Radio România Internațional

Tag: bordei

  • Modernisierung in den Donaufürstentümern: Von der Lehmhütte zum Bauernhaus

    Modernisierung in den Donaufürstentümern: Von der Lehmhütte zum Bauernhaus

    Die rumänischen Fürstentümer haben am Anfang der modernen Periode tiefgreifende Wandelprozesse im Bereich der Politik, Verwaltung, Wirtschaft, des Sozialen und der Kultur durchgemacht. Viele Quellen deuten darauf hin, dass praktisch alles umgestaltet wurde. Die Lebensbedingungen der Bauern hatten aber den grö‎ßten Einfluss auf die sozialen Denker.



    Die Reformierer haben Sozialprogramme für die Emanzipation der Bauern eingeleitet. Das sollte die Wohnungen, die Hygiene und das Bild des rumänischen Dorfes verbessern. Viele alte Traditionen wurden dabei diskreditiert und beseitigt. Die sozialen Reformierer wollten insbesondere die traditionelle Behausung, das bordei, wegschaffen. Das bordei war eine halb in die Erde eingegrabene Lehmhütte.



    Dinicu Golescu, aufgeklärter Bojar und der Haupt-Reformierer der Walachei in den 1820er Jahren hat viel über die Misere in den rumänischen Dörfern geschrieben. 1826 beschrieb er den rumänischen Bauern folgenderma‎ßen: Er hat keine Kirche, kein Haus, keinen Zaun um das Haus, keinen Ochsen-Wagen, keinen Ochsen, keine Kuh, kein Schaf, kein Huhn, kein bewirtschaftetes Feld für die Ernährung der Familie, nichts. Nur ein paar halb in der Erde versunkene Zimmer, die sie »bordei« nennen. Da gehen sie rein und sehen nur ein Loch in der Erde. Da passen sie zusammen rein, mit Frau und Kindern rund um den Offen.“



    Die Lehmhütte war das Symbol des Rückstands der rumänischen Gesellschaft. Der Historiker Constantin Bărbulescu von der Babeş-Bolyai-Universität in Cluj/Klausenburg beschrieb, wie die Aufgaben der ersten sozialen Reformierer auch von den Ärzten übernommen wurde:



    Unter allen Haustypen mangelt es an Hygiene am meisten in der Lehmhütte. Es gilt als die unhygienischste rurale Wohnungsart. Deswegen wurde in der medizinischen Welt auch viel darüber diskutiert. Es wird exklusiv negativ über die ruralen Gegebenheiten diskutiert. Der Arzt Constantin Caracaş nennt 1830 alle Klischees, die in Gesprächen der Ärzte über Häuser in ruralen Regionen in Rumänien erscheinen: kleine Flächen, unhygienische Baumaterialien, Haufen von Tierexkrementen, der Schlamm in den Höfen, keine Ställe für die Tiere. Der Arzt Istrati studierte Ende des 19. Jahrhunderts die Hygiene der Dorfbewohner aus der Sicht des Wissenschaftlers. In einem ziemlich bekannten Werk meint er sich wissenschaftlich damit zu befassen. Istrati beschreibt aber nur mit wissenschaftlichen Begriffen die ruralen Häuser. Diese Beschreibung ist der seiner Vorgänger sehr ähnlich.“



    Istrati schrieb seinerseits, dass die meisten rumänischen Bauern unter schlechteren Bedingungen als die Zulus“ leben würden. Durch diesen Vergleich sollte das Ausma‎ß des Desasters beschrieben werden. In nur 50 Jahren hatte sich diese Wahrnehmung der Bauern jedoch geändert. Ein Überlegenheitskomplex nahm die Stelle des Mitleids ein. Der Historiker Constantin Bărbulescu dazu:



