Radio România Internațional

Tag: biban

  • Saramură de biban

    Saramură de biban

    După toridele zile de
    vară, toamna a venit cu temperaturi mai blânde, iar acum apar pescarii sportivi
    adevăraţi, dispuşi să stea lângă lansete chiar şi sub o ploaie măruntă, în speranţa
    unei capturi. Pe măsură ce căldura se mai domoleşte, unele specii devin tot mai
    active, venind până aproape de mal în urmărirea puietului de peşte. Un astfel
    de peşte este bibanul (Perca fluviatilis), un peşte răpitor de dimensiuni mai
    mici, întâlnit în toate apele din România. La maturitate are în mod obişnuit circa
    200 … 300 de grame, dar poate atinge chiar şi jumătate de kg. Este un peşte de
    culoare verzuie pe partea dorsală unde are şi două înotătoare cu ţepi care îl
    protejează împotriva peştilor răpitori mai mari sau împotriva mamiferelor care
    se hrănesc cu peşte. Înotătoarele de pe partea ventrală sunt de culoare roşie,
    la fel ca şi extremitatea cozii. Specii asemănătoare bibanului întâlnim atât în
    America (Perca flavescens), cât şi în Asia (Perca schrenkii).


    Este preferat de pescari pentru că poate fi
    pregătit uşor, chiar pe marginea bălţii, în cazul în care, de exemplu, o
    partida de pescuit la crap durează mai mult. Bibanul are carnea albă, iar din
    el se pregăteşte o excelentă saramură. Avem nevoie de câţiva bibani mai mari pe
    care îi eviscerăm şi îi spălăm. Bibanii pot fi fripţi şi pe un grătar obişnuit,
    însă în mod tradiţional ei trebuie puşi pe o tablă pe care în prealabil a fost
    întins un strat de sare grunjoasă. Din acest motiv, solzii nici nu mai trebuie
    curăţaţi, ei fiind îndepărtaţi la sfârşit, împreună cu sarea care s-a lipit de
    ei. Bibanii trebuie întorşi cu atenţie de pe o parte pe alta, pentru ca să nu
    se desprindă carnea de pe oase.


    Separat, se face saramura. Punem câteva roşii la
    copt, pe care apoi le cojim şi le tăiem în cuburi mici. Într-un vas ceva mai
    mare, punem cubuleţele de roşii, câţiva căţei de usturoi, tăiaţi mărunt, puţin
    busuioc, cimbru şi doi ardei iuţi, tăiaţi rondele, precum şi frunze de
    pătrunjel, de asemenea, tocate mărunt. Deasupra acestui amestec turnăm apă
    fiartă în care am pus puţină sare, amestecăm, iar la sfârşit în această
    saramură scufundăm bibanii, curăţaţi de pielea cu solzi şi cu sare. Saramura de
    biban se serveşte caldă, cu mămăligă şi cu un vin alb sec sau demisec, bine
    răcit.

  • Saramură de biban

    Saramură de biban

    După toridele zile de
    vară, toamna a venit cu temperaturi mai blânde, iar acum apar pescarii sportivi
    adevăraţi, dispuşi să stea lângă lansete chiar şi sub o ploaie măruntă, în speranţa
    unei capturi. Pe măsură ce căldura se mai domoleşte, unele specii devin tot mai
    active, venind până aproape de mal în urmărirea puietului de peşte. Un astfel
    de peşte este bibanul (Perca fluviatilis), un peşte răpitor de dimensiuni mai
    mici, întâlnit în toate apele din România. La maturitate are în mod obişnuit circa
    200 … 300 de grame, dar poate atinge chiar şi jumătate de kg. Este un peşte de
    culoare verzuie pe partea dorsală unde are şi două înotătoare cu ţepi care îl
    protejează împotriva peştilor răpitori mai mari sau împotriva mamiferelor care
    se hrănesc cu peşte. Înotătoarele de pe partea ventrală sunt de culoare roşie,
    la fel ca şi extremitatea cozii. Specii asemănătoare bibanului întâlnim atât în
    America (Perca flavescens), cât şi în Asia (Perca schrenkii).


