Tag: Aurel Vainer

  • Controverse privind o manifestare a Academiei Române

    Controverse privind o manifestare a Academiei Române

    În România s-au declanşat controverse după o manifestare a Academiei Române legată de centenarul descoperirii insulinei, eveniment al ştiinţei mondiale de care şi-a legat numele profesorul Nicolae Paulescu, fără a se menţiona activitatea sa politică şi publică virulent antisemită.



    La evenimentul Academiei Române au participat 2 membri importanți ai comunității evreiești, Aurel Vainer, președinte onorific la Federației Comunităților Evreiești, și Irina Cajal Marin, subsecretar de stat și fiica lui Nicolae Cajal, preşedinte al Federatiei Comunităților Evreiești între 1994 si 2004 și fost academician. Pentru că a girat un astfel de eveniment, Irinei Cajal i se solicită acum demisia din Guvern, gest necesar văzut de un grup de aproape 30 de intelectuali care și-au exprimat public revolta. Paulescu ”a fost una din figurile proeminente ale naționalismului extrem, antisemismului și rasismului în climatul ideologic și politic al României interbelice. A fost autorul celui mai radical discurs antisemit cunoscut în spațiul românesc”, se arată în apelul public adresat premierului Florin Cîțu și ministrului Culturii Bogdan Gheorghiu. Prin prezența lor, doamna Irina Cajal, Subsecretar de stat și domnul Aurel Vainer, Președinte onorific la FCER, au legitimat un eveniment memorial de glorificare a unuia dintre cei mai antisemiți ideologi interbelici, consideră semnatarii.



    Reprezentantul Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului şi Xenofobiei, deputatul Alexandru Muraru, a transmis că apologia unui antisemit radical, precum Nicolae Paulescu, adept al pseudo-ştiinţei inferiorităţii biologice a evreilor ca argument pentru discriminarea şi persecutarea acestora, reprezintă o abdicare de la principiile de adevăr şi toleranţă pe care trebuie să se aşeze societatea românească. Este nevoie de o reacţie de delimitare fermă şi rapidă a conducerii Academiei Române faţă de această abordare necritică asupra operei şi vieţii omului de ştiinţă Nicolae Paulescu, afirmă Muraru, care adaugă că o instituţie de talia Academiei Române nu poate să ignore activitatea politică antisemită a lui Paulescu, care a pus, printre altele, bazele ideologice ale exterminării unei categorii etnice şi religioase din societatea românească. Lipsa unei abordări oneste a unui înalt for ştiinţific asupra activităţii politice a lui NC Paulescu asimilează acest tip de manifestare cu cele din perioada comunistă, afirmă Alexandru Muraru.



    Este nevoie de o delimitare fermă şi rapidă a conducerii Academiei Române faţă de această abordare necritică asupra operei şi vieţii omului de ştiinţă Nicolae Paulescu, un notoriu ideolog şi activist antisemit. Meritele ştiinţifice ale fiziologului Paulescu trebuie prezentate împreună cu acţiunile sale politice şi utilizarea legitimităţii conferită de statutul de profesor pentru a însăila teorii anti-semite bazate pe pseudo-ştiinţa inferiorităţii biologice a evreilor ca argument pentru discriminarea, persecutarea şi exterminarea acestora. Nicolae Paulescu reprezintă unul dintre cei mai înverşunaţi ideologi antisemiţi, care au pregătit terenul pentru declanşarea exterminării în masă a evreilor. Paulescu a apelat la teorii, mesaje şi acţiuni care au produs un prejudiciu ireparabil pentru o democraţie, pentru principiile fundamentale ale societăţilor contemporane. Punerea meritelor sale ştiinţifice în afara activităţii sale politice presupune o exonerare a sa de o imensă responsabilitate. Antisemitismul politicianului a devenit astfel parte din opera sa ştiinţifică. El şi-a bazat teoriile pe elemente de rasism biologic şi nu a ezitat să folosească medicina în scopuri ideologice.



