Tag: bilete

  • CFR Călători suplimentează numărul trenurilor cu prilejul minivacanţei de 1 Mai şi Paşte

    CFR Călători suplimentează numărul trenurilor cu prilejul minivacanţei de 1 Mai şi Paşte

    Cu prilejul minivacanţei de 1 Mai şi Paşte, CFR Călători va asigura un program de transport special pentru facilitarea deplasării pasagerilor spre destinaţiile de vacanţă, dar şi spre domiciliu.

    În minivacanţa 30 aprilie/1 mai – 6/7 mai 2024, pasagerii au în plus, faţă de trenurile existente în programul obişnuit de circulaţie, mai multe legături spre Constanţa şi staţiunile de pe litoral, inclusiv Mangalia, cu trenuri directe din Bucureşti Nord, Iaşi, Suceava, Oradea, Arad, Craiova, Satu Mare, Baia Mare, Sighetu Marmaţiei, Bistriţa Nord, Cluj Napoca, Braşov, informează CFR Călători.

    Călătorii din alte regiuni au la dispoziţie o serie de conexiuni rapide din Capitală, pe fondul existenţei mersului de tren cadenţat (la 1-2 ore) pe ruta Bucureşti Nord – Constanţa şi retur.

    CFR Călători recomandă pasagerilor cumpărarea biletelor cu anticipaţie, Pentru a avea o predictibilitate a cererii de transport şi pentru a putea adapta cât mai bine capacitatea de transport la numărul de locuri solicitat.

    Biletele în trafic intern pot fi achiziţionate cu anticipaţie, utilizând: online, direct de pe www.cfrcalatori.ro; din aplicaţia mobilă, de la automatele de vânzare bilete din staţii sau direct de la casele de bilete din staţii, agenţii de voiaj CFR Călători şi distribuitorii autorizaţi (agenţii de turism).

  • Abonamente și bilete la Sala Radio pentru primele 3 luni din 2023

    Abonamente și bilete la Sala Radio pentru primele 3 luni din 2023

    Pe lista de dorințe pentru anul viitor vă propuneți să ascultați mai multă muzică de calitate sau vreți să dăruiți celor dragi un cadou deosebit de Crăciun, pentru a se bucura de concerte speciale? O bună idee poate fi un abonament sau bilete pentru a doua parte a stagiunii de la Sala Radio, cea mai mare sală de concerte simfonice din România!

    Abonamentele pentru evenimentele muzicale din perioada ianuarie-martie 2023 vor fi disponibile începând de joi, 15 decembrie. Biletele individuale vor fi puse în vânzare începând din data de 27 decembrie. Casa de bilete a Sălii Radio va fi închisă în perioada 24.12.2022 – 02.01.2023, interval în care biletele vor fi disponibile doar online, pe iabilet.ro, și la partenerii lor de distribuție.

    Pe 13 ianuarie 2023, primul eveniment al noului an este dedicat Zilei Culturii Naționale și este un prilej de a-l asculta pe violonistul Gabriel Croitoru interpretând Rapsodia română pentru vioară și orchestră de Emanuel Elenescu. Pe 18 ianuarie, cunoscutul violoncelist Andrei Ioniță va oferi publicului român dovada talentului său ieșit din comun. În cadrul aceluiași eveniment, alături de Orchestra de Cameră Radio, Andrei Ioniță va interpreta ca solist două lucrări: prima la pian (Mozart) și cea de-a doua la violoncel (Haydn), o performanță de o virtuozitate artistică rar întâlnită pe orice scenă a lumii.

    Invitați speciali pe care îi veți aplauda pe scena Sălii Radio vor fi artiști care și-au construit o carieră extraordinară pe marile scene ale lumii: dirijorii Frédéric Chaslin, Toufic Maatouk, Christian Badea, Stefan Geiger, Cristian Mandeal, Ralf Sochaczewsky, soprana Valentina Naforniță, pianiștii Alexei Volodin, Constantin Sandu și Eva Garet, flautistul Ion Bogdan Ștefănescu, violonista Ioana Cristina Goicea, violistul Răzvan Popovici ș.a. În lunile următoare îi veți aplauda la Sala Radio și pe cunoscuții soliști ai Orchestrelor și Corurilor Radio România: violoniștii Alexandru Tomescu și Gabriel Croitoru, violoncelistul Răzvan Suma și pianistul Horia Mihail.

