Radio România Internațional

Tag: branza dulce

  • Masa De Paşte

    Masa De Paşte

    Creştinii ortodocşi se pregătesc să sărbătorească Paştele, sărbătoare marcată în acest an la 5 săptămâni diferenţă faţă de Paştele catolic. Sunt multe obiceiuri legate de Învierea Domnului, iar dacă ar fi să le menţionăm pe cele din domeniul gastronomic, acestea ar fi vopsitul ouălor, coptul cozonacilor şi pregătirea unor mâncăruri tradiţionale din carne de miel. Există asemănări, dar şi diferenţe în ceea ce priveşte preparatele de Paşti din diferite ţări. În România se consumă prin tradiţie, pască cu brânză dulce şi stafide, preparate asemănătoare fiind întâlnite în alte ţări, desigur, sub alte nume, precum „pane di Pasqua” în Italia, preparat în care se află şi ouă, colorate sau nu, sau „Oesterkranz” în Germania şi Austria. Conform obiceiului, pasca trebuie pusă într-un coş special şi dusă la biserică pentru a fi sfinţită. De asemenea, credincioşii duc la biserică coşuri in care se află ouă roşii, cozonac şi vin, de asemenea pentru a fi sfinţite.

     

    Masa de Paşte începe cu ciocnitul ouălor roşii, pe platoul de aperitive fiind caş proaspăt şi drob, ridichi, fire de ceapă şi de usturoi, precum şi foi de salată, ca ornament. Pentru drob sunt folosite organele interne ale mielului, inimă, rinichi, ficat, plămâni, dar, pentru a obţine o cantitate mai mare, se pot adăuga şi ficăţei de pui, toate acestea fierte şi tocate, amestecate cu fire de ceapă, pătrunjel şi mărar şi condimentate du piper. Caracteristic acestui preparat este acea membrană subţire cu grăsime, numită prapure, care separă organele interne ale mielului. În bucătăria altor popoare, această membrană este folosită pentru prepararea cârnaţilor sau a pateului de ficat.

     

    Pe lângă ouă roşii şi drob, românii obişnuiesc să servească la masa de Paşte şi ciorbă de miel. La felul principal este servită friptură de miel la cuptor, de obicei cu garnitură de spanac sau stufat, o mâncare din coaste de miel, ceapă verde, usturoi verde și sos tomat sau cuburi de roșii. Pentru friptură se folosesc cotlete sau pulpă de miel, care se condimentează cu piper, cu boia dulce şi cu cimbru măcinatm, după care se unge cu puţin ulei şi se aşează într-o tavă în care am puţin puţină apă. Tava se întroduce în cuptorul încălzit şi se lasă la foc potrivit circa 20 de minute, după care pulpa de miel trebuie întoarsă pe cealaltă parte pentru a se rumeni uniform. Dacă este necesar, trebuie completată apa din tavă sau poate fi adăugat suc de roşii. Spre final, se adaugă în sos câţiva câţei de usturoi pe care îi tocăm mărunt, timpul total de preparare fiind de circa o oră. Friptura de miel se serveşte caldă, cu garnitură de spanac sau cu piure de cartofi.

    La desert se serveşte pască cu brânză dulce şi stafide sau cozonac, umplut cu stafide, rahat, cacao și nucă măcinată.

     

     

     

     

  • Mâncăruri din Dobrogea

    Mâncăruri din Dobrogea

    Situată între Dunăre şi Marea Neagră (în partea estică a României), Dobrogea are o gastronomie specifică, cu preparate pe care nu le întâlnim în celelalte provincii româneşti. Teritoriu aflat sub administrare otomană până în a doua jumătate a secolului al 19-lea, Dobrogea are multe mâncăruri pe bază de peşte, în special în Delta Dunării şi pe bază de lapte şi carne de oaie, datorită tradiţiilor minorităţii turco-tătare. Ciorbele pescăreşti, peştele marinat, saramura de peşte, pilaful dobrogean, salatele dobrogene, cârnaţii de oaie, mielul la proţap sunt specifice acestei provincii, unde întâlnim şi preparate ale comunităţii turco-tătare, precum chebap, musacaua sau garniturile de orez.

    Unele preparate au trecut dincolo de limitele geografice ale Dobrogei, păstrându-şi însă denumirea. Oriunde în România, găsim în rafturile magazinelor salamuri uscate din carne de oaie denumite babic şi ghiudem. Există şi preparate cu denumire de origine, precum „plăcinta dobrogeană”, un produs cu Indicație Geografică Protejată, recunoscut în Uniunea Europeană. Această plăcintă are fie umplutură de brânză dulce, fie de brânză sărată, cu foi subţiri de aluat, puse în straturi sau răsucite în jurul umpluturii sau, pur şi simplu, încreţite cu mâna după ce în mijlocul foii a fost pusă umplutura.

