Tag: avertizare

  • MApN avertizează asupra unor dezinformări în mediul online

    MApN avertizează asupra unor dezinformări în mediul online

    Ministerul Apărării Naţionale a avertizat duminică seară, pentru a doua oară într-o singură zi, că românii sunt bombardați pe TikTok și alte rețele cu false imagini, menite să inducă panică, ce pretind că s-ar închide granițele, iar războiul ar fi iminent.

     

    Într-un al doilea comunicat emis duminică, Ministerul Apărării avertizează că “aceste forme grosolane de manipulare și mistificare a adevărului se încadrează în mod evident în tiparul campaniilor de dezinformare susținute, în ultima vreme, de actori statali cu o agendă contrară suveranității României și împotriva NATO, având rolul de a întreține o stare de incertitudine și de a induce panica în rândul opiniei publice”.

     

     

    De această dată sunt vizate frontierele României și infrastructura portuară, a anunţat MapN. Prima dintre cele două postări identificate acreditează în mod fals ideea că granițele României vor fi închise și securizate cu efective militare, iar a doua prezintă, de asemenea fără nicio legătură cu realitatea,  tehnică militară, care nu se află în dotarea Armatei României, ca fiind concentrată în Portul Constanța – locația filmării neavând nicio legătură cu acest port, aceasta fiind o „dovadă”, pretind autorii dezinformării, a unor pregătiri de război. Toate aceste informații sunt false, reiterează Ministerul.

     

    Anterior, Ministerul Apărării Naționale atrăsese atenția asupra unor noi încercări de dezinformare în mediul online, în special pe platforma TikTok, referitoare la așa-zisele pregătiri iminente pentru recrutarea tinerilor între 18 și 35 de ani sau mobilizarea rezerviștilor în vederea trimiterii acestora pe frontul din Ucraina. MApN subliniază că aceste informații sunt complet false și nu reflectă realitatea.

     

    De asemenea, MApN semnalează că diverse înregistrări ale deplasărilor de tehnică militară, realizate în zile anterioare, sunt prezentate în mod fals ca fiind actuale, respectiv din 7 decembrie. Un exemplu în acest sens sunt imaginile surprinse în dimineața zilei de 1 decembrie, în București, care arată deplasarea unor tancuri și mașini blindate din dotarea Armatei României și a unor trupe aliate. Aceste imagini, filmate cu ocazia Paradei Militare, sunt distribuite ca fiind actuale și induc în eroare utilizatorii platformei.

     

    MApN a precizat că va continua să monitorizeze și semnaleze campaniile de dezinformare în mediul online.

  • Inundaţii în România

    Inundaţii în România

    Ploile abundente
    din ultima perioadă,anunţate de meteorologi prin coduri galben şi portocaliu, au
    creat probleme în mai multe regiuni din România. Si hidrologii au emis, recent,
    mai multe coduri de inundaţii valabile pentru numeroase
    judeţe, cea mai expusă fiind zona de nord a teritoriului, pentru care a fost
    instituit cod roşu. S-au produs scurgeri de pe versanţi, viituri rapide şi
    cresteri ale debitelor pe anumite cursuri de apă care au produs pagube în zeci
    de localităţi. In nordul extrem al României, în judeţul Maramureş, un bărbat de 63 de ani şi-a pierdut,
    miercuri, viaţa, după ce a fost luat de o viitură pe un râu. Apele mai multor
    râuri au inundat sute de hectare de terenuri agricole, păşuni, gospodării, drumuri
    naţionale, judeţene şi comunale, iar anumite porţiuni de căi ferate au
    fost umplute de aluviuni.

    În zonele cu probleme, autorităţile s-au mobilizat cu
    saci cu nisip, motopompe şi alte unelte necesare pentru evacuarea apei din
    casele inundate. În localitatea Turbuţa din nord-vestul ţării, podul plutitor a
    fost abandonat, singura cale de acces fiind o punte pietonală şubredă, în cazul
    unei situaţii de urgenţă pompierii şi ambulanţa neavând cum să ajungă în sat.
    Oamenii spun că aşteaptă ca apele să se retragă pentru a putea folosi din nou
    podul plutitor. Probleme grave sunt şi în alte localităţi, unde drumurile de
    acces au fost afectate de revărsarea apei, iar localnicii sunt nevoiţi să
    utilizeze rute ocolitoare. Cei mai supăraţi sunt fermierii, întrucât mulţi au
    pierdut culturile agricole, acoperite de apă, pagubele fiind însemnate.
    Populaţia din mai multe localităţi din nordul ţării a fost avertizată prin
    sistemul RO-Alert cu privire la riscul producerii unei viituri majore. Zeci de
    persoane au fost evacuate din calea apelor, iar la numărul unic de urgenţă 112
    s-au înregistrat peste o sută de apeluri.

