Tag: avocat

  • În prim-plan, România 25.08.2024

    În prim-plan, România 25.08.2024

    Solicitările administrative (certificatul de viaţa, ajutoare, pensii), concedierile, cereri de cetățenie, divorţul, cazuri de violență şi nu în ultimul rând problemele penale (cele mai dese dintre acestea fiind furturile din buzunare) –  sunt cele mai frecvente situaţii în care românii din Spania apelează la un avocat! Invitată Carmen Pop, avocat român stabilit de 27 de ani în Spania, cu expertiză și competență în dreptul penal, civil, dreptul muncii şi cel al familiei.

     

     

     

  • Alexandru Lazăr din Spania

    Invitatul nostru este Alexandru Lazăr, avocat de prestigiu în Spania, profesor de drept, consul onorific al României în Insulele Baleare.

     

    Alexandru Lazăr. Arhiva personală
    Alexandru Lazăr. Arhiva personală

     

     

  • Recunoașterea calificărilor profesionale

    Recunoașterea calificărilor profesionale

    Comisia Europeană a decis să inițieze o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor prin trimiterea unei scrisori de punere în întârziere Germaniei și a unor avize motivat Belgiei, Ciprului și României pentru transpunerea incorectă a directivei privind calificările profesionale.

    Directiva facilitează mobilitatea profesională și recunoașterea calificărilor la nivel transfrontalier. Aceste norme au un rol esențial în abordarea deficitului de forță de muncă calificată în întreaga Uniune. Este vorba în special de domeniul asistenței medicale, care a fost afectat în mod deosebit de pandemia de COVID-19, unde normele contribuie la o mai bună relocare a personalului calificat acolo unde este necesar.

    În cazul Germaniei, procedura vizează obstacolele din calea recunoașterii calificărilor profesionale ale moașelor. În ceea ce privește Belgia, este vorba despre impunerea unor cerințe lingvistice excesive pentru cadrele didactice care doresc să lucreze în Comunitatea franceză, ceea ce limitează considerabil posibilitatea profesorilor străini de a lucra în Belgia. În ceea ce privește Ciprul, procedura vizează obligația de ședere în Cipru pentru avocații care doresc să presteze servicii acolo, chiar dacă cerințele privind reședința sunt interzise în temeiul normelor comunitare.

    În cazul României, procedura se referă la restricția severă impusă medicilor veterinari de a presta temporar servicii dintr-un alt stat membru al UE. Legislația română le impune acestora să obțină o autorizație prealabilă din partea forului profesional relevant înainte de a li se permite să presteze servicii temporare. Belgia, Germania, Cipru și România au la dispoziție două luni pentru a răspunde argumentelor prezentate de Comisie. În caz contrar, Comisia poate trimite un aviz motivat Germaniei sau poate sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu privire la Belgia, Cipru și România.

    Prin pachetul său lunar de decizii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, Comisia Europeană urmărește acționarea în justiție a statelor membre care nu și-au îndeplinit obligațiile ce le revin în temeiul legislației comunitare.


  • Avocatul Istrate Micescu

    Avocatul Istrate Micescu

    Un jurist cu
    notorietate al României interbelice a fost Istrate Micescu, profesor
    universitar și politician. Născut în 1881 în orașul Ploiești, la 60 kilometri
    nord de București, Micescu era descendentul unei familii boierești din județul
    Argeș, atestată încă din secolul al 16-lea. A urmat cursuri de drept la Paris
    și tot acolo și-a susținut doctoratul în științe juridice în 1906. A fost
    avocat în barourile din județele Argeș și Ilfov, în paralel fiind profesor de
    drept civil și filosofia dreptului la Universitatea din București. Prin prestația
    sa de la catedră a impresionat generații după generații de studenți, fiind
    adesea idolatrizat. Micescu era celebru, de asemenea, și
    datorită proceselor în care pleda.


    Centrul
    de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română l-a intervievat în anul 2000 pe
    deținutul politic Aurel Obreja. El povestea despre faima lui Micescu așa cum a
    aflat-o de la un coleg de detenție în anii 1950. Era o faimă bazată pe mult
    cinism, una dintre caracteristicile avocaților, așa cum îi percepe adesea publicul.

    Am stat
    în temniță cu secretarul lui Micescu, cu Horia Cosmovici, un tip extraordinar
    de deştept, care ne povestea cum câştiga Istrate Micescu procesele. Ne-a povestit
    un proces în Anglia cu un lord care îşi omorâse soţia. Lordul s-a interesat ce
    avocat mare exista și a aflat că era în România unul, Istrate Micescu. L-a
    angajat, i s-a spus lui Micescu despre ce era vorba: își omorâse soţia, n-o mai
    putuse suporta. Îi dăduse în cap cu ceva şi murise. Şi se duce Micescu la
    proces. Şi lume, juraţi… Domnule preşedinte, onorat tribunal, domnule
    judecător ş.a.m.d. începe Micescu și se opreşte. Hai, domnule, începeţi îi
    spune judecătorul. Domnule preşedinte, onorat tribunal, domnule judecător…
    Și Micescu iar se opreşte. Hai, domnule, începe odată. Domnule preşedinte,
    onorat tribunal, onorată adunare… și iar se opreşte. Hai, domnule, începe
    odată! își pierde răbdarea judecătorul. Păi vedeţi, domnule preşedinte, dvs.
    nu aveţi răbdare 10 minute până să încep eu apărarea, dar bietul om care a
    suportat-o pe nevastă-sa 20 de ani! Şi, la sfârșit, lordul a fost achitat.


