Tag: bilete avion

  • Sfaturi pentru turişti

    Sfaturi pentru turişti

    Autorităţile atrag atenţia asupra achiziţionării pachetelor turistice şi a biletelor de avion. Autorităţile responsabile cu protecţia consumatorilor atrag atenţia asupra riscurilor la care se expun persoanele care achiziţionează pachete turistice pentru sărbătorile de iarnă de la agenţii neautorizate.

    Cele mai mari probleme sunt semnalate mai ales în privinţa curselor aeriene, mulţi consumatori necunoscându-şi drepturile în cazul anulării sau amânării zborurilor. Primul pas pentru prevenirea unor eventual înşelătorii, avertizează specialiştii, este să alegeţi un operator de turism autorizat. Trebuie căutat cine e în spatele ofertei, dacă este un tur-operator cunoscut, cu vechime pe piaţă, dacă are date de contact.

    Pe de altă parte, li se recomandă turiştilor să-şi facă asigurări de călătorie. O altă opţiune este asigurarea storno, care permite rambursarea cheltuielilor dacă trebuie anulat, din diverse motive, pachetul de vacanţă. Un alt sfat important este evitarea vacanţelor în zonele cu probleme şi verificarea în permanenţă a avertismentelor emise de autorităţi.

    Şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor le recomandă românilor să cumpere bilete de avion de pe site-urile oficiale ale transportatorilor aerieni sau de la agenţiile de turism. Instituţia precizează că pasagerii au dreptul la compensaţii dacă nu le sunt respectate drepturile. Este vorba despre situaţii precum refuzul la îmbarcare, anularea cu mai puţin de 14 zile înaintea cursei sau de întârzierea prelungită a zborurilor.

    Compensaţiile sunt mai greu de primit în cazul în care companiile de la care este cumpărat biletul nu au sediul în Uniunea Europeană, precizează inspectorii de la Protecţia Consumatorilor.

    În context, cele mai ieftine bilete de avion, în cazul zborurilor cu decolare din România, pot fi rezervate duminica, apoi sâmbăta, iar cele mai accesibile preţuri sunt disponibile cu 30 sau chiar 45 de zile înainte de plecare, susţin specialiştii unei agenţii de turism online. În acelaşi timp, specialiştii recomandă să evităm să cumpărăm bilete miercuri şi joi, pentru că atunci sunt cele mai mari preţuri în România. De asemenea, pentru călătoriile single, cele mai bune preţuri sunt la zboruri ce au loc marţi, iar pentru rezervările de cuplu, pentru decolările programate sâmbăta.

    Un aspect interesant menţionat în analiza de specialitate se referă la intervalul orar în care se pot rezerva bilete de avion la tarife bune, respectiv între 18:00 şi 20:00. Specialiştii au observat, totodată, că zborurile care au ora de decolare programată în afara intervalului 8:00 – 21:00 au un preţ mai redus în comparaţie cu cele programate la orele de vârf. În prezent, chiar dacă zborurile directe sunt în continuare preferate, călătorii au devenit mai deschişi la ideea de escală, mai ales că zborurile combinate au adesea avantajul de a avea un preţ mai mic.

  • Achiziționarea biletelor pentru cursele aeriene

    Achiziționarea biletelor pentru cursele aeriene

    Consumatorii ar trebui să achiziţioneze bilete de pe site-ul oficial al transportatorului aerian sau de la agenţii de turism, iar în situaţia în care drepturile pasagerilor nu sunt respectate, există posibilitatea adresării directe către instituţiilor respective, recomandă directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, citat de Agerpres.

     

    „În situaţia în care sunteţi un pasager de transport aerian cu drepturile afectate în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului de stabilire a unor norme comune în materie de compensare şi de asistenţă a pasagerilor, în cazul refuzului la îmbarcare, anulării cu mai puţin de 14 zile înainte zbor, sau în cazul întârzierii prelungite a zborurilor (o întârziere de cel puţin trei ore la sosire), aveţi dreptul să primiţi compensaţii din partea transportatorului aerian doar dacă solicitaţi acest drept în scris (conform politicii operatorilor economici) acestuia şi/sau dacă depuneţi o reclamaţie la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) sau Centrul European al Consumatorilor Romania (ECC Romania)”, a scris oficialul ANPC într-o posatre pe Facebook.

     

    Acesta atrage atenţia asupra comercianţilor şi pieţele online care nu au sediul în Uniunea Europeană.

    „Dacă operatorul economic care administrează site-ul de pe care achiziţionaţi biletele nu are personalitate juridică în Uniunea Europeană capacitatea autorităţilor de a interveni in protejarea intereselor consumatorilor este limitată, astfel încât nu puteţi fi siguri că veţi beneficia de drepturile prezentate mai sus. Aveţi în vedere că firmele de claim (firme de recuperare a despăgubirilor pentru zboruri anulate sau întârziate) pot percepe comisioane de până la 30% + TVA din valoarea despăgubirilor”, avertizează Paul Anghel.