    Wenn wir die Beschreibungen der ruralen Wohnungen vom Ende des 18. Jahrhunderts oder vom Anfang des 19. Jahrhunderts mit den medizinischen Texten der zweiten Hälfte des Jahrhunderts vergleichen, scheint der Unterschied nicht gro‎ß zu sein: dieselben ärmlichen Häuser, dieselbe Armut. Nichtsdestotrotz ist die Auslegung der zwei Textarten, die sehr ähnlich sind, komplett unterschiedlich. Golescu und die Mehrheit der ausländischen Reisenden begründen diese Wohnart mit der harten Ausbeutung der Bauern durch die Steuerbehörden. Golescus Text bringt nur Bedauern und Mitleid gegenüber ‚dem Schicksal dieser Geschöpfe Gottes‘ zum Ausdruck. In der zweiten Hälfte des 19. Jahrhunderts beginnen die Ärzte im Westen zu studieren und werden von der Religion nicht mehr so stark beeinflusst. Diese sprechen nicht mehr von Gottes Geschöpfen, sondern von primitiven Menschen. Dem Arzt Istrati zufolge wohnten die Bauern seiner Zeit in unhygienischen, primitiven Häusern und unter Bedingungen, von denen ‚in bestimmten Fällen mit Gewissheit gesagt werden kann, dass sie kaum einen Fortschritt seit vorgeschichtlichen Zeiten zeigen‘. Damit wollte Istrati andeuten, dass die Bauern seiner Zeit immer noch in prähistorischen Zeiten leben, woher auch ihre Lehmhütten stammen würden.“



    Für die sozialen Reformierer und für die Ärzte um das Jahr 1900 waren die Lehmhütten eine Schande für Rumänien. Die neuen Urbanisierungsgesetze und –regelungen sollten diese Schande verschwinden lassen. Das oberirdische Haus, das von den Bauern als minderwertig und billiger im Vergleich zur traditionellen Lehmhütte angesehen wurde, setzt sich aber immer mehr durch. Als der 1. Weltkrieg ausbrach, stellten die alten, in der Erde halbversunkenen Lehmhütten nur noch 10% aller ländlichen Behausungen dar.



  • Bordeiul şi modernizarea României

    Bordeiul şi modernizarea României

    Principatele Române au intrat în perioada modernităţii în cel mai amplu proces de transformare politică, administrativă, economică, socială şi culturală. Examinarea surselor care vorbesc despre starea Principatelor Române arată că totul trebuia reconstruit. Dar condiţiile de viaţă ale ţărănimii aveau cel mai mare impact asupra gânditorilor sociali. Pornind de la locuinţe şi igienă şi terminând cu înfăţişarea locuitorului rural, reformatorii au conceput programe sociale care să-i emancipeze pe ţărani. Tot ce a ţinut de tradiţia secolelor anterioare a fost atacat, discreditat şi înlăturat. Una dintre ţintele predilecte a reformatorilor sociali a fost bordeiul, locuinţă semiîngropată, care domina satele româneşti.



    Dinicu Golescu, boier luminat şi principalul reformator social din Muntenia în anii 1820, a fost cel care scrie cel mai influent text despre mizeria satelor româneşti. În 1826, el îl descria astfel pe ţăranul român: “nu are nici biserică, nici casă, nici grajd împrejurul casii, nici car, nici bou, nici vacă, nici oaie, nici pasăre, nici pătul cu semănăturile omului pentru hrana familiei lui ci, în scurt, nimică. Ci numai nişte odăi în pământ ce le zic bordeie, unde intrând cineva şi nu are a vedea decât o gaură numai în pământ încât poate încăpea cu nevasta şi cu copiii împrejurul vetrii, şi un coş de nuiele scos afară din faţa pământului şi lipit cu balegă.”




