Tag: atractii

  • Revelion în România

    Revelion în România

    Numărătoarea
    inversă a început. Se fac ultimele pregătiri pentru noaptea specială dintre
    ani. După ce trece Crăciunul întrebarea, firească, cel mai des auzită, este
    Unde petrecem Revelionul?. Deşi hotelurile şi pensiunile vin cu oferte foarte
    tentante, în cele mai multe dintre oraşele mari ale României se organizează
    petreceri în pieţele centrale. S-a creat o tradiţie a petrecerii în stradă la
    trecerea dintre ani. Raluca Ganea, coordonatoarea proiectelor culturale din
    cadrul Centrului de proiecte culturale al Primăriei Bucureşti, pe scurt ARCUB,
    spune că programul ales pentru bucureşteni şi pentru turiştii aflaţi în
    Bucureşti este foarte variat. Se foloseşte aceeaşi structură pe care o
    folosim de mai bine de zece ani de când organizăm acest eveniment în stradă.
    Anul acesta va avea loc în Piaţa George Enescu. Începând cu ora 19.00 şi până la ora 1.00,
    după miezul nopţii, vom avea o serie întreagă cu artişti binecunoscuţi de
    muzică pop, rock şi dance. E important de venit în stradă pentru un astfel de
    eveniment de trecere dintr-un an într-altul, pentru că se creează o energie
    foarte bună şi pozitivă, iar astfel de evenimente merită sărbătorite cu
    ceilalţi cetăţeni ai oraşului. Vom avea şi un foc de artificii începând cu
    miezul nopţii, care va dura între 12 şi 14 minute şi sperăm să fie la fel de
    spectaculos ca în fiecare an.


    Poate însă
    rivaliza Bucureştiul cu celelalte metropole europene în privinţa petrecerii
    propuse de Revelion? Oraşul Bucureşti are cu ce se mândri pentru
    un astfel de eveniment. Evenimentul pe care ARCUB îl propune este la fel de
    spectaculos cum este orice altă petrecere de Revelion propusă de oraşele mari,
    care sărbătoresc ca noi în stradă. E importantă, credem noi, energia care se
    creează în timpul evenimentului. Artiştii care vor veni la acest eveniment au
    un renume internaţional, pe care spectatorii îi vor recunoaşte cu siguranţă.
    Sunt nume foarte mari ale muzicii pop şi rock din România.


    Şi în vestul
    României pregătirile s-au cam terminat. În 2021, Timişoara ca fi capitală
    europeană a culturii. Cei care au ales acest oraş pentru trecerea dintre ani au
    fost foarte inspiraţi, spune Nicolae Robu, primar. Primăria Timişoara
    propune timişorenilor şi tuturor celor care doresc să ne viziteze oraşul în
    perioada sărbătorilor de iarnă un spectacol inedit care se va derula în seara
    zilei de 31 decembrie, începând cu ora 20.00, menit, evident, să marcheze
    intrarea în noul an. Pe scena revelionului timişorean vor fi prezenţi artişti
    ce au o relaţie directă cu Timişoara precum Alexandra Mitroi, Feli şi trupa
    Cargo. În acest an, vom încerca şi o dinamizare a spaţiului artistic prin
    invitarea artistului german Lou Bega, a cărui consacrare internaţională ştim că
    se datorează hitului Mambo no. 5. Remarcăm o varietate a genurilor muzicale
    abordate: pop, rock, dance, blues etc., tocmai din dorinţa de a capta interesul
    a unui număr cât mai mare de spectatori, indiferent de vârstă. Intrarea în 2018
    va fi marcată printr-un frumos foc de artificii. Ne vom rezerva dreptul de a
    interveni, pe lângă programul anunţat, şi cu câteva surprize care sperăm că vor
    fi apreciate de către cei care vor opta să-şi petreacă revelionul în Timişoara.
    Piaţa Victoriei este locul nostru de suflet unde se va putea petrece frumos de
    Revelion şi în acest an.


