Tag: biblioteca digitala

  • Bibliotecă digitală la Colegiul Național C.D. Loga din Timișoara

    Bibliotecă digitală la Colegiul Național C.D. Loga din Timișoara

    Este vremea digitalizării iar școala online nu a făcut decât să
    accelereze acest proces în unul din colegiile timișorene unde va fi creată o
    bibliotecă digitală destinată predării în sistem online. Directorul Colegiului
    Național C.D. Loga, Tihomir Milin:


    Activitățile au debutat în
    luna martie, am avut o întâlnire cu toți partenerii naționali și internaționali
    din cadrul acestui proiect, este vorba despre Colegiul Național Moise Nicoară din
    Arad, liceul Jovan Jovanovici Zmaj, Novi Sad, o școală elitistă, și încă un liceu
    din Grecia. Am stabilit care sunt pașii de urmat pentru lunile viitoare.
    Practic, ce își propune acest proiect este să contribuie la realizarea de
    resurse educaționale deschise care să ne folosească în activitatea noastră
    didactică. Tema pe care o vom dezbate și o vom discuta este una foarte generală,
    filosofică, Timpul, privit în diferite domenii: de la artă până la filosofie,
    de a istorie până la cultură populară.


    În cadrul proiectului, luna aceasta, 6 profesori de la Colegiul Național
    C.D. Loga vor fi instruiți în tehnicile de realizare de resurse educaționale
    deschise.


    Proiectul va presupune
    începând cu această lună, formarea unui număr de 6 cadre didactice din lotul,
    să spun așa, fiecărei părți implicate în cadrul acestui proiect. Se vor
    desfășura nișe cursuri de formare la nivelul Universității de Vest din
    Timișoara, profesorii vor fi inițiați în realizarea acestor resurse
    educaționale deschise, se vor întoarce gata formați în școală și vor forma alți
    colegi care împreună cu un număr de aproximativ 100 de elevi vor lucra pe
    parcursul celor 2 ani de derulare a proiectului elaborând efectiv astfel de
    resurse.


    Toate materialele didactice se vor constitui în prima bibliotecă
    virtuală a liceului timișorean mai spune
    directorul Tihomir Milin:


    Toate materialele care se
    vor realiza vor fi urcate pe un site virtual, de fapt o bibliotecă, de unde pot
    fi accesate ulterior de toți cei care doresc să le folosească în activitatea
    lor educațională. Materiale cu caracter didactic, proiecte de lecție, practic
    tot ceea ce se va crea, până la urmă, va fi încărcat în această bibliotecă
    virtuală.


    Proiectul european beneficiază de un buget de peste 87 de mii de euro.
    Gândit ca un schimb de bune practici între profesori și elevi, Time for digitalization este un parteneriat
    strategic cu o durată de 2 ani ce se va încheia în martie 2023.






  • Europeana – platformă de acces gratuit la patrimoniul cultural european (prima parte)

    Europeana – platformă de acces gratuit la patrimoniul cultural european (prima parte)

    Europeana – o platformă cu peste 50 de milioane de opere de artă, cărți, partituri muzicale și înregistrări istorice accesibile publicului.

    În 2005, o scrisoare semnată de președintele francez Jacques Chirac și alți cinci șefi de stat a cerut oficialilor Uniunii Europene să sprijine dezvoltarea unei biblioteci digitale europene. Prototipul Europeana a fost lansat pe 20 noiembrie 2008. Muzeele, arhivele audiovizuale și galeriile s-au alăturat bibliotecilor, creând un punct de acces comun la patrimoniul cultural european.

    La lansare, Europeana a oferit acces la 4,5 milioane de obiecte digitale.

    În mai 2015, Europeana a devenit una dintre infrastructurile de servicii digitale (DSI) ale Comisiei Europene, toate acestea furnizând servicii transfrontaliere în rețea pentru cetățeni, întreprinderi și administrații publice.

    Interviu cu Bogdan Șandric, director adjunct pentru patrimoniu digital la Institutul Național al Patrimoniului.