Tag: batrani

  • Retrospectiva săptămânii 09.07 – 15.07.2023

    Retrospectiva săptămânii 09.07 – 15.07.2023

    Președintele Klaus Iohannis la summitul NATO

    România şi-a îndeplinit obiectivele stabilite pentru summit-ul de la Vilnius, unde s-a făcut un pas decisiv în direcţia consolidării Alianţei, a declarat preşedintele Klaus Iohannis, după summitul anual al NATO. Șeful statului a amintit că adoptarea noilor planuri de apărare oferă cel mai înalt nivel de securitate pentru Flancul Estic la Marea Neagră și arată că Alianţa are un răspuns pentru orice ameninţare de securitate care ar afecta Bucureștiul. Președintele a mulțumit tuturor aliaţilor prezenţi în România pentru contribuţiile lor.

    Klaus Iohannis: Ne-am asigurat că există cadrul pentru creşterea grupurilor de luptă, inclusiv a celui din România, la nivel de brigadă, prin forţe de întărire, dacă situaţia o va impune. Totodată, vom accelera procesele legate de prepoziţionarea de echipamente. Am mulţumit tuturor aliaţilor prezenţi în România pentru contribuţiile lor şi am salutat anunţul Spaniei de a disloca militari în România.

    Totodată, șeful statului a reafirmat necesitatea sprijinului consolidat al NATO pentru partenerii vulnerabili, în special pentru Republica Moldova (ex-sovietică, majoritar românofonă). El a anunţat o nouă contribuţie financiară pentru Chişinău, pe care România o va transfera la fondul voluntar NATO, dedicat acestui stat. Cât privește războiul din țara vecină, Klaus Iohannis a susţinut un progres clar pentru concretizarea cât mai rapidă a aspiraţiilor euroatlantice ale Ucrainei şi a subliniat că România, alături de celelalte state membre, îi va oferi sprijin atât timp cât va fi necesar, până când Kievul va câştiga războiul. Şi secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a afirmat că pentru România, cea mai importantă decizie luată la summitul Alianţei Nord-Atlantice de la Vilnius este cea referitoare la noua generaţie de planuri de apărare pentru teritoriul aliat, care reprezintă un element puternic de descurajare la adresa diferitelor tipuri de ameninţări, printre care se numără şi Rusia.

    PE susține aderarea României la Schengen

    Parlamentul European (PE) a adoptat miercuri o rezoluţie bazată pe petiţia depusă în legislativul european de societatea civilă din România prin care se solicită contestarea legalităţii veto-ului Austriei împotriva aderării Bucurestiului la spaţiul Schengen. Documentul a fost adoptat cu 526 de voturi pentru, 57 împotrivă şi 42 de abţineri. Proiectul de rezoluţie îndeamnă Comisia Europeană să estimeze costurile neaderării pentru România şi Bulgaria şi să analizeze opţiunile privind mecanismele de compensare financiară. Reamintim că, la sfârșitul anului trecut, in consiliul JAI, nu a fost adoptată o decizie în unanimitate cu privire la intrarea în spaţiul Schengen a celor două ţări membre ale UE din 2007, după ce Austria și Olanda s-au opus. Cancelarul austriac Karl Nehammer a motivat această poziție aducând în discuție migranții ilegali ajunși în țara sa despre care afirmă că mulți ar fi venit prin România și Bulgaria, date contrazise însă de autoritățile de la București. La rândul său, Olanda a precizat că susține aderarea României, dar nu la pachet cu Bulgaria.

    Abuzuri în azilele din România

    Zeci de azile pentru vârstnici, persoane cu dizabilităţi sau copii au fost închise sau au activitatea suspendată și au primit amenzi după verificările ample care au avut loc în toată România în această săptămână la centrele sociale rezidenţiale. Autoritățile anunță că s-au găsit numeroase nereguli, cămine care funcționau ilegal și au fost întocmite mai multe dosare penale care vizează infracţiuni contra persoanei sau de natură economică. Totul are loc în contextul scandalului provocat de situaţia unor cămine de bătrâni din judeţul Ilfov, lângă București, unde procurorii au găsit condiţii inumane în care erau ţinuţi cei internaţi. Câteva persoane au fost arestate preventiv pentru 30 de zile în acest dosar, altele sunt arestate la domiciliu sau se află sub control judiciar.

    Preşedintele Klaus Iohannis a descris situaţia din centrele pentru persoane vulnerabile drept o ruşine naţională și a spus că trebuie să plătească toţi cei vinovaţi de relele tratamente aplicate în aşa-numitele azile ale groazei. Toate centrele de îngrijire pentru copii sau pentru bătrâni, de stat şi private, vor fi verificate şi se vor reanaliza toate autorizaţiile de funcţionare ale acestora – a dat asigurări premierul Marcel Ciolacu, după mai multe întâlniri cu ministri și cu responsabili din domeniu. Marcel Ciolacu a făcut apel către toate cultele din România, precum şi către ONG-uri pentru a se implica pe plan social.

    Marcel Ciolacu: Faptele petrecute în aceste azile ale groazei ne-au arătat o dezumanizare totală a unor persoane, pe care eu nu le pot numi oameni. Sistemul trebuie schimbat. Este nepermis să avem o mulţime de instituţii de control care îşi pasează vina una alteia. Trebuie regândit tot sistemul de la autorizare, monitorizare şi control. Sunt ferm convins că, în viitoarea sesiune, împreună cu toţi partenerii sociali, se vor face toate modificările legislative în acest sens.

    Au fost demise conducerile mai multor autorități din domeniu, la cererea primului ministru, iar ministrul muncii, Marius Budăi, şi-a dat demisia din funcţie pe fondul acuzaţiilor privind responsabilitatea sa în acest dosar şi al anchetelor făcute de DIICOT şi DNA. USR, în opoziție, a sesizat Comisia Europeană cu privire la azilele din județul Ilfov şi a solicitat activarea mecanismelor Uniunii care ar putea impune respectarea drepturilor omului, dar şi respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi.

    Compania Hidroelectrica listată la Bursă

    Principalul producător de energie electrică din România – Hidroelectrica – a fost listat, miercuri, la Bursa de Valori Bucureşti. În prima sa zi de listare, a încheiat cu succes cea mai mare ofertă publică realizată vreodată pe Bursa de la Bucureşti şi cea mai mare din Europa, precum şi a treia din lume în acest an. Momentul a fost catalogat drept istoric de către premierul Marcel Ciolacu, care a precizat că statul va păstra integral participaţia sa de 80%, iar cetăţenii români şi alţi investitori instituţionali vor putea deveni acţionari la cea mai valorosă companie din Romania. Valoarea de piata a Hidroelectrica este estimata la 50 de miliarde de lei (10 miliarde de euro). Societatea produce şi furnizează energie electrică pe care o generează prin intermediul celor 187 de hidrocentrale şi microcentrale pe care le administrează, dar şi din segmentul de energie eoliană.


