Radio România Internațional

Tag: branza de burduf

  • Preparate cu brânză de burduf

    Preparate cu brânză de burduf

    Unul dintre produsele tradiţionale ale crescătoirior de oi este brânza de burduf. Face parte din categoria brânzeturilor sărate, frământate şi lăsate la maturat şi poartă această denumire de la învelişul în care se maturează. În mod tradiţional, burduful este confecţionat din două piei de oaie suprapuse, de pe care au fost îndepărtate firele de lână. Aceste piei sunt cusute pe margine astfel încât să se obţină un sac, adică burduful, în interiorul căruia să poată fi pusă brânza la maturat. Acest burduf trebuie perforat din loc în loc pentru a permite scurgerea eventualului zer din caşul proaspăt.

    În mod tradiţional, se obţinea în stânile de la munte, din caş de oaie sau dintr-un amestec de caş de oaie şi caş de vacă. Acest caş era sfârâmat şi amestecat cu sare, pasta rezultată fiind introdusă în burduf şi lăsată la maturat timp de două săptămâni. Depozitată într-un loc răcoros, brânza de burduf poate fi păstrată timp de câteva luni. Există şi o legendă legată de brâna de burduf. Potrivit acesteia, acest tip de brânză ar fi apărut atunci când oamenii fugeau în păduri din calea năvălitorilor şi lăsau burduful cu brânza atârnat de o creangă şi, totodată, ascuns privirilor, pentru a fi recuperat mai târziu.

    Brânza de burduf are o culoare gălbuie şi, fiind mai grasă, poate fi tăiată în felii, ca un caşcaval, fără a se sfărâma şi fără a se lipi de cuţit. În fabricile de industrializare a laptelui, învelişul tradiţional a fost înlocuit cu o folie protectoare de plastic. Brânza de burduf în înveliş de coajă de brad, care îi dă o aromă tipică, este o altă variantă de ambalare.

    Brânza de burduf poate fi consumată ca atare, tăiată în felii şi prezentată pe un platou cu aperitive. Brânza de burduf poate înlocui caşcavalul atunci când dorim să facem bulete, bile din aluat, prăjite în ulei. Avem nevoie du un sfert de kg de brânză de burduf, de un un ou, de câteva linguri de făină şi de puţin praf de copt. Din acest aluat se formează bilute care se pun într-un vas cu ulei încins în care se ţin foarte puţin, până se rumenesc, după care le adunăm cu o spumieră. Se servesc imediat, ca aperitiv.

    Brânza de burduf poate fi combinată şi cu ciuperci, pentru a obţine un alt aperitiv cald. În pălăriile unor ciuperci de tip champignon cărora le îndepărtăm piciorul, punem brânză de burduf frământată cu puţin mărar. Le aranjăm pe o tavă şi le ţinem circa 20 de minute în cuptorul încins, până se topeşte brânza de pe ciuperci.

    Brânza de burduf poate fi folosită şi pentru a obtine bulzul, un preparat specific românesc. Se face o mămăligă care se pune într-un vas, în straturi alternative cu brânza de burduf. Mai putem adăuga cârnaţi şi bucăti de costită de porc afumată, ultimul strat fiind de mămăligă. Lăsăm vasul în cuptor, la foc mediu spre mic circa 20 de minute, până când mămăliga începe să prindă crustă. Se porţionează şi se serveşte imediat.

    Brânza de burduf poate fi folosită la multe alte preparate din categoria aperitivelor reci sau calde sau, de exemplu, în combinaţie cu cartofii pentru a obţine o garnitură pentru felul principal.

  • Bulz

    Bulz


    Bulzul este un preparat tradiţional al oierilor, însă, în timp, a fost preluat şi diversificat ca reţetă, ajungând sub diferite denumiri şi în meniurile unor restaurante din România. Există mai multe tipuri de bulz, cu diferite denumiri, cu sau fără cârnaţi, cu sau fără ou, în straturi sau sub forma unor găluşti de dimensiuni mai mari.



    Bulzul obişnuit, în straturi, este uşor de preparat. Avem nevoie de un kg de mălai şi de jumătate de kg de brânză de burduf. Turnăm apă într-o oală sau într-un ceaun, adăugăm puţină sare şi apoi mălai şi fierbem la foc mic până când obţinem o mămăligă mai tare. Lăsăm mămăliga să se răcească puţin, după care luăm o parte din ea şi întindem un strat subţire, într-o cratiţă.



    Peste acesta, aşternem un strat de brânză de burduf, după care întindem un alt strat de mămăligă.Brânza de burduf poate fi amestecată cu mărar sau cu frunze tocate de pătrunjel. Între straturile de brânză şi mămăligă putem adăuga rondele de cârnaţi sau bucăţi mici de şuncă.



    Înainte de a introduce cratiţa la cuptor, putem sparge câteva ouă pe care le punem deasupra ultimului strat de mămăligă. După jumătate de oră la foc potrivit, scoatem vasul din cuptor, porţionăm bulzul şi îl servim imediat. În mod asemănător, bulzul poate fi pus în vase de dimensiuni mai mici, putând fi servit direct în vasul în care a fost pregătit.



    Bulzul poate fi pregătit direct pe jar, el fiind numit “bulz ciobănesc”. Se face o mămăligă mai vârtoasă pe care o porţionăm şi din care modelăm bulgări în mijlocul cărora putem brânză de burduf. Nu trebuie pusă prea multă brânză deoarece aceasta se va topi, iar bulzul se va deforma. Bulgării de mămăligă pot fi puşi direct pe jar unde se vor coace şi unde vor prinde coajă. Această variantă de bulz poate fi pregătită şi în cuptor, bulgării de mămăligă fiind aşezaţi într-o tavă.







