nu a mai surprins
pe cineva.