  • Demisia ministrului și scandalul din azile

    Demisia ministrului și scandalul din azile

    Ca o consecință a scandalului privind relele tratamente la care erau supuși bătrâni și persoane vulnerabile în azile, ministrul român al Muncii, social-democratul Marius Budăi, și-a dat, joi, demisia, deși, în urmă cu câteva zile, spunea că acest gest nu contează. Vicepremierul Marian Neacşu va fi ministru interimar, iar surse politice afirmă că viitorul ministru al Muncii va fi numit de PSD (la co-guvernare), săptămâna viitoare, când va fi organizată o şedinţă a conducerii acestei formaţiuni politice.

    Decizia demisiei a fost anunțată de premierul social-democrat Marcel Ciolacu, potrivit căruia acest gest este normal într-o democraţie. Am avut o discuţie cu domnul ministru al Muncii, Marius Budăi, care m-a anunţat despre decizia de a-şi depune demisia la finalul acestei şedinţe. Din punctul meu de vedere, este un gest de onoare pentru care îi mulţumesc şi sunt convins că aceasta este reacţia firească a unui decident politic într-o asemenea criză. Este reacţia firească în orice democraţie consolidată a Europeiˮ.

    Dezvăluirile au arătat, atunci, că peste 100 de așa-ziși beneficiari ai acestor centre erau insulați, înfometaţi, torturaţi exploataţi și privaţi de condiţii minime de igienă. Între timp, autoritățile continuă acţiunea de verificare la nivel naţional a centrelor sociale rezidenţiale. În ultimele zile, au fost verificate mai multe astfel de cămine. Dintre acestea, peste 20 au fost închise, majoritatea în Bucureşti.

    De asemenea, a fost suspendată activitatea a aproape 30 de centre şi au fost date amenzi în valoare de aproape 10 milioane de lei (circa 2 milioane e euro). Au fost întocmite mai multe dosare penale, dintre care o parte vizează infracţiuni contra persoanei şi de natură economică. În același timp, au fost reţinuţi şi doi inspectori ai Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Ilfov, pentru că nu ar fi evaluat corespunzător situaţia dintr-un centru de îngrijire a persoanelor cu dizabilităţi.

    Premierul Marcel Ciolacu a cerut societăţii civile să propună noi nume pentru viitoarea conducere a Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Dizabilităţi, deoarece consideră că ONG-urile sunt cele mai măsură să prezinte persoane competente în acest domeniu. La rândul său, partidul de opoziție Uniunea Salvați România cere organizarea unei sesiuni parlamentare extraordinare, pentru o analiză a situaţiei din centrele sociale.


  • Avertismente împotriva gripei

    Avertismente împotriva gripei

    Timp de mai bine de doi ani, gripa sezonieră aproape că a dispărut din vocabularul specialiștilor, care și-au concentrat întreaga atenție și tot discursul asupra mult temutului SARS-CoV-2. Acum, că pericolul pandemiei s-a estompat, în atenția medicilor reapare virusul gripal clasic, potențat de sezonul rece. În România, ei atrag atenţia că primele suspiciuni de boală au apărut deja. Reîntoarcerea copiilor în băncile școlilor, deci în colectivitate, a condus la creşterea numărului de cazuri de infecţii respiratorii. Cecilia Rotar, medic, precizează:

    ʺAu fost trei suspiciuni care s-au infirmat în urma investigaţiilor de laborator specifice. Au fost copii cu vârste cuprinse între 9 luni şi maximum 4 ani. O persoană care nu are probleme de sănătate, în general, poate să ducă mult mai uşor o astfel de afecţiune pe picioare. Dacă vorbim de persoanele imunodeprimate şi de copiii până în 4 ani, femeile gravide, adulţii care au boli cardiace sau diabet zaharat, care e foarte frecvent la noi, evoluţia poate să fie mai lentă şi se poate complica. Recomandarea mea este ca, atunci când ai cea mai mică suspiciune de viroză sau dacă părintele consideră că nu poate să facă faţă unei anumite situaţii, cel mai bine este să meargă la medic şi, de acolo, noi ştim ce avem de făcut mai departe.ʺ

    Specialiştii din sănătate afirmă că, după doi ani în care transmiterea virusului gripal a fost limitată de măsurile de protecţie anti-Covid, în această iarnă, impactul gripei ar putea fi important. De aceea, ei subliniază că vaccinarea rămâne extrem de importantă pentru a reduce riscul unei duble infectări – cu virusul gripal şi cu SARS-CoV-2, mai ales în rândul categoriilor vulnerabile. Primele tranşe de vaccinuri antigripale care se pot administra în cabinetele medicilor de familie au ajuns în România. Mai mult! Medicul epidemiolog Emilian Popovici afirmă că orice persoană îl poate face în paralel cu cel anti-Covid chiar în aceeaşi zi:

    ʺNu există niciun fel de incompatibilitate între ele, dimpotrivă, se pot administra în cursul aceleiaşi vizite la medic, doar că nu se fac în acelaşi loc şi, bineînţeles, nu se fac amestecate. Dacă facem un vaccin în deltoidul drept, îl facem pe celălalt în deltoidul stâng. Gândiţi-vă că Moderna, la un moment dat, a anunţat chiar intenţia de a face un vaccin bivalent gripal şi SARS-CoV-2. Deci, acestea sunt vaccinurile care trebuie avute în vedere şi, sigur, şi acestea se prioritizează în funcţie de particularităţile fiecărei persoane.ʺ

    Gripa este o boală infecţioasă respiratorie sezonieră care se manifestă diferit de la o persoană la alta și poate duce, în unele cazuri, la deces.


  • Provocările unei Europe îmbătrânite

    Provocările unei Europe îmbătrânite

    20% din populația Europei depășește, în prezent, vârsta de 65 de ani, iar acest procent va ajunge la 30% în 2070. Tot atunci, 13% din totalul întregii populații a Uniunii Europene va fi de peste 80 de ani. Este un procent de două ori mai mare decât în prezent, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene. Această îmbătrânire a populației este un semn al succesului pentru modelul economic și social propus de UE – europenii au vieți mai lungi și mai sănătoase. În ultimii 50 de ani, de pildă, speranța de viață la naștere a crescut cu 10 ani atât pentru femei cât și pentru bărbați și se așteaptă ca această tendință să continue și în deceniile care vin. Combinată și cu o descreștere a natalității – în medie, familiile europene au mai puțini copii decât cele din alte părți ale lumii – speranța de viață prelungită a transformat zona UE, în ansamblul său, în cea mai vârstnică din lume: vârsta medie în Europa este 42 de ani și jumătate, de două ori mai mult decât în Africa.

    Dincolo de datele statistice, îmbătrânirea populației înseamnă și o serie de provocări specifice. O parte dintre acești cetățeni seniori au nevoie de îngrijiri pe termen lung, iar acest număr va fi, evident, mai mare pe măsură ce populația, în ansamblul său, îmbătrânește. 19,5 milioane de seniori depindeau de astfel de îngrijiri în 2016, 23,6 milioane vor avea nevoie de ele la nivelul anului 2030, iar până în 2070 se estimează că 30,5 milioane de europeni vor fi în această situație.