    Si în sudul României, precipitaţiile
    abundente au inundat gospodarii, fiind nevoie de ajutorul pompierilor militari,
    care au intervenit cu motopompe transportabile. In numeroase comune, mii de abonaţi
    au rămas fără energie electrică. Pentru remedierea situaţiei a fost nevoie de
    intervenţia echipelor tehnice ale furnizorului de electricitate. Pe de altă
    parte, Comisia Europeană propune acordarea unui sprijin de peste opt milioane
    de euro pentru regiunea de Nord-Est a României, puternic afectată de inundaţiile
    din vara anului trecut. In urma precipitaţiilor abundente înregistrate de la
    jumătatea lunii iunie până la începutul lunii august 2018, au fost raportate
    distrugeri importante ale infrastructurii, terenurilor agricole şi locuinţelor
    în şase judete din nord-est, îndeosebi în Neamţ, Bacău şi Suceava. Autorităţile
    române au estimat costurile operaţiunilor de salvare şi protecţie civilă la
    aproape 295 de milioane de euro.

  • Regatul Maroc – Condiții meteorologice nefavorabile 16-18 noiembrie 2018

    Regatul Maroc – Condiții meteorologice nefavorabile 16-18 noiembrie 2018

    Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Maroc că Direcția Meteorologică locala a emis o avertizare vizând un posibil tsunami de dimensiuni reduse, care ar putea afecta coasta atlantică a țării în perioada 16 – 18 noiembrie 2018.

    Avertizarea survine pe fondul înrăutățirii condițiilor meteorologice, fiind anticipate valuri de până la 8 metri înălțime.

    Pe fondul avertizării meteo, sunt probabile întârzieri faţă de orarul normal de zbor sau chiar anularea unor curse aeriene de pe aeroporturile internaționale aflate în zonele afectate. De asemenea, circulația rutieră se va desfășura cu dificultate în provinciile și orașele afectate de acest cod meteo.

    Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României în Regatul Maroc +212537721493; +212537207401; +212537264085, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

    De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanență al Ambasadei României la Rabat: +212679977751.

    MAE recomandă consultarea paginilor de Internet http://rabat.mae.ro/contact, www.mae.ro și reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația Călătorește în siguranță (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații și sfaturi de călătorie, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare Un SMS îți poate salva viața!

  • Grecia: condiții meteorologice nefavorabile în perioada 19-20 septembrie 2016

    Grecia: condiții meteorologice nefavorabile în perioada 19-20 septembrie 2016

    Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care călătoresc în Republica Elenă că Serviciul de Meteorologie din Grecia (EMY) a emis o avertizare cu privire la faptul că, începând cu ziua de luni, 19 septembrie 2016, până marți, 20 septembrie 2016, inclusiv sunt prognozate furtuni, care se vor manifesta la nivelul întregii țări și care vor porni din zona de nord-vest a Greciei.

    Se vor înregistra intensificări deosebit de puternice ale vântului, fiind, de asemenea, prognozată scăderea în mod semnificativ a temperaturii.

    Pentru informații actualizate poate fi accesat site-ul instituției, respectiv www.emy.gr, precum si portalul www.meteoalarm.eu.

    Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginii de Internet www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetatenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia Călătoreşte în siguranţă (disponibilă gratuit în App Store şiGoogle Play), care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de a fi alertaţi, în cazul în care apar situaţii speciale.

    Sursa: Comunicat MAE

  • Croaţia – avertizări privind un noul val de căldură

    Croaţia – avertizări privind un noul val de căldură

    Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care doresc să se deplaseze sau să tranziteze Republica Croaţia că Institutul Meteorologic local a emis avertizări privind un nou val de căldură, pentru perioada 13 – 16 august 2015.

