Radio România Internațional

Tag: biserica de lemn

  • Biserica de lemn din satul Urși

    Biserica de lemn din satul Urși

    În toamna anului trecut, Comisia Europeană a anunțat câștigătorii Premiilor
    Europene pentru Patrimoniu, cunoscute și sub titulatura de Premiile Europa
    Nostra. Printre cei patru laureați ai marilor premii s-a numărat și proiectul
    de restaurare a Bisericii de lemn din satul Urși, proiect întreprins de
    Fundația ProPatrimonio din România. De asemenea, restaurarea bisericuței a
    câștigat și Premiul Publicului, în urma votării online la care au participat
    numeroși cetățeni europeni. Începută în 2009 și terminată în 2020, grație
    fondurilor obținute din donații și muncii de voluntariat a numeroși studenți,
    arhitecți și pictori-restauratori, restaurarea bisericuței din județul Vâlcea a devenit nu doar un model de urmat în
    domeniu, ci și posibilitatea de a afla mai bine cum se construia în epocă.
    Despre biserica din lemn din Urși știm că are hramul Buna Vestire și
    Arhanghelul Mihail și prima ei atestare documentară ne spune că a fost
    construită între 1757-1784, după cum aflăm de la arhitecta Raluca Munteanu,
    participant la lucrările de restaurare:

    Este foarte posibil ca cea pe care o
    vedem acum să nu fie cea din acea perioadă pentru că mai târziu este menționat
    un incendiu devastator în 1838 în urma căruia biserica a fost grav afectată și
    au fost începute lucrări de reparație și refacere. Abia la 1843 apare o
    inscripție deasupra portalului de intrare unde e scris că, practic, ctitorul
    Nicolae Milcoveanu a finanțat și s-a ocupat de lucrările de reparație. Tot din
    acel an datează și picturile murale extrem de valoroase ale bisericii. Nicolae
    Milcoveanu n-aș putea spune că a fost un boier, ci un localnic mai înstărit din
    zonă. Așa cum se obișnuia foarte mult pe atunci, el donat din banii și timpul
    lui pentru a face un lucru pentru comunitate. A reparat biserica și a redat-o
    cultului.

    Pe de altă parte, meșterii în lemn,
    cei care au înălțat biserica, au rămas anonimi până azi. În schimb, au fost
    menționați zugravii: Gheorghe, Nicolaie și Ioan cei care au pictat biserica.
    Iar Gheorghe se pare că era chiar zugrav din satul Urși, consideră arhitecta
    Raluca Munteanu:

    Este foarte posibil să fie localnici care
    s-au inspirat, așa cum se vede foarte bine în imaginile zugrăvite, din
    picturile din zonă, în special cele de la Mănăstirea Hurezi, care au constituit
    un reper pentru foarte multe alte obiective din zonă. După cum bine știm, în
    general izvoarele scrise în partea de sud a României sunt foarte lacunare. Este
    posibil ca numele meșterilor la momentul respectiv să fi fost foarte bine cunoscut
    de oamenii din sat, dar, pentru că nu exista această practică a documentării
    scrise, informația n-a mai ajuns până la noi. Faptul că apare numele acestor
    zugravi este mai curând o raritate decât o chestie curentă. În cazul acestor
    biserici de sat, și nu doar în cazul bisericilor de sat, ci chiar în cel al
    clădirilor reprezentative și mânăstirilor puține nume de meșteri au ajuns până
    la noi. Ei se și deplasau dintr-o zonă într-alta, având experiență, și erau
    chemați și în alte localități învecinate.
    Iar un specialist în pictură poate să identifice fie după o perioadă,
    fie după tipul de desen în ce măsură stilul și influențele au migrat și s-au
    transmit, poate, din generație în generație sau între meșterii care lucrau în
    aceeași perioadă.


    Dimensiunile lăcașului de cult sunt, de asemenea, semnificative pentru
    mărimea comunității sătești, dar și pentru posibilitățile de exploatare a
    lemnului din zonă. Bisericuța din Urși are circa 8 metri lungime şi o lățime
    cam de 6 metri, fiind și foarte scundă. Până la streașină are poate 2,40 metri
    și, cu tot cu acoperiș, s-ar putea să ajungă la o înălțime de 4,50 metri, aflăm
    de la Raluca Munteanu care, de asemenea, ne spune că arhitectura bisericuței nu
    poate fi încadrată într-un stil anume.