    Comisia Europeană a publicat o Carte Verde privind îmbătrânirea populației în care este propusă o abordare bazată pe ciclul de viață, care să reflecte impactul îmbătrânirii populației asupra tuturor generațiilor, dar și să pregătească populația din timp pentru provocările specifice vârstei a treia. În acest scop, se propune dezvoltarea de politici pe două mari direcții: îmbătrânire sănătoasă și activă și învățarea pe parcursul întregii vieți. Îmbătrânirea sănătoasă și activă presupune promovarea unui stil de viață sănătos de la cele mai fragede vârste, astfel încât să fie prevenită apariția bolilor care, în prezent, cauzează cele mai multe decese înainte de 75 de ani: boli cardiovasculare, diabet și cancer. O alimentație sănătoasă și activități fizice se văd în calitatea vieții și a sănătății la vârsta a treia. Învățarea pe parcursul întregii vieți îi ajută pe oameni să dobândească noi abilități și să și le consolideze pe cele existente, astfel încât pot să se adapteze mai ușor de-a lungul vieții la cerințele pieței muncii și să își continue activitatea în diferite forme (voluntariat, colaborări etc.) și după ce ies la pensie.

    Aceste politici la nivel personal vor fi dublate de unele menite să consolideze sistemele sociale și de sănătate ale statelor membre.


  • Schimbări de priorităţi în campania de vaccinare

    Schimbări de priorităţi în campania de vaccinare

    Guvernul
    de la București schimbă strategia de vaccinare anti-Covid-19. De acum, în etapa
    a doua a campaniei, vor avea prioritate vârstnicii și cei cu boli cronice.
    Platforma de vaccinare unde românii se pot programa pentru imunizare va aloca,
    pe parcursul unei zile, trei sferturi din locurile disponibile pentru vârstnici
    și bolnavi cronici și un sfert pentru angajații din domenii esențiale. Pe lângă
    persoanele cu vârsta peste 65 de ani, bolnavii cronici și angajații din domenii
    esențiale, se pot vaccina personalul navigant, maritim şi fluvial, membrii
    misiunilor diplomatice, sportivii care participă la întreceri internaţionale,
    lucrătorii din magazinele alimentare, agricultorii și angajații din
    administrația locală. Nu în ultimul rând, au fost adăugate în etapa aflată în
    derulare persoanele cu handicap, cele cu imunitatea scăzută și cele fără
    adăpost.

    La ministere, agenții, companii de stat, Banca Națională, Avocatul
    Poporului sau Curtea Constituțională, șefii trebuie să facă lista cu angajații
    cheie, singurii care au dreptul la imunizare în această etapă. Cât privește situația din învățământ,
    ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că 126.000 de angajați din
    sistem care sunt la interfața directă de lucru cu elevii și studenții vor avea
    prioritate la vaccinare până la data de 8 februarie, când urmează să înceapă
    semestrul al doilea al anului școlar. Oficialul a menționat că numărul celor
    care doresc vaccinarea din rândul cadrelor didactice a crescut.

    Percepția
    românilor asupra vaccinării și a vaccinului anti-COVID s-a îmbunătățit, arată
    și un sondaj IRES. Potrivit acestuia, 4 din 10 români declară că se vor vaccina
    împotriva COVID-19, dar 1 din 5 este decis să nu se vaccineze. Autoritățile
    spun că, în acest moment, solicitările de programare sunt mai numeroase decât
    dozele de vaccin disponibile, dar în perioada următoare sunt așteptate noi
    transporturi și toți cei care doresc se vor putea imuniza. Medicul militar
    Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-COVID-19,
    a declarat, la un post de televiziune, că în perioada următoare suntem cu
    dozele aproape pe fix, iar prima jumătate a lunii februarie va fi
    complicată.

    Potrivit datelor oficiale, sunt aproximativ 500.000 de persoane
    programate până pe 8 februarie, la care se adaugă cele care trebuie să-și facă
    rapelul. Valeriu Gheorghiță a dat asigurări că din aprilie, numărul dozelor de
    vaccin livrate României va fi mult mai mare. Până atunci însă, știm că grupul farmaceutic american Pfizer a redus la
    jumătate volumul de vaccinuri anti – COVID pe care le va livra săptămâna
    aceasta unor state membre ale Uniunii Europene. Și România va primi doar 50%
    din volumul programat pentru săptămâna aceasta, iar livrările se vor îmbunătăţi
    treptat, astfel că situaţia va reveni la normal abia la finele lunii martie, au
    mai anunțat autoritățile române.

  • Interdicție totală de circulație

    Interdicție totală de circulație

    De
    miercuri la amiază, în România sunt în vigoare noi restricții impuse de
    autorități pe fondul creșterii numărului de îmbolnăviri cu noul coronavirus.
    Măsurile sunt cuprinse în a treia ordonanță militară emisă de la instituirea,
    săptămâna trecută, a stării de urgență pe întreg teritoriul țării. Ordonanța
    prevede extinderea între orele 06:00 şi 22:00 a restricţiilor de circulaţie a
    tuturor persoanelor, restricții ce fuseseră impuse, iniţial, doar pe timpul
    nopţii.

    Ministrul de Interne, Marcel Vela, detaliază: Se interzice
    circulaţia tuturor persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, cu următoarele
    excepţii: deplasarea în interes profesional, deplasarea pentru asigurarea de
    bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor şi ale animalelor de
    companie/domestice, precum şi bunuri necesare desfăşurării activităţii
    profesionale, adică sunt permise doar deplasările pentru cumpărături. Totodată,
    este permisă deplasarea pentru asistenţă medicală, o asistenţă ce nu poate fi
    amânată şi nici realizată la distanţă. Mai sunt exceptate deplasările din
    motive justificate, precum îngrijirea copilului, asistenţa persoanelor
    vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi, deplasările scurte în apropierea
    locuinţei/gospodăriei legate de activitatea fizică individuală a persoanelor.
    Deplasarea în scopul donării de sânge la centrele de transfuzie sanguină este o
    altă excepţie, ca şi deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat, deplasarea
    pentru realizarea de activităţi agricole sau deplasarea producătorilor agricoli
    pentru comercializarea de produse agroalimentare.

    Cum se știe, deja, că
    persoanele în vârstă sunt, în principiu, cel mai în pericol să facă forme
    severe ale bolii provocate de Covid-19, autoritățile de la București au decis
    să permită circulaţia celor peste 65 de ani în afara locuinţei sau a
    gospodăriei numai între orele 11:00 şi 13:00. Iar aceasta, strict pentru
    următoarele motive: să cumpere bunuri pentru ei sau pentru animalele lor de
    companie sau domestice; să beneficieze de asistenţă medicală ce nu suportă
    amânare şi nici nu poate fi realizată la distanţă; să îngrijească un minor sau
    alte persoane vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori în cazul decesului
    unui membru de familie; în fine, pentru
    o scurtă activitate fizică individuală sau pentru nevoile animalelor de
    companie/domestice. Circulația persoanelor de peste 65 de ani în afara
    locuinței este permisă și în afara intervalului orar 11.00-13.00, doar dacă
    aceasta este în interes profesional ori pentru activități agricole.

