Tag: Biserica Ortodoxa Arad Gradiste

  • Jurnal românesc – 28.07.2017

    Jurnal românesc – 28.07.2017

    Ministrul român de Externe, Teodor
    Meleşcanu, s-a întâlnit, la Astana, cu premierul Kazahstanului, Bakytzhan
    Sagintaev, şi a adus un omagiu românilor victime ale lagărelor staliniste, cu
    ocazia vizitei sale în această ţară. Teodor Meleşcanu a făcut o vizită în fosta
    republică sovietică unde a participat la Ziua României în cadrul expoziţiei
    internaţionale Expo 2017 Astana. Future
    Energy şi pentru marcarea a 25 de ani de relaţii diplomatice între cele
    două ţări. Şeful diplomaţiei de la Bucureşti a discutat, la Astana, cu înalţi
    oficiali despre legăturile economice, schimburile academice, culturale şi
    educaţionale, precum şi despre colaborarea în cadrul instituţiilor
    internaţionale dintre cele două ţări. Teodor Meleşcanu, alături de delegaţia
    română care l-a însoţit în Kazahstan, s-a deplasat şi în regiunea Karaganda,
    unde a avut întrevederi cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti. El a depus o
    coroană de flori la Monumentul românilor, victime ale lagărelor staliniste (Monumentul
    de la Spassk) şi a vizitat Universitatea Tehnică de Stat din Karaganda. Prin
    prisma promovării limbii, culturii şi valorilor româneşti, oraşul Karaganda se
    evidenţiază cu Lectoratul de limba română din cadrul Universităţii de Stat Academician E.A. Buketov – proiect unic în Asia Centrală.






    Ambasadorul României
    la Roma, George Bologan, se află la Catania şi Ragusa pentru a discuta despre
    situaţia românilor exploataţi sau abuzaţi la locul de muncă. El a avut o serie
    de întâlniri cu autorităţile şi responsabilii locali. Diplomatului român a
    precizat că este de datoria cetăţenilor români ca înainte de a pleca la muncă în
    străinătate, să se informeze asupra condiţiilor condiţiilor în care vor lucra
    şi să evite orice formă de compromis. În ultima luna, Poliţia italiană a
    făcut mai multe raiduri în 75 de ferme din întreaga Peninsulă, într-o vastă
    operaţiune a care a vizat condiţiile de muncă similare sclaviei, întâlnite în
    sectorul agricol. Muncitorii, printre care şi foarte mulţi români, erau
    obligaţi să muncească chiar şi câte 12 ore pe zi. În total, autorităţile au
    arestat 10 persoane, iar alte 24 au fost pus sub urmărire penală. Operaţiunea survine
    în contextul în care jurnaliştii italieni au prezentat, în repetate rânduri,
    condiţiile în care sunt obligaţi să lucreze mii de români angajaţi în serele
    din Sicilia, dar şi în alte zone din Peninsulă. Potrivit acestora, muncitoare
    românce erau obligate să întreţină relaţii sexuale cu angajatorii şi să
    locuiască barăci, garaje sau foste depozite. În ultimii ani, delegaţii ale
    Ministerului român de Externe s-au deplasat de mai multe ori, în Italia, cu
    scopul de a oferi sprijin şi protecţie celor care au curajul să denunţe
    abuzurile.






    Parohia Ortodoxă Arad Grădiște 1 va organiza în
    perioada 28-30 iulie Festivalul Românilor de Pretutindeni, la care vor
    participa români din Serbia (Timoc și Banatul sârbesc), Republica Moldova
    (Chișinău), Ucraina (Ismail, regiunea Odesa) și Ungaria. Coordonatorul
    festivalului este preotul Blaj Mihai Octavian. Evenimentul îşi propune crearea
    de legături între românii din jurul granițelor României, cunoașterea
    vieții cotidiene și problemelor cu care se confruntă, a drepturilor și
    libertăților pe care le au de manifestare a identității naționale, în statele
    de unde provin. Pe 28 iulie,la Oficiul
    Parohial Arad Grădiște 1 este programată o conferință de presă cu tema Viața
    românilor din Serbia, Basarabia și Ucraina. Pe 30 iulie, Festivalul Românilor
    de Pretutindeni începe cu parada
    portului popular cu plecare de pe esplanada Catedralei Sfânta Treime. Apoi
    participanții vor merge spre locul de desfășurare a evenimentului, Biserica
    Ortodoxă Arad Grădiște 1, unde va continua spectacolul.