    Este preferat de pescari pentru că poate fi
    pregătit uşor, chiar pe marginea bălţii, în cazul în care, de exemplu, o
    partida de pescuit la crap durează mai mult. Bibanul are carnea albă, iar din
    el se pregăteşte o excelentă saramură. Avem nevoie de câţiva bibani mai mari pe
    care îi eviscerăm şi îi spălăm. Bibanii pot fi fripţi şi pe un grătar obişnuit,
    însă în mod tradiţional ei trebuie puşi pe o tablă pe care în prealabil a fost
    întins un strat de sare grunjoasă. Din acest motiv, solzii nici nu mai trebuie
    curăţaţi, ei fiind îndepărtaţi la sfârşit, împreună cu sarea care s-a lipit de
    ei. Bibanii trebuie întorşi cu atenţie de pe o parte pe alta, pentru ca să nu
    se desprindă carnea de pe oase.


    Separat, se face saramura. Punem câteva roşii la
    copt, pe care apoi le cojim şi le tăiem în cuburi mici. Într-un vas ceva mai
    mare, punem cubuleţele de roşii, câţiva căţei de usturoi, tăiaţi mărunt, puţin
    busuioc, cimbru şi doi ardei iuţi, tăiaţi rondele, precum şi frunze de
    pătrunjel, de asemenea, tocate mărunt. Deasupra acestui amestec turnăm apă
    fiartă în care am pus puţină sare, amestecăm, iar la sfârşit în această
    saramură scufundăm bibanii, curăţaţi de pielea cu solzi şi cu sare. Saramura de
    biban se serveşte caldă, cu mămăligă şi cu un vin alb sec sau demisec, bine
    răcit.

  • Preparate din biban

    Preparate din biban

    Bibanul (Perca fluviatilis) este un peşte răpitor de dimensiuni mai mici, întâlnit în toate apele din România. La maturitate ajunge la circa 200-300 de grame, dar poate atinge chiar şi 500 de grame. Este un peşte de culoare verzuie pe partea dorsală unde are şi două înotătoare cu ţepi care îl protejează împotriva peştilor răpitori mai mari sau împotriva mamiferelor care se hrănesc cu peşte. Înotătoarele de pe partea ventrală sunt de culoare roşie, la fel ca şi extremitatea cozii. Specii asemănătoare bibanului întâlnim atât în America (Perca flavescens), cât şi în Asia (Perca schrenkii). Ruda lui, de dimensiuni mult mai mari, este bibanul de mare, cunoscut şi sub numele de lup de mare sau lavrac.



    Pe măsură ce căldura se domoleşte, bibanul devine tot mai activ, venind până aproape de mal în urmărirea puietului de peşte. De aceea, în perioada toamnei una dintre cele mai spectaculoase partide de pescuit este cea la biban. Are carnea albă, iar din el se pregăteşte o excelentă saramură. Avem nevoie de câțiva bibani mai mari pe care îi eviscerăm şi îi spălăm. Bibanii pot fi fripţi şi pe un grătar obişnuit, însă în mod tradiţional ei trebuie puşi pe o tablă pe care în prealabil a fost întins un strat de sare grunjoasă. Din acest motiv, solzii nici nu se mai curăţă, ei fiind îndepărtaţi la sfârşit, împreună cu sarea care s-a lipit de ei. Bibanii trebuie întorşi cu atenţie de pe o parte pe alta, pentru ca să nu se rupă carnea de pe ei. La sfârşit, după ce sunt luaţi de pe plită sau de pe grătar, trebuie îndepărtată pielea cu tot cu solzi şi cu sare.



    Separat, se face saramura. Punem câteva roşii la copt, pe care apoi le cojim şi le tăiem în cuburi mici. Într-un vas ceva mai mare punem cubuleţele de roşii, câţiva căţei de usturoi, tăiaţi mărunt, puţin busuioc, cimbru şi doi ardei iuţi, tăiaţi rondele, precum şi frunze de pătrunjel, de asemenea, tocate mărunt. Deasupra acestui amestec turnăm apă fiartă în care am pus puţină sare, amestecăm, iar la sfârşit scufundăm bibanii, curăţaţi de pielea cu solzi şi de sare în această saramură. Se serveşte cald, cu mămăligă şi un un vin alb sec sau demisec, bine răcit.