    Bordeiul a fost simbolul înapoierii societăţii româneşti. Istoricul Constantin Bărbulescu de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj a arătat cum descrierea primilor reformatori sociali a fost preluată şi de medici: “Dintre tipurile de locuinţe, bordeiul este cel mai incriminat din punct de vedere igienic. Este considerat cel mai neigienic tip de locuinţă ţărănească şi de aici apare o abundenţă a discursului medical despre acest subiect. Ca o caracteristică generală a acestui tip de discurs, el este negativ, discursul medical descrie realităţile ţărăneşti exclusiv negativ. Doctorul Constantin Caracaş, în 1830, trece în revistă toate clişeele discursului medical şi anume dimensiunile modeste, materialele de construcţie neigienice, veşnicele grămezi de excremente animale, noroaiele de prin curţile desfundate, lipsa anexelor pentru adăpostirea animalelor, totul este aici. Medicii din a doua jumătate a secolului al 19-lea construiesc în jurul acestor imagini-simbol. Ei continuă tradiţia imaginii negative despre locuinţa ţărănească şi colportează reprezentări preexistente, însă cu ambiţia de a oferi un suport ştiinţific. Doctorul Istrati studiază la sfârşitul deceniului 8 al secolului al 19-lea starea neigienică ”a locuitorilor noştri de la ţară” din perspectiva omului de ştiinţă. Într-o lucrare destul de cunoscută, el pretinde că face ştiinţă, el avea ambiţia de a face ştiinţă. Doctorul Istrati nu face altceva decât să realizeze, cu un limbaj impregnat de termeni ştiinţifici, o descriere a locuinţei ţărăneşti care nu diferă mult de cele ale predecesorilor săi. Toată această terminologie are rolul de a transforma un text profan într-unul ştiinţific şi demersul medicilor dintr-unul descriptiv, într-unul ştiinţific.”



    Doctorul Constantin Istrati, la rândul său, scria despre ţărani că “majoritatea locuiesc mai rău ca zuluşii” folosind o populaţie africană pentru a contura şi mai bine imaginea dezastrului. În numai 50 de ani, percepţia asupra ţăranilor şi a locuitorilor din bordeie se transformă şi ea, de la compătimire la complex de superioritate. Constantin Bărbulescu: “Dacă punem în oglindă descrierile habitatului rural de la sfârşitul secolului al 18-lea sau de la începutul secolului al 19-lea şi textele medicale din a doua jumătate a secolului, diferenţa nu pare semnificativă: aceleaşi bordeie mizere, aceeaşi sărăcie lucie. Şi, cu toate acestea, interpretarea care se dă celor două tipuri de texte, atât de asemănătoare, este total diferită. Golescu şi majoritatea călătorilor străini pun acest tip de habitat în contextul mai larg al cruntei exploatări la care era supus ţăranul în epocă de către autorităţile fiscale. Textul lui Golescu exprimă numai durere şi compătimire “luminată şi creştinească faţă de soarta acestor făpturi dumnezeieşti”, faţă de ţărani. Medicii din a doua jumătate a secolului, nemaifiind impregnaţi de creştinism şi educaţi în Occident, în preceptele ştiiinţei şi progresului, transformă aceste “făpturi dumnezeieşti” în simpli primitivi pe care nu se pot abţine să-i trateze cu ironie şi dispreţ abia disimulate. Ţăranii doctorului Istrati locuiesc în case mai întotdeauna cu totul insalubre, primitive şi “în condiţiuni astfel încât nu ştiu dacă pentru unele din ele s-ar putea conştiincios preciza progresul ce l-au făcut din timpurile preistorice.” Era un mod elegant de a spune că ţăranii înşişi trăiesc undeva în trecutul preistoric de unde vin şi bordeiele lor.”



    Pentru reformatorii sociali şi pentru medici, bordeiul era o pată de ruşine pe obrazul european al României în jurul anului 1900, iar legile şi regulamentele de urbanism erau astfel menite să şteargă acea pată. Locuinţa de suprafaţă, despre care ţăranii spuneau că este mai slabă calitativ şi mai ieftină decât bordeiul tradiţional, câştigă teren nu datorită asprimii legii, ci modei timpului. În preajma primului război mondial, bordeiele nu mai reprezentau nici 10% din totalul locuinţelor rurale.

