Francesca Velicu, solistă a English National Ballet din Londra, cu studii de balet în România (a debutat pe scena Operei Naționale din București), Rusia (Academia Bolşoi din Moscova) şi Marea Britanie, laureată a premiului britanic Laurence Olivier, un echivalent al Oscarului în lumea teatrului şi dansului.
Tag: balet
-
Proiecte ale baletului Operei Naţionale Bucureşti
A trecut un an de când la conducerea artistică a Companiei de balet a Operei Naţionale Bucureşti a venit balerinul şi coregraful danez Johan Kobborg. Fost prim-solist al Baletului Regal Danez şi al Baletului Regal din Londra până în 2013, Johan Kobborg era deja cunoscut publicului român datorită spectacolelor în care a dansat alături de partenera sa, Alina Cojocaru.
Împlinirea unui an de directorat artistic este un moment aniversar pentru Johan Kobborg: “Sunt încă aici. Este un lucru care merită sărbătorit. Am avut un an fantastic. M-am bucurat cu adevărat de fiecare moment, de momentele uşoare şi de cele mai grele. Încă mai învăţ… Dar a fost minunat pentru mine! Ştiţi ce? Am petrecut atâţia ani ca dansator! Deşi am fost implicat în decizii manageriale când a fost vorba de partea de producţie sau de coregrafie, mi-am petrecut cea mai mare parte a timpului dansând. Mi-a plăcut această muncă de director artistic mult mai mult decât mă aşteptam. Evident, ştiam că era ceva ce întotdeauna am vrut să fac, dar nu cu o plăcere absolută. Să vezi cum ideile sau viziunile tale devin realitate este un lucru minunat! Şi, în multe feluri, te împlineşte mult mai mult decât doar să fii pe scenă tu, pentru tine. Nu este uşor. Ştiam că nu va fi. Dar m-a inspirat foarte mult. Deşi nu am văzut prea mult din ţară, iubesc sentimentul pe care mi-l dă acest oraş”.
De la balerin la coregraf, apoi la manager, responsabilităţile se schimbă: ”Profesia de dansator este una foarte egocentrică. Lumea ta este foarte mică, pentru că trăieşti într-un balon, în care totul este despre tine, de când te trezeşti şi până te culci. Deci, evident, acum e foarte diferit. Încerci să faci ceea ce e bine pentru toată lumea. Dar există perioade când faci mai puţin sau simţi că nu faci destul. Sau perioade în care, poate, faci prea mult. Încerc să privesc pe fiecare în parte şi să mă pun în locul fiecăruia. Fac tot ce pot pentru fiecare persoană, dar, în acelaşi timp, am o responsabilitate faţă de companie, dar şi faţă de teatru şi menirea acestuia, faţă de locul pe care această instituţie îl ocupă în viaţa culturală a României. De asemenea, trebuie să fac publicul fericit. Dar îmi place asta”.
“Simt că facem spectacole minunate şi simt o energie extarordinară venind dinspre scenă, ori de câte ori mă uit la spectacole. Evident, pentru asta este creat dansul”, a mărturisit Johan Kobborg în interviul acordat. Cu doar o lună înainte de venirea la conducerea baletului Operei Naţionale, Kobborg prezenta publicului bucureştean, în calitate de coregraf şi balerin, spectacolul “La Sylphide”, în care a evoluat alături de partenera sa, Alina Cojocaru. Ajuns managerul artistic al Companiei de balet, propune o strategie nouă în relaţia cu artiştii:
“Când am venit aici, am observat că în spectacolele deja montate erau, de fiecare dată, aceiaşi balerini. Şi m-am întrebat cum de e posibil, pentru că este o companie mare. Deci, mi-ar plăcea să cred, şi simt cu adevărat asta, că ofer mult mai multe oportunităţi multor dansatori, chiar dacă asta înseamnă că un anumit dansator nu va avea la fel de multe reprezentaţii cu acelaşi rol, dar, cel puţin, dau şanse mai multor oameni, şi această situaţie în sine creează entuziasm. Viaţa unui dansator este foarte grea atât fizic, cât şi mintal. Este foarte dură. Şi dacă nu ai o motivaţie, dacă nu simţi că ai o şansă tangibilă de a fi pe scenă, atunci entuziasmul care trebuie să existe dispare. Trebuie să ştii că, dacă munceşti din greu, vei fi răsplătit”.