    Au fost emise avertizări cod roșu de caniculă pentru regiunea Dubrovnik (perioada 13 – 15 august 2015, cu temperaturi maxime peste 33 grade C) și pentru regiunile Rijeka şi Split (perioada 13 – 14 august 2015, cu temperaturi maxime peste 34 – 35 grade C).

    Totodată, s-au emis şi avertizări cod portocaliu de temperaturi ridicate pentru regiunile Zagreb (perioada 13 – 15 august 2015), Karlovac (13 august 2015), Gospic (14 august 2015), Knin (perioada 13 – 15 august 2015)şi Dubrovnik (16 august 2015), precum și pentru regiunile Rijeka şi Split (perioada 15 – 16 august 2015).

    Restul teritoriului croat se află, de asemenea, sub avertizare meteorologică cod galben de căldură.

    Deoarece situaţia infrastructurii şi a circulaţiei rutiere, feroviare, maritime şi aeriene pot suferi modificări de la o oră la alta, se recomandă cetăţenilor români care tranzitează Republica Croaţia să consulte paginile specializate de Internet ale Automobil Clubului Croat (http://www.hak.hr/en), Companiei Naţionale Croate de Căi Ferate (http://www.hznet.hr), Autorităţii Portuare Croate (http://www.portauthority.hr), Agenţiei Croate de Aviaţie Civilă (http://www.ccaa.hr), http://www.meteoalarm.eu/ro_RO/1/0/HR-CroaCia.html şi www.mae.ro, pentru informaţii actualizate, înainte de a pleca la drum.

    Ministerul Afacerilor Externe reaminteştecetăţenilor români care călătoresc în străinătate căau la dispoziţie aplicaţia Călătoreşte în siguranţă (cepoate fi descărcată gratuit din App Store şi Google Play), care oferă informaţii, recomandări de călătorie şi posibilitatea de a fi alertați, în cazul în care apar situaţii speciale.

    Cominicat mae.ro

  • Ungaria – prelungirea perioadei de cod roșu de caniculă

    Ungaria – prelungirea perioadei de cod roșu de caniculă

    Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să se deplaseze în Ungaria că Inspectoratul de Meteorologie local a informat că se menţine avertizarea de cod roşu de caniculă pentru perioada următoare, respectiv până la data de 16 august 2015, pe aproape întreg teritoriul Ungariei.

    Temperaturile medii ale zilelor vor depăşi 29 de grade C, maximele situându-se la valori cuprinse între 35 – 37 grade Celsius. După data de 16 august 2015 sunt posibile temperaturi maxime de 32 – 36 grade Celsius, iar pe alocuri se vor semnala ploi de scurtă durată, însoţite de descărcări electrice şi vânt.

    Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români consultarea paginilor de Internet http://www.meteoalarm.eu/ro_RO/1/0/HU-Ungaria.html & www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia Călătoreşte în siguranţă (ce poate fi descărcată gratuit din App Store şi Google Play), care oferă informaţii, recomandări de călătorie şi posibilitatea de a fi alertați, în cazul în care apar situaţii speciale.

  • România în NATO şi problemele contemporane

    România în NATO şi problemele contemporane

    România este un aliat de nădeje al NATO, iar NATO îşi apără toţi aliaţii împotriva oricărei ameninţări, este răspunsul Alianţei Nord-Atlantice la noile avertismentele lansate de Rusia la adresa Bucureştiului.



    Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Moscova, Aleksandr Lukaşevici, a criticat, pentru a doua oară în decurs de o săptămînă, decizia autorităţilor române de suplimentare a efectivelor NATO pe teritoriul său. Potrivit acestuia, conducerea Romaniei transforma ţara într-un cap de pod al SUA şi NATO în apropiere de graniţa Rusiei şi este gata, cităm ,,să sacrifice interesele de menţinere a stabilităţii” în regiunea Mării Negre.



    In replică, adjunctul purtătorului de cuvânt al NATO, Carmen Romero, susţine că declaraţiile Moscovei sunt “provocatoare, lipsite de fundament şi inadecvate”. Ea a explicat că decizia Alianţei de a-şi mări prezenţa militară în Europa de Est este răspunsul NATO la acţiunile agresive ale Rusiei în Ucraina. Moscova a violat, prin acţiunile sale, legislaţia internaţională şi şi-a încalcat angajamentele asumate prin Tratatul Fondator NATO-Rusia, a mai spus Romero.