    Cei care au ales
    Timişoara pentru petrecerea dintre ani vor avea ce vizita atât în Timişoara cât
    şi în împrejurimi. Iată de ce, dacă vă veţi alege Timişoara ca destinaţie
    turistică, e bine să-i acordaţi mai multe zile. Nicolae Robu, primarul
    oraşului. În Timişoara merită să fie vizitat centrul istoric, fiindcă el a
    devenit o zonă de promenadă. Un areal larg, de la bastion şi până la catedrală,
    este acum cu statut pietonal şi merită văzut cu toate obiectivele pe care le
    cuprinde: palate vechi şi remarcabile, Catedrala Mitropolitană Ortodoxă, Domul
    Catolic, sinagoga. Se poate vedea astfel şi diversitatea culturală
    caracteristică oraşului nostru. În împrejurimi, munţii nu sunt departe de
    Timişoara. Cine doreşte să meargă la 100-120 de km de oraş, îşi poate continua
    sejurul în această parte de ţară, fie pe Muntele Mic, fie pe Semenic. Vă
    aşteptăm cu drag la Timişoara, aşadar, de Revelion. La mulţi ani tuturor
    românilor, oriunde s-ar afla! La mulţi ani tuturor!


    Cei care îşi
    doresc să treacă în 2018 în mijlocul naturii, departe de aglomeraţie, pot alege
    una dintre multele pensiuni din mediul rural sau se pot opri într-o staţiune
    balneoclimaterică cu regim permanent. Alina Nicola este reprezentantă a unui
    complex turistic situat la poalele munţilor, aproape de Parcul Naţional Cozia. Am selectat pentru ascultătorii dvs. oferta pentru seara de Revelion
    2018. Avem un meniu bogat şi divers. Voi aminti doar câteva pentru a vă face o
    idee. Gustări reci: roşii cu mozzarella, mingiuţe de brânză cu ardei şi
    verdeaţă, salamuri de vânat, ceafă de porc crud-uscată, rulade. Ca fel
    principal avem muşchiuleţ la cuptor umplut cu bacon şi cartofi ciobăneşti cu murături
    de casă. Este un complex turistic, situat pe Valea Oltului, în staţiunea
    Călimăneşti, pe drumul principal dintre Râmnicu Vâlcea şi Sibiu, cu specific
    românesc. Restaurantul nostru oferă preparate tradiţională. Punem la dispoziţia
    turiştilor saună, piscină în aer liber şi acoperită, iar peisajule este
    deosebit.



    Aici se încheie ultima ediţie a rubricii noastre din
    anul 2017. Vă mulţumim că ne-aţi fost alături şi vă aşteptăm şi în 2018 cu noi
    propuneri, astfel încât, indiferent de anotimp, vacanţele dumneavoastră să fie
    cele mai frumoase.

  • Atracţii turistice în judeţul Bihor

    Atracţii turistice în judeţul Bihor

    Oraşe încărcate
    de istorie, sate pline de tradiţie şi peisaje frumoase. În judeţul Bihor se pot
    practica toate formele de turism, la preţuri care sigur vă vor convinge. Vorbim
    astăzi despre cele mai cunoscute destinaţii turistice din zonă, dar şi despre locuri
    mai puţin cunoscute şi pe care merită să le vizitaţi.


    Punctul de plecare al oricărui sejur în Bihor ar
    trebui să fie Oradea, reşedinţa de judeţ. Aici veţi putea vedea una dintre cele
    mai mari catedrale romano-catolice din estul Europei, considerată, în acelaşi
    timp, cel mai mare ansamblu baroc de pe teritoriul României. Nu mai puţin
    celebră este şi orga edificiului, care datează din anul 1780, dăruită de
    împărăteasa Maria Tereza a Austriei. În centrul oraşului, mai puteţi admira
    catedrala Adormirea Maicii Domnului sau Biserica cu lună. Aceasta
    are un turn înalt de 55 de metri. Sub orologiul din acest turn, veţi vedea o
    sferă, cu un diametru de 3 metri, vopsită jumătate negru, jumătate auriu,
    reprezentând luna. Cu ajutorul unui mecanism unic în Europa, bila se roteşte în
    funcţie de mişcarea lunii în jurul Pământului, redând cu precizie toate fazele
    lunii. De asemenea, cetatea Oradea, a cărei istorie începe încă din secolul al
    XI-lea, este mărturie a trecutului bogat al oraşului. Veţi descoperi un oraş multicultural,
    căci în Oradea sunt reprezentate toate religiile, o destinaţie pentru iubitorii
    de turism cultural şi istoric, după cum spune Dumitru Naneş, istoric. Pe lângă cetatea Oradea, care îmbină arhitectura de factură renascentistă
    cu cea barocă, în oraş mai există anumite monumente baroce, dintre care cel mai
    reprezentativ ar fi Palatul Baroc. De asemenea, recomand zona centrului istoric
    cu o bogată arhitectură art nouveau şi eclectică. Sunt clădiri de o deosebită
    frumuseţe, dintre care aş enumera Teatrul de Stat, Primăria, Palatele Apollo,
    Stern, Poinar, Moskovits, în zona centrului istoric al oraşului. De asemenea,
    există o serie de monumente de factură religioasă, bisericile, atât
    romano-catolice, cât şi ortodoxe sau chiar reformate. Sunt monumente istorice,
    iar unele dintre ele dispun chiar şi de puncte muzeale proprii: Bazilica,
    Centrul Cultural Partium, Biserica cu Lună sau catedrala episcopală
    greco-catolică Sf. Nicolae. Plecând din Oradea, în special spre sud-estul
    judeţului, spre zona Beiuşului, intrăm într-o zonă cu un bogat patrimoniu de
    biserici din lemn: Rieni, Brădet, Stânceşti. În zona de sud a judeţului există,
    de asemenea, o serie de monumente istorice vechi, de secol XIII.