    Faima
    profesională l-a făcut să intre în politică. Micescu a făcut politică liberală fiind
    ales deputat în 1920, 1927 și 1931. Admirator al regelui Carol al II-lea, se
    apropie de acesta începând cu anul 1930. Spre sfârșitul acelor ani își exprimă
    și mai pronunțat opiniile antisemite și rasiste și face parte din guvernul de
    orientare fascistă Goga-Cuza din decembrie 1937 pînă în februarie 1938 în care este
    ministru de externe. Este părintele Constituției din 1938, o constituție care
    consolida regimul autoritar al regelui Carol al II-lea. Micescu devine membru
    al Consiliului Superior Național al Frontului Renașterii Naționale, partidul
    unic de după 1938, senator în noul Parlament și ministru al justiției în
    guvernul Gheorghe Tătărescu dintre noiembrie 1939 și mai 1940. Printre faptele
    sale reprobabile se numără prezidarea, în 1937, a ședinței Baroului București când
    s-a decis excluderea avocaților evrei.


    Dar
    istoria avea să-i schimbe curând destinul lui Micescu. După 1945, odată cu
    intrarea sovieticilor în România, este denunțat ca susținător al regimului
    fascist. Este exclus din barou, arestat în 1948 și condamnat la 20 de ani de
    închisoare. Pe 22 mai 1951 moare în penitenciarul Aiud, la moartea sa fiind de
    față și Nicolae Enescu,
    student la drept, deținut politic.

    Se deschide uşa salonului şi apare Iordache, ofiţerul politic, o bestie
    cumplită. A trecut pe la priciurile noastre şi auzim: Ce faceţi voi, măi,
    băieţi? Știţi ce a însemnat pentru noi asta? O bestie aşa cumplită, care numai
    în bocanci şi în pumni ne ţinea pe unde ne întâlnea, fără motiv, să aibă
    limbajul ăsta? Şi noi ne uitam unul la altul, naivi cum eram credeam că s-a
    schimbat ceva. Şi unul dintre noi, doctorul Uţă, îi răspunde lui Iordache: Ce
    să facem, domnule comandant? Cu necazurile noastre, cu bolile noastre. Care
    dintre voi este mai bolnav? întreabă Iordache. Şi atunci doctorul Uţă zice:
    Domnul profesor Micescu. Duceţi-mă acolo! Şi l-am dus la capătul patului
    lui Istrate Micescu care era muribund. Păi, ce are, măi? Nu s-ar putea să se
    salveze? întreabă Iordache. Când am văzut noi atâta bunăvoinţă – că de obicei
    nu ni se administra nici o aspirină – ne uitam unii spre alţii. Răspunde
    doctorul Uţă: Da, domnule comandant, dacă dvs. i-aţi aproba o reţetă. Da,
    mă, aprob. Şi a rupt din bloc notes o hârtie. Scrie, mă! îi zice Iordache
    doctorului. I-a dat pixul şi a început doctorul să scrie. Şi îi înmânează
    doctorul reţeta. Noi, naivi, credeam că s-a întâmplat ceva în purtarea bestiei.
    Bine, mă! zice Iordache. Și ia rețeta şi o aruncă pe pieptul lui Istrate
    Micescu: Eu ştiu ce ți-ar trebui ţie, mă, banditule! Patru scânduri, şi o să
    ţi le dăm noi. Așa a murit Istrate Micescu


    Notorietatea
    lui Istrate Micescu a fost una a individului care prin calități personale a
    dovedit că își practica profesia cu rigoare. Însă personalitatea nu s-a ridicat
    la înălțimea competențelor profesionale.


  • Dana Denis-Smith din Marea Britanie

    Dana Denis-Smith din Marea Britanie

    Dana Denis-Smith, fostă
    jurnalistă şi avocată în Marea Britanie, fondatoarea a companiei juridice
    Obelisk Support, iniţiatoare a proiectului First:100 Years of Women in Law,
    care reuneşte biografiile celor mai reprezentative femei din sistemul juridic
    britanic.

    destinte-ro-4martie.jpg


  • Diana-Maria Suciu, desemnată Studentul Român al Anului în America de Nord la Gala LSRS din ianuarie

    Diana-Maria Suciu, desemnată Studentul Român al Anului în America de Nord la Gala LSRS din ianuarie

    Diana-Maria Suciu, desemnată Studentul Român al Anului în America de Nord la Gala LSRS din
    ianuarie 2020, membră a baroului din
    New York, viitoare avocată la biroul londonez al uneia dintre cele
    mai mari firme de profil din lume, Hogan Lovells LLP, cu studii în drept la
    King’s College din Marea Britanie şi Cornell University din Statele Unite ale
    Americii.