    Deşi a murit în 1931, înaintea Holocaustului, Paulescu s-a pronunţat în favoarea exterminării evreilor. Nicolae Paulescu nu doar că a publicat cărţi, broşuri, articole împotriva evreilor şi a utilizat prestigiul medicului pentru a oferi armătura academică a pseudo-ştiinţei inferiorităţii biologice a naţiei evreieşti, dar a şi acţionat politic prin înfiinţarea, în 1922, împreună cu A.C. Cuza, a Uniunii Naţional Creştine, al doilea partid din Europa care a adoptat zvastica drept simbol oficial. Un an mai târziu, cei doi au pus bazele Ligii Apărării Naţionale Creştine şi au păstrat zvastica neagră în mijlocul tricolorului românesc ca însemn al noului partid.



    Fascizarea României în anii 1930 şi ororile Holocaustului sunt indelebil legate de influenţa politică, ştiinţifică şi gazetărească a lui Nicolae Paulescu prin care a incitat la ură şi eliminarea fizică a evreilor. Însuşi Corneliu Zelea Codreanu, liderul Mişcării Legionare, îl considera, alături de A.C. Cuza, un ilustru înaintaş. Prezentarea meritelor ştiinţifice ale diferitelor personalităţi din patrimoniul României, fără a menţiona şi eventuala activitate politică sau ideologică, în anumite cazuri, pusă, în slujba unor idealuri sau regimuri care au condus la persecutarea sau exterminarea unor oameni nevinovaţi, înseamnă a perpetua un neadevăr istoric şi o implicită ultragiere a memoriei victimelor directe sau indirecte ale acestora, conchide deputatul Alexandru Muraru.



    Președintele Academiei Române, profesorul Ioan Aurel Pop, consideră ca nefondat protestul lansat de un grup de intelectuali față de un eveniment al instituției pe care o conduce prin care o figură proeminentă a antisemitismului românesc, Nicolae Paulescu, a fost elogiat pentru inventarea insulinei în urmă cu 100 de ani.



    Potrivit acad. Pop, din relatările de la evenimentul la care nu a participat din motive de sănătate, atât dr. Aurel Vainer, cât și Irina Cajal, au rostit cuvinte extraordinar de elogioase” la adresa românului care, pentru lumea științifică, a făcut o descoperire epocală acum 100 de ani”. Nu mi se pare justificat și nu are legătură cu momentul. Oamenii nu s-au adunat pentru descoperitorul insulinei, (…) s-au strâns ca să marcheze pentru publicul larg o mare descoperire care s-a dovedit extrem de importantă pentru viitor, insulina, indiferent de confesiunea sau naționalitatea celui care a făcut-o. Mi se pare o acțiune decentă față de descoperirea stiințifică epocala pe care a făcut-o un român acum 100 de ani, el are intâietate, chiar dacă datele Nobel au consemnat alți doi oameni de știință”, a declarat Ioan Aurel Pop.

  • Masacrul de la Jilava şi pogromul de la Bucureşti, din 1941, comemorate

    Masacrul de la Jilava şi pogromul de la Bucureşti, din 1941, comemorate

    Masacrul de la Jilava, din ianuarie 1941, în care 89 de evrei au fost omorâţi de către legionari, şi pogromul de la Bucureşti au fost comemorate, duminică, în pădurea Jilava, în prezenţa ambasadorului SUA în România, Hans Klemm, şi a ambasadorului Austriei, Isabel Rauscher.



    Preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România (FCER), Aurel Vainer, a vorbit despre evenimentele petrecute în 21 ianuarie 1941, arătând că pogromul de la Bucureşti este comemorat în premieră la faţa locului, în pădurea Jilava: “Sunt 77 de ani de când în acest loc s-au desfăşurat evenimente sângeroase de o cruzime de nedescris. Circa 90 de evrei, luaţi din diferite colţuri ale Bucureştiului, au fost aduşi aici în pădurea Jilava şi împuşcaţi ca nişte muşte, cu o cruzime şi o nepăsare totală. Este de datoria noastră să nu uităm niciodată aceste crime abominabile, când oameni total nevinovaţi sau poate dacă vreţi să le găsim o vină a fost faptul că erau evrei, nimic altceva, pentru că legionarii care au făcut această crimă au dat-o mereu pe ideea că erau elemente comuniste-bolşevice. Nu este adevărat. Dacă citim lista celor care au fost ucişi aici vom găsi oameni de cele mai diferite profesii nevinovate în politică”, a afirmat Vainer.



