Tag: atentionari de cod galben si portocaliu

  • Caniculă şi restricţii de călătorie

    Caniculă şi restricţii de călătorie

    România se confruntă, zilele acestea, cu un nou
    val de căldură. Canicula a pus stăpânire pe țară până la începutul săptămânii
    viitoare. Disconfortul termic este accentuat, iar temperaturile ajung şi la 40
    de grade Celsius. Meteorologii avertizează că, noaptea, local, temperaturile nu
    vor coborî sub 20 de grade. Cel mai cald este în sudul extrem al țării, aflat
    sub incidența unui cod portocaliu de caniculă. Aici, disconfortul termic va fi
    deosebit de accentuat, spun specialiștii, iar căldura va fi cu atât mai greu de
    suportat cu cât indicele temperatură-umezeală se va situa peste pragul critic
    de 80 de unități.


    De asemenea, până duminică seara, cu excepţia judeţelor din
    nord, este cod galben de caniculă în toate regiunile, iar maximele termice
    ajung până la 39 de grade Celsius. Vestea proastă este că nici începutul lunii
    viitoare nu se anunţă mai răcoros, după cum au avertizat meteorologii. Astfel,
    există probabilitatea destul de ridicată să se înregistreze, şi în primele zile
    din luna august, valori de 37-38 de grade Celsius, în special în partea de sud,
    sud-est a României. Pe fondul caniculei, consumul de energie electrică al ţării
    a ajuns, miercuri, la nivelul-record de 8.865 MW. Având în vedere prognoza
    meteorologică, Dispeceratul Energetic Naţional estimează valori similare ale
    consumului de energie electrică şi pentru zilele următoare.


    În aceste
    condiţii de căldură excesivă persistentă, ministerul Afacerilor Interne a
    transmis structurilor teritoriale din judeţele pentru care au fost emise
    atenţionări de cod galben și portocaliu să dispună măsuri pentru a combate
    efectele negative generate de creşterile de temperatură. Efectivele MAI vor
    acorda sprijin autorităţilor publice locale pentru gestionarea situaţiilor de
    risc pentru populaţie.

    La rândul ei, în urma avertizărilor transmise de
    meteorologi, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a
    anunţat restricţii de circulaţie până sâmbătă inclusiv, în intervalul orar
    12:00 – 20:00, pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare
    de 7,5 tone pe întreaga reţea rutieră. Excepție fac judeţele Harghita, Neamţ,
    Suceava şi Botoşani, aflate în centrul şi nord-estul țării, judeţe care nu se
    află sub incidența niciunei informări de caniculă. Restricțiile au fost
    adoptate pentru protejarea şi conservarea sectoarelor de drum cu bitum şi
    pentru prevenirea deformărilor care pot să apară pe reţeaua rutieră, ca efect
    al traficului greu.


    Şi Compania Naţională de Căi Ferate a anunțat că viteza
    trenurilor de călători şi de marfă va fi redusă cu 20-30 km/h până la sfârşitul
    săptămânii, pentru ca transportul feroviar să se desfăşoare în siguranţă în
    zonele unde termperatura va atinge 39 de grade Celsius. Măsura va fi impusă
    doar atunci când, la nivelul liniei, aceasta va depăşi 50 de grade şi există
    risc de dilatare.