    O alternativă la saramură este bibanul prajit în tigaie. De această dată trebuie îndepărtaţi şi solzii, o operaţiune destul de migăloasă. După ce au fost curăţaţi şi spălaţi, bibanii se tăvălesc prin făină, apoi prin mălai şi se prăjesc, la foc mediu, într-o tigaie cu ulei. Se prăjesc pe ambele părţi, întorcându-i cu grijă de pe o parte pe alta. Se servesc cu mujdei de usturoi, cu mămăligă şi cu un pahar de vin alb sec sau demisec, bine răcit.

  • Preparate din biban

    Preparate din biban

    Bibanul (Perca fluviatilis) este un peşte răpitor de dimensiuni mai mici, întâlnit în toate apele din România. La maturitate ajunge la circa 200-300 de grame, dar poate atinge chiar şi 500 de grame. Este un peşte de culoare verzuie pe partea dorsală unde are şi două înotătoare cu ţepi care îl protejează împotriva peştilor răpitori mai mari sau împotriva mamiferelor care se hrănesc cu peşte. Înotătoarele de pe partea ventrală sunt de culoare roşie, la fel ca şi extremitatea cozii. Specii asemănătoare bibanului întâlnim atât în America (Perca flavescens), cât şi în Asia (Perca schrenkii). Ruda lui, de dimensiuni mult mai mari, este bibanul de mare, cunoscut şi sub numele de lup de mare sau lavrac.



    Pe măsură ce căldura se domoleşte, bibanul devine tot mai activ, venind până aproape de mal în urmărirea puietului de peşte. De aceea, în perioada toamnei una dintre cele mai spectaculoase partide de pescuit este cea la biban. Are carnea albă, iar din el se pregăteşte o excelentă saramură. Avem nevoie de câțiva bibani mai mari pe care îi eviscerăm şi îi spălăm. Bibanii pot fi fripţi şi pe un grătar obişnuit, însă în mod tradiţional ei trebuie puşi pe o tablă pe care în prealabil a fost întins un strat de sare grunjoasă. Din acest motiv, solzii nici nu se mai curăţă, ei fiind îndepărtaţi la sfârşit, împreună cu sarea care s-a lipit de ei. Bibanii trebuie întorşi cu atenţie de pe o parte pe alta, pentru ca să nu se rupă carnea de pe ei. La sfârşit, după ce sunt luaţi de pe plită sau de pe grătar, trebuie îndepărtată pielea cu tot cu solzi şi cu sare.



    Separat, se face saramura. Punem câteva roşii la copt, pe care apoi le cojim şi le tăiem în cuburi mici. Într-un vas ceva mai mare punem cubuleţele de roşii, câţiva căţei de usturoi, tăiaţi mărunt, puţin busuioc, cimbru şi doi ardei iuţi, tăiaţi rondele, precum şi frunze de pătrunjel, de asemenea, tocate mărunt. Deasupra acestui amestec turnăm apă fiartă în care am pus puţină sare, amestecăm, iar la sfârşit scufundăm bibanii, curăţaţi de pielea cu solzi şi de sare în această saramură. Se serveşte cald, cu mămăligă şi un un vin alb sec sau demisec, bine răcit.



    O alternativă la saramură este bibanul prajit în tigaie. De această dată trebuie îndepărtaţi şi solzii, o operaţiune destul de migăloasă. După ce au fost curăţaţi şi spălaţi, bibanii se tăvălesc prin făină, apoi prin mălai şi se prăjesc, la foc mediu, într-o tigaie cu ulei. Se prăjesc pe ambele părţi, întorcându-i cu grijă de pe o parte pe alta. Se servesc cu mujdei de usturoi, cu mămăligă şi cu un pahar de vin alb sec sau demisec, bine răcit.

  • Mâncăruri din Delta Dunării

    Mâncăruri din Delta Dunării


    Delta Dunării reprezintă una dintre
    marile atracţii turistice ale României. Această destinaţie turistică este
    preferată de cei care doresc să se relaxeze, departe de
    zgomotul oraşelor, în liniştea deplină ce caracterizează această împărăţie a
    apelor şi a păsărilor.


    Din punct de vedere gastronomic, Delta Dunării are o
    specificitate, deoarece peştele a reprezentat dintotdeauna principla sursă de hrană a
    locuitorilor ei care, deloc lipsiţi de imaginaţie, sunt în măsură să îl
    pregătească într-o diversitate culinară de neînchipuit. Carnea de peşte este folosită nu numai pentru
    tradiţionalul borş pescăresc sau pentru a fi pusă la fript pe plită.