    Pentru
    verificarea motivului deplasării, cei care ies din casă trebuie să prezinte fie
    legitimația de serviciu sau o adeverință eliberată de angajator, fie o
    declarație pe proprie răspundere, completată în prealabil. Ordonanța militară
    în vigoare de miercuri prevede, în egală măsură, că toate persoanele care intră
    în România vor fi izolate la domiciliu sau băgate în carantină. Pentru
    verificarea respectării condițiilor de izolare sau de carantinare, instituțiile
    de securitate națională vor proiecta sisteme de comunicații și aplicații
    informatice necesare Ministerului de Interne, al Sănătății și autorităților
    locale. Nu în ultimul rând, se suspendă toate zborurile efectuate de operatori
    economici aerieni spre Franța și Germania și retur începând cu 25 martie, ora
    23.00, ora României, pentru o perioadă de 14 zile.

    Cum ieşirea cu bine din
    această criză depinde de toţi, autoritățile de la București le mulţumesc celor
    care au înţeles să respecte regulile impuse şi îi îndeamnă pe cei care încă nu
    conştientizează pericolul să se trezească, pentru că nimeni nu se poate juca cu
    sănătatea publică.

  • Klaus Iohannis: “Recomandările de până acum devin o obligație”

    Klaus Iohannis: “Recomandările de până acum devin o obligație”

    Președintele Klaus Iohannis a anunțat
    marți, la Cotroceni, noi restricții pentru populație în combaterea crizei de
    coronavirus. Astfel va fi instituită izolarea obligatorie pentru toți cetățenii
    printr-o Ordonanță Militară care va intra în vigoare de miercuri, 25 martie.

    În
    ceea ce îi privește pe cei aflați în carantină sau în izolare la domiciliu, vor fi luate măsuri de
    supraveghere electronică.


    Am convenit ca în aceasta perioadă să
    pregătim pentru persoanele care sunt în carantină sau în izolare măsuri de
    supraveghere electronică,
    a precizat președintele.


    În plus, vor fi introduse restricții
    speciale pentru persoanele de peste 65 de ani, acestea fiind nevoite să ramână în casă.


    Declarația președintelui Klaus Iohannis

    Bună ziua!

    Tocmai am încheiat o ședință de lucru pe care am convocat-o. Au participat, împreună cu mine, Prim-ministrul Ludovic Orban, ministrul de Interne, ministrul Sănătății și ministrul Apărării.

    Împreună am evaluat situația care, după cum știm cu toții, devine din ce în ce mai complexă, situația creată, evident, de epidemia de coronavirus.

    Am discutat împreună măsurile suplimentare care se cer luate în această perioadă și pot să vă spun în acest moment că am convenit că este nevoie de măsuri suplimentare pentru a fi în situația să îngrădim, să încetinim răspândirea infecției.

    Astfel, se vor introduce noi restricții de circulație și noi restricții pentru români, în sensul că ce a fost până acum o recomandare devine obligație, după principiul stăm acasă.

    Evident că oamenii pot ieși ca să meargă la serviciu și să se întoarcă de la serviciu, să iasă să își facă cumpărăturile absolut necesare de alimente de pe-o zi pe alta.

    Însă aceste restricții devin obligații!

    Am convenit totodată ca în această perioadă să pregătim pentru persoanele care sunt în carantină sau în izolare măsuri de supraveghere electronică, fiindcă este absolută nevoie ca aceste măsuri să fie respectate integral.

    În afară de aceste chestiuni, am convenit să folosim și Armata, pentru a gestiona mai bine situațiile create în teren.

    În acest fel, Armata va pune la dispoziție personal care va veni să suplimenteze forțele de ordine publică, Jandarmerie și Poliție.

    Un punct foarte special, țin neapărat să-l mai menționez – persoanele cele mai vulnerabile sunt persoanele peste 65 de ani. Este evident că avem nevoie de măsuri speciale, dar și de restricții speciale. Și, astfel, pentru a proteja persoanele peste 65, pentru aceste persoane se vor introduce restricții speciale, în sensul că vor trebui, în interesul lor propriu, să stea practic tot timpul acasă.

    Am discutat și alte măsuri care se cer luate, fie prin Ordonanțe de urgență ale Guvernului, fie prin Hotărâri ale Guvernului, fie prin ordine militare.

    Aceste restricții, pe care tocmai le-am menționat, vor fi prelucrate în cursul zilei de astăzi într-o ordonanță militară, ordonanță militară care se va finaliza până la sfârșitul acestei zile.

    Și restricțiile, dragi români, vor intra în vigoare începând de mâine.

    Vă mulțumesc!

  • Jurnal românesc – 24.03.2020

    Jurnal românesc – 24.03.2020

    Preşedintele Klaus Iohannis a făcut apel la persoanele în vârstă să
    evite ieşirile din casă, cu excepţia celor de strictă necesitate. El a precizat
    că noul coronavirus poate fi letal într-o proporţie mult mai mare pentru bătrâni.
    Dragi pensionări, nu vă expuneţi inutil unui risc uriaş, limitaţi orice
    deplasare în afara domiciliului, cu excepţia celor de strictă necesitate,
    i-a îndemnat Iohannis. Preşedintele a reiterat apelul la menţinerea distanţei
    sociale şi a vorbit despre paradoxul pe care această măsură îl implică.
    A-i ajuta pe ceilalţi înseamnă astăzi şi în săptămânile care vor veni a
    sta departe de ei. Oricât de crud şi paradoxal ar suna acest lucru, este
    adevărat. Menţinerea distanţării sociale este calea care ne va scoate la lumină
    după această incredibil de dificilă perioadă,
    a afirmat el.

    Klaus
    Iohannis a avertizat, totodată, că urmează săptămâni critice, care vor
    pune la grea încercare atât statul cât şi rezistenţa morală şi emoţională
    a cetăţenilor. Vreau ca fiecare român să înţeleagă că nu ne vom opri şi
    vom lua măsuri chiar mai dure în momentul în care vor deveni absolut
    obligatorii pentru limitarea răspândirii virusului, a precizat Iohannis,
    care a punctat importanţa respectării cu stricteţe a regulilor şi recomandărilor
    autorităţilor. Procedând responsabil, (…) câştigăm timp preţios şi
    ajutăm sistemul medical să îi poată trata pe cei infectaţi. Stând acasă îi
    ajutăm pe medicii noştri să le ofere asistenţă celor care au reală nevoie de
    îngrijire. Să nu le îngreunăm şi mai mult munca, a îndemnat preşedintele
    României.




    Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, le solicită românilor,
    indiferent că se află în ţară sau în străinătate, să respecte sfaturile
    autorităţilor, să stea în casă şi le reaminteşte că, de-a lungul istoriei,
    poporul român, Armata şi instituţiile statului au depăşit împreună toate
    momentele de cumpănă. Ministrul susţine că forţele armate sunt implicate
    în combaterea pandemiei de COVID-19. Vă asigur că militarii sunt şi vor
    fi implicaţi total în ceea ce presupune apărarea ţării, în lupta cu un inamic
    nevăzut care nu are tabără militară, doctrină sau o strategie de atac.
    Coronavirusul este inamicul global al tuturor statelor, fie că sunt ţări din
    Asia, din Răsărit sau din Occidentul apărat de NATO
    , a afirmat Ciucă.