    Adrian Iohas,
    managerul unei firme de turism spune că emblema Bihorului începe să devină
    raftingul. Asta, deoarece în Bihor există un râu ideal pentru începători,
    pentru family rafting şi pentru copii. Suntem la doar 60 de km
    de graniţa cu Ungaria. Turiştii din această ţară reprezintă 30% din totalul turiştilor
    noştri, fiindcă raftingul pe care-l promovăm noi este cel turistic, nu
    sportiv. În judeţul Bihor se pot
    practica foarte multe forme de turism. Avem ape, câmpii, avem monumente
    istorice în Oradea şi în fiecare oraş. La Vadul Crişului avem tradiţia
    olăritului alb care se păstrează de mult timp. În zona Beiuşului există
    tradiţii folclorice extraordinare. În Roşia avem o moară cu apă, care este
    unică în Europa. Zona carstica este extraordinară, numai în Vadul Crişului sunt
    300 de peşteri, dintre care trei sunt accesibile publicului general, restul
    numai cu echipament.


    Iar, dacă ajungeţi în Bihor în luna iunie, există un
    eveniment pe care nu ar trebui să-l rataţi, spune Adrian Iohas. La
    Vadul Crişului a fost Vama Sării. În perioada secolelor XVIII – XIX, se căra
    sare din România în Ungaria. Facem o coborâre demonstrativă cu o plută din
    lemn, tradiţională. Vâslele sunt tot din lemn, Băieţii sunt îmbrăcaţi în
    costume populare şi cară sare. Există un vameş, aşa cum era înainte. Sarea se
    încărca la minele de sare de la Praid, se aduceau cu căruţa în zona Huedinului,
    iar acolo se încărcau pe plută. Plutele ajungeau în Ungaria, unde se vindeau
    atât sarea cât şi lemnul, iar plutaşii se întorceau pe jos. La ieşirea din
    România, era vama. Fiecare plută trebuia să lase la vamă un bulgăre de sare.
    Este o activitate foarte interesantă, care aduce mulţi turişti în zonă. În
    fiecare iunie există un weekend dedicat Vămii Sării. La Vadul Crişului
    participă peste 2.000 de persoane la această activitate.



    Paul Iacobaş, manager în cadrul unei asociaţii
    eco-turistice, aminteşte principalele componente ale programelor cu care
    judeţul Bihor îşi cucereşte turistul. În primul rând i se
    propune să viziteze Ţara Moţilor, care este emblematică pentru zonă şi
    peşterile, care sunt cele mai interesante şi atractive. Exceptând Ţara Moţilor,
    care este o experienţă eminamente culturală, şi peşterile, un turist, în
    funcţie de capacităţile sale fizice, poate alege o serie de activităţi. Aş
    începe cu călăria. Zona este perfectă pentru a fi descoperită cu calul şi cu
    atelaje. Aş continua cu drumeţie, care să includă vizitarea obiectivelor
    turistice: platouri carstice, chei, canioane, defilee. Aş continua cu
    propunerea unor programe culturale, care să includă vizitarea unor obiective
    deosebite în zona noastră, pentru identificarea unor caracteristici unice:
    lucratul lemnului, pe care-l practică moţii, încondeierea ouălor, bisericile
    din lemn la fel de frumoase ca cele din Maramureş.