    Pe lângă tradiţionala plăcinta cu denumire de origine gegrafică, în Dobrogea întâlnim o plăcintă umplută cu carne de oaie sau de vită, numită şuberek. Avem nevoie de făină pentru aluat, de carne tocată, de câteva cepe, de ulei pentru prăjit, de piper, sare şi puţină mentă. Din făină şi puţină apă facem o cocă în care adăugăm treptat făină şi puţină sare. Coca trebuie să se întindă pentru a putea obţine foi subţiri de plăcintă. Aluatul este apoi porţionat astfel încât să obţinem o plăcintă de dimensiunea unei palme. Într-un bol punem carnea tocată şi o amestecăm cu cepele, tocate mărunt, adăugând piper şi puţină mentă. Se întind foile de plăcintă, încercând să obţinem foi cât mai subţiri. Pe jumătate de foaie se întinde umplutura, după care se acoperă cu cealaltă jumătate de foaie de aluat. Se apasă pe margine cu degetele pentru ca aluatul să se lipească şi obţinem astfel şuberekul pe care îl prăjim în ulei încins.

    Există, de asemenea, deserturi specifice Dobrogei, cu stafide sau cu rahat, precum şi celebrele baclavale şi sarailii, specialităţi ale comunităţii turce şi tătare.

     

  • Plăcintă dobrogeană

    Plăcintă dobrogeană

    La jumătatea lunii septembrie, mai precis pe 14 septembrie, în calendarul religios este marcată Înălţarea Sfintei Cruci. Tot în această zi este şi Cârstovul viilor, o sărbătoare în cursul
    căreia preotul localităţii trebuia să-i viziteze pe viticultorii care
    începuseră culesul strugurilor şi tescuirea acestora. Conform tradiţiei, în
    primele butoaie cu must erau puse ramuri de busuioc, pentru a transfera vinului
    care rezulta după fermentare putere şi dulceaţă.



    În România există mai multe regiuni viticole, unul
    dintre ele fiind cea a Colinelor Dobrogei (est). Rezervoarele au început să se
    umple cu must, care trbeuie degustat, iar combinaţia perfectă ar fi cu o bucată
    de plăcintă tradiţională acestei regiuni. Aşa-numita plăcintă dobrogeană poate fi
    considerată un brand gastronomic. Poate fi făcută cu umplutură de brânză dulce sau de brânză sărată, cu foile dispuse în
    straturi sau răsucite în jurul umpluturii sau, pur şi simplu, cu foile de aluat
    cu umplutura deasupra, încreţite cu mâna, ca atunci când mototolim o coală de
    hârtie. Avem nevoie de cel puţin jumătate de kg de brânză dulce sau sărată şi,
    cum această reţetă provine din lumea crescătorilor de oi, se foloseşte
    preponderent brânză şi iaurt de oaie. Mai avem nevoie de 6 ouă şi, desigur, de
    foi subţiri de plăcintă.


    De menţionat este
    faptul că plăcinta dobrogeană se coace întotdeauna într-o tavă rotundă, iar
    dacă operaţiunea se face într-un cuptor tradiţional din lut, atunci poate
    atinge perfecţiunea. Amestecăm
    jumătate de kilogram de brânză dulce sau sărată cu trei ouă. Umplutura se pune
    pe foaia de aluat, unsă cu puţin ulei, apoi se rulează asemenea ştrudelului, iar sulurile de plăcintă sunt puse apoi cap la cap în tavă. Aşezarea în tavă se face în spirală, plecând de la margine se ajunge în
    mijlocul tăvii.

    Se introduce tava în cuptor pentru circa un sfert de oră, cât să înceapă să se rumenească, după
    care se toarnă deasupra jumătate de kg de iaurt gros, amestecat cu 3
    ouă. Se lasă tava în cuptor încă vreo 20 de minute, după care plăcinta poate fi servită imediat alături de un pahar de must alb, aromat şi sec Muscat Ottonel. În restul anului, mustul poate fi înlocuit cu un iaurt gros sau, de ce nu?,
    cu un pahar de vin, mai ales dacă plăcinta a fost
    umplută cu brânză sărată.