    El
    a adăugat că principala strategie care poate fi aplicată în lupta cu
    coronavirusul, de altfel şi singura care şi-a dovedit până în prezent
    eficienţa, este statul acasă şi evitarea contactului cu alte persoane. Spălaţi-vă
    pe mâini cât mai des şi obligatoriu de fiecare dată când reveniţi acasă (…)
    nu acceptaţi decât informaţii din surse sigure şi (…) nu vă părăsiţi
    domiciliul dacă nu aveţi un motiv întemeiat, a mai spus ministrul
    Apărării. Nicolae Ciucă a făcut un apel şi către militarii români, cărora le-a
    cerut să ofere sprijin total autorităţilor în eforturile de combatere a
    pandemiei.




    109 cetățeni români au fost repatriaţi, luni seara, de la Veneţia cu
    o cursă aeriană tip charter, operată de o companie privată, transmite
    Ministerul Afacerilor Externe. Aceştia se adaugă celor aproape 1.200 de români
    pe care autorităţile i-au repatriat în ultimele săptămâni din zone afectate de
    pandemia de COVID-19. MAE precizează că, în perioada 23 – 29 martie, sunt în
    curs de planificare o serie de zboruri din diferite oraşe italiene spre
    România, ca parte a demersurilor comune cu ministerul Transporturilor pentru
    facilitarea revenirii în țară a lucrătorilor sezonieri din Italia, precum și a
    celor care se găsesc în situații deosebite, fără posibilități reale de a rămâne
    pe teritoriul Italiei sau de a reveni pe cont propriu în țară. De asemenea,
    ministerul de Externe informează că aproximativ 50.000 de români au intrat în
    ţară pe la punctele de la frontieră Cenad, Nădlac, Nădlac II, Borş şi Vărşand,
    din 18 martie, dată la care autorităţile din Ungaria au creat coridorul
    umanitar care leagă graniţa cu Austria de cea cu România. Totodată, MAE îşi
    reînnoieşte apelurile privind evitarea oricăror călătorii externe care nu sunt
    absolut esențiale precum și recomandarea ca turiștii români aflați temporar în
    străinătate să revină de urgență în țară.




    Franţa a intrat de marţi în stare de urgenţă sanitară
    pentru două luni pentru a face faţă pandemiei de COVID-19. Ambasada României la
    Paris informează că măsurile anunţate de premierul Edouard Philippe limitează
    libertatea de deplasare şi de întrunire şi prevăd amenzi usturătoare pentru
    încălcarea lor. Astfel, izolarea la domiciliu a populației poate fi prelungită
    cu câteva săptămâni, activitățile fizice sunt permise în mod individual pe o
    rază de 1 kilometru în jurul casei, o dată pe zi şi cel mult o oră, deplasările
    care fac excepție de la măsura izolării trebuie să fie însoțite de acte
    justificative, iar piețele în aer liber sunt interzise. Sunt permise
    deplasările urgente la medic iar la ceremoniile funerare pot participa cel mult
    20 de persoane. Încălcarea
    prevederilor se pedepsește cu o amendă între 135 şi 375 de euro, iar în caz de
    recidivă, de 1.500 de euro. Franţa se numără printre ţările europene cele mai
    afectate de pandemie, cu mii de oameni infectaţi şi sute de decese provocate de
    COVID-19.

  • Măsuri împotriva gripei

    Măsuri împotriva gripei


    În România s-a declarat epidemie de gripă în urma dublării, într-o singură săptămână, a cazurilor de îmbolnăviri. Specialiştii spun că trendul crescător al îmbolnăvirilor de gripă se va păstra şi în săptămânile viitoare, având în vedere că foarte mulţi oameni nu s-au vaccinat. Directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, Adriana Pistol, a precizat pentru Radio România: Populaţia trebuie să ştie că în fiecare sezon de iarnă există gripă. Ea evoluează la intensităţi diferite în fiecare sezon. Ceea ce trebuie să facem ca să ne ferim de gripă, bineînţeles că vorbim aici de vaccinare şi încă mai este indicată – cei care s-au vaccinat mai din timp beneficiază de o protecţie în acest moment. Dar, nu în ultimul rând, toate măsurile obişnuite pe care le spunem în fiecare sezon şi anume, dacă suntem răciţi să evităm contactul cu ceilalţi ca să nu le transmitem boala, e bine să stăm acasă, să nu ducem copiii bolnavi la şcoală.



    Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România a lansat recent un ghid de informare despre vaccinare, care cuprinde date legate atât de procesul de producţie a vaccinurilor, cât şi de recomandări şi contraindicaţii. Preşedintele Societăţii Române de Epidemiologie, Doina Azoicăi, coordonatorul lucrării: Nu ne limităm la ideea de vaccinare numai în cazul copiilor sau în perioada vârstei copilăriei. Orice individ, că este un individ sănătos, adult sau prezintă o patologie cronică, poate să beneficieze, dacă este cazul şi este recomandat, de această măsură eficientă de prevenire a unor boli. Din nefericire, nu avem vaccinuri pentru toate bolile pe care ar trebui să le prevenim. Dar avem aceste 30 de tipuri de vaccinuri deja în utilizare populaţională, în mod specific, în funcţie de ce risc vrem să limităm. Sigur că ele trebuie recomandate, oricare ar fi vârsta, cu condiţia ca preparatul respectiv să nu aibă o contraindicaţie la starea pacientului.



    Medicii recomandă vaccinarea, dar şi măsurile de prevenţie, cum ar fi purtarea măştilor de unică folosinţă, evitarea aglomeraţiei şi măsuri stricte de igienă, precum şi triajul epidemiologic în orice fel de colectivitate, mai ales în şcoli şi grădiniţe. Numeroase unităţi de învăţământ din Bucureşti şi din ţară au avut activitatea suspendată total sau parţial din cauza gripei sau pentru a se face dezinfecţie cu echipe specializate. Ministerul Educaţiei a transmis o notă către Inspectoratele Şcolare Judeţene şi către cel al Municipiului Bucureşti cu măsurile obligatorii pe care unităţile de învăţământ trebuie să le aplice pentru prevenirea îmbolnăvirilor în colectivităţile de preşcolari şi elevi în contextul epidemiei de gripă.


  • Iarna şi virozele

    Iarna şi virozele

    România
    a fost ferită, până acum, în acest sezon hibernal, de fenomene meteo extreme. A
    nins în majoritatea teritoriului, izolat vântul a suflat tare, dar, cu excepţia
    drumurilor montane situate la circa 2000 de metri altitudine, care se închid în
    mod tradiţional pentru 6-8 luni pe an, circulaţia rutieră nu a suferit
    perturbări majore. Este, aşadar, o iarnă în parametri normali, spre deosebire
    de cea care a afectat grav, în special prin căderile masive de zăpadă, state
    din centrul Europei. În intervalul estimat se situează, deocamdată, şi morbiditatea
    prin infecţii respiratorii acute, chiar dacă a crescut uşor de la o săptămână
    la alta, a informat Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor
    Transmisibile.