  • Bulz

    Bulz


    Bulzul este un preparat tradiţional al oierilor, însă, în timp, a fost preluat şi diversificat ca reţetă, ajungând sub diferite denumiri şi în meniurile unor restaurante din România. Există mai multe tipuri de bulz, cu diferite denumiri, cu sau fără cârnaţi, cu sau fără ou, în straturi sau sub forma unor găluşti de dimensiuni mai mari.



    Bulzul obişnuit, în straturi, este uşor de preparat. Avem nevoie de un kg de mălai şi de jumătate de kg de brânză de burduf. Turnăm apă într-o oală sau într-un ceaun, adăugăm puţină sare şi apoi mălai şi fierbem la foc mic până când obţinem o mămăligă mai tare. Lăsăm mămăliga să se răcească puţin, după care luăm o parte din ea şi întindem un strat subţire, într-o cratiţă.



    Peste acesta, aşternem un strat de brânză de burduf, după care întindem un alt strat de mămăligă.Brânza de burduf poate fi amestecată cu mărar sau cu frunze tocate de pătrunjel. Între straturile de brânză şi mămăligă putem adăuga rondele de cârnaţi sau bucăţi mici de şuncă.



    Înainte de a introduce cratiţa la cuptor, putem sparge câteva ouă pe care le punem deasupra ultimului strat de mămăligă. După jumătate de oră la foc potrivit, scoatem vasul din cuptor, porţionăm bulzul şi îl servim imediat. În mod asemănător, bulzul poate fi pus în vase de dimensiuni mai mici, putând fi servit direct în vasul în care a fost pregătit.



    Bulzul poate fi pregătit direct pe jar, el fiind numit “bulz ciobănesc”. Se face o mămăligă mai vârtoasă pe care o porţionăm şi din care modelăm bulgări în mijlocul cărora putem brânză de burduf. Nu trebuie pusă prea multă brânză deoarece aceasta se va topi, iar bulzul se va deforma. Bulgării de mămăligă pot fi puşi direct pe jar unde se vor coace şi unde vor prinde coajă. Această variantă de bulz poate fi pregătită şi în cuptor, bulgării de mămăligă fiind aşezaţi într-o tavă.







  • Mămăligă … prăjită

    Mămăligă … prăjită

    Obţinută prin fierberea mălaiului
    sau, dacă doriţi, a făinii de porumb, în apă cu puţină sare, mămăliga a fost,
    în alimentaţia românilor, un înlocuitor al pâinii. Dacă nu era consumată
    întegral la o masă, mămăliga putea fi pusă pe masă în următoarea zi într-o altă
    prezentare.


    Tăiată în felii subţiri, mămăliga
    poate fi trecută prin ou bătut şi apoi tăvălită prin brânză rasă. Se prăjeşte
    apoi într-o tigaie în care am topit unt, până când se rumeneşte Acest fals
    şniţel poate fi servit în combinaţie cu
    un sote de legume. Avem nevoie de doi morcovi, de o ţelină mică, de 200 de
    grame de mazăre şi 200 de grame de fasole verde, eventual de o ceapă. Morcovul
    şi ţelina se taie în suviţe, ceapa se taie în jumătăţi şi apoi transversal, în
    felii subţiri, după care se amestecă cu mazărea şi cu fasolea verde şi se
    călesc uşor în puţin unt şi se înăbuşă cu piţină apă sau cu smântână.


    Pornind tot de la felii de mămăligă,
    se poate face o combinaţie cu jumări sau cu cârnaţi. Avem nevoie de o tigaie în
    care încingem nişte untură de porc şi în
    care prăjim cârnaţii şi jumările. După aceea, în aceeaşi untură se prăjesc
    felii de mămăligă, de grosimea unui deget, întorcându-le de pe o parte pe alta.
    Mămăliga prăjită şi cârnaţii se servesc pe aceeaşi farfurie.


    De la mămăliga prăjită în tigaie,
    trecem la mămăliga învelită în şuncă şi preparată la jar. De această dată tăiem
    mămăliga în cuburi mici pe care le învelim în felii de şuncă. Punem aceste
    cuburi pe o frigăruie. Alternativ cu o foaie de ceapă sau cu un căţel de
    usturoi. Frigăruile se pun pe grătar, deasupra jarului şi se consumă, desigur,
    imediat cu un pahar de vin alb sau roşu sec sau demisec.


    Tot în jar poate fi pregătit şi
    bulzul. Avem nevoie de o mămăligă mai consistentă, de brânză de burduf şi de
    cârnaţi tăiaţi rondele sau de mici bucăţi de şuncă. După ce am preparat
    mămăliga, o porţionăm şi o lăsăm să se răcească puţin. Întindem mămăliga şi
    punem deasupra brânză de burduf şi rondele de cârnat sau bucăţi de şuncă pe
    care le-am rumenim în tigaie. Facem forme rotunde sau uşor aplatizate din
    mămăligă pe care o folosim ca înveliş, miezul fiind din brânză de burduf şi din
    cârnaţi. Învelim aceste forme în folie de aluminiu şi le lăsăm să se coacă în
    jar. Pe vremea când nu exista folie de aluminiu, acest fel de bulz era învelit
    în lut şi era pus, de asemenea, la copt în jar. Acestei variante i se mai spune
    bulz ciobănesc sau bulz haiducesc.

  • Mămăligă … prăjită

    Mămăligă … prăjită

    Obţinută prin fierberea mălaiului
    sau, dacă doriţi, a făinii de porumb, în apă cu puţină sare, mămăliga a fost,
    în alimentaţia românilor, un înlocuitor al pâinii. Dacă nu era consumată
    întegral la o masă, mămăliga putea fi pusă pe masă în următoarea zi într-o altă
    prezentare.