  • Casa di sum loc şi modernizarea ali Românie

    Casa di sum loc şi modernizarea ali Românie

    Prinţipatili ali Români intrarâ tu perioada a modernitatil’ei tu nai cama lâryuriulu proţes di alâxeari politică, administrativă, economică, suţială şi culturală. Examinarea a izvurlor cari zburăscu ti catastisea a Prinţipatilor Români spuni că tuti lipsea s-hibâ znuiti. Ama condiţiile di banâ a huryeaţlor avea nai cama marli impactu trâ aţel’i oamin’i ţi minduia ti planlu suţial. Nchisindalui di la locuinţi şi igienă şi bitisindalui cu stran’ilu a bânâtorlui di prit hoarâ, reformatorl’i ndrepasirâ programi suţiali cari să-l’i emancipeadzâ pi huryeat. Tut ţi ţânu di adetea a etilor di ma ninti fu agudit, discreditat şi avinat. Un di scupadzl’i a reformatorlor sutial’i fu bordeilu, casâ semiangrupatâ, cari eara tu amprotusa tu horli româneşti.


    Dinicu Golescu, kihâe lun’inat şi protlu reformator suţial dit Muntenia tu an’il’i 1820, fu aţel cari ngrâpsi nai cama influentul textu ti lâvâşiili a horlor româneşti. Tu 1826, el lu zuyrâpsea aestâ turlie huryeatlu român: “nu ari niţi bisearică, niţi casă, niţi grajdu anvârliga di casi, niţi caroţâ, niţi bou, niţi vacă, niţi oaie, niţi pul’i, niţi pătul cu siminăturli a omlui trâ hrana a fumeaiil’ei a lui câ, tu şcurti zboarâ va sâ spunem câ nu avea ici ţiva. Câ maşi nâscânţâ udadz tu loc ti lâ spun bordeie, iu ma s-intrâ vârnu va s-veadâ maşi unâ guvâ tu loc iu poati s-intrâ maşi cu nveasta şi cu n’iţl’i anvârliga di vatrâ, şi un cuşor adrat dit verdzâ scos dinintea a loclui şi alikitu cu baligă.”Bordeilu/ casa di sum loc fu semnul a turnaril’ei tu vecl’iul kiro a suţiitatil’ei româneşti. Istoriclu Constantin Bărbulescu di la Universitatea Babeş-Bolyai dit Cluj spusi cum zuyrâpsearea a proţlor reformatori suţiali fu priloatâ şi di yiaţrâ.



    “Dit arada a tipurlor di casi, bordeilu easti aţel ma cugursitu dit videalâ igienicâ. Easti lugursitâ nai cama niigienicâ turlie di casâ huryiteascâ şi di aoa yini unâ niacumtinatâ spuneari tu discursul medical ti aestu subiect. Ca unâ caracteristică ghenerală a aiştei turlie di discursu, el easti negativ, discursul medical zuyrâpseaşti averurli huryiteşti exclusiv negativ. Yiaturlu Constantin Caracaş, tu 1830, arâdâpseaşti tuti clişeeli a discursului medical dimi nâscânti dimensiun’i modesti, materiali di construcţie neigieniţi, nibitisitili mâyuli di gâl’inaţ di la prăvdzâ, lăskili di prit avliili disfundati, ixikea a anexilor ti apânghisearea a nimal’ilor, tuti suntu aoa.