    La nivel naţional, numărul total de cazuri de infecţii
    respiratorii acute semnalate – gripă, viroze, pneumonii – a fost cu 9 procente mai
    mare comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent.
    În acest moment nu se pune problema unei epidemii de gripă, ci este vorba despre
    o circulaţie mai intensă a virusului gripal, a precizat ministrul Sănătăţii,
    Sorina Pintea. Dacă numărul deceselor cauzate de gripă este mic – sub 10,
    îngrijorare provoacă faptul că printre victime s-au aflat persoane tinere, fără
    antecedente de sănătate dar nevaccinate. Din acest motiv, Ministerul Sănătăţii îndeamnă,
    din nou, populaţia să se vaccineze, reamintind că vaccinarea este cea mai
    sigură şi eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirilor prin gripă. Apelul
    survine pe fondul recrudescenţei curentelor antivaccinare, active pe reţele
    sociale, despre care autorităţile susţin că manipulează populaţia vehiculând
    neadevăruri despre presupuse efecte adverse ale vaccinurilor, indiferent de
    tipul acestora.

    Anul acesta, Ministerul Sănătăţii a achiziţionat 1 300 000 de doze
    de vaccin gripal pentru campania de vaccinare antigripală. Până la 6 ianuarie,
    peste 1,2 milioane de români din grupele risc beneficiaseră de campanie. Ministerul
    Sănătăţii atrage atenţia că, odată cu redeschiderea şcolilor, luni, numărul
    cazurilor de îmbolnăvire ar putea creşte.

  • Cine sunt îngrijitorii la domiciliu

    Cine sunt îngrijitorii la domiciliu


    Îngrijirea de acasă a vârstnicilor este la fel de importantă şi de preocupantă ca şi cea a copiilor mici. Şi tot ca în cazul celor din urmă, alegerea persoanei care-i îngrijeşte, în lipsa familiei, este crucială. La fel de cruciale sunt şi pentru îngrijitorii care se deplasează la domiliciu condiţiile în care-şi desfăşoară munca. Este, de fapt, o profesie în sine care intră în categoria muncilor casnice şi care este definită prin Convenţia 189 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM), act normativ care încearcă să le ofere protecţie acestor lucrători şi să le afirme dreptul la muncă decentă. Ca să aflăm cum se desfăşoară ziua unei îngrijitoare la domiciliu, am stat de vorbă cu Anişoara, care are deja aproape 18 ani de experienţă în domeniu. În prezent, are grijă de trei persoane vârstnice la care se duce zilnic şi cu care petrece câteva ore. Anişoara: “Îi ajut să-şi ia medicamentele, le fac cumpărăturile, mă duc cu ei la doctor, îi spăl, le şi gătesc, le fac curăţenie.”



    În ciuda existenţei Convenţiei 189 a OIM, profesia Anişoarei nu este legalizată în toate statele-europene. Iar acolo unde anumite aspecte sunt protejate de lege, realitatea ocoleşte, uneori, reglementările. Ne explică tot Anişoara: “Am lucrat la o firmă care avea contract cu primăria de sector. Acolo aveam carte de muncă, dar primăria n-a mai avut fonduri să-i plătească pe îngrijitorii acestei firme. Am rămas fără loc de muncă, iar azi lucrez… în particular, cum ar veni. Iar vârstnicii care nu-şi permit să plătească un îngrijitor au rămas fără ajutor.”



    Situaţia aceasta pune în evidenţă atât vulnerabilitatea lucrătorilor casnici, cât şi pe aceea a beneficiarului de îngrijiri la domiciliu. Cei a căror familie nu-şi permite să plătească din fonduri proprii un îngrijitor, rămân fără ajutor în cazul în care şi autorităţile locale nu le oferă ajutor financiar prin firmele care angajează lucrători. La rândul lor, aceştia sunt nevoiţi să lucreze, uneori, la “negru” fără să beneficieze de drepturile prevăzute de lege printr-un contract de muncă. Anişoara: “N-am carte de muncă, nu pot să-mi plătesc asigurările sociale şi medicale. N-am mai fost de mulţi ani la doctor, deşi aş avea nevoie că am hipertensiune şi alte probleme…”



    Mai multe amănunte despre situaţia legală şi mai puţin legală a îngrijitorilor la domiciliu ne oferă vicepreşedinta Asociaţiei Umanitare “Habilitas”, asociaţie care formează persoane abilitate în îngrijirea bătrânilor. Rodica Căciulă: “Îngrijitorul la domiciliu există în Codul ocupaţiilor din România şi este denumit drept “îngrijitor bătrâni la domiciliu”. Există, de asemenea, nivelul I de calificare pentru această meserie, adică 360 de ore de pregătire: 240 de ore de practică şi 120 de ore de teorie. Dar există foarte multe persoane care nu sunt calificate, care intervin la domiciliu într-un regim privat, nefiind angajaţii nimănui, nici ai unei firme particulare, nici ai vreunei autorităţi de stat sau locale. Nu ştim foarte clar câţi sunt angajaţi – se pare că puţini sunt angajaţi cu acte în regulă -, foarte mulţi dintre ei lucrează în aşa-numită zonă gri a pieţei muncii.”



    O soluţie pentru protejarea drepturilor lucrătorilor la domiciliu, dar şi a beneficiarilor lor, este ratificarea Convenţiei 189. Cel puţin aşa consideră şi Consiliul Economic şi Social European care a adoptat recent un aviz prin care se solicită statelor-membre ale UE ratificarea acestei convenţii. Dumitru Fornea, membru în CESE, vorbeşte despre avantajele unei legiferări mai stricte a legislaţiei privind îngrijirea la domiciuliu: “Această convenţie foarte importantă. Până acum doar anumite state au ratificat-o – Belgia, Irlanda, Portugalia, Germania, Finlanda, Elveţia – şi urmează ca pe parcurs şi altele să intre în joc, aceasta fiind o condiţie pentru a continua orice discuţie serioasă cu privire la legalizarea condiţiei şi redarea demnităţii acestor oameni. Acest sector pare a fi marginal. Ori dacă ne uităm la situaţia legată de îmbătrânirea populaţiei şi de necesitatea asistenţei medicale, acest sector devine din ce în ce mai important. Toate astea sunt considerate aspecte marginale ale reglementării sociale. Iar noi acum încercăm să redăm demnitatea lucrătorilor din sector.”



    În plus, legiferarea mai strictă şi, mai ales, aplicarea legii îi protejează şi mai bine pe cei vârstnici. Rodica Căciulă: “Este important faptul că un îngrijitor este angajat fie de un furnizor privat, fie de autorităţile locale, căci pot apărea şi posibile abuzuri ale îngrijitorilor asupra persoanelor vârstnice. Fără acte, nu poate interveni nici inspecţia socială, nici inspecţia muncii şi nu ştim ce se întâmplă între un îngrijitor la domiciliu şi vârstnicul la care se duce de mult timp. Există posibilitatea ca el să fie epuizat de muncă, fiindcă nu-l înlocuieşte nimeni, nu are cum să-şi ia concediu, nu există nicio reglementare a muncii sale. De multe ori, apar abuzuri ale îngrijitorului asupra persoanei vârstnice singure şi care nu se poate apăra. Este importantă ratificarea acestei convenţii, aşadar. Dacă toţi aceşti îngrijitori care lucrează acum ar fi angajaţi cu acte în regulă, ei ar reprezenta o forţă de muncă foarte importantă pentru România.”