    Tăiată în felii subţiri, mămăliga
    poate fi trecută prin ou bătut şi apoi tăvălită prin brânză rasă. Se prăjeşte
    apoi într-o tigaie în care am topit unt, până când se rumeneşte Acest fals
    şniţel poate fi servit în combinaţie cu
    un sote de legume. Avem nevoie de doi morcovi, de o ţelină mică, de 200 de
    grame de mazăre şi 200 de grame de fasole verde, eventual de o ceapă. Morcovul
    şi ţelina se taie în suviţe, ceapa se taie în jumătăţi şi apoi transversal, în
    felii subţiri, după care se amestecă cu mazărea şi cu fasolea verde şi se
    călesc uşor în puţin unt şi se înăbuşă cu piţină apă sau cu smântână.


    Pornind tot de la felii de mămăligă,
    se poate face o combinaţie cu jumări sau cu cârnaţi. Avem nevoie de o tigaie în
    care încingem nişte untură de porc şi în
    care prăjim cârnaţii şi jumările. După aceea, în aceeaşi untură se prăjesc
    felii de mămăligă, de grosimea unui deget, întorcându-le de pe o parte pe alta.
    Mămăliga prăjită şi cârnaţii se servesc pe aceeaşi farfurie.


    De la mămăliga prăjită în tigaie,
    trecem la mămăliga învelită în şuncă şi preparată la jar. De această dată tăiem
    mămăliga în cuburi mici pe care le învelim în felii de şuncă. Punem aceste
    cuburi pe o frigăruie. Alternativ cu o foaie de ceapă sau cu un căţel de
    usturoi. Frigăruile se pun pe grătar, deasupra jarului şi se consumă, desigur,
    imediat cu un pahar de vin alb sau roşu sec sau demisec.


    Tot în jar poate fi pregătit şi
    bulzul. Avem nevoie de o mămăligă mai consistentă, de brânză de burduf şi de
    cârnaţi tăiaţi rondele sau de mici bucăţi de şuncă. După ce am preparat
    mămăliga, o porţionăm şi o lăsăm să se răcească puţin. Întindem mămăliga şi
    punem deasupra brânză de burduf şi rondele de cârnat sau bucăţi de şuncă pe
    care le-am rumenim în tigaie. Facem forme rotunde sau uşor aplatizate din
    mămăligă pe care o folosim ca înveliş, miezul fiind din brânză de burduf şi din
    cârnaţi. Învelim aceste forme în folie de aluminiu şi le lăsăm să se coacă în
    jar. Pe vremea când nu exista folie de aluminiu, acest fel de bulz era învelit
    în lut şi era pus, de asemenea, la copt în jar. Acestei variante i se mai spune
    bulz ciobănesc sau bulz haiducesc.

  • Mâncăruri din Mărginimea Sibiului

    Mâncăruri din Mărginimea Sibiului

    Începând din această săptămână, Sibiul
    deţine titlul onorific de Regiune Gastronomică Europeană, titlu acordat de către
    Institutul Internaţional pentru Gastronomie, Cultură, Arte şi Turism. Ceremonia
    de preluare a acestui titlu deţinut anterior de alte 7 regiuni din Europa a
    inclus o demonstraţie gastronomică făcută de 50 de bucătari care au gătit
    mâncăruri speciale pentru cursanţii Academiei Forţelor Terestre din Sibiu.
    Pentru promovarea acestui titlu, produse locale din zona Sibiului au fost
    comercializate într-o reţea naţională de magazine. Reprezentanţii institutului
    european de profil, dar şi ai regiunilor europene care au deţinut până acum
    acest statut au fost invitaţi în această săptămână la Sibiu pentru a vizita
    judeţul şi pentru a asista la demonstraţii culinare. Responsabilii consorţiului
    local care se ocupă de organizarea evenimentelor din acest an de promovare a
    Sibiului ca Regiune Gastronomică Europeană şi-au propus să lanseze şi conceptul
    de gastronomie regională sibiană şi anume Bucătăria ciobănească.


    Oieritul este o ocupaţie tradiţională
    a locuitorilor celor 18 sate româneşti şi săseşti din Mărginimea Sibiului, o
    destinaţie de vacanţă în care întâlnim multe gospodării tradiţionale amenajate
    pentru a primi oaspeţi. Satele româneşti din Mărginimea Sibiului au o bogată
    moştenire gastronomică cu multe preparate din lapte şi carne de oaie. Unul
    dintre ele este bulzul, de fapt brânză de burduf învelită într-un strat de
    mămăligă. Acest bulz se poate pregăti chiar şi pe grătar. Deasupra jarului se
    pun cocoloaşele de bulz pentru care trebuie să pregătim însă o mămăligă
    vârtoasă, obţinută numai din porumb măcinat la o moară tradiţională. Aceste
    cocoloaşe se lasă pe grătar până crapă bulzul şi se servesc cu smântână. O altă
    variantă, ciobănească, este cea a bulzului preparat direct în jar, când
    cocoloşul de bulz este învelit în lut. Este lăsat în jar, până când lutul şi,
    bineînţeles, bulzul din interior se coc. Bulzul se consumă după îndepărterea
    învelişului ceramic. Pentru că am vorbit despre învelirea în lut, să menţionăm
    că de Paşte, se pregăteşte miel în lut, iar în restul anului se poate pregăti
    similar, berbec în lut.