    Premierul român Victor Ponta a salutat reacţia NATO, care subliniază clar hotărârea Alianţei de a-şi proteja membrii faţă de orice formă de agresiune”. El a reafirmat ca România este un partener de incredere al NATO şi nu se va lasa intimidată de declaraţiile agresive ale diplomatiei ruse. Bucureştiul condamnă actiunile agresive ale Federatiei Ruse in Ucraina vecină, a mai spus Ponta. El a precizat ca România este un stat membru al NATO şi va lua doar acele decizii pe care le considera corecte şi oportune pentru obiectivele de securitate naţionale şi ale Alianţe Nord-Atlantice.



    Şi şeful diplomaţiei de la Bucureşti, Bogdan Aurescu, a reacţionat pe un site de socializare, subliniind că poziţia exprimată de NATO în legătură cu afirmaţiile purtătorului de cuvânt al Ministerului rus de externe reflectă pe deplin poziţia României. Nu este pentru prima dată când Moscova critica Bucureştiul.



    Joia trecută, acelaşi purtător de cuvânt al MAE rus avertiza România că trebuie să fie conştientă de “responsabilitatea si de consecinţele” suplimentării efectivelor NATO pe teritoriul său. Lukaşevici a criticat proiectul de lege aprobat de Executivul de la Bucureşti privind staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni şi tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul României.



    Şi decizia României de a găzdui pe teritoriul său, la baza militară de la Deveselu, a unor elemente ale scutului antirachetă american în Europa, dezvoltat sub umbrela NATO, a stârnit critici repetate ale Rusiei, deşi aceasta a primit asigurări, atât din partea responsabililor Alianţei cât şi a celor de la Bucureşti, că scutul este unul pur defensiv şi nu este îndreptat împotriva Moscovei.

  • NATO şi securitatea României

    NATO şi securitatea României

    După aderarea la NATO în 2004, România şi-a asumat o serie de angajamente în susţinerea efortului de apărare colectivă a organizaţiei, mai ales in noul context regional. Decizia României de a găzdui pe teritoriul său, la baza de la Deveselu a unor elemente ale scutului antirachetă american în Europa, dezvoltat sub umbrela NATO, a stârnit în repetate rânduri criticile Rusiei, deşi aceasta a primit asigurări atât din partea responsabililor Alianţei cât şi a celor de la Bucureşti, că scutul este unul pur defensiv şi nu este îndreptat împotriva Moscovei.



    Joi, Rusia a reacţionat din nou, la anunţul făcut luni la Bucureşti de comandantul şef al Forţelor Aliate din Europa, generalul american Philip Breedlove, privind intenţia NATO de a desfăşura tehnică militară grea de luptă pe teritoriul României, respectiv, de creştere a prezenţei militare a Alianţei şi a SUA în România.



    Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Alexandru Lukaşevici, a avertizat, într-o declaraţie pentru postul public de radio, că România trebuie să fie conştientă de “responsabilitatea şi de consecinţele” suplimentării efectivelor NATO pe teritoriul său. Consolidarea forţelor NATO în Europa de Est este un pas fără precedent, care încalcă toate acordurile existente, a mai spus Lukasevici, amintind că Alianţa Nord-Atlantică şi Rusia au stabilit să nu mobilizeze capacităti militare excesive, insistând pe respectarea principiului disuasiunii reciproce. Lukaşevici a subliniat că, în cazul în care informaţiile corespund realităţii, Rusia îşi rezervă dreptul de a lua în consideraţie acest factor substanţial în planificarea sa militară.



    Cu puţin timp înainte de avertismentul Moscovei, Guvernul de la Bucureşti a aprobat, joi, un proiect de modificare a Legii privind intrarea, staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul României. Prin acest proiect, care are nevoie de avizul Consiliului Suprem de Apărare a tării (CSAT), se introduc soluţii legislative care să permită implementarea pe teritoriul României a măsurilor de reasigurare şi de adaptare a statelor NATO la noile provocări, riscuri şi ameninţări ale mediului internaţional de securitate, prevăzute în Planul de creştere a capacităţii operaţionale a Alianţei recent adoptat.