     

  • Jurnal Românesc – 04.11.2021

    Jurnal Românesc – 04.11.2021

    Companiile din România au înregistrat 309.000 de noi locuri de muncă
    în primele zece luni ale anului, cu aproape 10.000 mai multe decât în tot anul
    trecut, a anunţat ministrul interimar al Muncii, Raluca Turcan. Potrivit acesteia,
    creşterea se datorează în mare parte măsurilor luate de la începutul pandemiei
    pentru susţinerea pieţei muncii. Turcan a arătat că în toată perioada crizei
    sanitare au fost alocaţi peste 7,7 miliarde de lei pentru a ajuta companiile şi
    că, astfel, au fost protejate 1,4 milioane de locuri de muncă. Ministrul a mai
    spus că pentru a-i sprijini pe angajatori să acopere lipsa forţei de muncă, în
    2022 Guvernul va majora la 100.000 numărul de avize acordate muncitorilor
    străini. Acest lucru nu înseamnă că 100.000 de lucrători vor veni în
    România, ci că dăm posibilitatea tuturor angajatorilor din ţară să apeleze la
    resursă umană din străinătate, dacă nu găsesc angajaţi români, astfel încât
    afacerile lor să nu intre în blocaj, a explicat Turcan. Anul acesta, contingentul
    de 25.000 angajaţi străini stabilit iniţial de Executiv a fost dublat pentru a
    suplini lipsa de angajaţi cu care se confruntă companiile româneşti.




    Peste 16.000 de persoane au vizitat, în octombrie, expoziţia
    Tezaure arheologice din România. Rădăcini dacice şi romane deschisă
    la Muzeul Naţional de Arheologie din Madrid, a anunţat Ambasada României în
    Spania. Manifestarea coordonată de Muzeul Naţional de Istorie a României
    prezintă 838 de artefacte din colecţiile a 39 de muzee din România şi marchează
    140 de ani de relaţii diplomatice între România şi Regatul Spaniei.
    Expoziţia reprezintă o lecţie despre moştenirea culturală românească şi
    universală, dar şi despre convieţuire şi acceptare, pe care publicul spaniol
    doreşte să o afle. Interesul crescut pentru patrimoniul cultural ne determină
    să privim acest moment ca pe un punct de pornire şi pentru alte evenimente
    similare, care contribuie la construirea sănătoasă a imaginii României în afara
    ţării, a declarat ministrul interimar al Culturii, Bogdan Gheorghiu.
    Acesta le-a mulţumit tuturor românilor din Spania care contribuie la promovarea
    expoziţiei în rândul comunităţilor lor. Tezaure arheologice din România.
    Rădăcini dacice şi romane are loc cu
    Înaltul Patronaj al Regeleui Felipe al 6-lea al Spaniei şi al
    preşedintelui Klaus Iohannis şi poate fi vizitată până pe 27 februarie 2022.




    Libra Internet Bank anunţă că le plăteşte biletul de avion românilor
    din străinătate care îşi cumpără o locuinţă în ţară printr-un credit ipotecar.
    Potrivit instituţiei bancare, campania se derulează în perioada 1 noiembrie
    2021 – 31 ianuarie 2022, iar cei interesaţi vor primi contravaloarea biletului
    de avion, în limita a 1.500 de lei. CEO-ul Libra Internet Bank, Emil Bituleanu,
    a declarat că iniţiativa a apărut ca urmare a creşterii cererii de locuinţe în
    România venite din partea românilor care lucrează în afara graniţelor. El a
    arătat că singurul drum pe care solicitanţii trebuie să-l facă în România este
    cel pentru semnarea contractului, restul documentelor putând fi puse la
    dispoziţie în format digital. Banca este membră a grupului american de
    investiţii New Century Holdings şi este specializată în domenii precum
    profesiile liberale, dezvoltatorii imobiliari şi agribusiness-ul.


    A 4-a ediție a proiectului Europa într-un cerc literar.
    Întâlniri cu scriitori europeni contemporani, realizat de Biblioteca
    Europeană din Roma în parteneriat cu Accademia di Romania la Roma, are loc pe 5
    noiembrie la Institutul Goethe din capitala Italiei. Invitată este scriitoarea
    Doina Ruști, al cărei volum Omulețul roșu a fost publicat de
    editura Sandro Teti într-o nouă ediție în limba italiană în traducerea
    profesorului Roberto Merlo de la Universitatea din Torino. Autoare a 12 romane
    și a peste 50 de povestiri, Doina Ruști este unul dintre cei mai traduși și
    apreciați scriitorii români. Cel mai recent roman al său este Paturi
    oculte, apărut anul trecut. Doina Ruşti a primit, printre altele, Premiul
    pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România, în 2008, și Premiul Ion
    Creangă al Academiei Române, în 2009. În prezent, coordonează colecția
    Biblioteca de Proză Contemporană, la Editura Litera, este scenaristă și ține
    cursuri de scriere creativă la Universitatea din București. Proiectul
    Europa într-un cerc literar. Întâlniri cu scriitori europeni
    contemporani se desfășoară în perioada octombrie 2021 – iunie 2022 și
    reuneşte autori din 10 țări europene.


  • Georgia: Aeroportul din Tbilisi se închide

    Georgia: Aeroportul din Tbilisi se închide

    Aeroportul internaţional din Tbilisi va fi închis începând cu 1 martie până pe 1 iulie 2016. Astfel, în perioada menționată, nu se vor efectua zborurui cu plecare sau sosire în capitala Georgiei. “Deoarece o parte din cursele aeriene care operau în intervalele menţionate vor fi suspendate, se recomandă cetăţenilor români care intenţionează să se deplaseze înspre şi dinspre Georgia să îşi procure din timp biletele de avion, iar, în cazul achiziţionării on-line a biletelor, să contacteze compania aviatică pentru a se asigura că zborurile alese sunt operaţionale şi că nu s-au produs modificări ale orarelor de zbor”, se arată în comunicatul MAE.