    Un alt preparat tradiţional în Mărginimea Sibiului, de această dată de
    origine săsească, este tocăniţa de viţel. Dacă veţi ajunge la o pensiune din Mărginimea
    Sibiului şi dacă vremea este frumoasă, este posibil ca gazda să vă facă o
    demonstraţie, pregîtind tocăniţa în aer liber, la jar. Aşadar, curăţăm câteva
    cepe, le spălăm, le tocăm mărunt şi le călim în ulei într-un ceaun de tuci
    aşezat deasupra jarului. Tăiem în cubuleţe mici carnea de viţel, antricot sau
    spată, o punem în ceaunul de tuci şi adăugăm apă astfel încât să fiarbă la foc
    încet. Tăiem doi ardei graşi în felii mici, mărunţim 2 … 3 roşii şi câţiva
    căţei de usturoi, punând apoi aceste legume în ceaun. Spre final, adăugăm
    piper, o foaie de dafin, un pahar de vin roşu şi sărăm după gust. Tocăniţa se
    serveşte caldă, cu mămăligă şi, bineînţeles, alături de un pahar de vin.

  • Mâncăruri din Mărginimea Sibiului

    Mâncăruri din Mărginimea Sibiului

    Începând din această săptămână, Sibiul
    deţine titlul onorific de Regiune Gastronomică Europeană, titlu acordat de către
    Institutul Internaţional pentru Gastronomie, Cultură, Arte şi Turism. Ceremonia
    de preluare a acestui titlu deţinut anterior de alte 7 regiuni din Europa a
    inclus o demonstraţie gastronomică făcută de 50 de bucătari care au gătit
    mâncăruri speciale pentru cursanţii Academiei Forţelor Terestre din Sibiu.
    Pentru promovarea acestui titlu, produse locale din zona Sibiului au fost
    comercializate într-o reţea naţională de magazine. Reprezentanţii institutului
    european de profil, dar şi ai regiunilor europene care au deţinut până acum
    acest statut au fost invitaţi în această săptămână la Sibiu pentru a vizita
    judeţul şi pentru a asista la demonstraţii culinare. Responsabilii consorţiului
    local care se ocupă de organizarea evenimentelor din acest an de promovare a
    Sibiului ca Regiune Gastronomică Europeană şi-au propus să lanseze şi conceptul
    de gastronomie regională sibiană şi anume Bucătăria ciobănească.


    Oieritul este o ocupaţie tradiţională
    a locuitorilor celor 18 sate româneşti şi săseşti din Mărginimea Sibiului, o
    destinaţie de vacanţă în care întâlnim multe gospodării tradiţionale amenajate
    pentru a primi oaspeţi. Satele româneşti din Mărginimea Sibiului au o bogată
    moştenire gastronomică cu multe preparate din lapte şi carne de oaie. Unul
    dintre ele este bulzul, de fapt brânză de burduf învelită într-un strat de
    mămăligă. Acest bulz se poate pregăti chiar şi pe grătar. Deasupra jarului se
    pun cocoloaşele de bulz pentru care trebuie să pregătim însă o mămăligă
    vârtoasă, obţinută numai din porumb măcinat la o moară tradiţională. Aceste
    cocoloaşe se lasă pe grătar până crapă bulzul şi se servesc cu smântână. O altă
    variantă, ciobănească, este cea a bulzului preparat direct în jar, când
    cocoloşul de bulz este învelit în lut. Este lăsat în jar, până când lutul şi,
    bineînţeles, bulzul din interior se coc. Bulzul se consumă după îndepărterea
    învelişului ceramic. Pentru că am vorbit despre învelirea în lut, să menţionăm
    că de Paşte, se pregăteşte miel în lut, iar în restul anului se poate pregăti
    similar, berbec în lut.


    Un alt preparat tradiţional în Mărginimea Sibiului, de această dată de
    origine săsească, este tocăniţa de viţel. Dacă veţi ajunge la o pensiune din Mărginimea
    Sibiului şi dacă vremea este frumoasă, este posibil ca gazda să vă facă o
    demonstraţie, pregîtind tocăniţa în aer liber, la jar. Aşadar, curăţăm câteva
    cepe, le spălăm, le tocăm mărunt şi le călim în ulei într-un ceaun de tuci
    aşezat deasupra jarului. Tăiem în cubuleţe mici carnea de viţel, antricot sau
    spată, o punem în ceaunul de tuci şi adăugăm apă astfel încât să fiarbă la foc
    încet. Tăiem doi ardei graşi în felii mici, mărunţim 2 … 3 roşii şi câţiva
    căţei de usturoi, punând apoi aceste legume în ceaun. Spre final, adăugăm
    piper, o foaie de dafin, un pahar de vin roşu şi sărăm după gust. Tocăniţa se
    serveşte caldă, cu mămăligă şi, bineînţeles, alături de un pahar de vin.

  • Bulz

    Bulz

    Bulzul este un preparat tradiţional al oierilor, însă, în timp, a fost preluat şi diversificat ca reţetă, ajungând sub diferite denumiri şi în meniurile unor restaurante din România. Există mai multe tipuri de bulz, cu diferite denumiri, cu sau fără cârnaţi, cu sau fără ou, în straturi sau sub forma unor găluşti de dimensiuni mai mari. Am întâlnit inclusiv denumirea de “bulz dacic”, însă, cu siguranţă, dacii nu puteau avea aşa ceva deoarece porumbul din care se obţine mălaiul a fost adus în Europa după descoperirea Americii, la sfârşitul secolului al 15-lea. Pe lângă faptul că figurează în meniul restaurantelor, bulzul a intrat şi în Cartea Recordurilor – Guiness Book, după ce, în anul 2008, locuitorii din comuna Turia, judeţul Covasna au reuşit să facă un bulz sub formă de ruladă, lung de 150 de metri şi 32 de centimetri. Acest bulz a fost întins pe mese de aceeaşi înălţime şi aliniate pe şosea. Pentru acel bulz au fost utilizate circa 150 de kg de brânză de oaie şi 400 de kg de mălai. Pentru pregătirea mămăligii au fost folosite nu mai puţin de 15 ceaune de 50 de litri, vase aduse de ciobani de la stânile din jur.