  • Dana Gruia Dufaut, avocat la Curtea de Apel din Paris şi la Baroul din Bucureşti

    Dana Gruia Dufaut, avocat la Curtea de Apel din Paris şi la Baroul din Bucureşti

    Dana Gruia Dufaut, avocat la Curtea de Apel din Paris şi la Baroul din Bucureşti, prezentă la un eveniment organizat de Asociaţia Capital Filles la Institutul Francez din România. Capital Filles promovează egalitatea de şanse, în special în rândul liceenelor provenind din medii defavorizate.


  • Aflăm pentru tine

    Aflăm pentru tine

    Cum pot divorța românii din străinătate și ce reguli se aplică dacă soții au cetățenii diferite. Interviu cu Simona Voiculescu, redactor-şef avocatnet.ro, cu master în drept internaţional în cadrul Universiţii din Bucureşti.


  • Bryan Jardine (SUA)

    Bryan Jardine (SUA)

    Bryan Jardine este avocat
    și locuiește în România de peste 20 de ani. S-a născut în Connecticut, însă
    vine din Los Angeles, California, unde și-a început cariera de avocat. Cariera
    este cea care l-a adus prima oară în anii ’90 la București, unde a rămas un
    an, după care s-a întors în această zonă a Europei, pentru a lucra câțiva ani
    la Budapesta. De ce a ales Bryan Jardine să revină în România ne mărturisește
    în minutele care urmează:


    Prima dată am venit aici în 1996 pentru un contract de un an și m-am
    întors în Statele Unite, dar am avut șansa să vin înapoi în zonă în 1998 și am
    locuit câțiva ani la Budapesta. Am lucrat ca avocat în California, în domeniul
    litigiilor, care era ceva mai conflictual. Mi-am dorit să fac avocatură într-un
    domeniu mai cooperant, cum sunt afacerile și m-am gândit că aș avea o
    oportunitate în Europa de Est, la 5-6 ani după deschidere, după căderea
    comunismului. Atunci multe firme americane și britanice erau interesate să vină
    în România, erau mulți clienți care au dorit să facă investiții aici, iar din
    acest motiv m-am gândit că va fi mai interesant pentru mine să lucrez aici,
    față de ceea ce făceam în Statele Unite.


    Bryan Jardinea avut ocazia de a vedea cum a evoluat
    România în toți acești ani, după căderea zidului comunist în Europa de Est, dar
    și în perioada dinainte ca țara noastră să acceseze spațiul comunitar. Ne
    povestește cum a receptat toate aceste schimbări:


    Cred că este mai impresionantă schimbarea din ultimii 10 ani, față de
    ce s-a întâmplat aici cu 10 ani înainte. Probabil cel mai important motiv
    pentru acest lucru este faptul că România a devenit membră a Uniunii Europene.
    Multă lume zice că, dacă ești membru UE, înseamnă că primești niște fonduri
    europene, dar pentru mine, ca avocat, acest lucru are altă perspectivă. Eu am
    văzut că au venit niște directive legislative de la Bruxelles, s-a creat o nouă
    legislație mai integrativă față de restul Europei. Multe astfel de legi nu sunt
    foarte populare și cred că au fost puțin impuse din afară, dar ele reprezintă
    un avantaj, pentru că, dacă ne dorim ca România să fie integrată în rândul
    țărilor europene, este necesară implementarea unor legi aliniate cu restul
    Europei. Iar acesta este un mare avantaj. Încă avem de făcut pași importanți pe
    viitor, dar eu cred că s-au făcut multe progrese în ultimii 10 ani.






    În afară de avocatură, Bryan
    Jardine este foarte activ în timpul său liber: este implicat în acțiuni
    caritabile, cântă la chitară, face înregistrări de voce la un studio
    specializat și a învățat limba română. Acum se poate spune că s-a integrat pe
    deplin în România.


    Nu a fost un plan, când am venit aici acum 20 de ani. Nu am avut nicio
    legătură cu această țară, nu am rude în România, nu am avut nicio iubită
    româncă. Atâta doar că vorbeam spaniola, fiindcă am locuit câțiva ani în
    America Latină și m-am gândit că îmi va fi mai ușor să învăț limba română, date
    fiind rădăcinile latine comune. Acesta a fost primul motiv. Știam despre
    România ce se auzea la știri, despre Ceaușescu, Nadia Comăneci, Dracula, cam ca
    restul de 99% dintre americani. Însă, după ce am ajuns aici, am observat că
    este o țară foarte interesantă, cu o cultură foarte bogată, diferită de restul
    țărilor din această zonă a Europei, atât din punct de vedere cultural, cât și
    al limbii. Aici e un spirit mai latin, eu am fost în Ecuador, Argentina și
    Brazilia, iar pentru mine aici e sufletul mai cald. Soția mea este americancă,
    nu e româncă, dar îi place aici și suntem implicați în diverse activități. Avem
    o rețea socială caritabilă foarte extinsă, eu am fost membru al Comisiei
    Fulbright acum câțiva ani și am pus niște rădăcini aici. Ne place foarte mult
    țara și, dacă o comparăm cu restul lumii acum, în special Statele Unite, unde e
    ceva mai periculos, am observat că, dacă sunteți liniștiți, e o țară ok. Nu
    sunt oameni violenți aici, nu avem criminalitate foarte crescută, e multă
    siguranță pentru copii și pentru viață aici. Un alt avantaj pentru noi este că,
    dacă vrem să mergem în concediu în Europa, în Roma, la Istanbul sau în Anglia,
    e foarte ușor să mergem, plecăm din Otopeni și ajungem în câteva ore și ne
    găsim într-o țară cu o cultură 100% diferită.


