Tag: Avanti’s Awards Londra

  • Jurnal românesc – 14.03.2022

    Jurnal românesc – 14.03.2022

    Prima reuniune de anul
    acesta în cadrul programului Dialog cu diaspora pe teme consulare a
    avut loc la 12 martie cu membrii comunităţii şi ai mediului asociativ românesc
    din Irlanda
    . La întâlnire, moderată de ambasadorul României la Dublin,
    Laurenţiu Mihai Ştefan, reprezentanţii misiunii diplomatice şi ai
    Departamentului Consular au le-au prezentat conaţionalilor din Irlanda stadiul
    mutării sediului ambasadei şi a secţiei consulare într-un spaţiu mai modern şi
    mai funcţional si al operaţionalizării Biroului consular de la Belfast, în
    Irlanda de Nord. S-a mai vorbit despre procedura organizării consulatelor
    mobile, despre creşterea capacităţii de prestare a serviciilor la Secţia
    consulară din Dublin, precum si despre suplimentarea resurselor de personal şi
    de echipamente tehnice. Totodată, s-a discutat despre recensământul din acest
    an, promovarea cursurilor de limbă română şi despre proiectele finanţate de
    Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Programul Dialog cu
    diaspora pe teme consulare a fost lansat în 2015, la iniţiativa
    ministrului Bogdan Aurescu, şi reluat în 2021. Până în prezent au avut loc
    aproape 30 de astfel de întâlniri. Anul acesta sunt programate întrevederi cu
    membrii comunităţilor româneşti din Estonia, Lituania, Letonia, Belgia, Olanda,
    Luxemburg, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Malaezia, Indonezia, Filipine,
    Singapore, Thailanda, Australia şi Canada.




    Centrul Bucovinean de
    Reabilitare a Copiilor cu Afecțiuni ale Sistemului Nervos din Cernăuți a primit
    un ajutor umanitar important în urma eforturilor depuse de voluntarii
    Asociației Rădăuțiul Civic,
    transmite Agenţia BucPress. Ajutorul a constat în
    produse alimentare, saltele, perne, plăpumi, lanterne, baterii, electrocasnice,
    un generator de curent electric pentru spital, produse de igienă și multe alte
    lucruri necesare bolnavilor. De asemenea, studenții de la Universitatea de
    Medicină din București au trimis medicamente. BucPress mai arată că, la finele
    săptămânii trecute, 9 vagoane de marfă pline cu ajutoare din partea Bisericii
    Ortodoxe Române au ajuns la Kiev, în vreme ce 11 TIR-uri, camioane și
    autoutilitare cu alimente şi produse de strictă necesitate din partea
    Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților au ajuns la Cernăuţi. Aproximativ 410.000
    de etnici români trăiesc în Ucraina concentraţi în regiunile din vestul şi
    sud-vestul ţării – Transcarpatia, Cernăuţi şi Odesa.




    Proiectul românesc Smart Lab
    INACO a fost desemnat câştigătorul secţiunii Proiectul Educaţional
    Inovator al anului 2021 şi va fi premiat la Avanti’s Awards Londra, care
    va avea loc la 24 martie
    . Această apreciere internaţională ne onorează şi
    ne dă încrederea că facem ceea ce trebuie pentru educaţia din România, a
    declarat coordonatorul proiectului şi preşedinte al Asociaţiei INACO -
    Iniţiativa pentru Competitivitate, Andreea Paul. Smart Lab INACO reprezintă cel
    mai avansat proiect de digitalizare a educaţiei din şcoli şi licee şi a ajuns
    la 15 Laboratoare Smart în toată România. În aceste laboratoare, elevii învaţă
    folosindu-se de roboţi educaţionali multifuncţionali, de ochelari de realitate
    virtuală, de creioane 3D, de scanere 3D şi de imprimante 3D. Pe termen lung,
    scopul proiectului este ca fiecare dintre cele 6.200 de şcoli ale României să
    aibă câte un Smart Lab care să le ofere elevilor acces gratuit la educaţie
    digitală inteligentă. INACO transmite că un pas important în acest demers va fi
    făcut cu ajutorul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, prin care se
    vor construi peste 1.100 de Laboratoare Smart până la finalul anului 2025.




    Proiectul Cartea din
    Week-end, o campanie online de promovare a autorilor români traduși și
    publicați la edituri italiene în perioada 2019-2022, a fost lansat de Accademia
    di Romania la Roma.
    Manifestarea, dedicată pasionaţilor de citit, va oferi
    publicului fragmente din volumele incluse, scurte biografii ale autorilor,
    recenzii apărute în ziarele italiene, dar și mărturii video ale editorilor,
    criticilor și traducătorilor italieni privind motivația lor de a publica și
    promova autorii români pe piața literară locala. Pe parcursul acestui an vor fi
    prezentaţi clasici ai literaturii române și scriitori contemporani.
    Evenimentele vor avea loc în fiecare zi de joi, de la ora 16.00, pe paginile de
    Facebook și Instagram ale Accademiei di Romania la Roma. Printre autorii vizaţi
    se numără Mircea Cărtărescu, Aura Christi, Emil Cioran, Mircea Eliade, Mihai
    Eminescu, Constantin Noica, Marta Petreu, Ioan-Aurel Pop, Paul Celan, Emil
    Cioran, Liviu Rebreanu, Ana Blandiana, Ion Luca Caragiale, Nicolae Iorga, Cezar
    Petrescu, Doina Ruști, Ioan Slavici, Duiliu Zamfirescu sau Matei Vișniec. Lista
    completă se găseşte pe site-ul icr.ro.