    Bulzul obişnuit, în straturi, este uşor de preparat. Avem nevoie de un kg de mălai şi de jumătate de kg de brânză de burduf. Turnăm apă într-o oală sau într-un ceaun, adăugăm puţină sare şi apoi mălai şi fierbem la foc mic până când obţinem o mămăligă mai tare. Lăsăm mămăliga să se răcească puţin, după care luăm o parte din ea şi întindem un strat subţire, într-o cratiţă. Peste acesta, aşternem un strat de brânză de burduf, după care întindem un alt strat de mămăligă. Brânza de burduf poate fi amestecată cu mărar sau cu frunze tocate de pătrunjel. Între straturile de brânzăşi mămăligă putem adăuga rondele de cârnaţi sau bucăţi mici de şuncă. Înainte de a introduce cratiţa la cuptor, putem sparge câteva ouă pe care le punem deasupra ultimului strat de mămăligă. După jumătate de oră la foc potrivit, scoatem vasul din cuptor, porţionăm bulzul şi îl servim imediat. În mod asemănător, bulzul poate fi pus în vase de dimensiuni mai mici, putând fi servit direct în vasul în care a fost pregătit.



    Bulzul poate fi pregătit direct pe jar, el fiind numit “bulz ciobănesc”. Se face o mămăligă mai vârtoasă pe care o porţionăm şi din care modelăm bulgări în mijlocul cărora putem brânză de burduf. Nu trebuie pusă prea multă brânză deoarece aceasta se va topi, iar bulzul se va deforma. Aceşti bulgări de mămăligă pot fi puşi direct pe jar unde se vor coace şi unde vor prinde coajă. Această variantă de bulz poate fi pregătită şi în cuptor, bulgării de mămăligă fiind aşezaţi într-o tavă.


  • Bulz

    Bulz

    Bulzul este un preparat tradiţional al oierilor, însă, în timp, a fost preluat şi diversificat ca reţetă, ajungând sub diferite denumiri şi în meniurile unor restaurante din România. Există mai multe tipuri de bulz, cu diferite denumiri, cu sau fără cârnaţi, cu sau fără ou, în straturi sau sub forma unor găluşti de dimensiuni mai mari. Am întâlnit inclusiv denumirea de “bulz dacic”, însă, cu siguranţă, dacii nu puteau avea aşa ceva deoarece porumbul din care se obţine mălaiul a fost adus în Europa după descoperirea Americii, la sfârşitul secolului al 15-lea. Pe lângă faptul că figurează în meniul restaurantelor, bulzul a intrat şi în Cartea Recordurilor – Guiness Book, după ce, în anul 2008, locuitorii din comuna Turia, judeţul Covasna au reuşit să facă un bulz sub formă de ruladă, lung de 150 de metri şi 32 de centimetri. Acest bulz a fost întins pe mese de aceeaşi înălţime şi aliniate pe şosea. Pentru acel bulz au fost utilizate circa 150 de kg de brânză de oaie şi 400 de kg de mălai. Pentru pregătirea mămăligii au fost folosite nu mai puţin de 15 ceaune de 50 de litri, vase aduse de ciobani de la stânile din jur.



    Bulzul obişnuit, în straturi, este uşor de preparat. Avem nevoie de un kg de mălai şi de jumătate de kg de brânză de burduf. Turnăm apă într-o oală sau într-un ceaun, adăugăm puţină sare şi apoi mălai şi fierbem la foc mic până când obţinem o mămăligă mai tare. Lăsăm mămăliga să se răcească puţin, după care luăm o parte din ea şi întindem un strat subţire, într-o cratiţă. Peste acesta, aşternem un strat de brânză de burduf, după care întindem un alt strat de mămăligă. Brânza de burduf poate fi amestecată cu mărar sau cu frunze tocate de pătrunjel. Între straturile de brânzăşi mămăligă putem adăuga rondele de cârnaţi sau bucăţi mici de şuncă. Înainte de a introduce cratiţa la cuptor, putem sparge câteva ouă pe care le punem deasupra ultimului strat de mămăligă. După jumătate de oră la foc potrivit, scoatem vasul din cuptor, porţionăm bulzul şi îl servim imediat. În mod asemănător, bulzul poate fi pus în vase de dimensiuni mai mici, putând fi servit direct în vasul în care a fost pregătit.



    Bulzul poate fi pregătit direct pe jar, el fiind numit “bulz ciobănesc”. Se face o mămăligă mai vârtoasă pe care o porţionăm şi din care modelăm bulgări în mijlocul cărora putem brânză de burduf. Nu trebuie pusă prea multă brânză deoarece aceasta se va topi, iar bulzul se va deforma. Aceşti bulgări de mămăligă pot fi puşi direct pe jar unde se vor coace şi unde vor prinde coajă. Această variantă de bulz poate fi pregătită şi în cuptor, bulgării de mămăligă fiind aşezaţi într-o tavă.


  • Preparate din brânză de burduf

    Preparate din brânză de burduf

    Unul dintre produsele obţinute la stână este brânza de burduf. Face parte din categoria brânzeturilor sărate, frământate şi lăsate la maturat şi poartă această denumire de la învelişul în care se maturează. În mod traditional, burduful este confecţionat din două piei de oaie suprapuse, de pe care au fost îndepărtate firele de lână. Aceste piei sunt cusute pe margine astfel încât să se obţină un sac, adică burduful, în interiorul căruia să poată fi pusă brânza la maturat. Acest burduf trebuie perforat din loc în loc pentru a permite scurgerea eventualului zer din caşul proaspăt.