    Printre hit-urile simfonice pe care le veți asculta în perioada ianuarie-martie 2023 se numără Bach – Concertul Brandenburgic nr. 5 și Concertul pentru flaut, vioară şi orchestră, Ceaikovski – Simfonia nr. 6 – Patetica și Concertul nr. 1 pentru pian și orchestră, Beethoven – Concertul nr. 5 pentru pian și orchestră – Imperialul, Prokofiev – selecțiuni din baletul Romeo şi Julieta, Berlioz – Simfonia fantastică. Pe scena bucureșteană vă veți bucura și de o seară de coruri celebre din opere și de un concert-eveniment cu solişti ai Academiei Operei din Paris, interpretând Cosi fan tutte – Mozart (operă în concert). Veți asculta, de asemenea, și celebrul Concert nr. 2 pentru pian şi orchestră semnat de Rahmaninov, cu prilejul Anului Internațional Rahmaninov, marcat la 150 de ani de la nașterea compozitorului.

    Pe lângă evenimentele speciale prezentate de Orchestra Națională Radio și Orchestra de Cameră Radio, stagiunea de concerte oferită de Radio România readuce în fața publicului seri de folclor propuse de Orchestra de Muzică Populară Radio și evenimente speciale dedicate jazz-ului, susținute de Big Band-ul Radio, dirijat din această stagiune de Simona Strungaru. Corul Academic Radio și Corul de Copii Radio vor fi, de asemenea, aplaudate pe scena Sălii Radio.

    În perioada 15-23 decembrie vor fi disponibile la vânzare abonamentele pentru primele 3 luni ale anului 2023. Cele două formule de abonament vor cuprinde concertele Orchestrei Naționale Radio, respectiv pe cele ale Orchestrei de Cameră Radio. Pentru a vedea care sunt evenimentele din stagiune la care sunt valabile abonamentele, va rugăm să consultați secțiunea de program de pe site-ul www.orchestreradio.ro.

    Biletele individuale pentru toate concertele Orchestrelor şi Corurilor Radio vor deveni disponibile după vânzarea abonamentelor, începând cu 27 decembrie. Casa de bilete a Sălii Radio va fi închisă în perioada 24.12.2022 – 02.01.2023, interval în care biletele vor fi disponibile doar online, pe iabilet.ro, și la partenerii lor de distribuție.

    Preţurile abonamentelor pentru concertele Orchestrei Naționale Radio:

    – categoria I – 624 lei;

    – categoria a II-a – 499 lei;

    – categoria a III-a – 374 lei.

    Abonamente cu valoare redusă (pensionari, elevi, studenţi)

    – categoria I redus – 374 lei;

    – categoria a II-a redus – 299 lei.

    Preţurile abonamentelor pentru concertele Orchestrei de Cameră Radio:

    – categoria I – 288 lei;

    – categoria a II-a – 230 lei;

    – categoria a III-a – 173 lei.

    Abonamente cu valoare redusă (pensionari, elevi, studenţi)

    – categoria I redus – 173 lei;

    – categoria a II-a redus – 138 lei.

    Pentru detalii puteţi contacta casa de bilete telefonic: 021.314.6800. Programul casei de bilete este disponibil www.orchestreradio.ro – secțiunea Bilete.

    Biletele sunt disponibile online pe iabilet.ro, dar și în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele Muzica, IQ BOX, Uman și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în țară.

    Abonamentele cu preţ redus se pot achiziţiona numai de la casa de bilete a Sălii Radio, pe baza unei copii a talonului de pensie şi a cărţii de identitate.

  • Călătorii mai scumpe cu trenul

    Călătorii mai scumpe cu trenul

    De la 1 iulie s-au mărit prețurile la biletele de tren. O călătorie de la
    București la Constanța, pe litoralul românesc al Mării Negre, la clasa a doua,
    va costa 67 de lei (circa 13,5 euro) cu trenul Inerregio (IR), preț crescut de
    la 55,7 lei (circa 11,25 euro), respectiv 35 de lei (7,05 euro), de la 29,3 lei
    (5,90 euro) pentru un tren Regio. Până la Brașov, cunoscută localitate montană,
    biletul costă 54 de lei (10.90 euro) la trenul IR, faţă de 44,7 lei (circa 9
    euro) înainte, respectiv 29 de lei (circa 5,85 euro) la Regio, de la 24 de lei
    (4,85 euro).