    Bryan Jardinese simte acasă în România, sau mai
    degrabă ar putea spune că are două locuri pe care le numește acasă: România și
    Statele Unite. Sunt locuri unde are familie și în care a construit ceva și
    între care încearcă să se împartă în mod egal.


    Plecăm în concediu, pentru că avem copii, iar bunicii sunt acolo, în
    Statele Unite, în Carolina de Nord și suntem foarte așteptați să mergem. Avem o
    casă acolo și vrem să fim împreună cu toate rudele, dar, după câteva săptămâni
    vrem să ne întoarcem, pentru că aici avem afacerea, multe lucruri pe care vrem
    să le facem, avem prieteni și școala copiilor. După două-trei săptămâni suntem
    gata să ne întoarcem aici, dar suntem cu un picior în fiecare cultură.


    Schimbările din România sunt
    evidente, dar există și multe domenii în care e de lucru. Ce părere are Bryan
    Jardine?


    Sunt mai multe restaurante bune și sunt mult mai multe distracții
    sociale. Marfa de consum e mai accesibilă acum și acesta e un avantaj, dar e
    păcat că încă lipsește infrastructura pentru a ajunge în unele părți ale țării.
    Sunt zone minunate, cum ar fi Dunărea sau Dealu Mare, Maramureș sau
    Transilvania, dar se ajunge foarte greu acolo cu mașina și e păcat. Dacă ar fi
    mai accesibile pentru turism, ar fi un avantaj pentru România.




    La început de An Nou, Bryan
    Jardine a dorit să transmită un mesaj plin de speranță celor care ne ascultă:



    Aveți răbdare, pentru că e o țară minunată și
    de multe ori putem spune că iarba e mai verde la vecini. Toți avem probleme. Eu
    cred că avem o viață bună aici. E greu, dar depinde cum vrem să ne uităm la
    pahar, la partea plină sau la partea goală. România este acum mult mai bună ca
    societate și ca țară, decât a fost în anii ’90 și sper
    că în următorii 10- 20 ani va fi și mai bună. Trebuie să avem un viitor mai
    luminos.

  • 28.08.2017 (mise à jour)

    28.08.2017 (mise à jour)

    Zone euro — La Roumanie, l’économie avec le rythme de croissance le plus soutenu de l’UE, pourrait adhérer à la zone euro en 2022, après la hausse des revenus des ressortissants les plus pauvres, a déclaré le ministre roumain des Affaires étrangères, Teodor Melescanu, dans un entretien accordé au quotidien polonais Rzeczpospolita, repris par Reuters. Il a précisé qu’à présent, la Roumanie remplit déjà les critères formels, mais l’adhésion à l’union monétaire aura un impact négatif sur les revenus des retraités et des plus pauvres. Avec une avancée de 5,5% au 2e trimestre, la Roumanie a à présent le taux de croissance le plus élevé de l’UE. Suite à la crise financière globale de 2008, la plupart des Etats membres de l’UE hors l’union monétaire, Danemark, Suède, Pologne et République tchèque compris, ont connu une reprise plus rapide que les Etats de la zone euro. Malgré cela, la Roumanie continue d’être un des pays les plus pauvres de l’Union. La zone euro est composée à présent de 19 Etats membres, et le dernier à y avoir adhéré, c’est la Lituanie, en 2015.



    Protestations — Quelques milliers de personnes ont protesté dimanche soir dans la capitale roumaine et dans plusieurs grandes villes du pays, contre les modifications que le ministre de la Justice souhaite opérer dans le domaine. Selon les manifestants, les récentes propositions de modification des lois régissant le système judiciaire de Roumanie sont une nouvelle tentative de fragiliser la lutte anticorruption. Ils ont donc demandé la démission du ministre Tudorel Toader et annoncé de nouvelles protestations pour le dimanche suivant. Pour sa part, Liviu Dragnea, le chef du principal parti au pouvoir, le PSD, a expliqué que le projet en question n’était qu’une proposition et qu’il fallait avoir un débat sérieux à ce sujet. Vivement critiqué par l’opposition politique et par les médias, ce projet élimine, par exemple, la participation du chef de l’Etat à la procédure de désignation des procureurs chefs des Parquets anticorruption et antiterrorisme, place l’Inspection judiciaire sous la tutelle du ministère de la Justice ou encore introduit une ancienneté dans la profession supérieure à celle en vigueur pour le parcours de carrière des magistrats. Rappelons-le, en début d’année, la tentative du gouvernement de modifier, par décret d’urgence, les codes pénaux, a fait descendre dans la rue, au pays et à l’étranger, des centaines de milliers de Roumains qui ont accusé le pouvoir de vouloir exonérer de responsabilité pénale des personnages politiques et de l’administration, accusés de corruption.