    Într-o postare pe o reţea de socializare, premierul Victor Ponta a apreciat că Executivul este foarte conştient că deciziile sale sunt cele mai bune pentru România şi partenerii sai, El a precizat că proiectul aprobat vizează, în principal, accesul şi staţionarea personalului şi armamentului pentru cele două comandamente NATO care vor funcţiona la Bucureşti. Contribuţia Romaniei la apărarea Alianţei Nord-Atlantice şi la securitatea Europei a fost apreciată, în repetate rânduri, atât de oficiali ai NATO cât şi de cei ai SUA.

  • Republica Serbia – Condiţii meteorologice nefavorabile

    Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români, care se deplasează sau se află deja pe teritoriul Republicii Serbia, cu privire la faptul că pentru data de 5 martie 2015 Institutul de Meteorologie şi Hidrologie a emis o avertizare de cod roşu de ploi pentru partea central-vestică a ţării.



    Se estimează că precipitaţiile vor depăşi 60 de litri / mp. Totodată, în partea de sud şi sud-est a ţării se află în vigoare o avertizare de cod portocaliu de ploi.



    Pentru data de 6 martie 2015, autorităţile locale au emis o avertizare de cod portocaliu de ninsori pentru jumătatea sudică a Serbiei, precum şi un cod galben de ninsori pentru jumătatea nordică.



    În aceste condiţii, recomandăm cetăţenilor români care călătoresc sau tranzitează teritoriul Republicii Serbia, în intervalul 5 – 6 martie 2015, să conducă prudent, să adapteze viteza la condiţiile carosabilului, să aibă autovehiculele echipate cu pneuri de iarnă, să respecte limitele de viteză, iar, anterior efectuării deplasărilor, să se intereseze cu privire la prognoza meteo accesând website-ul http://www.meteoalarm.rs



    Detalii privind starea drumurilor din Republica Serbia, pot fi obţinute accesând pagina de Internethttp://www.amss.org.rs



    Totodată, Ministerul Afacerilor Externe reiterează cetăţenilor români recomandările de a consulta informaţiile furnizate prin intermediul aplicaţiei Călătoreşte în siguranţă – care poate fi descărcată pe orice telefonul mobil de tip smartphone, şi serviciului de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare Un SMS îţi poate salva viaţa!.


    Comunicat www.mae.ro


  • Australia – schimbări meteorologice

    Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români, care se află sau se deplasează pe teritoriul Australiei, cu privire la faptul că în cursul zilei de astăzi, 19 februarie 2015, autoritățile australiene au lansat avertisment de vreme severă, cu vânturi puternice şi pericol de inundații, în partea de Nord-Est a statului Queensland. Ciclonul tropical Marcia a fost ridicat la gradul doi pe scala de alertă, după ce au fost înregistrate rafale de vânt de până la 150 km pe oră, în larg, și acumulări de apă, care ar putea conduce la ploi cu volume între 200 și 500 mm la nivelul solului (în sistemul local de măsurare).



    Avertizarea este valabilă până sâmbătă, 21 februarie 2015. Se estimează că cele mai afectate vor fi localitățile din zona Gladstone (Yeppoon), aproximativ la 1000 km Nord de capitala statului, Brisbane, zona fiind una de tranzit auto intens de la Brisbane către Cairns, localitatea de unde se realizează plecările către Marea Barieră de Corali.


    Totodată, a fost semnalat şi un alt ciclon tropical – Lam, care a afectat deja zona de Nord Vest a Australiei – Teritoriul de Vest, precumși câteva insule nelocuite, dar fără semnalări de pagube materiale.


    Pentru orientare, se poate consulta şi harta, din pagina specializată a UE, la adresa webhttp://erccportal.jrc.ec.europa.eu/getdailymap/docId/1072.



    Ministerul Afacerilor Externe recomandă tuturor cetăţenilor români care doresc să se deplaseze, în următoarea perioadă, pe teritoriul Australiei, să contacteze din timp autoritățile locale, agențiile de turism sau misiunea diplomatică a României din Canberra şi să consulte pagina de internet www.mae.ro, pentru informaţii actualizate.