    Pe ruta Braşov – Mangalia, în sudul litoralului românesc, biletul de tren
    clasa a 2-a IR a ajuns de la 1 iulie la un preţ de 104 lei (21 de euro), de la
    86,9 lei (17,55 euro), iar pentru Bucureşti Nord – Timişoara, marele oraş din
    vestul ţării, clasa a 2-a IR, se va plăti suma de 116 lei (23,45 euro), în loc
    de 97 de lei (19,60 euro).


    Măsura vine în sprijinul redresării şi echilibrării activităţii economice a
    tuturor operatorilor de transport feroviar de călători din România pe fondul
    creşterii preţurilor la diferite materiale cu pondere mare în activitatea de
    transport feroviar: combustibil, energie electrică, piese de schimb. Ultima
    creştere de tarife la călătoria pe calea ferată a fost în anul 2013,
    argumentează compania.


    Facilităţile de călătorie acordate de CFR Călători până în prezent sunt
    valabile în continuare şi după scumpirea biletelor, menţinându-se principiile
    de protejare a călătorilor care utilizează frecvent trenurile de persoane.
    Continuă acordarea de reduceri de până la 50% din tariful integral la
    abonamentele destinate navetiştilor, a reducerii 50% la abonamentele şi
    biletele pentru studenţi, a gratuităţii la abonamentele şi biletele pentru
    elevi. Rămân în vigoare și ofertele comerciale ale CFR Călători prin care se acordă
    reduceri tarifare, de exemplu: 5% reducere din tariful de transport la
    cumpărarea online (direct de pe site-ul www.cfrcalatori.ro, din aplicaţia
    disponibilă pe telefon, de la automatele de vânzare bilete din staţii), de până
    la 10% reducere din tariful de transport la cumpărarea cu anticipaţie de peste
    10 zile, de 10% reducere din tariful de transport pentru călătoria dus-întors
    etc.


    CFR Călători recomandă pasagerilor să își planifice din timp călătoria, să
    folosească toate trenurile puse la dispoziție din graficul unei zile și să îşi cumpere
    din timp legitimaţiile de călătorie. Biletele pot fi achiziţionate cu anticipație
    de 30 de zile, utilizând următoarele canale: online de pe www.cfrcalatori.ro


  • Festivalul RadiRo – ultimele bilete disponibile

    Festivalul RadiRo – ultimele bilete disponibile


    Ultima sută de metri la vânzarea de bilete pentru concertele programate în cadrul Festivalului RadiRo, organizat de Radio România în perioada 23 septembrie – 1 octombrie! Ultimele bilete disponibile la maratonul de 9 concerte care vor aduce la Bucureşti 6 orchestre de maximă notorietate din Europa şi Asia, alături de peste 20 de dirijori şi solişti, nume sonore ale scenei muzicale internaţionale, pot fi achiziţionate online pe www.eventim.ro sau la casa de bilete a Sălii Radio, din Str. G-ral Berthelot, nr. 60 – 64.



    Festivalul RadiRo – cel mai important loc de întâlnire al celor mai apreciate orchestre radio din întreaga lume, aşa cum îl cataloga directorul de onoare al actualei ediţii, dirijorul Kristjan Järvi, va transforma Bucureştiul într-o veritabilă capitală a muzicii clasice.



    Concertul de deschidere a Festivalului va avea loc vineri, 23 septembrie, şi va fi susţinut, în premieră la RadiRo şi la Bucureşti, de un ansamblu simfonic din Asia: Orchestra Sifonică din Shenzhen, China, care va aduce pe scenă una dintre cele mai apreciate tinere pianiste din China, Zhang Zuo, şi pe violonistul Gabriel Croitoru, solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio.



    Agenda festivalului va continua, pe 24 şi 25 septembrie, cu două concerte ale Orchestrei Simfonice Radio din Norvegia, sub bagheta dirijoruluiMiguel Harth – Bedoya, cu participarea inedită, în cadrul primului concert, a celei mai bine cotate trompetiste din Norvegia, Tine Thing Helseth.