Stabilirea repertoriului baletului Operei Naţionale Bucureşti se face pronind de la principiul că este o companie de balet clasic, a insistat Johan Kobborg, deplângând faptul că din ce in ce mai multe companii mari de dans clasic se orientează către contemporan. “Această companie va rămâne clasică atâta timp cât voi fi eu aici. Aceasta nu înseamnă că nu vom aborda şi alte stiluri şi moduri de a dansa. Chiar dacă aduc creaţii contemporane, nu voi merge către extreme, întotdeauna le voi păstra fundaţia de bază, clasică”, a mărturisit directorul artistic al baletului Operei bucureştene.
La sfârşitul anului trecut, Johan Kobborg şi compania pe care o conduce au prezentat spectatorilor baletul “La Fille mal gardee”, în coregrafia lui Frederick Ashton, distribuţia premierei incluzându-I pe Alina Cojocaru şi Johan Kobborg. Ce se mai află în pregătire la Opera Naţională pentru perioada următoare?
”În afara repertoriului în derulare, în aprilie vom avea un Triptic, constând în baletul Classical Symphony”, al lui Yuri Possokhov, coregraf rezident la Baletul San Francisco, fost balerin principal la Baletul Bolşoi. Cred că este unul dintre cei mai dăruiţi şi talentaţi coregrafi pe care i-am văzut de mult timp încoace. Şi acest spectacol este una dintre cele mai emoţionante piese clasice nou create pe care le-am văzut, poate în toată viaţa mea. Cred că este o provocare pentru dansatori, pentru că este nu doar extrem de rapid, dar ia tehnica clasică şi o întoarce puţin cu susul în jos. Apoi, îl avem pe Jiří Kylián, un coregraf iconic. Aducem baletul său, Petite Mort”, care, de asemenea, este foarte diferit; este cea mai contemporană piesă din program. Este provocatoare, dar, în egală măsură, îi văd pe balerinii noştri dansând foarte bine această coregrafie. Vom încheia acea seară cu creaţia lui Sir Frederick Ashton, Marguerite and Armand”, un balet într-un act, pe care l-am adus în special pentru balerinele noastre senioare şi care oferă, de asemenea, un mare rol pentru balerinul care interpretează personajul masculin”.
Premiera evenimentului este programat pentru date de 25 aprilie. Iar pentru 6 iunie, iubitorii baletului sunt aşteptaţi la premiera “Giselle”, titlu clasic nelipsit din repertoriul companiilor de balet. Montarea poartă semnătura coregrafilor Johan Kobborg şi Ethan Stiefel. Spectacolul a fost ovaţionat la premiera sa din 2012, în Noua Zeelandă, unde a fost prezentat de Royal New Zealand Ballet.
-
Coregraful Gigi Căciuleanu, premieră la Sibiu
“Sunt extraordinar de fericită! Gigi Căciuleanu emană atâta bucurie de a trăi, are o asemenea capacitate de a dărui cum nu am întâlnit niciodată în viaţa mea. Iar spectacolul este absolut fantastic! Este foarte bogat acest “Mozart Steps”, are mai multe straturi de lectură. Creaţiile lui Căciuleanu au o calitate foarte subtilă. Nu ştiu cum face, dar ajunge să te atingă în straturile tale cele mai profunde. Chiar şi cei care nu sunt obişnuiţi cu astfel de reprezentaţii, este imposibil să nu aibă un şoc emoţional, vizual, estetic, de orice natură. Totdeauna am considerat că, dacă un creator simte nevoia să se explice, înseamnă că, pe undeva, construcţia nu este desăvârşită. La Gigi Căciuleanu, cu acest spectacol, nu mai am nevoie de nicio explicaţie. Totul e atât de frumos înălţat, şi construit, şi aşezat, şi cu atâta profunzime, şi atâtea nuanţe!”.
Prin aceste superlative şi-a descris emoţia “la cald”, imediat după spectacol, celebra fostă prim-balerină a Operei Naţionale Bucureşti Simona Şomăcescu. Este vorba despre premiera spectacolului de teatru coregrafic “Mozart Steps”, o producţie a Teatrului Naţional “Radu Stanca” din Sibiu, care a marcat deschiderea stagiunii şi împlinirea a 225 de ani de teatru la Sibiu.
“Mozart Steps” a fost creat de coregraful Gigi Căciuleanu pornind de la muzica volumelor 1 şi 2 ale albumului “Mozart in Egypt/ Mozart în Egipt”, aparţinând muzicianului Hughes de Courson şi profesorului egiptean Ahmed al Maghreby. Cei doi au realizat o fuziune între opera lui Mozart şi sunetele, ritmurile şi instrumentele specifice muzicii egiptene contemporane, creaţia lor fiind considerată un adevărat fenomen muzical.
Gigi Căciuleanu: “Este Mozart văzut prin ochii” sau, mai bine zis, auzit prin urechile” muzicii orientale. Şi, o să vă miraţi, câteodată muzica aceea care vine din Egipt seamănă foarte mult cu muzica noastră din Maramureş, din Transilvania — muzica de bucium, de fluier… Asta m-a izbit când am auzit acest album. Este un Mozart mai special. Mozart este pentru mine, pe lângă un geniu al muzicii, şi unul dintre primii europeni. A scris şi în germană, şi în italiană… Un fel de Shakespeare al muzicii, care ne-a plimbat dintr-o ţară în alta. Muzica, pe undeva, o am în minte şi în corp şi o aştept de foarte multă vreme, de când a apărut această muzică pe piaţă. Am cumpărat-o şi mă gândesc la ea. Şi, iată, mi s-a dat ocazia să lucrez la Sibiu cu actori, de data aceasta. Nu există niciun dansator”.
Într-adevăr, din distribuţia spectacolului de teatru coregrafic “Mozart Steps” fac parte actori de la secţia română şi de la secţia germană a Teatrului “Radu Stanca”, precum şi studenţi de la secţia de Actorie a Universităţii “Lucian Blaga” din Sibiu. Gigi Căciuleanu, despre cum a creat dans cu actorii Naţionalului sibian. “Ei sunt toţi nişte dansatori înnăscuţi. Am descoperit că sunt foarte talentaţi. E foarte greu spectacolul pentru ei, pentru că problematica este cea de dans, cu strângeri de spaţiu, cu energii care trebuie dozate la maxim. Dar să nu credeţi că este un spectacol de “dănţuială”, cum îi spun eu. Este un spectacol în care se dansează în sensul cel mai nobil al cuvântului, în care mişcarea şi grupul au rolul principal. De aceea se şi cheamă teatru coregrafic, pentru că regia este organizată ca o coregrafie. Nu am vrut să arate, să se mascheze în dansatori sau balerine, balerini. Dimpotrivă, am vrut să-şi asume corpurile de oameni “normali”, adică, un bărbat şi o femeie, aşa cum este şi cel care stă pe scaun şi ne priveşte. Am ţinut foarte mult la acest lucru. Şi întotdeauna ţin. Chiar şi cu dansatorii încerc să obţin acest lucru”.
De altfel, şi publicul de la premieră a remarcat performanţa ieşită din comun a dansActorilor, cum îi place lui Gigi Căciuleanu să îi numească.
Coregrafa Simona Şomăcescu, fostă şefă a baletului Operei Naţionale Bucureşti: “Dacă m-ar fi dus cineva legată la ochi în sală, nu mi-ar fi spus unde mă aflu şi pe cine am în faţa mea, eu niciodată n-aş fi zis că ei sunt, de fapt, actori. Să nu uităm următorul lucru: de obicei spunem da, uite, a reuşit să mişte actorii. Nu este aşa. Îţi trebuie şi un simţ, un instinct muzical. Nu doar pui un actor să dea din mâini şi din picioare. Îţi trebuie şi o intuiţie a mişcării, o inteligenţă a mişcării, o intuiţie muzicală — cum suprapune, cum filtrează mişcarea prin propriul trup, prin inteligenţă… Acestea sunt date native”.
Unul dintre dansActorii care au impresionat în mod special publicul şi chiar şi pe Gigi Căciuleanu a fost actriţa Diana Fufezan, aflată la prima colaborare cu coregraful. “Când am aflat că sunt luată în proiect, a fost o fericire cum rar am avut, pentru că, încă de la casting, am simţit că înţeleg ce vrea, din felul în care vorbea. Care a fost cea mai mare provocare? Provocări au fost toate, pentru că e ca mersul pe sârmă, cum ne zice Gigi Căciuleanu. Să îmi păstrez forţa şi fragilitatea în acelaşi timp. Au fost momente în care am simţit că nu mai pot din punct de vedere fizic, dar am strâns din dinţi şi am mers mai departe. A fost o seară în care am stat să lucrez duetul cu Florin până pe la ora 1 noaptea — noi am rămas după repetiţii cu Gigi, de pe la ora 10 seara. Atunci ne-a dus la extenuare, pentru că ne-a zis că dansul nu se face decât pe extenuare maximă. Şi atunci, într-adevăr, am simţit o eliberare şi din clipa aceea am ştiut că pot să mă arunc să fac orice”.
Dacă vă întrebaţi de ce în titlul spectacolului apare cuvântul “steps”, răspunsul creatorului Gigi Căciuleanu a fost: “Pentru că pasul este elemental de dinamică spaţială care ne este comun nouă tuturor. Prima verigă, atât a unui dans, cât şi a unei simple plimbări…”.
Spectacolul de teatru coregrafic “Mozart Steps” urmează să fie prezentat în programul oficial al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, ediţia 2014.