    La aperitive pot fi servite chifteluţe
    sau rondele din carne tocată. Chiftelele se pot obţine din orice fel de peşte,
    însă este preferat peştele mai mare, cu oase mai mari sau mai puţine, aşa cum
    este somnul. Tot pe platoul de aperitive, pe lângă salata de icre, putem întâlni plăcinta din carne de peşte şi rondele tăiate dintr-o specialitate care se obţine
    cu multă muncă şi pentru care este nevoie de dexteritate şi anume ştiuca
    umplută.


    Cel mai la îndemână fel de mâncare este borşul pescăresc, pregătit acasă sau pe un grind, într-un ceaun pus pe pirostrii. Se pun în
    oală, la fiert, mai întâi peşti mărunţi, evisceraţi, necurăţaţi de solzi, dar
    bine spălaţi. Zeama astfel obţinută este strecurată, iar apoi sunt adăugate apă
    şi legume tăiate mărunt, de obicei ceapă, ardei graşi, roşii, orez.

    Când
    legumele sunt aproape fierte, sunt adăugate şi bucăţi mari de peşte. Se lasă la
    fiert la foc potrivit, îndepărtându-se în permanenţă spuma. Zeama trebuie
    acrită spre final, fie cu borş, fie cu roşii, dar cel mai des cu oţet, aşa cum
    se obişnuieşte în Delta Dunării. Se lasă să mai dea un clocot, se retrage oala
    de pe foc, se adaugă frunze de pătrunjel, tăiate mărunt. Zeama este servită
    într-un castron şi, alături, pe un platou, sunt aduse bucăţile de peşte pentru
    a fi consumate împreună cu mujdei de usturoi.


    De multe ori, în Delta Dunării peştele este pregătit pe o tablă încinsă de foc, pe care se
    presară un strat de sare de 2 …
    3 milimetri grosime. Este vorba de saramură, care se pregăteşte din diferite specii de peşte, unii mai mici, precum biban, caras, roşioară, alţii mai mari, precum
    plătica, şalăul, somnul sau crapul. Înainte de fi puşi la fript, peştii trebuie curăţaţi de intestine şi de branhii,
    dar nu şi de solzi în cazul bibanului şi şalăului.

    Se lasă pe plită până se rumenesc, după care bucăţile de
    peşte sunt întoarse pe partea cealaltă cu grijă, pentru a nu se rupe. Acum sunt
    îndepărtaţi şi solzii de pe bucăţile de peşte care sunt aşezate apoi într-un vas în care se toarnă apă fierbinte, atât cât să le acopere. Pentru
    condimentare, în saramură poate fi adăugat ardei iute sau usturoi, tăiat în
    feliuţe subţiri, frunze de pătrunjel, tocate mărunt, cimbru şi busuioc, bucăţi de roşie. Saramura de peşte este servită caldă, cu mămăligă şi cu un pahar de vin alb, sec sau demisec, bine
    răcit.

  • Mâncăruri din Delta Dunării

    Mâncăruri din Delta Dunării


    Delta Dunării reprezintă una dintre
    marile atracţii turistice ale României. Această destinaţie turistică este
    preferată de cei care doresc să se relaxeze, departe de
    zgomotul oraşelor, în liniştea deplină ce caracterizează această împărăţie a
    apelor şi a păsărilor.


    Din punct de vedere gastronomic, Delta Dunării are o
    specificitate, deoarece peştele a reprezentat dintotdeauna principla sursă de hrană a
    locuitorilor ei care, deloc lipsiţi de imaginaţie, sunt în măsură să îl
    pregătească într-o diversitate culinară de neînchipuit. Carnea de peşte este folosită nu numai pentru
    tradiţionalul borş pescăresc sau pentru a fi pusă la fript pe plită.



    La aperitive pot fi servite chifteluţe
    sau rondele din carne tocată. Chiftelele se pot obţine din orice fel de peşte,
    însă este preferat peştele mai mare, cu oase mai mari sau mai puţine, aşa cum
    este somnul. Tot pe platoul de aperitive, pe lângă salata de icre, putem întâlni plăcinta din carne de peşte şi rondele tăiate dintr-o specialitate care se obţine
    cu multă muncă şi pentru care este nevoie de dexteritate şi anume ştiuca
    umplută.