    Va urma, pe 26 septembrie, primul concert al Orchestrei Naţionale Radio, cu Carmina Burana de Carl Orff, sub bagheta dirijorului Cristian Măcelaru.27 şi 28 septembrie sunt două zile rezervate Orchestrei Simfonice Radio MDR din Leipzig, sub bagheta dirijorului Kristjan Järvi, director de onoare al festivalului, cu participarea a doi pianişti cu greutate în spaţiul muzical european: Denis Kozhukhin şi Stefano Bollani.



    Una dintre marile surprize ale prezentei ediţii este participarea, în cadrul festivalului, a celebrului violonist Gidon Kremer, care va evolua pe 29 septembrie în concertul Orchestrei Simfonice Radio ORF din Viena: un prilej extraordinar de a asculta live una dintre figurile legendare ale muzicii contemporane.



    Orchestra Naţională Radio va urca din nou pe scena Festivalului pe 30 septembrie, sub bagheta dirijorului Leo Hussain, unul dintre cei mai talentaţi tineri dirijori ai momentului, cu participarea unui violinist care nu mai are nevoie de introducere: Alexandru Tomescu.



    La fel de incitant se anunţă şi concertul de închidere, pe 1 octombrie, susţinut de BBC Concert Orchestra, care va oferi o incursiune inedită în repertoriul britanic contemporan, sub bagheta dirijorului Barry Wordworth, cunoscut pentru performanţele sale la pupitrul celebrului The Royal Ballet din Londra, cu participarea flautistei de origine română Ileana Ruhemann.



    Alte informaţii despre Festivalul RadiRo, pe www.radirofestival.ro.



    Organizator: Radio România. Sponsor principal: Orange. Coproducător: TVR. Parteneri: Arcub, Institutul Cultural Român. Maşina festivalului:Dacia. Sponsori: Art Production, Intâlnirile JTI, Aquatique, Treasure Tea & Coffee, Florăria Iris.



    Parteneri media: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional, Radio România Internaţional, Orchestrele şi Corurile Radio, România TV, Adevărul, Caţavencii, Observator Cultural, Revista Cariere, Zile şi Nopţi, Accente, Forbes, Mediatrust, Agenţia de carte, Librăriile Humanitas.




  • Start la abonamente pentru cel mai important eveniment muzical al toamnei: Festivalul RadiRo

    Start la abonamente pentru cel mai important eveniment muzical al toamnei: Festivalul RadiRo

    Începând din 15 iunie 2016 vor fi puse
    în vânzare abonamentele pentru ediţia a III-a a singurului festival
    internaţional dedicat orchestrelor radio din Europa: Festivalul RadiRo,
    organizat de Radio România, care se va desfăşura la Bucureşti în perioada 24
    septembrie – 1 octombrie 2016.


    8
    concerte în 8 zile de festival, 5 orchestre simfonice radio din Europa, 16
    dirijori şi solişti care ţin capul de afiş al scenei muzicale internaţionale:
    astfel sună cartea de vizită a Festivalului RadiRo 2016, care anunţă un mix
    spectaculos din repertoriul clasic, modern şi contemporan. Director de onoare
    al Festivalului va fi Kristjan Järvi,
    dirijor principal al Orchestrei Simfonice Radio MDR din Leipzig.


    Vor
    evolua pe scena festivalului ansambluri radio care au scris istorie în dialogul
    special dintre radio şi muzica clasică în ultima jumătate de secol: Orchestra
    Simfonică Radio din Norvegia, Orchestra Simfonică Radio MDR din Leipzig,
    Orchestra Simfonică Radio ORF din Viena, BBC Concert Orchestra şi, gazda
    evenimentului, Orchestra Naţională Radio.


    Prin
    magia modului unic de interpretare, care le-a adus aprecierea unanimă a
    criticilor şi a publicului, vor da viaţă unor partituri celebre violoniştii
    Gidon Kremer şi Alexandru Tomescu, pianiştii Stefano Bollani, Vadym Kholodenko
    şi Denis Kozhukhin, violoncelistul Răzvan Suma, alături de Tine Thing Helseth -
    trompetă şi de alţi solişti instrumentişti invitaţi. Se vor întrece în abordări
    inovative, de la pupitrul orchestrelor radio invitate, dirijori de calibru ca
    Miguel Harth – Bedoya, Cristian Măcelaru, Cornelius Meister, Leo Hussain, Barry
    Wordsworth şi Kristjan Järvi.