    În mod tradiţional, se obţinea în stânile de la munte, din caş de oaie sau dintr-un amestec de caş de oaie şi caş de vacă. Acest caş era sfârâmat şi amestecat cu sare, pasta rezultată fiind introdusă în burduf şi lăsată la maturat timp de două săptămâni. Depozitată într-un loc răcoros, brânza de burduf poate fi păstrată timp de circa 3 luni. Brânza de burduf are o culoare gălbuie şi, fiind mai grasă, se taie în felii, ca un caşcaval, fără a se sfărâma şi fără a se lipi de cuţit. În fabricile de industrializare a laptelui, învelişul tradiţional a fost înlocuit cu o folie protectoare de plastic. Brânza de burduf în înveliş de coajă de brad este o altă variantă de prezentare. Coaja de brad îi dă o aromă diferită, dar contribuie şi la aspectul estetic.



    Brânza de burduf poate fi consumată ca atare, tăiată în felii şi prezentată pe un platou cu aperitive. Brânza de burduf poate înlocui caşcavalul atunci când dorim să facem bulete, bile din aluat, prăjite în ulei. Aluatul se obtine din făină, ouă şi, desigur, brânză de burduf.



    Brânza de burduf poate fi combinată şi cu ciuperci, pentru a obţine un aperitiv cald. În pălăriile unor ciuperci de tip champignon cărora le îndepărtăm piciorul, punem brânză de burduf frământată cu puţin mărar. Tot în combinaţie cu ciupercile, brânza de burduf reprezintă unul dintre ingredientele aşa-numitei tocăniţe ardeleneşti”, al cărei mod de preparare este destul de simplu. Tocăm una, două cepe, tăiem în fâşii subţiri doi ardei capia, iar aceste legume le călim într-o tigaie cu puţin ulei. Adăugăm smântână, apoi brânză de burduf, amestecăm des pentru a nu se prinde, iar spre final adăugăm mărar tocat, puţin piper măcinat şi sare, dacă mai este cazul.



    Brânza de burduf poate fi folosită şi pentru a obtine bulzul, un preparat specific românesc. Se face o mămăligă care se pune într-un vas, în straturi alternative cu brânza de burduf. Mai putem adăuga cârnaţi şi bucăti de costită de porc afumată, ultimul strat fiind de mămăligă. Lăsăm vasul în cuptor, la foc mediu spre mic circa 20 de minute, până când mămăliga începe să prindă crustă. Se porţionează şi se serveşte imediat.



    Brânza de burduf poate fi folosită la multe alte preparate din categoria aperitivelor reci sau calde sau, de exemplu, în combinaţie cu cartofii pentru a obţine o garnitură pentru felul principal.

  • Preparate din brânză de burduf

    Preparate din brânză de burduf

    Unul dintre produsele obţinute la stână este brânza de burduf. Face parte din categoria brânzeturilor sărate, frământate şi lăsate la maturat şi poartă această denumire de la învelişul în care se maturează. În mod traditional, burduful este confecţionat din două piei de oaie suprapuse, de pe care au fost îndepărtate firele de lână. Aceste piei sunt cusute pe margine astfel încât să se obţină un sac, adică burduful, în interiorul căruia să poată fi pusă brânza la maturat. Acest burduf trebuie perforat din loc în loc pentru a permite scurgerea eventualului zer din caşul proaspăt.



    În mod tradiţional, se obţinea în stânile de la munte, din caş de oaie sau dintr-un amestec de caş de oaie şi caş de vacă. Acest caş era sfârâmat şi amestecat cu sare, pasta rezultată fiind introdusă în burduf şi lăsată la maturat timp de două săptămâni. Depozitată într-un loc răcoros, brânza de burduf poate fi păstrată timp de circa 3 luni. Brânza de burduf are o culoare gălbuie şi, fiind mai grasă, se taie în felii, ca un caşcaval, fără a se sfărâma şi fără a se lipi de cuţit. În fabricile de industrializare a laptelui, învelişul tradiţional a fost înlocuit cu o folie protectoare de plastic. Brânza de burduf în înveliş de coajă de brad este o altă variantă de prezentare. Coaja de brad îi dă o aromă diferită, dar contribuie şi la aspectul estetic.



    Brânza de burduf poate fi consumată ca atare, tăiată în felii şi prezentată pe un platou cu aperitive. Brânza de burduf poate înlocui caşcavalul atunci când dorim să facem bulete, bile din aluat, prăjite în ulei. Aluatul se obtine din făină, ouă şi, desigur, brânză de burduf.



    Brânza de burduf poate fi combinată şi cu ciuperci, pentru a obţine un aperitiv cald. În pălăriile unor ciuperci de tip champignon cărora le îndepărtăm piciorul, punem brânză de burduf frământată cu puţin mărar. Tot în combinaţie cu ciupercile, brânza de burduf reprezintă unul dintre ingredientele aşa-numitei tocăniţe ardeleneşti”, al cărei mod de preparare este destul de simplu. Tocăm una, două cepe, tăiem în fâşii subţiri doi ardei capia, iar aceste legume le călim într-o tigaie cu puţin ulei. Adăugăm smântână, apoi brânză de burduf, amestecăm des pentru a nu se prinde, iar spre final adăugăm mărar tocat, puţin piper măcinat şi sare, dacă mai este cazul.



    Brânza de burduf poate fi folosită şi pentru a obtine bulzul, un preparat specific românesc. Se face o mămăligă care se pune într-un vas, în straturi alternative cu brânza de burduf. Mai putem adăuga cârnaţi şi bucăti de costită de porc afumată, ultimul strat fiind de mămăligă. Lăsăm vasul în cuptor, la foc mediu spre mic circa 20 de minute, până când mămăliga începe să prindă crustă. Se porţionează şi se serveşte imediat.



    Brânza de burduf poate fi folosită la multe alte preparate din categoria aperitivelor reci sau calde sau, de exemplu, în combinaţie cu cartofii pentru a obţine o garnitură pentru felul principal.