    Viorel Lascu este întreprinzător particular în munţii
    Pădurea Craiului. A pus bazele unui proiect prin care atrage atenţia asupra
    simplităţii casei din lemn. Astfel, pentru câteva zile sau câteva ore, el îi
    propune turistului să devină om de-al locului, legat de obiceiurile şi viaţa de
    acolo. Prin anii 80,
    exploram în zona Pădurii Craiului, comuna Roşia, câteva mari peşteri, unele
    cunoscute pentru valoarea patrimoniului preistoric. Pe lângă peisajul deosebit,
    ne-au impresionat casele vechi de 100, 200 de ani, cu acoperişuri din paie, cu
    vatră de lut. Am început să le renovăm şi am început cu o primă casă care arată
    acum exact aşa cum era acum 200 de ani, înconjurată de doi cireşi poate mai
    bătrâni decât casa. Am refăcut casele aşa cum erau odată, cu mobilierul de
    atunci, însă de a le adapta nevoilor moderne fără un impact asupra aspectului -
    apa curentă, sistemul de încălzire, posibilităţile de gătit. Ocupându-mă şi de
    speologie, am pus, alături de alţi prieteni, bazele unei şcoli româneşti de
    speologie. Avem ghizi specializaţi, cunoscători ai limbilor engleză, franceză,
    maghiară şi chiar norvegiană, care pot învăţa şi un om care nu a văzut în viaţa
    lui o peşteră să parcurgă peşterile neamenajate din zonă, de diverse nivele de
    dificultate.


    În judeţul Bihor nu veţi avea probleme cu cazarea.
    Există numeroase hoteluri în Oradea şi multe pensiuni în mediul rural, cu
    preţuri pentru toate buzunarele.

  • Retrospectivă turistică 2014

    Retrospectivă turistică 2014

    La mulţi ani! Bun găsit la prima ediţie Radio Tour din acest an, o ediţie-retrospectivă a celor mai interesante destinaţii de vacanţă pe care vi le-am propus în anul 2014. Am încercat să cuprindem oferte pentru toate gusturile şi pentru toate buzunarele, pentru cei care-şi doresc aventură sau pentru cei care preferă relaxarea, la mare sau la munte, destinaţii turistice consacrate cât şi altele mai puţin cunoscute, toate ideale pentru un concediu de neuitat.




    Primele ediţii ale anului precedent au fost dedicate concursului de cultură generală cu titlul “De la ‘Drumul vinului’, la ‘Drumul voievozilor’”. Concursul a fost dedicat judeţului Prahova şi a fost inspirat de programele de promovare turistică Drumul fructelor”, Drumul vinului” şi Drumul voievozilor”, derulate de Consiliul Judeţean Prahova. Am primit 606 răspunsuri corecte, iar Marele Premiu a fost un sejur de 9 zile (opt nopţi), cu pensiune completă, pentru două persoane, în perioada 1-9 septembrie 2014, în judeţul Prahova, pe traseele turistice care au inspirat acest concurs, care a cuprins şi atracţii culturale, turistice şi istorice ale zonei.


    Juan Antonio Casillas Ascencio, din Leon-Guanajuato, Mexic a fost fericitul câştigător al acestui premiu. În data de 15 iulie 2014, s-a încheiat un alt concurs de cultură generală, organizat de Radio România Internaţional. Titlul acestuia a fost: “Contemporană cu Brâncuşi: Miliţa Petraşcu”. Concursul a fost dedicat unor mari artişti români, celebrul sculptor Constantin Brâncuşi şi una dintre elevele sale, nu mai puţin cunoscută, Miliţa Petraşcu. Marele Premiu a fost un sejur de 7 zile (6 nopţi), cu pensiune completă, în ultima decadă a lunii august 2014, pentru un singur ascultător RRI, în judeţul Gorj, locul din care a pornit spre lume genialul sculptor român Brâncuşi. Am primit 199 de răspunsuri corecte, un număr apreciabil având în vedere că v-am propus un concurs mult mai scurt şi mai dens decât de obicei, de doar o lună. Câştigătorul tragerii la sorţi pentru Marele Premiu este din Franţa şi se numeşte Jean-Marc Olry. El a avut ocazia să admire lucrările de la Târgu Jiu, casa natală a artistului, dar şi multe alte atracţii culturale, turistice, istorice ale zonei.




    În primăvara anului precedent v-am prezentat ofertele de extrasezon pentru litoralul românesc al Mării Negre, dar şi cele mai atractive pachete de vacanţă de la cea de-a XXXI-a ediţie a Târgului de Turism al României, desfăşurat în perioada 13 — 16 martie la Bucureşti. N-a lipsit nici evadarea din cotidian, căci aţi aflat în aceeaşi perioadă şi cele mai interesante oferte de turism rural în judeţul Mureş. Apoi, v-am purtat într-o călătorie urbană, în oraşul celor şapte coline, Iaşi. V-am prezentat una dintre cele mai atractive destinaţii prin obiectivele sale istorice, culturale şi de agrement. Iaşiul înseamnă istorie, artă, ştiinţă şi inovaţie. Fie că vorbim de vechea cultură Cucuteni, de paginile scrise de marile familii boiereşti, oraşul a jucat permanant un rol marcant în istoria României.