    Abonamentele vor fi disponibile pe
    www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour,
    librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a
    Sălii Radio. Abonamentele cu reducere
    pentru studenţi şi pensionari vor fi puse în vânzare în exclusivitate la casa
    de bilete a Sălii Radio.


    Pentru
    mai multe informaţii despre Festivalul Internaţional al Orchestrelor Radio -
    RadiRo, vă rugăm să consultaţi site-ul www.radirofestival.ro.

  • Informaţii de la CFR Călători

    Informaţii de la CFR Călători

    Compania
    de transport feroviar de călători CFR Călători informează că şi în viitorul
    sezon estival, anume între jumătatea lunii iunie şi jumătatea lunii septembrie,
    vor circula aşa-numitele Trenuri ale Soarelui care vor asigura legături
    din toată ţara către staţiunile de la Marea Neagră şi către Delta Dunării.Compania informează şi
    că acordă importante reduceri de preţ în funcţie de perioada de anticipaţie cu
    care este achiziţionat biletul. Reducerile pornesc de la 10% pentru o
    anticipaţie de 6 zile şi ajung până la 25% pentru anticipaţia de peste 21 de
    zile. Reducerea pentru cumpărarea cu anticipaţie se cumulează cu reducerea de
    5% acordată pentru toate biletele cumpărate online.
    Pasagerii au la îndemână şi alte reduceri importante pentru destinaţii interne:
    între 10% şi 25% reducere cu oferta Minigrup de două până la cinci persoane,
    între 15% şi 35% reducere cu oferta Biletul de week-end, între 25% şi 60%
    reducere cu oferta Cartea VSD pentru zilele sfârşitului de săptămână şi
    reduceri de până la 35% pentru grupuri de peste 20 de persoane.

    De
    altfel, distribuţia
    de bilete se asigură prin următoarele canale:online,
    staţii, agenţii, automate de vânzare şi distribuitori autorizaţi cu care există
    parteneriate de vânzare de bilete. Şi în acest an, pasagerii pot să
    călătorească în afara ţării zilnic, cu trenuri directe din gara Bucureşti Nord
    către Viena, de la 39 de euro pe sens, către Budapesta, de la 29 de euro pe sens,
    şi către Sofia. De asemenea, oferta de transport internaţional
    include trenuri zilnice directe către Budapesta şi din Timişoara, Braşov, Târgu Mureş şi Cluj
    Napoca.

    Pe de altă parte, continuă lucrările de reabilitare a tronsonului
    feroviar Sighişoara – Curtici, pe coridorul
    4 de transport paneuropean, care au ca efect diminuarea capacităţii de
    circulaţieşi posibile întârzieri
    accidentale. Informaţii suplimentare despre activitatea CFR
    Călători pot fi aflate de pe site-ul companiei, editat în engleză şi română,
    site cu adresa www.cfrcalatori.ro.

  • Horia Mihail cântă Rachmaninov, sub bagheta lui Cristian Măcelaru

    Horia Mihail cântă Rachmaninov, sub bagheta lui Cristian Măcelaru

    Doi artişti români care au stârnit aprecierea deopotrivă a publicului român, cât şi a celui de peste hotare — dirijorul Cristian Măcelaru şi pianistul Horia Mihail, se întâlnesc pe scena Sălii Radio, vineri, 11 decembrie (ora 19:00), într-un eveniment în care veţi asculta şi unul dintre emoţionantele concerte semnate de compozitorul rus Serghei Rachmaninov, considerat ultimul mare compozitor romantic. În ipostază solistică, alături de Orchestra Naţională Radio, Horia Mihail, unul dintre cei mai apreciaţi pianişti români ai momentului, va interpreta Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră, compus de artistul rus la doar 18 ani, dar revizuit ulterior în mai multe rânduri. Dirijor asociat al Filarmonicii din Philadelphia, cu o frumoasă carieră în special în S.U.A şi în Canada, Cristian Măcelaru colaborează în mod curent cu Orchestra Métropolitain din Montréal, Orchestrele Simfonice din Washington, Seattle, Toronto şi Baltimore.