    Cel mai la îndemână fel de mâncare este borşul pescăresc, pregătit acasă sau pe un grind, într-un ceaun pus pe pirostrii. Se pun în
    oală, la fiert, mai întâi peşti mărunţi, evisceraţi, necurăţaţi de solzi, dar
    bine spălaţi. Zeama astfel obţinută este strecurată, iar apoi sunt adăugate apă
    şi legume tăiate mărunt, de obicei ceapă, ardei graşi, roşii, orez.

    Când
    legumele sunt aproape fierte, sunt adăugate şi bucăţi mari de peşte. Se lasă la
    fiert la foc potrivit, îndepărtându-se în permanenţă spuma. Zeama trebuie
    acrită spre final, fie cu borş, fie cu roşii, dar cel mai des cu oţet, aşa cum
    se obişnuieşte în Delta Dunării. Se lasă să mai dea un clocot, se retrage oala
    de pe foc, se adaugă frunze de pătrunjel, tăiate mărunt. Zeama este servită
    într-un castron şi, alături, pe un platou, sunt aduse bucăţile de peşte pentru
    a fi consumate împreună cu mujdei de usturoi.


    De multe ori, în Delta Dunării peştele este pregătit pe o tablă încinsă de foc, pe care se
    presară un strat de sare de 2 …
    3 milimetri grosime. Este vorba de saramură, care se pregăteşte din diferite specii de peşte, unii mai mici, precum biban, caras, roşioară, alţii mai mari, precum
    plătica, şalăul, somnul sau crapul. Înainte de fi puşi la fript, peştii trebuie curăţaţi de intestine şi de branhii,
    dar nu şi de solzi în cazul bibanului şi şalăului.

    Se lasă pe plită până se rumenesc, după care bucăţile de
    peşte sunt întoarse pe partea cealaltă cu grijă, pentru a nu se rupe. Acum sunt
    îndepărtaţi şi solzii de pe bucăţile de peşte care sunt aşezate apoi într-un vas în care se toarnă apă fierbinte, atât cât să le acopere. Pentru
    condimentare, în saramură poate fi adăugat ardei iute sau usturoi, tăiat în
    feliuţe subţiri, frunze de pătrunjel, tocate mărunt, cimbru şi busuioc, bucăţi de roşie. Saramura de peşte este servită caldă, cu mămăligă şi cu un pahar de vin alb, sec sau demisec, bine
    răcit.

  • Saramură de peşte

    Saramură de peşte

    În această ediţie vă prezentăm
    cel mai simplu preparat din peşte – saramura de peşte. Prin definiţie, saramura
    este un izvor de apă sărată sau o apă în care a fost dizolvată sare şi care este folosită în
    gospodărie. De asemenea, prin saramură se mai înţelege o zeamă sărată, uneori
    condimentată, folosită la unele mâncăruri din peşte sau din pui.


    Saramura
    poate fi pregătită din diferite specii de peşte, unii mai mici, precum biban,
    caras, roşioară, alţii mai mari precum plătica, somnul sau crapul. Prepararea nu este foarte complicată, însă
    durează circa o oră. Avem nevoie de circa 2 kg de peşte, fie 10 … 12 peşti
    mai mici (biban sau roşioară), fie doi, trei mai mari (plătică, crap), fie
    bucăţi mai mari de peşte file. Peştii trebuie curăţaţi de intestine şi de
    branhii, însă nu şi de solzi, mai ales că o astfel de operaţiune este chiar
    dificilă, însă nu imposibilă, în cazul bibanului, şalăului sau ştiucii, toate
    aceste specii cu o carne albă şi gustoasă având solzi foarte, foarte mici şi greu de îndepărtat.

    Pe plită sau deasupra jarului
    trebuie aşezată o tablă pe care întindem un strat de sare gros de 2 … 3
    milimetri. Pe această tablă încinsă de foc, se pun la fript peştii sau bucăţile
    de peşte. Se lasă până se rumenesc, după care bucăţile de peşte trebuie
    întoarse cu grijă
    pe cealaltă parte, pentru a nu se rupe. Când sunt rumeniţi pe ambele părţi,
    peştii sunt puşi pe o planşetă şi, dacă este cazul, li se îndepărtează, cu ajutorul unui cuţit,
    pielea, cu tot cu solzi.