    În luna aprilie vă invitam să petreceţi Paştele în România. În acea perioadă, casele românilor se primeneau şi se îmbrăcau de sărbătoare, iar gospodinele pregăteau delicii culinare tradiţionale. Mielul, drobul, pasca şi ouăle colorate au fost vedetele acestei sărbători, cărora li s-au adăugat cunoscuţii cozonaci, sarmalele sau alte specialităţi, în funcţie de zonă. Însă nu i-am uitat nici pe iubitorii vacanţelor inedite. Invitaţia pe care le-am adresat-o a fost în Arsenal Park, un parc cu tematică militară, situat pe o proprietate de 88 de hectare, în vestul României, în Orăştie. Muzeu militar în aer liber, teritoriu de aventură, tabără de antrenament, adrenalină, oază de relaxare, pe toate le găsiţi în acest parc tematic. Tot în primăvară am făcut un tur al Bucureştiului, am prezentat Delta Dunării, am explorat peşterile României şi am vorbit despre deschiderea sezonului estival în România.




    Începutul verii ne-a prins pe Transfăgăraşan, unul din cele mai spectaculoase drumuri din România, care traversează cel mai înalt lanţ muntos, Munţii Fărăgaraş. Dacă pentru şoferi reprezintă o provocare, pentru restul familiei e o încântare. Peisajele de-o parte şi de alta a şoselei îţi taie respiraţia, iar pensiunile la care vă puteţi opri au început să ofere în ultimii ani servicii din ce în ce mai diverse. V-am prezentat o destinaţie pentru toată familia, însă recomandată şoferilor cu experienţă. Drumul este catalogat de cele mai cunoscute publicaţii auto drept cel mai bun din lume pentru condus.


    La început de sezon estival, am prezentat litoralul românesc nu doar ca destinaţie pentru plajă, ci şi pentru o gamă largă de activităţi, care pot umple un sejur întreg: vizite la crame, excursii în Dobrogea sau în Delta Dunării, tratamente de înfrumuseţare şi SPA, cluburi de noapte, delfinariu, parc acvatic, herghelie unde se poate practica echitaţia sau adrenalină în satul de vacanţă. Tot în vara lui 2014 am vorbit despre Golden Apple” (Mărul de Aur”). Acest trofeu este decernat de către Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism — FIJET unor destinaţii turistice de excelenţă. Operele în aer liber de la Târgu Jiu ale lui Constantin Brâncuşi au avut un rol hotărâtor în decizia luată de FIJET de a acorda această distincţie oraşului Târgu Jiu.




    Toamna ne-am îndreptat atenţia către paradisul păsărilor, un loc unic în România şi Europa, Delta Dunării. Am explorat păduri cu aspect tropical şi am cunoscut bucătăria locală. După ce ne-am plimbat pe străzile unor oraşe ca Iaşi sau Oradea, am prezentat ofertele de turism pentru tineri şi am vorbit despre primul cluster de turism din lume destinat tinerilor, o colaborare între stat şi mediul privat pentru atragerea turiştilor tineri din străinătate. Am încheiat anul 2014 cu prezentarea celor mai frumoase târguri de Crăciun, dar şi cu cele mai interesante pachete pentru petrecerea sărbătorilor de iarnă în România.




    Vă aşteptăm şi în 2015 cu noi pachete şi oferte speciale. Alături de Radio România Internaţional, veţi cunoaşte România, oamenii ei, veţi afla despre cele mai importante evenimente ale anului şi veţi cunoaşte cele mai interesante, inedite şi atractive destinaţii. La mulţi ani!

  • Atracţii turistice în Gorj (reluare din 13.06.2013)

    Atracţii turistice în Gorj (reluare din 13.06.2013)

    Astăzi călătorim în partea sud-vestică a României, mai exact în Gorj, judeţ care oferă numeroase posibilităţi de petrecere a timpului liber.



