Benjamin Demay vine din Franţa şi a
ales Bucureştiul nu doar pentru studiile de master, ci şi pentru o carieră în
domeniul universitar. S-a îndrăgostit de România, iar în ultimii şapte ani a
studiat şi a profesat în Capitală, pentru şi printre studenţii români. Benjamin
Demay: Am 31 de ani si locuiesc la Bucureşti de şapte ani.
Lucrez la Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti, unde sunt lector
de limba franceză. Ceea ce înseamnă, în acelaşi timp, profesor şi bibliotecar,
dar şi animator cultural. Acest post este susţinut de Institutul Francez din
Bucureşti, dar şi de Agenţia Universitară a Francofoniei. Scopul este acela de
a susţine filierele francofone universităţii la care lucrez. Am studiat
Literele în Franţa, dar programul de master l-am urmat aici, la Bucureşti. Am
avut un prim contact cu România în 2009, aproape întâmplător, în Franţa, la
Bordeaux, unde am întâlnit mulţi studenţi români cu burse Erasmus. În acelaşi
an, vara, am vizitat şi eu România, cu rucsacul în spate. M-am îndrăgostit cu
adevărat de această ţară şi am decis să revin aici, tot cu o bursă Erasmus, în
al treilea an de Licenţă. La sfârşitul acestei perioade, am decis să rămân în
România.
L-am întrebat pe Benjamin cum a
resimţit un prim contact cu România, cum s-a acomodat printre români şi cum a
decurs procesul de adaptare la o cultură nouă, deşi nu foarte diferită de a lui:: A fost o adevărată aventură! La fel ca Franţa, şi România
aparţine unei culturi iudeo-creştine, aşadar avem multe lucruri în comun. Ceea
ce poate să te destabilizeze, la un prim contact, sunt însă micile diferenţe
din viaţa de zi cu zi. De exemplu, românii sunt foarte direcţi, iar la început
aveam impresia că oamenii se poartă prea familiar cu mine. În Franţa, este mai
multă politeţe, există mai multă distanţă între oameni. Aşadar, avantaje şi
dezavantaje. Este foarte uşor să te întâlneşti cu cineva, dar uneori ai şi
impresia că eşti abordat prea direct, asta m-a surprins puţin. Detaliile
acestea de zi cu zi mi-au lăsat senzaţia că aveam nevoie de adaptare, la
început. Acum, însă, mă simt ca peştele prin apă.
Cum arată o zi din viaţa lui Benjamin? : Mă trezesc la ora 6
dimineaţa, conduc cam o oră prin traficul din Bucureşti până la Universitatea
Tehnică de Construcţii, din cartierul Tei. Acolo îmi petrec ziua la cursuri,
alături de studenţii mei, dar şi la bibliotecă, apoi avem şi activităţi
culturale, cum ar fi teatrul de improvizaţie, dar şi un atelier radio pentru
amatori. Pregătesc ieşiri la film sau la teatru, dar şi cursurile pentru
studenţi. Particip şi la întâlniri punctuale la Institutul Francez sau la
Agenţia Universitară a Francofoniei.
Bucureştiul îl surprinde pe Benjamin
Demay în fiecare zi. Oraşul ascunde şi câteva locuri care îl fascinează, iar
grădinile construite în secolul al 19-lea sunt preferatele lui: Ceea ce îmi place cel mai mult la Bucureşti
este contrastul. Este un oraş al contrastelor. Lucrurile magnifice se alătură
aici lucrurilor foarte urâte, aşadar ambianţa din acest oraş este una specială.
Îmi place foarte mult să descopăr bisericile mici, ascunse în spatele
blocurilor comuniste. Unul dintre locurile mele preferate este Parcul Icoanei.
Toată acea zonă rezidenţială, cu imobile şi case mici, este magnifică. Timpul
liber mi-l petrec însă, cel mai adesea, la mine acasă, cu o carte bună. Dacă nu
rămân înăuntru, îmi place foarte mult să mă plimb prin Bucureşti şi să descopăr
locuri noi, cafenele noi în care pot să-mi invit prietenii sau să citesc o
carte.
Pe final, l-am rugat pe Benjamin să ne
spună câteva cuvinte despre calităţile, dar şi despre defectele pe care le au
românii, aşa cum le-a perceput el în cei şapte ani petrecuţi la Bucureşti:
Românii au multe calităţi. Sunt oameni călduroşi, primitori. Ceea ce m-a
marcat, încă din momentul în care am ajuns prima oară în România, a fost faptul
că oamenii pot fi extrem de amabili şi de primitori cu străinii. De asemenea,
sunt foarte deschişi comparativ cu francezii, care sunt ceva mai închişi în ei
înşişi. Este foarte uşor să iei contact cu oameni noi şi să-ţi faci prieteni
printre români. Mai cred şi că românii sunt muncitori, în timp ce francezii se
plâng mult de volumul de lucru. Asta m-a impresionat foarte mult. Şi sunt
foarte veseli, ştiu să se bucure de viaţă, de fiecare moment şi de ceea ce au.
Cât despre defecte, aş vrea să fac referire la un defect al societăţii
româneşti. Este vorba despre ceva ce mă deranjează mult, şi anume curăţenia
precară. Oamenii îşi aruncă gunoaiele pe străzi, atât la oraşe cât şi în mediul
rural. Spaţiul public este respectat prea puţin, de parcă oamenii nu ar fi
conştienţi de ceea ce înseamnă spaţiul public. Mă mai deranjează şi faptul că
anumiţi angajatori nu îi primesc cum se cuvine pe noii angajaţi, iar lucrurile
sunt destul de complicate, mai ales atunci când eşti străin.