    Separat, se
    face saramura. Punem câteva roşii la copt, pe care apoi le cojim şi le tăiem în
    cuburi mici. Într-un vas, punem cuburile de roşii, câţiva căţei de usturoi,
    tăiaţi mărunt, puţin busuioc, cimbru şi doi ardei iuţi, tăiaţi rondele, precum
    şi frunze de pătrunjel, de asemenea, tocate mărunt. Deasupra acestui amestec
    turnăm apă fierbinte şi amestecăm. Scufundăm peştele fript în această saramură pentru ca
    aromele să se combine. Dacă pe peşte a rămas suficientă sare, atunci nu mai
    este cazul ca în saramură să mai adăugăm sare. Saramura se serveşte caldă, cu mămăligă şi un un vin alb sec
    sau demisec, bine răcit.

  • Saramură de peşte

    Saramură de peşte

    În această ediţie vă prezentăm
    cel mai simplu preparat din peşte – saramura de peşte. Prin definiţie, saramura
    este un izvor de apă sărată sau o apă în care a fost dizolvată sare şi care este folosită în
    gospodărie. De asemenea, prin saramură se mai înţelege o zeamă sărată, uneori
    condimentată, folosită la unele mâncăruri din peşte sau din pui.


    Saramura
    poate fi pregătită din diferite specii de peşte, unii mai mici, precum biban,
    caras, roşioară, alţii mai mari precum plătica, somnul sau crapul. Prepararea nu este foarte complicată, însă
    durează circa o oră. Avem nevoie de circa 2 kg de peşte, fie 10 … 12 peşti
    mai mici (biban sau roşioară), fie doi, trei mai mari (plătică, crap), fie
    bucăţi mai mari de peşte file. Peştii trebuie curăţaţi de intestine şi de
    branhii, însă nu şi de solzi, mai ales că o astfel de operaţiune este chiar
    dificilă, însă nu imposibilă, în cazul bibanului, şalăului sau ştiucii, toate
    aceste specii cu o carne albă şi gustoasă având solzi foarte, foarte mici şi greu de îndepărtat.

    Pe plită sau deasupra jarului
    trebuie aşezată o tablă pe care întindem un strat de sare gros de 2 … 3
    milimetri. Pe această tablă încinsă de foc, se pun la fript peştii sau bucăţile
    de peşte. Se lasă până se rumenesc, după care bucăţile de peşte trebuie
    întoarse cu grijă
    pe cealaltă parte, pentru a nu se rupe. Când sunt rumeniţi pe ambele părţi,
    peştii sunt puşi pe o planşetă şi, dacă este cazul, li se îndepărtează, cu ajutorul unui cuţit,
    pielea, cu tot cu solzi.


    Separat, se
    face saramura. Punem câteva roşii la copt, pe care apoi le cojim şi le tăiem în
    cuburi mici. Într-un vas, punem cuburile de roşii, câţiva căţei de usturoi,
    tăiaţi mărunt, puţin busuioc, cimbru şi doi ardei iuţi, tăiaţi rondele, precum
    şi frunze de pătrunjel, de asemenea, tocate mărunt. Deasupra acestui amestec
    turnăm apă fierbinte şi amestecăm. Scufundăm peştele fript în această saramură pentru ca
    aromele să se combine. Dacă pe peşte a rămas suficientă sare, atunci nu mai
    este cazul ca în saramură să mai adăugăm sare. Saramura se serveşte caldă, cu mămăligă şi un un vin alb sec
    sau demisec, bine răcit.

  • Saramură de biban

    Saramură de biban

    Bibanul (Perca fluviatilis) este un peşte răpitor de dimensiuni mai mici, întâlnit în toate apele din România. La maturitate ajunge la circa 200 … 300 de grame, dar poate atinge chiar şi 500 de grame. Este un peşte de culoare verzuie pe partea dorsală unde are şi două înotătoare cu ţepi care îl protejează împotriva peştilor răpitori mai mari sau împotriva mamiferelor care se hrănesc cu peşte. Înotătoarele de pe partea ventrală sunt de culoare roşie, la fel ca şi extremitarea cozii. Specii asemănătoare bibanului întâlnim atât în America (Perca flavescens), cât şi în Asia (Perca schrenkii).