    Seara se va deschide cu uvertura Hebridele, creată de Mendelssohn după o vizită în arhipelagul cu acelaşi nume din nord-vestul Scoţiei. Ca urmare a aceleiaşi călătorii întreprinse iniţial în Anglia la invitaţia Societăţii Filarmonice londoneze şi continuată printr-o vizită în Scoţia, compozitorul a creat şi cunoscuta Simfonie nr. 3, supranumită Scoţiana. Concertul de la Sala Radio se va încheia cu Simfonia nr. 7, creaţie a lui Dvořák, compusă la invitaţia Societăţii Filarmonice londoneze.



    Atractivitatea serii de 11 decembrie este asigurată, pentru publicul ce va fi prezent la Sala Radio, nu numai prin calitatea interpreţilor şi a programului muzical propuse, ci şi printr-o dublă lansare-sesiune de autografe oferite de dirijorul Cristian Măcelaru şi pianistul Horia Mihail. Apărute la Editura Casa Radio, albumele prezentate sunt Orchestra Naţională Radio, dirijor: Cristian Măcelaru: Mihail Glinka — Ruslan şi Ludmila şi Nikolai Rimski-Korsakov — Şeherazada, respectiv Pianul călător. Horia Mihail — Romantic.



    Cu o activitate dirijorală în plină ascensiune, Cristian Măcelaru şi-a început cariera alături de Philadelphia Orchestra, în stagiunea 2010-2011 a fost numit dirijor asistent al aceleiaşi orchestre, fiind distins cu Sir Georg Solti Emerging Conductor Award pentru merite deosebite. A studiat la Universitatea Rice şi a obţinut diploma de master pentru dirijat. Având şi formaţie de violonist, Cristian Măcelaru a fost concertmaestru al Orchestrei Simfonice din Miami, debutând la Carnegie Hall cu aceeaşi orchestră. A fost invitat să dirijeze Orchestra Simfonică din Chicago pentru a-l înlocui pe Pierre Boulez. De asemenea, Cristian Măcelaru a debutat cu succes alături de Orchestra Simfonică din Göteborg, Suedia.



    Pianistul Horia Mihail a concertat de peste o mie de ori cu marea majoritate a orchestrelor simfonice din România şi a susţinut concerte, recitaluri solo şi de muzică de cameră în 18 ţări pe 4 continente. Din 2009, artistul este solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio, calitate în care a susţinut numeroase concerte la Sala Radio şi a participat la turnee în ţară sau în străinătate. Turneele în care artistul este implicat în continuare, printre alte proiecte solo şi camerale, sunt Pianul călător, Duelul viorilor (alături de Gabriel Croitoru şi Liviu Prunaru), Flautul de aur (alături de flautistul Ion Bogdan Ştefănescu) şi Vioara lui George Enescu la sate (alături de Gabriel Croitoru). În septembrie 2014, Horia Mihail a susţinut două concerte la Kuala Lumpur, alături de Orchestra Naţională Radio şi a fost invitat să participe în cadrul ediţiei a II-a a Festivalului Internaţional RadiRo, concertând alături de Orchestra Simfonică Radio din Praga şi dirijorul Ondrej Lenárd.



    Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.


    Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.

  • Alexandru Tomescu şi celebrul concert de Mendelssohn, la Sala Radio

    Alexandru Tomescu şi celebrul concert de Mendelssohn, la Sala Radio

    Vineri, 16 octombrie (ora 19:00), Alexandru Tomescu – solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio şi unul dintre cei mai cunoscuţi violonişti români, care se bucură de privilegiul de cânta pe vioara Stradivarius Elder-Voicu, susţine primul său concert în noua stagiune a Sălii Radio! De asemenea, evenimentul prezentat de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului Mihail Agafiţa – prim dirijor şi director artistic al Orchestrei Simfonice a Filarmonicii Naţionale a Republicii Moldova, vă propune o întâlnire specială cu repertoriul simfonic ceh. Veţi asculta două partituri semnate de cei mai mari compozitori ai Cehiei: Vltava – celebra compoziţie a lui Smetana, părintele muzicii cehe şi Simfonia a VIII-a de Dvořák, considerat cel mai popular compozitor ceh.