    În aşteptarea unei legiferări mai bune, Anişoara şi cei în situaţia ei precum şi beneficiarii lor – aflaţi şi ei în situaţii defavorizante – continuă să se ajute reciproc, aşa cum pot.




  • Telefonul vârstnicului

    Telefonul vârstnicului

    Îmbătrânirea populaţiei este un fenomen în creştere în întreaga Europa.
    Conform Institutului Naţional de Statistică, în România, peste 3 milioane de
    persoane au vârste de peste 65 de ani. Unii îşi găsesc un loc în căminele de
    bătrâni, alţii însă trăiesc singuri şi
    lipsiţi de ajutor. Pentru a veni în sprijinul lor, Fundaţia Principesa
    Margareta a României a deschis o linie telefonică gratuită şi confidenţială
    unde bătrânii, cu vârste de peste 65 de ani, pot suna pentru diverse probleme.
    Practic, de 25 de ani de când Alteţa Sa Regală s-a întors în România, a cautat
    să vină în sprijinul bătrânilor prin programe menite să crească calitatea
    vieţii vârstnicilor. Telefonul Vârstnicului este un proiect care răspunde
    nevoilor bătrânilor din România, fie că vorbim de informare, ori de sprijin
    emoţional şi de alinare a singurătăţii, după cum se spune Mugurel Enescu,
    director executiv al Fundaţiei Principesa Margareta a României: Vârstnicii pot să
    sune la 0800460001 şi acolo le vom răspunde cu suflet. Avem colege care răspund
    la acest telefon, instruite în dialogul cu persoanele vârstnice şi cu studii în
    asistenţă socială şi care încearcă cu toate puterile să-i ajute pe bătrâni să-şi rezolve problemele. Telefonul
    Vâstnicului este o linie care vrea să facă o legatură între vârstnici şi
    serviciile ce li se oferă. Ne gândim că vârstnicii nu sunt întotdeauna la fel
    de bine informaţi ca cei mai tineri care au acces la internet şi priceperea să
    folosească internetul. Vârstnicii nu pot face acest lucru. Am creat o bază de
    date foarte bine structurată şi ştim să facem legătura între ei şi alte
    organizaţii neguvernamentale, sau alte instituţii care ar putea să-i ajute.
    Putem, de asemenea, să le recomandăm un club al seniorilor sau alte
    servicii care sunt la ei în comunitate.


    Şi pentru că mii de bătrâni sunt afectaţi de fenomenul izolării sociale şi
    nu ştiu cui să se adreseze pentru a primi o vorbă bună, nu puţini au fost cei
    care au auzit de Telefonul vârstnicului şi l-au apelat, ne spune Mugurel
    Enescu: În cele trei luni de la
    dechidere am avut aproximativ 1100 de apeluri, dar cel mai important este că au
    fost peste 500 de persoane care ne-au solicitat ajutorul sau care, pur şi
    simplu, au dorit să intre în contact cu cineva care să-i ajute să treacă peste
    momentele de singurătate. Au fost peste 120 de ore de conversaţii cu
    persoanele vârstnice. Oamenii ne-au sunat pentru că-şi doreau să obţină un
    ajutor financiar sau medical, pentru că aveau nevoie de informaţii practice sau
    au dorit să ne semnalizeze un caz de abuz asupra persoanelor vârstnice. Dacă o
    persoană se află într-o perioadă dificilă de viaţă, atunci noi putem să facem
    legătura între persoana respectivă şi o organizaţie neguvernamentală de la
    nivel local sau serviciul social de la nivel local care are printre îndatoriri
    să aibe grijă de persoanele vârstnice aflate în dificultate.


    D-na Elisabeta are 62 de ani este din Baia Sprie, Maramureş, şi este
    foarte încântată de această iniţiativă: Postul Naţional Radio, pe
    care-l ascult foarte mult, a anunţat acest număr la începutul anului, iar
    pe data de 7 ianuarie am sunat şi eu. Eram curioasă să aflu despre ce este
    vorba şi mi-a răspuns domnişoara Roxana, o fată foarte amabilă. I-am spus
    de ce am nevoie şi m-a ajutat. Mi-a dat numărul de telefon de care aveam
    nevoie, m-a pus să-l repet ca să nu greşesc. Să ştiţi că sun aici şi mă
    simt că într-o familie. Sun cu încredere, nu am emoţii.
    Eu zic că sfaturile sunt utile, sunt binevenite.


    Lucia Felicia are 77 de ani şi este
    din Galaţi. Pictează ca să-i mai treacă singurătatea şi sună, din când în
    când, la Telefonul vârstnicului pentru că numai de aici primeşte soluţii la problemele ei. Numai
    aici găseşte o voce caldă şi prietenoasă: Am
    primit diferite sugestii la doleanţele mele. Omul are multe de spus câteodată,
    mai ales la vârsta a treia. Eram necajită atunci când a venit poştăriţa şi mi-a
    lăsat broşura cu numărul de telefon şi am zis să sun că nu aveam căldura în
    casă şi eram foarte supărată. Eu am un hobby; îmi place să pictez şi din cauza
    frigului nu puteam să pictez. Am sunat
    aici şi mi-au dat sfaturi, mi-au spus unde să sun.. Deci este util…
    foarte util. Mă încurajează, mă întreabă dacă am început să pictez, voiam să-mi
    deschid o expoziţie. După ce mi-a murit soţul am rămas singură şi am nevoie de
    încurajare, de ajutor.


    Fundaţia
    Principesa Margareta a lansat, la sfârşitul anului trecut, şi o asociaţie
    condusă de voluntari. Este vorba despre Asociaţia Niciodată singur care îşi
    propune să îmbunătăţească condiţiile de viaţă ale vârstnicilor de peste 65 de
    ani,prin
    dezvoltarea şi extinderea unor servicii, ne spune Mugurel Enescu, director
    executiv al Fundaţiei Principesa Margareta a României: E vorba de
    o asociaţie care cuprinde peste 200 de voluntari şi care merg acasă la
    vârstnici sau în centrele pentru persoane vârstnice pentru a încerca să creeze
    o relaţie cu aceştia, să-i scoată din starea de singurătate şi de izolare.
    Asociaţia încearcă să-i reactiveze pe vârstnici şi periodic atunci când
    avem şi noi donaţii din partea unor companii, de Paşte sau de Crăciun, încercăm
    să-i ajutam şi cu diverse pachete.