  • Plăcintă dobrogeană

    Plăcintă dobrogeană

    La jumătatea lunii septembrie, mai precis pe 14 septembrie, în calendarul religios este marcată Înălţarea Sfintei Cruci. Tot în această zi este şi Cârstovul viilor, o sărbătoare în cursul
    căreia preotul localităţii trebuia să-i viziteze pe viticultorii care
    începuseră culesul strugurilor şi tescuirea acestora. Conform tradiţiei, în
    primele butoaie cu must erau puse ramuri de busuioc, pentru a transfera vinului
    care rezulta după fermentare putere şi dulceaţă.



    În România există mai multe regiuni viticole, unul
    dintre ele fiind cea a Colinelor Dobrogei (est). Rezervoarele au început să se
    umple cu must, care trbeuie degustat, iar combinaţia perfectă ar fi cu o bucată
    de plăcintă tradiţională acestei regiuni. Aşa-numita plăcintă dobrogeană poate fi
    considerată un brand gastronomic. Poate fi făcută cu umplutură de brânză dulce sau de brânză sărată, cu foile dispuse în
    straturi sau răsucite în jurul umpluturii sau, pur şi simplu, cu foile de aluat
    cu umplutura deasupra, încreţite cu mâna, ca atunci când mototolim o coală de
    hârtie. Avem nevoie de cel puţin jumătate de kg de brânză dulce sau sărată şi,
    cum această reţetă provine din lumea crescătorilor de oi, se foloseşte
    preponderent brânză şi iaurt de oaie. Mai avem nevoie de 6 ouă şi, desigur, de
    foi subţiri de plăcintă.


    De menţionat este
    faptul că plăcinta dobrogeană se coace întotdeauna într-o tavă rotundă, iar
    dacă operaţiunea se face într-un cuptor tradiţional din lut, atunci poate
    atinge perfecţiunea. Amestecăm
    jumătate de kilogram de brânză dulce sau sărată cu trei ouă. Umplutura se pune
    pe foaia de aluat, unsă cu puţin ulei, apoi se rulează asemenea ştrudelului, iar sulurile de plăcintă sunt puse apoi cap la cap în tavă. Aşezarea în tavă se face în spirală, plecând de la margine se ajunge în
    mijlocul tăvii.

    Se introduce tava în cuptor pentru circa un sfert de oră, cât să înceapă să se rumenească, după
    care se toarnă deasupra jumătate de kg de iaurt gros, amestecat cu 3
    ouă. Se lasă tava în cuptor încă vreo 20 de minute, după care plăcinta poate fi servită imediat alături de un pahar de must alb, aromat şi sec Muscat Ottonel. În restul anului, mustul poate fi înlocuit cu un iaurt gros sau, de ce nu?,
    cu un pahar de vin, mai ales dacă plăcinta a fost
    umplută cu brânză sărată.

  • Mâncăruri din Moldova

    Mâncăruri din Moldova

    Fiecare provincie a României
    se remarcă prin preparate
    specifice, unele dintre ele purtând şi denumirea de origine,
    ca în cazul vinurilor. În această ediţie deschidem
    uşa bucătăriei din
    Moldova (provincie situată în estul
    României, în exteriorul Carpaţilor Orientali), unde întâlnim multe preparate savuroase. Printre acestea există, aşa cum am menţionat,
    preparate care au denumire de origine precum tochitură moldovenească sau sarmale moldoveneşti sau altele care, pur şi simplu, se identifică cu Moldova, precum celebrele plăcinte poale-n brâu sau acele chiftele alungite cărora li se spune pârjoale. Tot în Moldova sunt şi cele mai întinse suprafeţe
    cultivate cu viţă de
    vie, unele soiuri fiind româneşti. Multe dintre mâncăruri pot fi asociate cu vinurile produse în Moldova, iar dacă ne referim la soiurile româneşti, atunci putem menţiona
    Galbena de Odobeşti şi Şarba din zona Vrancei, cel mai mare bazin viticol
    al României,
    Busuioaca de Bohotin din zona Huşi, Grasa, Feteasca şi Frâncuşa din
    podgoriile de la Cotnari, Iaşi.