    Yiaţârl’i di tu a daua giumitati a etâl’ei 19-ţi andreg construcţia anvârliga aiştor imagin’i-simbol. El’i duc ma largu adetea a vidzutâl’ei negativâ ti casa huryiteascâ şi colporteadză reprezentări priexistenti, ama cu inatea ta s-aducâ dininti un andophiu ştiinţificu. Yiaturlu Istrati studiadză tu bitisita a decheniului 8 a etâl’ei 19-ţi hala lae a bânâtorlor a noştri di la hoarâ dit videala a omlui di ştiinţă. Tu unâ lucrari multu cunuscutâ, el cundil’eadzâ că faţi ştiinţă, el avea inatea ta s-facâ ştiinţă. Yiaturlu Istrati nu fati altuţiva câ maşi s-bagâ tu practico, cu un limbaj mplinu di zboarâ ştiinţifiţi, unâ zugrâpseari a casil’ei huryiteşti cari nu s-aleadzi multu di aţeali a predecesorlor a lui. Tutâ aestă terminologhie ari scupolu ta s-alâxeascâ textul profan tu un ştiinţificu şi cilâstisearea a yiaţârlor dit unâ descriptivâ, tu unâ ştiinţificâ.”



    Yiaturlu Constantin Istrati, tu arada a lui, ngrâpsea ti yuryeaţ că “majoritatea bâneadzâ ma laiu di zuluşl’ii” ufilisindalui unâ populaţie africană tra sâ u zuyrâpseascâ şi ma ghini imaginea a fânicolui. Maşi ti 50 di an’i, percepţia ti huryeaţ şi bânâtorl’i dit bordeie s-alâxeaşti şi ea, di la gailelu adunat la complexu di superioritate. Ia ţi nâ spuni Constantin Bărbulescu: “Ma s-bâgăm tu yilie zuyrâpserli a bânaticlui di prit hori di la bitisita a etâl’ei 18-ţi icâ di tu ahurhita a etâl’ei 19-ţi şi textili medicale dit a daua giumitati a etâl’ei, dgheafuraua nu pari s-hibâ semnificativă: idyili bordeie lâvoasi, idyea urfan’ie ţi s-veadi pisti tut. Şi, cu tuti aestea, interpretarea cari s-da aţilor dauă turlii di texte, ţi ş-u-aduc multu di multu, easti acutotalui ahoryea.



    Golescu şi majoritatea-a călătorlor xen’i bagâ aestâ turlie di bânaticu tu contextul ma largu a lâhtâroasâl’ei trân’ipseari ţi âl’i si fâţea a huryeatlui tu aţea etâ di cătrâ autorităţli fiscale. Textul al Golescu spuni maşi ponuri şi compătimire “lun’inată şi criştinească andicra di mira a aiştor masti al Dumidză”, andicra di huryeaţ. Yiaţârl’i dit a daua giumitate a secolui, ma nu eara impregnaţ di creştinismu şi prâxiţ tu Occidentu, tu preceptili a ştiiinţâl’ei şi a progreslui, alâxescu aesti “făpturi dumnidzăştâ” tu primitivi aplo ţi nu pot s-tragâ mânâ ta sâ-lji mutreascâ cu pezâ şi nitin’isitu. Huryeaţl’i a yeaturlui Istrati bâneadzâ tu casi tsi nai cama multu suntu insalubri, primitivi şi “tu condiţiuni aţea turlie câ nu ştiu, tra nâscânti di eali, desi tră nâscânti di eali poati s-hibâ spus conştiincios progreslu ţi lu feaţirâ dit timpurli preistoriţi.”



    Eara unâ turlie elegantâ ta sâ spunâ că huryeaţl’ibâneadzâ iuva tu tricutlu preistoric di iu yin şi bordeiili a lor.” Trã reformatorl’ii suţiali şi tră yiaţrâ, bordeilu eara unâ damcâ di arşini pi prosuplu european ali Românie anvârliga di anlu 1900, iara nomurli şi regulamentili di urbanism avea scupolu s-aşteargâ aţea damcâ. Casa di suprafaţă, ti cari yurheaţl’i spunea că easti ma slabă calitativ şi ma ieftină andicra di bordeilu tradiţional, amintã teren nu di furn’ia a sirţâiil’ei a nomlui, câ maşi di furn’ia a kirolui. Aproapea di primlu polim mondial, bordeiili nu mata reprezenta niţi 10% dit totalu a casilor di la hoarâ.