    Seara se va deschide cu Vltava (Bedrich Smetana) – cea mai cunoscută parte a suitei de şase poeme simfonice intitulate Má vlast (Ţara mea natală), fiecare poem fiind o descriere a locurilor, istoriei şi legendelor din regiunea Boemiei. Lucrarea pe care o veţi asculta la Sala Radio, cunoscută şi sub titlul său german Die Moldau, este un superb tablou muzical al unuia dintre cele mai mari râuri din Boemia, urmând imaginar traseul de la izvoare spre vărsare, prilej de a evoca muzical scene de viaţă sătească, imaginea ruinelor şi castelelor din Boemia, obiceiuri populare din regiune şi imaginea oraşului Praga prin care trece Vltava.



    În interpretarea lui Alexandru Tomescu, veţi asculta apoi una dintre cele mai apreciate partituri pentru vioară: Concertul în mi minor pentru vioară şi orchestră semnat de Mendelssohn, o frumoasă lucrare a repertoriului romantic. Evenimentul se va încheia cu Simfonia a VIII-a, creaţie a celuilalt mare compozitor ceh – Antonin Dvořák, partitură dirijată la premiera absolută de la Praga, din 1890, chiar de Dvořák şi concepută cu prilejul alegerii sale în cadrul Academiei de Ştiinţă, Literatură şi Arte din Boemia.



    Alexandru Tomescu a evoluat de nenumărate ori atât alături de Orchestra de Cameră Radio, cât şi alături de Orchestra Naţională Radio, pe scena Sălii Radio, dar şi peste hotare, în turnee în Europa şi Asia, concertând în săli celebre ale principalelor metropole ale muzicii: Carnegie Hall (New York), Walt Disney Concert Hall (Los Angeles), Théâtre des Champs Elysées (Paris), Concertgebouw (Amsterdam) etc. Turneul Stradivarius, conceput în jurul viorii de colecţie pe care cântă, este un eveniment anual care l-a purtat pe tânărul violonist de nenumărate ori în întreaga ţară. A interpretat cele trei mari Integrale ale repertoriului pentru vioară solo – cele 24 de Capricii de Niccolò Paganini, cele Şase Sonate de Eugène Ysaÿe şi cele Şase Sonate şi Partite de Johann Sebastian Bach – turneele fiind urmate de lansări de DVD sau CD, produse discografice ce s-au bucurat de un mare succes.



    Mihail Agafiţa a asigurat, în decursul a 20 ani, conducerea muzicală pentru circa 500 concerte simfonice şi spectacole de operă şi balet alături de orchestre din România, Republica Moldova, Spania, Finlanda, SUA, Rusia, Ucraina şi Belarus şi a luat parte la diverse turnee în Grecia, Portugalia, Italia, Franţa, Malta şi Tunisia. Momente importante ale carierei sale sunt reprezentate de colaborarea cu Orchestra Filarmonicii din Moscova, precum şi de participarea în cadrul Festivalului Internaţional George Enescu (Bucureşti, 2011), la pupitrul Filarmonicii Transilvania din Cluj. Printre ansamblurile care s-au bucurat de prezenţa la pupitru a dirijorului Mihail Agafiţa se numără: Orchestrele Naţionale ale Republicii Moldova din Chişinău şi Republicii Belarus din Minsk, Orchestra de Cameră Radio Bucureşti, orchestrele Filarmonicilor din România, Pori Sinfonietta – Finlanda, Owensboro Symphony Orchestra, Ohio University Symphony Orchestra – SUA, Teatrele de Operă şi Balet din Chişinău, Teatrul de stat al baletului pe gheaţă St. Petersburg – Rusia ş.a.



    Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro. Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio.


    Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio pe www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

    mihail-agafita.png

  • UPDATE Franţa: greva piloţilor Air France se prelungește

    UPDATE Franţa: greva piloţilor Air France se prelungește

    UPDATE: Greva programată pentru perioada 15-22 septembrie 2014 a fost prelungită până la data de 26 septembrie. Ministerul român de Externe revine cu recomandarea pentru românii care au programate zboruri operate de către compania Air France în această perioadă să contacteze compania aeriană pentru reconfirmarea orarului de zbor, reprogramări sau rambursarea costului biletelor.