    În comunităţile tradiţionale
    din Moldova, dimineaţa sunt servite ouă ochiuri cu jumări şi brânză rasă,
    ţinută la păstrare în borcane, iar la prânz, printre preparatele preferate ale
    moldovenilor, figurează iahnia de cartofi sau de fasole, varza călită, ciorba
    de fasole şi ciorba de găină sau ciorba de potroace, făcută din
    măruntaie de pui fierte cu morcov, orez, ceapă şi pătrunjel şi acrită cu borş. În Moldova am
    întâlnit borşul cu tocmăgei, tocmăgeii fiind o denumire regională pentru
    tăiţeii de casă. Reţeta este destul de simplă. Tăiţeii se pregătesc din făină,
    un ou, puţină sare şi apă, amestecându-se până se obţine un aluat vârtos, care
    nu se lipeşte de mână. După ce am întins aluatul în foi subţiri, tăiem fâşii şi
    le lăsăm să se usuce. Avem nevoie de jumătate de găină, pe care o tăiem în
    bucăţi mai mici şi pe care o punem la fiert, îndepărtând spuma care apare la
    suprafaţă. Se mai pun la fiert un morcov, o rădăcină de pătrunjel şi alta de
    păstârnac, precum şi o ţelină, toate legumele fiind tăiate în bucăţi mici. După
    ce a fiert carnea, în oală se pun tăiţeii, turnăm borşul, proporţia fiind două
    părţi apă, o parte borş. După ce începe să clocoteasca, presărăm în oală frunze
    tocate de leuştean, precum şi sare, după gust. Luăm puţină zeamă şi o amestecăm
    cu smântână, separat, într-un castron, după care o turnăm la loc în oală.
    Borşul se serveşte imediat.


    După ce trecem de felul principal, care
    ar putea fi pârjoalele moldoveneşti,
    obţinute din carne tocată de porc, de vită sau în amestec, ajungem la desert, la faimoasele plăcinte
    poale-n brâu. Acestea se pregătesc din aluat dospit, care, după ce este transformat
    într-o foaie cu ajutorul sucitorului, este porţionat în pătrate cu latura de
    circa 15 cm. Pe aceste pătrate de aluat este pusă umplutura de brânză dulce şi stafide, după care
    colţurile sunt aduse spre centru, de unde şi asemănarea cu o femeie care îşi
    ridică poalele sau, dacă vreţi, îşi pune poalele în brâu atunci când spală rufe
    la râu.

  • Mâncăruri din Moldova

    Mâncăruri din Moldova

    Fiecare provincie a României
    se remarcă prin preparate
    specifice, unele dintre ele purtând şi denumirea de origine,
    ca în cazul vinurilor. În această ediţie deschidem
    uşa bucătăriei din
    Moldova (provincie situată în estul
    României, în exteriorul Carpaţilor Orientali), unde întâlnim multe preparate savuroase. Printre acestea există, aşa cum am menţionat,
    preparate care au denumire de origine precum tochitură moldovenească sau sarmale moldoveneşti sau altele care, pur şi simplu, se identifică cu Moldova, precum celebrele plăcinte poale-n brâu sau acele chiftele alungite cărora li se spune pârjoale. Tot în Moldova sunt şi cele mai întinse suprafeţe
    cultivate cu viţă de
    vie, unele soiuri fiind româneşti. Multe dintre mâncăruri pot fi asociate cu vinurile produse în Moldova, iar dacă ne referim la soiurile româneşti, atunci putem menţiona
    Galbena de Odobeşti şi Şarba din zona Vrancei, cel mai mare bazin viticol
    al României,
    Busuioaca de Bohotin din zona Huşi, Grasa, Feteasca şi Frâncuşa din
    podgoriile de la Cotnari, Iaşi.

    În comunităţile tradiţionale
    din Moldova, dimineaţa sunt servite ouă ochiuri cu jumări şi brânză rasă,
    ţinută la păstrare în borcane, iar la prânz, printre preparatele preferate ale
    moldovenilor, figurează iahnia de cartofi sau de fasole, varza călită, ciorba
    de fasole şi ciorba de găină sau ciorba de potroace, făcută din
    măruntaie de pui fierte cu morcov, orez, ceapă şi pătrunjel şi acrită cu borş. În Moldova am
    întâlnit borşul cu tocmăgei, tocmăgeii fiind o denumire regională pentru
    tăiţeii de casă. Reţeta este destul de simplă. Tăiţeii se pregătesc din făină,
    un ou, puţină sare şi apă, amestecându-se până se obţine un aluat vârtos, care
    nu se lipeşte de mână. După ce am întins aluatul în foi subţiri, tăiem fâşii şi
    le lăsăm să se usuce. Avem nevoie de jumătate de găină, pe care o tăiem în
    bucăţi mai mici şi pe care o punem la fiert, îndepărtând spuma care apare la
    suprafaţă. Se mai pun la fiert un morcov, o rădăcină de pătrunjel şi alta de
    păstârnac, precum şi o ţelină, toate legumele fiind tăiate în bucăţi mici. După
    ce a fiert carnea, în oală se pun tăiţeii, turnăm borşul, proporţia fiind două
    părţi apă, o parte borş. După ce începe să clocoteasca, presărăm în oală frunze
    tocate de leuştean, precum şi sare, după gust. Luăm puţină zeamă şi o amestecăm
    cu smântână, separat, într-un castron, după care o turnăm la loc în oală.
    Borşul se serveşte imediat.