  • Brânză de burduf

    Brânză de burduf

    La începutul toamnei, în multe locuri din România sunt organizate, cu ocazia coborârii oilor de la munte, sărbători câmpeneşti în cursul cărora
    buna dispoziţie a vizitatorilor este intreţinută de programul
    de muzică populară şi de
    preparate tradiţionale precum pastrama şi brânzeturile,
    acestea fiind, cum se spune, udate cu must şi cu
    vin. Un preparat specific este brânza de burduf,
    din categoria brânzeturilor sărate, frământate şi lăsate la maturat. Poartă această
    denumire de la învelişul în care se
    maturează,
    burduful fiind confecţionat din două piei de oaie suprapuse, de pe care au fost
    îndepărtate firele de lână. Aceste piei sunt cusute pe margine astfel încât să
    se obţină un sac, adică burduful, în interiorul căruia să poată fi pusă brânza
    la maturat. Acest burduf trebuie perforat din loc în loc pentru a permite
    scurgerea eventualului zer din caşul proaspăt.


    În mod tradiţional, brânza
    de burduf se obţinea în stânile de la munte, din caş de oaie sau dintr-un
    amestec de caş de oaie şi caş de vacă. Acest caş era sfârâmat şi amestecat cu
    sare, pasta rezultată fiind introdusă în burduf şi lăsată la maturat timp de
    două săptămâni. Depozitată într-un loc răcoros, brânza de burduf poate fi păstrată
    timp de circa 3 luni. Brânza de burduf are o culoare gălbuie şi, fiind mai
    grasă, se taie în felii, ca un caşcaval, fără a se sfărâma şi fără a se lipi de
    cuţit. În fabricile de industrializare a laptelui, învelişul tradiţional a fost
    înlocuit cu o folie protectoare de plastic. La târgurile cu produse
    gastronomice tradiţionale, poate fi întâlnită însă brânza de burduf în înveliş
    de coajă de brad, care îi conferă o aromă specifică. O explicaţie cu iz de
    legendă este aceea că brânza de burduf în înveliş de coajă de brad putea fi
    transportată şi ascunsă mai uşor în vremuri de război.


    Brânza de burduf poate
    fi consumată ca atare, tăiată în felii şi prezentată pe un platou cu aperitive.
    Brânza de burduf poate fi folosită ca umplutură pentru plăcintă sau împreună cu
    mămăligă, cârnaţi, şuncă şi ouă, la bulz, un preparat specific românesc. Un
    preparat întâlnit în restaurante îl reprezintă buletele de caşcaval. Caşcavalul
    poate fi înlocuit cu brânza de burduf. Avem nevoie du un sfert de kg de brânză
    de burduf, de un un ou, de câteva linguri de făină şi de puţin praf de copt.
    Toate ingredientele trebuie amestecate
    şi frământate pănă când se obţine un aluat consistent. Din acest aluat
    se formează biluţe care se pun la prăjit, pentru câteva minute, în ulei încins,
    până când se rumenesc uşor. Se servesc imediat, ca aperitiv.

  • Brânză de burduf

    Brânză de burduf

    La începutul toamnei, în multe locuri din România sunt organizate, cu ocazia coborârii oilor de la munte, sărbători câmpeneşti în cursul cărora
    buna dispoziţie a vizitatorilor este intreţinută de programul
    de muzică populară şi de
    preparate tradiţionale precum pastrama şi brânzeturile,
    acestea fiind, cum se spune, udate cu must şi cu
    vin. Un preparat specific este brânza de burduf,
    din categoria brânzeturilor sărate, frământate şi lăsate la maturat. Poartă această
    denumire de la învelişul în care se
    maturează,
    burduful fiind confecţionat din două piei de oaie suprapuse, de pe care au fost
    îndepărtate firele de lână. Aceste piei sunt cusute pe margine astfel încât să
    se obţină un sac, adică burduful, în interiorul căruia să poată fi pusă brânza
    la maturat. Acest burduf trebuie perforat din loc în loc pentru a permite
    scurgerea eventualului zer din caşul proaspăt.


    În mod tradiţional, brânza
    de burduf se obţinea în stânile de la munte, din caş de oaie sau dintr-un
    amestec de caş de oaie şi caş de vacă. Acest caş era sfârâmat şi amestecat cu
    sare, pasta rezultată fiind introdusă în burduf şi lăsată la maturat timp de
    două săptămâni. Depozitată într-un loc răcoros, brânza de burduf poate fi păstrată
    timp de circa 3 luni. Brânza de burduf are o culoare gălbuie şi, fiind mai
    grasă, se taie în felii, ca un caşcaval, fără a se sfărâma şi fără a se lipi de
    cuţit. În fabricile de industrializare a laptelui, învelişul tradiţional a fost
    înlocuit cu o folie protectoare de plastic. La târgurile cu produse
    gastronomice tradiţionale, poate fi întâlnită însă brânza de burduf în înveliş
    de coajă de brad, care îi conferă o aromă specifică. O explicaţie cu iz de
    legendă este aceea că brânza de burduf în înveliş de coajă de brad putea fi
    transportată şi ascunsă mai uşor în vremuri de război.


    Brânza de burduf poate
    fi consumată ca atare, tăiată în felii şi prezentată pe un platou cu aperitive.
    Brânza de burduf poate fi folosită ca umplutură pentru plăcintă sau împreună cu
    mămăligă, cârnaţi, şuncă şi ouă, la bulz, un preparat specific românesc. Un
    preparat întâlnit în restaurante îl reprezintă buletele de caşcaval. Caşcavalul
    poate fi înlocuit cu brânza de burduf. Avem nevoie du un sfert de kg de brânză
    de burduf, de un un ou, de câteva linguri de făină şi de puţin praf de copt.
    Toate ingredientele trebuie amestecate
    şi frământate pănă când se obţine un aluat consistent. Din acest aluat
    se formează biluţe care se pun la prăjit, pentru câteva minute, în ulei încins,
    până când se rumenesc uşor. Se servesc imediat, ca aperitiv.

