Tag: banci grecesti

  • România şi criza din Grecia

    România şi criza din Grecia

    Luni este ziua cea mai
    lungă şi mai tensionată pentru autorităţile de la Atena, care au ca termen 30
    iunie pentru a plăti Fondului Monetar Internaţional 1,5 miliarde de euro din
    uriaşul împrumut convenit. Contrariat de mutarea surpriză a premierului Alexis Tsipras, aceea de a convoca un referendum pe marginea
    condiţiilor impuse ţării de creditorii internaţionali, Eurogrupul a sistat
    negocierile şi a anunţat că programul de asistenţă financiară nu va fi
    prelungit după data de 30 iunie. Banca Centrală Europeană a lăsat, totuşi, uşa
    întredeschisă pentru o soluţie care să salveze Grecia de la faliment şi s-o
    menţină în zona euro şi a păstrat finanţarea de urgenţă pentru băncile elene.

    La rândul său, Fondul Monetar Internaţional s-a declarat, prin vocea
    directorului general Christine Lagarde, gata să-şi ofere ajutorul în caz de
    necesitate. Dna Lagarde a apreciat, pe de altă parte, că zona euro este în
    poziţie de forţă pentru a face faţă urmărilor crizei elene şi a menţine stabilitatea
    regiunii. În Grecia, unde oamenii luaseră, încă de sâmbătă, cu asalt
    bancomatele de teama dispariţiei lichidităţilor, băncile au fost închise şi vor
    rămâne astfel până pe 6 iulie, a doua zi după referendum.

    În această perioadă,
    retragerile din bancomate vor fi limitate pentru fiecare cont la 60 de euro pe
    zi. Nu şi în cazul străinilor, declară autorităţile. La Bucureşti, şi nu numai,
    a apărut firesc întrebarea dacă nu cumva un cutremur financiar produs în Grecia
    nu va fi resimţit puternic, la nivelul băncilor cu capital elen, în toată zona.
    Băncile greceşti din România nu vor fi afectate de nici o decizie ce va fi
    luată de Atena în legătură cu sistemul său bancar, a dat asigurări purtătorul
    de cuvânt al BNR, Dan Suciu. El a subliniat că băncile din România, chiar dacă
    au capital grecesc, se supun legislaţiei interne şi supravegherii Băncii
    Naţionale.

    Dan Suciu: Când vorbim de bănci greceşti vorbim de bănci
    româneşti care au avut, la un moment dat, capitalul de fondare grecesc. Ele se
    supun legislaţiei româneşti, o legislaţie care prevede, pe de altă parte,
    garantarea tuturor depozitelor în cuantumul sumei de 100.000 de euro pentru
    toate băncile din România – să fie clar! – nu e o condiţie specială pentru
    unele sau pentru altele, şi în consecinţă nu e nici un motiv de preocupare din
    punctul de vedere al Băncii Naţionale în ceea ce priveşte rezervele sau
    depozitele cetăţenilor români.

    Pe de altă parte, deoarece Grecia este una
    din destinaţiile favorite ale românilor în sezonul estival, Ministerul Afacerilor
    Externe de la Bucureşti le cere turiştilor români aflaţi în această ţară să
    aibă asupra lor bani lichizi pentru a preîntâmpina probleme cauzate de
    neputinţa folosirii cardurilor de credit sau de debit. Ministerul afirmă că, în
    ciuda asigurărilor date de autoritaţile elene, au fost semnalate multe cazuri
    când plata cu cardul a fost refuzată.