    Education – Le premier ministre du gouvernement de gauche de Bucarest, Mihai Tudose, a rencontré lundi les syndicats de l’éducation, pour une discussion concernant les problèmes majeurs de ce domaine. Parmi les sujets abordés – l’élaboration d’une Loi de l’éducation nationale, les programmes scolaires obsolètes, le sous — financement du système et les injustices auxquelles se heurtent les employés de l’éducation. A la fin des discussions, les représentants des syndicalistes ont reçu des assurances de la part du premier ministre que cette année, les enseignants toucheraient l’intégralité des droits salariaux gagnés en justice. Selon Eurostat, en 2015, la Roumanie occupait la dernière place en Europe pour les sommes dépensées au titre de l’éducation, avec 248 euros par habitant, alors que la moyenne européenne a été de 1400 euros. La Roumanie se classe dernière dans l’Union même pour le pourcentage du PIB alloué à l’éducation, seulement 3,1%, suivie par l’Irlande, avec 3,7%, la Bulgarie et l’Italie, les deux avec 4%.



    Cantacuzène — L’Institut Cantacuzène de Bucarest, dont le rôle stratégique est de garantir l’indépendance de la Roumanie dans la production de vaccins, doit redevenir fonctionnel. Pour s’assurer que cela arrive, il sera transformé en unité militaire. Cette déclaration a été faite par le premier ministre roumain Mihai Tudose, qui a demandé aux ministres de la Défense et de la Santé d’élaborer, d’ici un mois, un projet d’acte normatif visant à subordonner l’Institut Cantacuzène au ministère de la Défense. Créé en 1921, l’institut est une marque roumaine riche d’une historie de presqu’un siècle et de nombreuses performances. Avant 1990, l’Institut Cantacuzène avait un portefeuille consistant côté production de vaccins. Par la suite, l’absence de financements, une gestion inadéquate et le non-respect des normes imposées par l’Organisation Mondiale de a Santé — tout cela a entraîné l’arrêt de la production, tour à tour, de chaque vaccin.



    Avocat — Un avocat d’origine roumaine de Californie a été nommé par le président américain Donald Trump au poste de sous-secrétaire du Département du Commerce, en charge de la propriété intellectuelle et au poste de directeur de l’Office des Brevets et des Marques. Andrei Iancu est à présent avocat au sein de la société américaine Irell & Manella LLP, où son activité est ciblée sur des questions de propriété intellectuelle, lit-on dans un communiqué de la Maison Blanche. Il a défendu des clients d’industries variées et a plaidé entre autres devant l’Office des Brevets et des Marques et devant la Commission internationale pour le commerce des Etats-Unis. Selon le même communiqué, Andrei Iancu a rédigé et tenu des discours sur des sujets liés au domaine de la propriété intellectuelle et a enseigné le droit des brevets à l’UCLA (Luniversité de Californie à Los Angeles).



    Football — La sélection nationale de football de la Roumanie s’est réunie lundi à Bucarest pour préparer le match de vendredi, à domicile, contre l’Arménie, et celui contre le Monténégro, lundi prochain, dans les cadre du Groupe E des préliminaires de la Coupe du Monde 2018. La Pologne est leader sans équivoque du groupe, avec 16 points, suivie par le Monténégro et le Danemark, avec 10 points. La Roumanie et l’Arménie ont 6 points. Enfin, le Kazakhstan a 2 points seulement.

  • Jurnal românesc – 28.08.2017

    Jurnal românesc – 28.08.2017

    Premierul Mihai Tudose a decis, luni, rechemarea Alinei Dociu din postul de consul al României la Lisabona, în urma gestionării deficitare a situaţiei unui grup de turişti români blocaţi în Portugalia, după anularea curselor aeriene ale TAP Portugal. Măsura survine după ce Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) a protestat faţă de modul neprofesionist în care TAP Portugal a tratat problema turiştilor români blocaţi la Lisabona. După ce cele două curse Lisabona – Bucureşti au fost anulate, compania nu a oferit explicaţii. Reprezentanţii ANAT spun că vor cere despăgubiri societăţii portugheze pentru situaţia creată.



    Un avocat de origine română din California a fost nominalizat de preşedintele Donald Trump ca subsecretar al Departamentului Comerţului responsabil cu proprietatea intelectuală şi director al Oficiului pentru Brevete şi Mărci. Andrei Iancu este în prezent avocat în cadrul unei firme americane, unde activitatea sa se concentrează pe chestiuni de proprietate intelectuală, se arată într-un comunicat al Casei Albe. El a apărat clienţi într-o mare varietate de industrii şi a pledat în faţa Oficiului pentru Brevete şi Mărci, a Comisiei Internaţionale pentru Comerţ din SUA şi a altor instanţe. Conform comunicatului, Andrei Iancu a scris şi a susţinut discursuri despre chestiuni legate de proprietate intelectuală şi a predat dreptul brevetelor la UCLA (University of California, Los Angeles). Înainte de a ajunge avocat, Andrei Iancu a fost inginer la compania aerospaţială şi de apărare Hughes Aircraft.



    Copii şi tineri din comunităţile româneşti din Spania s-au aflat, în perioada 20-27 august, în tabăra de spiritualitate şi cultură românească de la Madrid. Participanţii au beneficiat de cursuri de limba şi literatura română, istorie, tradiţii şi obiceiuri româneşti, dar şi de formare duhovnicească, promovarea spiritualităţii şi drepturilor culturale fundamentale. Pe 24 august, delegaţia Institutului Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de pretutindeni a fost prezentă în tabăra de cultură şi spiritualitate românească de la Madrid. Tabăra a fost ultima dintr-o serie de trei care au avut loc în perioada 2 iulie – 27 august 2017, în Almeria şi Madrid. Taberele au fost realizate în baza parteneriatului dintre Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de pretutindeni, instituţie aflată în subordinea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, Episcopia Ortodoxă Română din Spania şi Portugalia şi Asociaţia Nepsis Spania.



    Ministerul Afacerilor Externe organizează, în perioada 29 august – 1 septembrie, Reuniunea Anuală a Diplomației Române, cu tema “O lume în schimbare: Mizele politicii externe a României”. Reuniunea reprezintă un prilej atât de bilanţ al activității MAE, cât şi de reflecţie asupra priorităţilor viitoare ale diplomaţiei române, proiectate în contextul tendințelor înregistrate în plan regional, european și global. În acest context, evenimentul oferă ocazia unor dezbateri pe teme de mare actualitate pentru România, printre care viitorul Uniunii Europene, agenda României în plan european, președinția României la Consiliul UE, problematica securităţii internaţionale, dinamizarea cooperării regionale şi a diplomației economice. Reuniunea constituie un cadru de dialog între ministrul de externe, Teodor Meleşcanu, șefii misiunilor diplomatice și consulare ale României din străinătate, alături de invitați străini și români.

  • 12.01.2017

    12.01.2017

    Intégrité — Plusieurs centaines de personnes ont protesté mercredi soir à Bucarest et à Cluj, dans le centre-ouest du pays, contre la présence de Victor Ciorbea à la tête de l’institution de l’avocat du peuple, équivalent du défenseur des droits, représentée par. Les protestataires ont demandé sa démission, en raison de son initiative de saisir la Cour Constitutionnelle au sujet de la loi qui interdit aux personnes ayant subi une condamnation d’occuper des fonctions gouvernementales. L’intégrité n’est pas négociable, a déclaré à la presse une des personnes participantes aux protestations. La semaine dernière, M Ciorbea avait affirmé que sa saisine était basée sur ce qu’il a appelé « des arguments en béton », puisque la loi visée enfreignait tant la Constitution que plusieurs conventions internationales. Il a également rejeté les allégations de la presse roumaine, selon laquelle il aurait parlé au leader social-démocrate Liviu Dragnea, à propos de ce sujet. Il y a un mois, le PSD a remporté le scrutin législatif avec 45% des voix. Pourtant, M Dragnea n’est pas devenu premier ministre puisqu’il avait été condamné à deux ans de prison avec sursis pour avoir tenté de frauder le référendum sur la destitution de l’ex président roumain Traian Basescu en 2012.



    Justice — La Roumanie remplit toutes les conditions pour que le Mécanisme de coopération et de vérification pour la justice soit levé cette année, a déclaré ce jeudi le ministre roumain de la Justice, Florin Iordache, à l’issue d’une réunion avec Paraskevi Michou, adjoint au secrétaire général de la Commission européenne. Le mécanisme a été introduit en 2007 comme une condition de l’adhésion de la Roumanie et de la Bulgarie à l’UE et il est ciblé sur la réforme du secteur judiciaire, la lutte contre la corruption et contre le crime organisé. Le ministre roumain de la Justice a également affirmé que la Roumanie avait fait des progrès notables en ce sens et consolidé une série d’institutions importantes qui garantissent l’Etat de Droit.



    Constitution — La Cour Constitutionnelle de Roumanie a décidé jeudi que la Loi permettant au gouvernement d’émettre des décrets durant les vacances parlementaires était constitutionnelle, rejetant ainsi la saisine déposée par les députés du Parti national libéral, de l’Union sauvez la Roumanie et du Parti du mouvement populaire. L’opposition de Bucarest affirmait que cette loi autorisait le cabinet Grindeanu de modifier des lois organiques par le biais de simples décrets d’urgence, pratique contraire à la Loi Fondamentale. La contestation déposée par l’Opposition est une tentative de bloquer l’activité du gouvernement, a également affirmé le leader social-démocrate Liviu Dragnea.



    Partenariat — L’ambassadeur de Roumanie à Washington, George Maior a rencontré d’importants membres républicains du Congrès américain. Les entretiens ont été ciblés sur la coopération roumano-américaine sur la toile de fond de l’installation à la Maison Blanche de la nouvelle administration Trump. L’ex-président de la Chambre des représentants, John Boehner, a salué le comportement exemplaire de la Roumanie au sein de l’OTAN, mais aussi en tant qu’allié et partenaire des Etats-Unis. Les hommes politiques américains ont affirmé que la puissance de la relation bilatérale se mesure par des projets communs de coopération, tels la gestion du système de défense antimissile, les efforts de lutte contre le terrorisme, la sécurité énergétique et cybernétique. Ce qui plus est, les responsables américains affirment que l’expérience de la coopération des Etats-Unis avec la Roumanie a atteint des niveaux très élevés, soulignant l’intention de poursuivre le développement des relations économiques, conformément aux priorités de l’administration Trump.



    OTAN — Plus de 3 mille militaires américains, accompagnés de chars de combat et de véhicules blindés ont commencé à arriver aujourd’hui en Pologne. Ce contingent fait partie des troupes que le président sortant Barack Obama a décidé de déployer pour rassurer les alliés de l’OTAN, inquiets en raison des actions de plus en plus agressives de la Russie. Leur arrivée intervient quelques jours avant l’investiture du président élu Donald Trump, qui souhaite d’ailleurs améliorer les relations avec Moscou. Plus de 80 chars de combat et des centaines de véhicules blindés ont déjà été débarqués en Allemagne pour se rendre ensuite en Europe de l’Est, y compris en Roumanie.



    Tennis — La joueuse roumaine de tennis, Monica Niculescu (40e WTA) s’est qualifiée aujourd’hui dans les quarts de finale du tournoi de Hobart en Australie, après avoir battu la joueuse nippone Risa Ozaki, 6 à 4, 6 à 4. Niculescu doit affronter vendredi Lesia Tsurenko d’Ukraine. Dans la compétition de double féminin, la Roumaine Raluca Olaru et l’Ukrainienne Olga Savciuk, se sont qualifiées dans les quarts de finale après la victoire (6-4, 6-2) contre le double Kiki Bertens (Pays-Bas) / Johanna Larsson (Suède). Olaru et Savciuk affronteront dans la phase suivante de la compétition le double Liudmila et Nadia Kicenok.



    Intempéries — Les alertes météorologies ont été levées aujourd’hui en Roumanie. Pourtant les températures sont toujours plutôt basses. Le verglas pourrait s’installer sur le sud-est, le sud et le centre du pays, où des chutes de neige sont également attendues. Le vent souffle assez fort en montagne produisant des tempêtes de neige. Sa vitesse pourrait dépasser les 60 à 70 km à l’heure sur le relief. Les températures vont de -8 à 2 degrés, avec -8 degrés et du soleil en ce moment à Bucarest. Presque toutes les routes nationales sont ouvertes à la circulation, à l’exception de plusieurs secteurs du sud-est du pays. A cause des conditions météorologies exceptionnelles, aujourd’hui une centaine de trains sont annulés alors que les écoles et les maternelles de Bucarest et de 12 autres départements sont toujours fermées.

  • Sarmiza Bilcescu – Alimănişteanu

    Sarmiza Bilcescu – Alimănişteanu

    Les débuts de lémancipation féminine en Roumanie remontent à la deuxième moitié du 19e siècle et ils coïncident avec lintensification du processus de modernisation de la société roumaine. A lépoque, certaines femmes ont essayé dapprendre des métiers destinés jusqualors exclusivement aux hommes, comme cest le cas des métiers liés aux sciences et à la pratique du droit par exemple.



    Née en avril 1867, Sarmiza Bilcescu a été une pionnière du domaine du droit : puisquelle a été la première Roumaine avocate et la première femme docteur en droit à la Sorbonne. Toutes ces premières ont été remarquées et honorées dans la presse internationale de lépoque. Ses succès ont été pourtant étroitement liés à la légère ouverture à lépoque de lenseignement supérieur envers les femmes, explique lhistorien Alin Ciupalà : « En lisant les journaux occidentaux qui sortaient en 1895, quand Sarmiza Bilcescu Alimănişteanu soutenait sa thèse de doctorat en droit à la Sorbonne, on apprend que partout sur notre continent ce fait a été un événement majeur. Sarmiza Bilcescu provenait dune famille qui faisait partie de lélite libérale roumaine de la seconde moitié du 19e siècle. Sa famille était proche de la famille du fondateur du Parti national libéral, Ion Bratianu. Sarmiza Bilcescu-Alimănişteanu sest consacrée à létude, elle fera des études de Droit à lUniversité de Bucarest pour partir ensuite après la licence à Paris, et sinscrire à la Sorbonne en vue de faire des études doctorales également en Droit. Il faut préciser que dans les universités roumaines, la présence féminine nétait plus si inhabituelle puisque dans les années 1870 – 1871, les portes de la faculté de Lettres furent ouvertes aux jeunes femmes. La faculté de Lettres a été la première à permettre linscription des étudiantes. Lévénement vraiment exceptionnel fut pourtant laccès de Sarmiza Bilcescu au doctorat à la Sorbonne puisquà lépoque, les jeunes citoyennes de la République française ne pouvaient pas le faire. Il leur était interdit de suivre des cours doctoraux, notamment en Sorbonne. Sarmiza Bilcescu avait le grand avantage dêtre boursière, elle était une étrangère acceptée exceptionnellement à la Sorbonne. Et sa résolution sest concrétisée par le titre de docteur en Droit. Elle fut la première femme docteur en droit à la Sorbonne. La presse roumaine a repris cette info pour la développer et lors de son retour dans les Principautés roumaines, Sarmiza Bilcescu-Alimănişteanu sera reçue avec beaucoup de faste par une très belle cérémonie, au barreau dIlfov par son président Take Ionescu, homme politique conservateur très connu.



    Ce qui est intéressant du point de vue historique et sociologique, cest aussi ce qui est arrivé à Sarmiza Bilcescu après ses études et son admission au barreau. Nombre de ses contemporains ont vu Sarmiza Bilcescu uniquement en tant que femme et non pas comme avocat professionnel, vu quils nétaient pas habitués à une telle situation. Nombre de jeunes hommes choisissaient le métier davocat à la fin du 19e siècle. Sarmiza Bilcescu a également été sous cet angle une représentante de sa génération prête à rompre certaines barrières sociales auxquelles se heurtaient les femmes.



    Pourtant, elle na pas réussi dans son métier jusquau bout, explique Alin Ciupalà : « Il était logique pour elle de se dédier à la profession, de poursuivre ce chemin, de se construire une carrière. Mais cest ici quintervient la rupture. Le métier davocat étant une profession libérale, les gens qui voulaient sy dédier pouvaient le faire uniquement sils avaient des clients, censés leur assurer des revenus. Or Sarmiza Bilcescu-Alimănişteanu a constaté ce quelle soupçonnait dailleurs, cest-à-dire que très peu de Roumains ont eu laudace de lui révéler tous leurs problèmes personnels et de demander son appui professionnel. Et cest ainsi que sa voie professionnelle qui sannonçait si prometteuse a été bloquée et Sarmiza Bilcescu-Alimănişteanu a dû renoncer à la pratique du métier davocat pour se consacrer à une carrière familiale. Elle a épousé un jeune homme provenant également dune famille libérale, Ion Alimănişteanu, pour quitter ensuite complètement la sphère publique. »



    Décédée en août 1935, Sarmiza Bilcescu-Alimănişteanu a également été une des fondatrices de la « Société des demoiselles roumaines », qui se proposait de lutter pour faire accroître le niveau déducation des femmes roumaines.

  • A la une de la presse roumaine – 09.01.015

    A la une de la presse roumaine – 09.01.015

    L’attentat de Paris a remis dans l’attention des autorités la loi Big Brother. Victor Ponta pourrait perdre aussi son statut d’avocat, en raison notamment du scandale de plagiat qui entoure sa thèse de doctorat. Et l’Union démocratique des magyars de Roumanie propose de permettre aux prêtres de devenir aussi des fonctionnaires d’Etat civil.

  • La lutte contre la corruption

    La lutte contre la corruption

    Accusée par le passé d’inertie ou même de favoriser les hommes politiques et d’affaires, la justice roumaine semble actuellement plus active que jamais. Les actions des hommes de la loi contre la corruption, cette tare de la société roumaine tant incriminée à Bruxelles, sont presque quotidiennes.



    Sous la loupe des hommes de la loi et de la presse bucarestoise se retrouvent actuellement Dan Adamescu, le deuxième homme le plus riche de Roumanie, avec une fortune estimée à environ 1 milliard d’euros. Son nom est lié à un dossier de corruption impliquant aussi quatre juges, déjà placés en détention provisoire cette semaine pour avoir perçu des pots-de-vin allant de 5 mille à 15 mille euros. Accusé de leur avoir offert de l’argent pour obtenir des verdicts favorables à ses affaires, M Adamescu fait déjà l’objet d’une poursuite pénale.



    Parmi les intermédiaires auxquels il aurait fait appel pour graisser la pâte des magistrats figurent son fils Bogdan, mais aussi un jeune avocat — George Dumitru. Celui-ci s’est suicidé en début de semaine s’étant jeté sous la rame du métro à Bucarest. Il venait d’être auditionné par la Direction nationale anti-corruption et de fournir aux procureurs la copie d’un relevé de compte bancaire prouvant le fait qu’il avait reçu de l’argent pour corrompre les juges.



    Par ailleurs, plusieurs médecins font également l’objet des enquêtes des procureurs anti-corruption. Après le dossier des médecins du système public qui effectuaient des interventions chirurgicales esthétiques illégales, l’attention de la justice se dirige maintenant vers neuf personnes impliquées dans une affaire de médicaments remboursés par la Caisse nationale d’assurance maladie.



    Trois médecins d’un hôpital d’oncologie renommé de Bucarest, deux responsables de pharmacies et quatre représentants de sociétés pharmaceutiques ont été mis en détention provisoire pour une période 30 jours, accusés d’avoir émis un millier de fausses prescriptions au nom de malades de cancer, qui ne bénéficiaient pas de ce traitement. Les médicaments étaient ensuite frauduleusement remboursés par la Caisse d’assurance maladie. Le préjudice dépasserait 1,8 milliards d’euros.



    Le gouvernement a salué les efforts de lutte contre la corruption dans la justice et la santé, d’autant plus que ce dernier secteur est confronté à un sous-financement chronique. L’implication des citoyens dans la lutte anti-corruption n’est elle non plus à négliger. Selon une récente étude, les appels de la part des citoyens au sujet des faits de corruption des employés du Ministère de l’intérieur a considérablement augmenté. Un progrès similaire a connu le nombre des dénonciations et des auto-dénonciations des employés de ce ministère. (trad.: Roxana Vasile)