    “Noi, evreii, avem valorile noastre, valori care sunt ale civilizaţiei şi ale umanităţii, în primul rând valoarea memoriei. Noi nu uităm că în istoria noastră au fost multe lucruri de neuitat, încercăm mereu să le aducem în atenţia poporului evreu ca şi tuturor celor din jurul cărora trăim, să se ştie că ceea ce e bine trebuie recunoscut şi adus mulţumiri şi ceea ce a fost rău trebuie amintit ca să nu se mai petreacă”, a spus preşedintele FCER.



    Aurel Vainer a subliniat că, deşi există şi alte teze, la Bucureşti a fost pogrom în 1941: “A fost pogrom la Bucureşti. Există nenumărate dovezi istorice că atunci s-au spart magazine, s-au luat oamenii de pe stradă, au fost duşi în locuri de tortură. Pogromul de la Bucureşti este o pagină urâtă, dureroasă a istoriei bucureştenilor şi a poporului român şi mai cu seamă a evreilor din România”, a afirmat el.



    La intrarea în pădurea Jilava a fost dezvelită o placă comemorativă în memoria celor 89 de evrei ucişi de către o echipă legionară pe 22 ianuarie 1941. Pe locul în care a fost dezvelită placa comemorativă va fi realizat un monument.



    După comemorarea din pădurea Jilava a evenimentelor din 1941, la Şcoala gimnazială nr. 1 Jilava a fost organizat simpozionul “Violenţa antisemită în timpul rebeliunii din 1941: masacrul de la Jilava şi pogromul de la Bucureşti”. La eveniment a participat şi ambasadorul Rusiei, Valery Kuzmin.

  • RRI: Medalie de onoare ”Prieten al Comunităților Evreiești din România”

    RRI: Medalie de onoare ”Prieten al Comunităților Evreiești din România”

    Secretarul general Radio România Internaţional Eugen Cojocariu a primit Medalia de onoare ”Prieten al Comunităților Evreiești din România”, prin decizia Comitetului Director al Federaţiei Comunităților Evreiești din România (FCER).



    Distincţia a fost înmânată de către Dr. Aurel Vainer, Preşedintele Federaţiei Comunităților Evreiești din România, membru al Camerei Deputaţilor a Parlamentului României, în cadrul reuniunii Comitetului Director al FCER din 31 august 2016.



    Medalia a fost acordată pentru programele deosebite realizate, adevărate punţi de legătură între evreii originari din România şi ţara natală”, ca şi pentru prietenia şi devotamentul faţă de comunităţile evreieşti din România”.

  • Înaltă distincţie a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti pentru Radio România

    Înaltă distincţie a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti pentru Radio România

    Preşedintele Director General al Societăţii Române de Radiodifuziune, Ovidiu Miculescu, împreună cu şase jurnalişti ai radioului public — Titus Vîjeu, Carol Mălinescu, Valeriu Dăescu, Remus Rădulescu, Angela Cerveni şi Cristina Toma, au fost invitaţi în cursul acestei zile la Templul Coral, reinaugurat de curând. În cadrul unei ceremonii desfăşurate cu acest prilej, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, deputatul Aurel Vainer le-a înmânat Medalia de Onoare Prieten al Comunităţilor Evreieşti din România.



    Înalta distincţie acordată preşedintelui director general şi jurnaliştilor Radio România confirmă şi subliniază relaţia de excelentă colaborare şi prietenie dintre radioul public şi Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, reflectate în emisiunile posturilor Societăţii Române de Radiodifuziune. În brevetul ce însoţeşte medalia primită de preşedintele director general al Radio România se mai evidenţiază preocuparea manifestată în complexul procesului managerial problematicii vaste a minorităţilor naţionale din România” cât şi evidenţierea atentă a ceea ce înseamnă existenţa comunităţii evreieşti, prin trecutul şi prezentul ei” şi prezentarea radiofonică prin fapte, oameni şi evenimente la zi a vieţii evreieşti din perspectivă economică, socială, culturală şi parlamentară”.



    Domnul Aurel Vainer şi întreaga comunitate evreiască sunt parteneri cu care vorbim puţin dar facem mult. Aveţi în Radio România un prieten pe care vă puteţi baza, chiar dacă nu declarăm prea des acest lucru”, a spus cu acest prilej Ovidiu Miculescu.