    Noua
    asociaţie a fost lansată ca urmare a unor studii realizate de Institutul GFK
    care evidentiază cele mai critice probleme ale bătrinilor din România. Potrivit studiului, aproximativ 1,5
    milioane de vârstnici din România sunt afectaţi de singurătate.Mugurel
    Enescu ne prezintă şi alte rezultate ale acestui studiu: A reieşit că unul din doi
    vârstnici este afectat de singurătate. Tot acel studiu ne-a arătat că foarte
    mulţi vârstnici au o problemă cu sentimentul de inutilitate. Practic ei nu mai
    au nici un rol în comunitatea în care trăiesc şi asta îi afectează profund. De
    asemenea, vârstnicii nu vor să fie dependenţi de alţii, au un sentiment de
    ruşine prin simplul fapt că-i împovărează pe alţii cu existenţa lor. Lucrurile
    astea ne duc cu gândul la faptul că
    această societate în care trăim şi care este o societate în curs de îmbătrânire
    trebuie neapărat să se schimbe.Trebuie să ne adaptăm la această problemă, să ne
    adaptăm la faptul că îmbătrânim şi trebuie să încercăm să le oferim vârtnicilor
    posibilitatea de a avea un rol activ în comunitate. Trebuie să le oferim
    posibilitatea să facă voluntariat, aşa cum încercăm şi noi să facem, să se
    implice din punct de vedere civic. Să le oferim posibilitatea să lucreze dacă
    vor într-un program scurt chiar şi după ce au terminat pensia,daca vor să câştige nişte bani în
    plus.




    Linia telefonică Telefonul
    Vârstnicului a fost deschisă de Fundaţia Principesa Margareta a României
    în cadrul unui proiect desfăşurat în parteneriat cu Fundaţia Vodafone România.



  • Propuneri pentru îmbunătăţirea situaţiei bătrânilor

    Propuneri pentru îmbunătăţirea situaţiei bătrânilor

    Demenţa trebuie recunoscută ca o problemă de sănătate publică în România“, acesta este mesajul pe care l-a lansat Conferinţa Naţională Alzheimer 2014, în urmă cu câteva săptămâni, solicitând punerea în aplicare a unui plan naţional de demenţă, denumit Strategia Naţională de acţiuni pe perioada 2014-2020.



    La fiecare 4 secunde, în lume, o persoană este diagnosticată cu boala Alzheimer. În România, din aproximativ 270 de mii de persoane suferinde, doar 35 de mii sunt diagnosticate, cel mai des, în fazele tardive. Deşi există interes din partea medicilor specialişti pentru diagnosticarea timpurie a bolii, modul de organizare al sistemului medical nu favorizează un asemenea demers.



    Prof.dr.Cătălina Tudose, preşedinta Societăţii Române Alzheimer: ”Primul pas este înfiinţarea unui Departament interministerial cu reprezentanţi ai celor 5-6 ministere care sunt implicare în orice fel de planificare a resurselor şi financiare şi umane pentru a crea un sistem de asistenţă. Şi apoi acest Departament să aibă grupuri de lucru care să evalueze situaţia în care ne aflăm. Dacă ne gândim numai la numărul de medici care au terminat facultatea şi nu au un post, la ora actuală — specialiştii neurologi, psihiatri, geriatric — poate că din start ar fi o soluţie pentru crearea unor centre de diagnostic şi n-ar însemna foarte mult. Pe de altă parte, să se creeze Registrul naţional pentru demenţă. De asemenea, e nevoie de îmbunăţiri şi iniţiative legislative care să vină în apărarea drepturilor persoanelor cu demenţă. Nu este un lucru care să se întâmple într-o lună sau într-un an. În 2020 ne propunem să avem un plan implementat. Dar până atunci se pot face multe lucruri importante cum ar fi oprirea migraţiei medicilor. Asta mi se pare esenţială ca să faci un plan pentru asistenţă medicală într-o ţară.”



    Dr.Bogdan Popescu, reprezentant al Societăţii de Neurologie din România ne explică parcursul pacientului cu demenţă şi de ce ar avea el nevoie: “Din estimări, o mare parte rămân fără diagnostic. Ca să îi poţi diagnostica trebuie să ai medici, dar, din păcate, nu sunt suficienţi medicii care se ocupă de diagnosticul demenţei. Apoi trebuie să ai capacitate tehnologică pentru că orice diagnostic de demenţă implică anumite investigaţii care costă bani. Apoi încep problemele de îngrijire. În prima fază, în demenţa uşoară, în general, partea de îngrijire cuprinde o anumită medicaţie care este din fericire cuprinsă în planurile Ministerului Sănătăţii, fiind gratuită. După faza iniţială, nu e suficient numai tratamentul cu medicamente, se trece într-o etapă în care pacienţii nu se mai descurcă singuri, dar nu atât de rău încât să fie spitalizaţi. În multe ţări europene există ideea de însoţitor. Apoi urmează faza finală, adică pacientul cu demenţă este atât de neajutorat încât este nevoie de instituţionalizare. Deci trebuie să existe un număr de paturi pentru aceşti pacienţi terminali şi aici vorbim de nişte instituţii care să poată să spitalizeze, pe termen lung, şi cu personal calificat medical”.



    Specialiştii din domeniul bolilor neurodegenerative trag un semnal de alarmă asupra incidenţei severe pe care boala demenţei o va avea asupra populaţiei în vârstă şi nu numai pînă în 2050. Din studiile efectuate la nivel mondial, după 65 de ani, cam 10% dintre oameni au o formă de demenţă, iar peste 85 de ani , peste 40% pot dezvolta o astfel de boală. Conf.dr.Gabriel Preda, preşedintele Societăţii Române de Geriatrie şi Gerontologie, a făcut referire la amploarea fenomenului pe fondul îmbătrâniri demografice globale: “În România, în 1990, cam 10% din persoane, deci unul din zece, aveau peste 65 de ani, în 2008 s-a estimat că se va ajunge la 15%, deci unul din şapte, iar în 2011 s-a văzut că sunt 16,1% persoane peste 65 de ani. Deci este o creştere destul de importantă, aproape abruptă a numărului de persoane care sunt într-un fel predispuse la a dezvolta această formă de boală. În România, ca şi în majoritatea ţărilor, creşte mai rapit procentul persoanelor care sunt cu vârste extreme, peste 80-85%. De aceea este nevoie de un sistem coerent şi de îngrijiri de tip progresiv. Adică adaptat la diversele etape ale evoluţiei bolii, de la formele uşoare până la formele severe.”



    Demenţa figurează pe agenda europeană. Există anumite directive care îndeamnă statele membre să aibă în vedere rezolvarea problemei îngrijirii bolnavilor cu boli neurodegenerative. Annette Dumas, reprezentantul Asociaţieii Alzheimer Europe: La nivel european îmbătrânirea populaţiei reprezintă o provocare pentru toate statele membre ale Uniunii. Aceasta pentru că presupune crearea de servicii de îngrijiri medicale de durată şi necesită accesul la diagnosticare şi la tratament pentru aceste persoane. Din acest punct de vedere îmbătrânirea populaţiei ar trebui să fie privită drept o oportunitate, nu o povară, dar avem nevoie şi de schimbare de mentalitate”.



    În Europa, circa 13 milioane de persoane suferă de boala Alzheimer, demența reprezentând a șaptea cauză de deces în țările cu venit național ridicat, fiind responsabilă de 50% din mortalitatea pacienților cu tulburări neuropsihice.