    Pe măsură ce căldura se domoleşte, bibanul devine tot mai activ, venind până aproape de mal în urmărirea puietului de peşte. Este unul dintre peştii preferaţi ai pescarilor sportivi. Are carnea albă, iar din el se pregăteşte o excelentă saramură. Avem nevoie de câtiva bibani mai mari pe care îi eviscerăm şi îi spălăm.



    Bibanii pot fi fripti şi pe un grătar obişnuit, însă în mod tradiţional ei trebuie puşi pe o tablă pe care în prealabil a fost întins un strat de sare grunjoasă. Din acest motiv, solzii nici nu se mai curăţă, ei fiind îndepărtaţi la sfârşit, împreună cu sarea care s-a lipit de ei. Bibanii trebuie întorşi cu atenţie de pe o parte pe alta, pentru ca să nu se rupă carnea de pe ei. La sfârşit, după ce sunt luaţi de pe plită sau de pe grătar, trebuie îndepărtată pielea cu tot cu solzi şi cu sare.



    Separat, se face saramura. Punem câteva roşii la copt, pe care apoi le cojim şi le tăiem în cuburi mici. Într-un vas ceva mai mare punem cubuleţele de roşii, câţiva căţei de usturoi, tăiaţi mărunt, puţin busuioc, cimbru şi doi ardei iuţi, tăiaţi rondele, precum şi frunze de pătrunjel, de asemenea, tocate mărunt. Deasupra acestui amestec turnăm apă fiartă în care am pus puţină sare, amestecăm, iar la sfârşit scufundăm bibanii, curăţaţi de pielea cu solzi şi de sare în această saramură. Se serveşte cald, cu mămăligă şi un un vin alb sec sau demisec, bine răcit. Poftă bună!

  • Saramură de biban

    Saramură de biban

    Bibanul (Perca fluviatilis) este un peşte răpitor de dimensiuni mai mici, întâlnit în toate apele din România. La maturitate ajunge la circa 200 … 300 de grame, dar poate atinge chiar şi 500 de grame. Este un peşte de culoare verzuie pe partea dorsală unde are şi două înotătoare cu ţepi care îl protejează împotriva peştilor răpitori mai mari sau împotriva mamiferelor care se hrănesc cu peşte. Înotătoarele de pe partea ventrală sunt de culoare roşie, la fel ca şi extremitarea cozii. Specii asemănătoare bibanului întâlnim atât în America (Perca flavescens), cât şi în Asia (Perca schrenkii).



    Pe măsură ce căldura se domoleşte, bibanul devine tot mai activ, venind până aproape de mal în urmărirea puietului de peşte. Este unul dintre peştii preferaţi ai pescarilor sportivi. Are carnea albă, iar din el se pregăteşte o excelentă saramură. Avem nevoie de câtiva bibani mai mari pe care îi eviscerăm şi îi spălăm.



    Bibanii pot fi fripti şi pe un grătar obişnuit, însă în mod tradiţional ei trebuie puşi pe o tablă pe care în prealabil a fost întins un strat de sare grunjoasă. Din acest motiv, solzii nici nu se mai curăţă, ei fiind îndepărtaţi la sfârşit, împreună cu sarea care s-a lipit de ei. Bibanii trebuie întorşi cu atenţie de pe o parte pe alta, pentru ca să nu se rupă carnea de pe ei. La sfârşit, după ce sunt luaţi de pe plită sau de pe grătar, trebuie îndepărtată pielea cu tot cu solzi şi cu sare.



    Separat, se face saramura. Punem câteva roşii la copt, pe care apoi le cojim şi le tăiem în cuburi mici. Într-un vas ceva mai mare punem cubuleţele de roşii, câţiva căţei de usturoi, tăiaţi mărunt, puţin busuioc, cimbru şi doi ardei iuţi, tăiaţi rondele, precum şi frunze de pătrunjel, de asemenea, tocate mărunt. Deasupra acestui amestec turnăm apă fiartă în care am pus puţină sare, amestecăm, iar la sfârşit scufundăm bibanii, curăţaţi de pielea cu solzi şi de sare în această saramură. Se serveşte cald, cu mămăligă şi un un vin alb sec sau demisec, bine răcit. Poftă bună!