  • Winter im Bucegi-Gebirge

    Winter im Bucegi-Gebirge


    Das Bucegi-Gebirge ist eines der wichtigsten Reiseziele in Rumänien. Mit einer Fläche von 300 Quadratkilometern erstreckt sich die Bergkette über drei Landkreise: Dâmboviţa, Prahova und Braşov. Die markierten Bergwege, die steilen Felsen für Bergsteiger und die Schipisten sind ein wunderbares Ferienangebot.


    Im Bucegi-Massiv wurde auch der gleichnamige Naturpark eingerichtet, der jährlich von über 1,2 Mio. Urlaubern besucht wird. Horia Iancu, Leiter der Naturparkverwaltung, die der Forstbehörde ROMSILVA unterstellt ist, erzählt über das lockende Angebot, die Winterferien hier zu verbringen.


    Feriengäste treffen hier eine touristische Infrastruktur an, die dank der Lokalverwaltung möglich wurde. Dazu gehören Schipisten, die in der letzten Zeit modernisiert wurden. Ich kann sogar behaupten, hier gelten westeuropäische Standards. Der Naturpark Bucegi hat eine Fläche von 32.000 Ha. Ihre Hörer können sich gewiss ein Bild davon machen, da an der Grenze des Parks einige bedeutende Gebirgsortschaften liegen, die in auch im Ausland bekannt sind: Sinaia, Buşteni, Râşnov, Bran, Moeciu. In der Mitte des Parks wird eine neue Tourismusstätte gebaut und zwar Padina Peştera.“


    In der Naturparkverwaltung ist eine Sonderabteilung eingerichtet, die mit der Bewusstmachung für Nachhaltigkeit und mit der ökologischen Erziehung beauftragt ist. Dazu gehört auch, dass Freizeitaktivitäten keine negativen Auswirkungen auf Naturschutzgebiete haben und dass die Touristen zahlreiche Unterhaltungsmöglichkeiten haben, die die Natur nicht belasten. Optimierung der Infrastruktur für Besucher des Naturparks Bucegi“ ist beispielsweise ein Projekt, das mit4,2 Mio. Euro von europäischen Geldern finanziert wird. Geplant ist auch ein Infozentrum, wo Besucher über Reiseziele und Sehenswürdigkeiten unterrichtet werden.


    Die Initiative ist lobenswert, wenn man die Vielfalt der geschützten Tier- und Vogelarten und die Naturdenkmäler aus dem Bucegi-Gebirge in Betracht zieht.


    Horia Iancu zählt einige davon auf: Hier leben einige geschützte Tierarten und zwar die Gämse, der Bär, der Hirsch, der Auerhahn. Unter Naturschutz stehen auch einige Pflanzenarten wie zum Beispiel das Edelweiss. Sângele Voinicului“ (wissenschaftliche Bezeichnung: Nigritella rubra, rum. in etwa Hünenblut“) und jahrhundertalte Exemplare von Taxus bacatta. Jede Tier und Pflanzenart ist für uns bedeutend und wir schenken ihnen gro‎ße Aufmerksamkeit. Wenn eine Art nicht überlebt, ist es für uns ein gro‎ßer Verlust. Sie ist nicht ersetzbar. Im Bucegi-Gebirge haben wir 42 Naturmonumente. Die bekanntesten sind Babele“ (Alte-Weiber-Fels) und Sfinxul“ (die Sphinx), berühmt ist auch der Caraiman-Hang, der steilste in Rumänien, der im Prahova-Tal beginnt und sich bis zum Caraiman-Kreuz erhebt. Es gibt auch zwei sehr schöne Seen, die aber nicht durch ihre Flächengrö‎ße beeindrucken. Die Landschaft ist hier wunderschön. Ich meine den Bolboci-See mit einer Fläche von 100 Ha und den Scropoasa-See, einen kleineren See von 12 Ha, der sich durch Abgeschiedenheit auszeichnet. Hier verbringen zahlreiche Vogelarten den Winter.“


    Die beste Gelegenheit, im Winter als Urlauber im Bucegi-Gebrige zu rasten, bietet die Hütte im Mălăieşti-Tal. Ion Adămuţă, Hüttenwart und Chef des Gebirgsrettungsdienstes in Râşnov/Rosenau, über die Verhältnisse in 1720m Höhe:


    Die Schneedecke ist über einen Meter hoch, es gibt aber keine Lawinengefahr. Das Mălăieşti-Tal ist eine der schönsten Gegenden im Land. Hier kann man Gämsen erspähen und die Ruhe genie‎ßen. Zahlreiche Gäste aus Deutschland, Österreich, Spanien, Gro‎ßbritannien und Frankreich nehmen au‎ßerdem die markierten Wanderrouten in Anspruch.“


    Zur kargen Herberge gehören traditionelle Speisen. Horia Iancu, Leiter der Naturparkverwaltung im Bucegi-Gebirge hat einen besonderen Tipp:


    Ich würde unseren Gästen den Bulz“ empfehlen. Es ist eine traditionelle Speise aus »brânză de burduf« (eine Art Schnittkäse vom Schaf) und Polenta. Wir befinden uns ja in einem Gebiet, wo Vieh- und Schafzucht betrieben wird. Alle Milchprodukte sind lecker und in ganz Rumänien bekannt. Die hiesigen Landwirte beteiligen sich an allen Messen und sind mächtig stolz auf ihre Erzeugnisse.“


    Audiobeitrag hören: