Tag: Bianca Toma

  • Premiul cetăţeanului european al anului 2018

    Premiul cetăţeanului european al anului 2018

    Activitatea
    Parlamentului European nu se limitează doar la legiferare. Un aspect important
    pentru Parlament este și promovarea excelenței. În fiecare an, instituția
    acordă patru premii pentru recunoașterea excelenței în domeniul drepturilor
    omului, al cinematografiei, al proiectelor pentru tineret și al cetățeniei.
    Aceasta este o oportunitate de a aduce în prim-plan persoane și organizații
    care depun eforturi considerabile pentru a schimba lumea în care trăim în bine și
    de a încuraja și alte persoane să le urmeze exemplul. Există astfel: Premiul
    Saharov – pentru libertatea de gândire, Premiul Charlemagne pentru tinerii
    europeni, Premiul cetățeanului european – o distincție pentru realizări
    excepționale, Premiul LUX – pentru sprijinirea culturii și a identității
    europene.


    La sfârşitul
    săptămânii trecute a fost înmânat Premiul Cetăţeanului European al anului 2018,
    laureaţilor din acest an: filosoful şi
    eseiestul Mihai Şora şi Asociaţia MagiCAMP, ca recunoaștere a rolului lor în
    promovarea valorilor europene.


    Moderatoarea
    evenimentului, Bianca Toma, director programe, în cadrul Centrului Român de Politici Europene, a explicat: Europa este despre valori, este despre cetăţeni, dar şi despre
    cetăţenii care vor veni. Premiul cetăţeanului european al anului este o
    distincţie care se acordă din 2008, este cu un an mai tânăr decât democraţia
    României în UE. Este o distincţie simbolică, ce se acordă în special celor care
    apără valori europene, drepturi fundamentale, fie că vorbim despre minorităţi,
    fie că vorbim despre supremaţia legii, fie că vorbim despre comunităţi locale,
    fie că vorbim despre sprijinirea unor persoane, unor idei şi mai ales a unor
    acte care inspiră. Este un premiu care se acordă celor care reuşesc să inspire
    idei, valori, dar este un premiu şi pentru cei care reuşesc să dea. Uneori este
    nevoie de mai multă implicare şi atunci acei cetăţeni, grupuri, organizaţii,
    asociaţii sunt răsplătiţi cu acest premiu. Şi dacă ar fi ca UE în planul ei de
    scriere a poveştii viitorului Europei să înceapă cu ceva, cred că ar trebui să
    înceapă cu ceea ce reuşesc să facă cetăţenii europeni premiaţi sau nepremiaţi.
    Ca regulă, premiul Cetăţeanului European al Anului este o distincţie mcare se
    acordă la propunerea membrilor Parlamentului European. Premiul PE este despre
    fapte.


    Mihai Șora a
    fost nominalizat de Monica Macovei și Cristian Preda, deputaţi în Parlamentul
    European, și a primit Premiul Cetățeanului European în 2018 pentru modul în
    care dă ființă prin activitățile sale civice valorilor Cartei drepturilor
    fundamentale a Uniunii Europene
    . Asociația MagiCAMP a fost nominalizată de
    deputatul Siegfried Mureșan și premiată anul acesta pentru implicare pe termen
    lung în asigurarea drepturilor la protecție și îngrijiri necesare pentru
    bunăstarea copiilor, consacrate în Carta drepturilor fundamentale a UE.


    Anual, sunt
    premiați până la 50 de cetățeni, grupuri, asociații și organizații din Uniunea
    Europeană.