    Zona muntoasă din partea de nord a judeţului, cu multe peşteri şi cascade, a constituit punctul de plecare pentru dezvoltarea unui nou tip de turism în România, turismul de aventură. Dacă doriţi o vacanţă plină de neprevăzut, fără limită de vârstă, fără pregătire fizică şi fără cunoştinţe tehnice prealabile, în Gorj vă aşteaptă instructori calificaţi care vor fi ghizii dumneavoastră într-o experienţă de neuitat. Sabin Cornoiu, directorul serviciului public Salvamont Gorj, ne prezintă oferta pentru turism de aventură: În ultimii zece ani, în munţii din judeţul Gorj s-au dezvoltat foarte multe activităţi de turism de aventură. Cel mai cunoscut şi cel mai solicitat de către turişti este raftingul, o activitate care are mare succes în România şi, spre bucuria noastră, Jiul a confirmat că este cel mai atractiv râu pentru rafting de agrement din ţară. Tot în Gorj avem două mii de peşteri, două dintre ele sunt amenajate pentru publicul larg, dar câteva dintre ele sunt incluse în programele de vizitare de turism de aventură. Putem vorbi şi de canoeing şi cascade, o activitate nouă în turismul de aventură din România, o activitate deosebită, unde totul se desfăşoară ca într-un parc acvatic, cu deosebirea că aici cadrul este natural. E o activitate cu succes la public şi care se desfăşoară foarte bine în lunile de vară când apa e caldă. Avem şi mountain-bike, cicloturism, alpinism, escaladă, vânătoare, rapel, tiroliană, avem până la 15-20 de activităţi ce se pot desfăşura în judeţul Gorj.”



    Puteţi petrece momente de neuitat în echipă, însoţiţi de instructori autorizaţi şi folosind echipamente specifice puse la dispoziţie de operatorii turistici. Preţul unei zile de aventură începe de la 80 de euro şi poate ajunge la 200 de euro, depinzând de dimensiunile grupului.



    Dacă aventura nu vă face cu ochiul, puteţi să faceţi tot în Gorj un periplu cultural, alegând să vizitaţi oraşul Târgu Jiu, locul de baştină al părintelui artei moderne, Constantin Brâncuşi (1876-1957). Ansamblul sculptural Constantin Brâncuşi de la Târgu Jiu, cunoscut şi sub numele de Ansamblul monumental de la Târgu Jiu, este un omagiu adus eroilor căzuţi în timpul Primului Război Mondial, proiectat şi construit de Brâncuşi. Ansamblul se întinde pe o axă est-vest care traversează oraşul, pornind de la malul Jiului, din parcul municipal unde se află lucrările din piatră, “Masa Tăcerii”, “Aleea Scaunelor” şi “Poarta Sărutului”, continuând cu “Calea Eroilor”, pe care se găseşte Biserica Sfinţii Apostoli, şi culminând cu Coloana fără sfârşit, din fontă alămită şi oţel, înălţată în mijlocul unui promontoriu.



    “Masa Tăcerii” este lucrată în calcar şi reprezintă masa dinaintea confruntării cu bătălia la care urmează să participe combatanţii. Timpul este măsurat simbolic cu clepsidrele-scaune care înconjoară masa.



    “Poarta Sărutului”, construită din travertin, este poarta prin care se face trecerea spre o altă viaţă. Motivul sărutului, prezent pe stâlpii porţii, ar putea fi interpretat şi ca ochii care privesc spre interior.



    “Coloana fără sfârşit” sau a sacrificiului infinit”, considerată de către criticul de artă Sydnei Geist punctul de vârf al artei moderne”, reprezintă un adevărat testament spiritual” al artistului, un adevărat axis mundi, menit parcă să sprijine în veşnicie bolta cerului. Înaltă de 29,33 m, este constituită din 17 module romboidale din fontă.



    Ansamblul a fost inaugurat la data de 27 octombrie 1938 şi va deveni obiectiv UNESCO în anul 2014.



    În cursul unei vizite în Gorj, vă puteţi opri şi la câteva mănăstiri (ortodoxe), unele dintre ele ridicate cu sute de ani în urmă. Mănăstirea Polovragi se află în partea estică a judeţului Gorj, iar construcţia sa a început în anul 1505 şi a fost desăvârşită în anii 1699-1700, în timpul domnitorului Constantin Brâncoveanu. Putem menţiona şi mănăstirea Tismana, a cărei construcţie a început în secolul al 14-lea, biserica din interior fiind înconjurată de ziduri înalte. Specific acestei mănăstiri este culoarea de fundal a pereţilor, preparată după o reţetă necunoscută astăzi, dar care poartă numele de “roşu de Tismana”. Apoi, mai este şi mănăstirea Lainici, situată la intrarea în defileul Jiului.