    Angajaţii Air France au intrat în grevă generală de luni, 15 septembrie, ceea ce a dus la perturbări şi anulări ale zborurilor efectuate de compania franceză. Sindicatele operatorului aerian au anunţat că protestul s-ar putea prelungi până la data de 22 septembrie. Conducerea companiei Air France a declarat că numai aproximativ 48% dintre zboruri vor putea fi asigurate pentru ziua de luni, 15 septembrie, deoarece circa 60% dintre piloţi vor intra în grevă. Potrivit reprezentanţilor companiei aeriene, situaţia s-ar putea înrăutăţi în cursul zilelor de 16 şi 17 septembrie 2014.



    Pentru a răspunde situaţiei create de greva de la Air France, traficul feroviar pe teritoriul Franţei va fi suplimentat, conform unui anunţ al SNCF, la fel şi unele dintre zborurile altor companii aeriene, operând în Franţa, printre care EasyJet.



    Ministerul român de Externe recomandă celor care au programate zboruri operate de către compania Air France în această perioadă să contacteze compania aeriană pentru reconfirmarea orarului de zbor, reprogramări sau rambursarea costului biletelor şi să urmarească evoluţia situaţiei pe pagina oficială de internet a companiei, http://www.airfrance.com.



    Air France România a sfătuit pasagerii care au bilete rezervate în perioada 15-22 septembrie, fie să îşi amâne călătoria, fie să îşi schimbe biletul gratuit.


  • Informaţii de la CFR Călători

    Informaţii de la CFR Călători

    După cum informează compania de căi ferate CFR Călători, în România preţurile biletelor de tren vor creşte diferenţiat de la 1 septembrie, cu până la 10%. Măsura a luat în calcul evoluţia inflaţiei şi majorarea din ultimii doi ani a unor costuri ale CFR Călători, cu combustibili, energie sau piese. Pentru rutele scurte, parcurse de trenurile Regio, creşterea va fi operată prin rotunjirea tarifului la 50 de bani sau la leu, prin majorări cu valori cuprinse între 10 bani şi 50 bani, în vreme ce pentru rutele lungi, la trenurile InterRegio, scumpirea va fi de până la 10%. Astfel, în cazul trenurilor Regio, la clasa a II-a, preţul unui bilet pe ruta Bucureşti – Ploieşti (60 km), Timişoara – Arad (57 km) şi Satu Mare – Baia Mare (60 km) va creşte de la 7,3 lei la 7,5 lei. La trenurile InterRegio, preţul plătit pentru un bilet la clasa a II-a va fi majorat pe rutele Bucureşti – Braşov (166 km) şi Bucureşti – Constanţa (225 km) de la 47 lei la 50,5 lei (de la 10,6 euro la 11,4 euro), respectiv de la 58,2 lei la 62 de lei (de la 13,1 la 14 euro). În cazul unei călătorii Bucureşti – Iaşi (405 km), un bilet va costa 94,5 lei (21,3 euro), de la 85,7 lei în prezent (19,3 euro).



    Facilităţile de călătorie acordate în prezent se vor aplica şi după majorare, precizează compania CFR Călători. Astfel, persoanele ce călătoresc în grupuri mici, de două până la cinci persoane, pot obţine reduceri între 10 şi 25 la sută, în toate zilele săptămânii, mai puţin vinerea şi duminica. De asemenea, cartea “VSD”, valabilă, aşadar, în zilele sfârşitului de săptămână, conferă reduceri între 25 şi 60 la sută. Compania oferă reduceri în zilele de vineri până duminică inclusiv între 31% şi 56% la trenurile InterRegio care circulă pe Valea Prahovei, pe rute între Sinaia – Braşov şi retur. Totodată, biletul dus-întors pe căile ferate române conferă o reducere de 10 la sută. Elevii şi studenţii beneficiază de reduceri de 50 la sută din tariful unei călătorii, iar copiii în vârstă de până la 5 ani beneficiază de gratuitate la transportul pe căile ferate. CFR Călători a mai anunţat că acordă o reducere de 5% pentru cumpărarea on-line a biletelor de tren.