    Arhitecta Raluca Munteanu: E o biserică vernaculară, construită cât se poate de pragmatic. E
    simplă, făcută cu tehnica și materialele care se găseau la îndemână, de pildă
    lemnul. Tipul ăsta de îmbinări în coadă de rândunică a bârnelor de lemn este
    întâlnit în toată Europa din sud până în nord. Era cel mai simplu și cel mai
    facil mod de a realiza o construcție din lemn în momentul în care lemnul era destul
    de ieftin și ușor de găsit. Forma sa e strict funcțională și adaptată nevoilor
    de cult. Nu are nimic special din punctul acesta de vedere comparativ cu
    majoritatea bisericilor din lemn din zonă. Există doar câteva excepții. Este
    evident o biserică de ortodoxă care respectă toate canoanele construirii ca
    plan, compartimentare interioară și funcționalitate. Iar decorația, cum ziceam,
    este influențată de pictura Mănăstirii Hurezi, iar icoanele și desenele care se
    întâlnesc sunt organizate tot în modalitatea dictată de practica și de
    ritualurilor ortodoxe. Ce este într-adevăr special, nu doar pentru zona
    respectivă, ci pentru o arie mult mai largă, este faptul că meșterii au optat
    să decoreze biserica cu frescă pe lemn. Nu nu sunt compatibile în general cele
    două tehnici: fresca și pictura pe lemn. Aici peste bârnele de lemn s-a aplicat
    o tencuială din var pe care s-a pictat din momentul când era încă umedă. De
    obicei pictura era a secco, adică direct pe lemn, sau dacă într-adevăr se
    aplica o tencuială de var, se mai aplica o cercuială, adică se mai puneau niște
    nuiele de lemn care să susțină tencuiala, s-o facă să adere mult mai bine și să
    fie mai rezistentă. În cazul nostru s-a optat strict pentru tehnica folosită la
    bisericile realizate din zid: tencuială de var direct spre zidărie și pictată affresco.



    În prezent, atât pictura murală atât de
    sensibilă, cât și clădirea bisericii sunt complet restaurate, iar lăcașul de
    cult a fost redat slujbelor în paralel cu noua biserică din zid ridicată în
    sat, de curând.



  • Maramureş

    Maramureş

    În nordul României, în Maramureş, se poate petrece oricând o vacanţă, însă acum, în prag de primăvară, natura oferă un adevărat spectacol. Vom include în traseul nostru câteva dintre cele mai cunoscute obiective, vom vorbi despre tradiţii şi obiceiuri şi vom răsfoi meniul tradiţional.



    Nu există o perioadă anume în care se recomandă vizitarea Maramureşului, însă cei care o fac înainte de cele două mari sărbători, Paşte şi Crăciun, vor fi cu siguranţă câştigaţi. De altfel, după cum am aflat de la Florentina Dospinescu, din cadrul Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC), este perioada în care pensiunile sunt şi cele mai solicitate. Iată de ce. De câte ori spunem Maramureş, ne gândim la încondeiatul ouălor. Ştim că acest obicei este specific zonei. Se ştie că această activitate presupune foarte multă migală, presupune cunoaşterea multor elemente creştine şi precreştine, toate îmbinate în ceea ce se cheamă oul de Paşti. În afară de acest lucru, remarcăm şi specificitatea portului popular şi toată panoplia obiceiurilor înainte cu o săptămână de Paşti. Oferim o serie de pensiuni de trei, patru margarete care depăşesc uneori calitatea serviciilor oferite de hotelurile marilor oraşe din România. Din aceste pensiuni se pot organiza foarte multe excursii, foarte multe evenimente, şi, în acelaşi timp, pensiunile sunt pregătite să primească familii cu copii şi chiar cu animale de companie.”