    Totodată, Ministerul Afacerilor Externe reiterează recomandările de a fi consultate informaţiile furnizate prin intermediul aplicaţiei “Călătoreşte în siguranţă” şi serviciului de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare “Un SMS îţi poate salva viaţa!”.




  • Statul New York, SUA: Ninsori abundente şi temperaturi scăzute

    Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află sau călătoresc pe teritoriul Statului New York din Statele Unite ale Americii asupra faptului că Serviciul Național de Meteorologie (National Weather Service) a emis o avertizare de condiții meteorologice severe pentru zonele din nordul și vestul acestui stat, inclusiv zona metropolitană Buffalo.







    În regiunile Oswego, Erie, Jefferson, Lewis, Genesee, Wyoming, Cattaraugus, Chautauqua și St. Lawrence avertizarea de ninsori abundente, viscol, temperaturi scăzute și vizibilitate redusă este valabilă până în seara zilei de vineri, 21.11. 2014.







    Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români să manifeste prudenţă şi să consulte site-urile de specialitate, pentru informaţii suplimentare.





    Sursa: Comunicat www.mae.ro

  • Atenționare de călătorie Belgia

    Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află sau se deplasează pe teritoriul Belgiei asupra faptului că cele trei mari sindicate belgiene CSC, FGTB şi CGSLB, au anunţat o serie de greve împotriva programului de austeritate al noului guvern, care se vor desfăşura pe regiuni, prin rotaţie şi vor culmina cu o grevă generală, după cum urmează:



    24.11.2014 : grevă în provinciile : Anvers (Antwerpen), Limburg si Luxemburg



    01.12.2014 : grevă în provinciile : Liege, Namur, Flandra de Est si de West



    08.12.2014 : grevă în provinciile : Bruxelles si Brabant (Walon si Flamand)



    Având în vedere amploarea grevelor, se aşteaptă blocaje importante pe autostrăzi, pe drumurile de acces portuar, la aeroporturi, în zonele industriale.



    La data de 15.12.2014 va avea loc o grevă generală naţională, care va bloca practic toată reţeaua de transport în comun din marile oraşe (autobuz, tramvai, metrou), activităţile din aeroporturi şi porturi şi, în mare parte, traficul feroviar.



    Automobiliştii sunt sfătuiţi să evite centrul marilor oraşe şi zonele în care vor avea loc manifestaţiile sindicale.



    Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români să consulte atât site-ul www.mae.ro, cât şi site-urile de specialitate, pentru informaţii actualizate, înainte de a se deplasa în străinătate.



    Sursa: comunicat www.mae.ro






  • Croaţia – cod roşu de ploi şi furtună

    Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află sau care călătoresc în Croaţia că, la data de 30 iulie 2014, s-a emis o avertizare cod roşu de ploi şi furtună pentru regiunile Lika, Gorski Kotar, Rijeka şi Istria (Nord-Estul şi Centrul Croaţiei). Pentru regiunea Dubrovnik (Sud) sunt emise avertizări de cod roşu de ploi, cod portocaliu de furtună şi cod galben de vânt. Restul Croaţiei se află, de asemenea, sub avertizare meteorologică de cod portocaliu şi galben de furtună.


    Conform prognozelor oferite de site-ul de specialitate www.meteoalarm.eu şi de către Agenţia Meteorologică Croată, atenţionările de fenomene meteo extreme sunt valabile până la data de 31 iulie 2014 inclusiv.



    De asemenea, vântul puternic a condus la închiderea unei porţiuni din drumul naţional D8, cuprinsă între Novi Vinodol şi Senj, pentru autocare, vehicule cu remorci şi motociclete.



    Întrucât situaţia traficului poate suferi modificări de la o oră la alta recomandăm cetăţenilor români să consulte pagina Automobil Clubului Croat (http://www.hak.hr/en ) înainte de a pleca la drum.



    Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care doresc să tranziteze Croaţia să consulte paginile de internet ale Automobil Clubului Croat (http://www.hak.hr, Companiei Naţionale Croate de Căi Ferate –http://www.hznet.hr, Autorităţii Portuare Croate — http://www.portauthority.hr şi a Agenţiei Croate de Aviaţie Civilăhttp://www.ccaa.hr), pentru informaţii actualizate.



    Comunicat MAE