    Indiferent de zona în care vă veţi afla, nu trebuie să rataţi o vizită într-unul dintre atelierele meşteşugăreşti. Puteţi învăţa să încondeiaţi ouă, să ţeseţi, să lucraţi în lemn sau puteţi doar admira lucrările celor care au deprins arta unui meşteşug. La sfârşitul vizitei, puteţi achiziţiona un obiect sau vă puteţi întoarce la pensiune cu cel pe care l-aţi lucrat chiar dvs. Am aflat de la Grigore Luţai, preot paroh la Săpânţa, oferta bogată a zonei. Sunt ateliere, fiindcă la Săpânţa s-a consumat până mai ieri cea mai multă lână. Aici sunt foarte multe războaie şi se fac cergi, trăistuţe, pulovere, multe articole de îmbrăcăminte numai din lână. Clopurile, costumaţia ţărănească se aduc în magazinele noastre de artizanat. Veţi mai găsi şi icoane din lemn. Se găsesc foarte multe articole la magazinele centrale din Sighetul Marmaţiei. Vă mărturisesc că am colindat toată lumea, iar Săpânţa e frumoasă, tradiţiile sunt deosebite, oamenii sunt primitori, locurile sunt frumoase şi neafectate de exploatare. Aerul e foarte curat iar fiecare metru de pământ de aici e un dar binecuvântat de Dumnezeu.”



    Iar dacă vă place folclorul vă propunem o experienţă deosebită. Cum ar fi să locuiţi într-o casă păstrată aşa cum arăta acum 200 de ani? Este recomandarea etnologului Emilia Bumb. Case tradiţionale în care se şi locuieşte, dar care sunt pregătite să primească şi turişti români sau străini. Interiorul este specific unei case ţărăneşti, pereţii sunt albaştri, iar ferestrele mici, din lemn. Au tot ceea ce presupune o cameră ţărănească, decorate cu obiecte de interior lucrate de meşteri din localitatea respectivă sau colectate pentru a completa recuzita existentă în casa respectivă. Ele pot fi vizitate, dar pot găzdui şi turişti şi sunt iniţiative locale. Sunt nişte muzee vii” în care pot fi văzute aceste obiecte, dar în care se poate pregăti şi o cină ţărănească, o masă cu bucate tradiţionale din localitatea respectivă.”



    Nu vă aşteptaţi la o cină modestă. Belşug, acesta e cuvântul care caracterizează bucătăria maramureşeană. Gazdele îşi ademenesc oaspeţii cu mese pline de pe care nu va lipsi mamaliga cu urdă, cu ceapă friptă, sarmalele cu păsat, plăcinta creaţă sau turtiţele de mălai. Vă veţi putea bucura şi de colacii împletiţi sau cartofii copţi cu usturoi.



    În Maramureş veţi putea admira şi renumitele biserici din lemn, cu turle înalte, dintre care opt au fost incluse în patrimoniul UNESCO. La fel ca şi cele din Bucovina, fiecare e unicat. Sunt biserici ortodoxe din lemn construite în stil gotic, care fascinează prin picturi. De asemenea, biserica de la mănăstirea Peri din Săpânţa este cunoscută ca fiind cea mai înaltă biserică de lemn din România şi una dintre cele mai înalte construcţii de lemn din lume. Printre obiectivele pe care nu ar trebui să le rataţi se numără şi mănăstirea Sf. Ana de la Rohia, unde am vorbit cu părintele Macarie Motogna. Mănăstirea Sf. Ana de la Rohia este aşezată într-un loc cu totul aparte, pe coama unui deal, la o altitudine de 550 de metri, într-un codru de fag şi stejar şi cine vine la Rohia poate vizita prima dată biserica nouă a mănăstirii, foarte frumoasă, cu înălţimea maramureşeană specifică, cu pridvor brâncovenesc, cu elemente gotice. Este un monument de arhitectură. Apoi, poate vizita biblioteca mănăstirii, care numără 40.000 de cărţi din toate domeniile: teologie, artă, istorie, medicină, filozofie, literatură. Cărţile sunt scrise în mai multe limbi. Apoi, un alt obiectiv este paraclisul mănăstirii, cu un iconostas de excepţie, unic la noi în ţară prin lucrarea în scene. Este atât cu scene religioase, cât şi cu portrete, oameni de cultură şi personalităţi istorice.”



    Încheiem rubrica de astăzi cu oferta unui complex de trei margarete, situat la 18 km de Baia Mare, la o altitudine de 430 de metri, la poalele muntelui Ignis. În cadrul complexului se găseşte şi o păstrăvărie foarte modernă, cu incubaţie proprie. Gazdele oferă o gamă completă de servicii, loc pentru copii, spaţii de joacă şi un meniu foarte divers. Din martie, pe tot parcursul anului preţul de cazare este de 60 de lei (~13 euro) de persoană, pe noapte, în camera dublă, cu mic dejun inclus.