    După ce trecem de felul principal, care
    ar putea fi pârjoalele moldoveneşti,
    obţinute din carne tocată de porc, de vită sau în amestec, ajungem la desert, la faimoasele plăcinte
    poale-n brâu. Acestea se pregătesc din aluat dospit, care, după ce este transformat
    într-o foaie cu ajutorul sucitorului, este porţionat în pătrate cu latura de
    circa 15 cm. Pe aceste pătrate de aluat este pusă umplutura de brânză dulce şi stafide, după care
    colţurile sunt aduse spre centru, de unde şi asemănarea cu o femeie care îşi
    ridică poalele sau, dacă vreţi, îşi pune poalele în brâu atunci când spală rufe
    la râu.

  • Plăcintă cu brânză dulce şi stafide

    Plăcintă cu brânză dulce şi stafide

    Tradiţiile gastronomice sunt influenţate de multe ori de sărbătorile religioase, când se pregătesc mâncăruri şi preparate specifice. În urmă cu o săptămână, la Prejmer, în apropiere de Braşov a fost organizat “Festivalul clătitelor” pentru a marca o tradiţie săsească de dinaintea intrării în Poştul Paştelui, conform calendarului Bisericii Evanghelice. De la vechiul obicei de a împărţi clătite, astăzi s-a ajuns la un festival care are rolul de a promova această localitate unde se află şi o biserică fortificată ridicată şi întreţinută de comunitatea saşilor din Prejmer.



    În calendarul ortodox, la sfârşitul acestei săptămâni este Lăsata Secului, care marchează ultima zi când se mai poate mânca de dulce, adică ouă, peşte şi lactate, înainte de a începe Postul Paştelui. În Muntenia, există un obicei ca nora să prepare plăcinte cu brânză dulce şi stafide pe care le oferă apoi soacrei, pentru ca relaţia dintre cele două să rămână să spunem “due” şi în perioada Postului Paştelui.



    Plăcinta cu brânză dulce şi stafide este sugestia gastronomică pentru ediţia din această săptămână. Avem nevoie de jumătate de kg de făină, de jumătate de kg de brânză de vaci, de o cană cu lapte, de unt sau smântână, zahăr, şi zăhăr vanilat, de 100 de grame de stafide, de esenţă de rom, de puţin ulei şi de două gălbenuşuri de ou. Făina este amestecată cu drojdia, cu două, trei linguri de zahăr şi cu puţin unt sau cu 2 .. . 3 linguri de smântână şi se frământă aluatul, după care se întind două foi. Una dintre aceste foi se întinde în tava unsă cu puţin unt. Pentru umplutură, se amestecă brânza cu două gălbenuşuri, cu două linguri cu smântâna, cu 3 … 4 linguri cu zahăr, cu un plic de zahăr vanilat şi cu stafidele. Se omogenizează şi apoi se întinde peste foaia de aluat, după care deasupra se pune cealaltă foaie de aluat. Aluatul se înţeapă cu o furculiţă din loc în loc, după care se pune tava în cuptor pentru circa jumătate de oră, la foc potrivit. După ce se scoate tava din cuptor, se presară zahăr pudră peste plăcintă, se porţionează şi se serveşte caldă.

  • Plăcintă cu brânză dulce şi stafide

    Plăcintă cu brânză dulce şi stafide

    Tradiţiile gastronomice sunt influenţate de multe ori de sărbătorile religioase, când se pregătesc mâncăruri şi preparate specifice. În urmă cu o săptămână, la Prejmer, în apropiere de Braşov a fost organizat “Festivalul clătitelor” pentru a marca o tradiţie săsească de dinaintea intrării în Poştul Paştelui, conform calendarului Bisericii Evanghelice. De la vechiul obicei de a împărţi clătite, astăzi s-a ajuns la un festival care are rolul de a promova această localitate unde se află şi o biserică fortificată ridicată şi întreţinută de comunitatea saşilor din Prejmer.



    În calendarul ortodox, la sfârşitul acestei săptămâni este Lăsata Secului, care marchează ultima zi când se mai poate mânca de dulce, adică ouă, peşte şi lactate, înainte de a începe Postul Paştelui. În Muntenia, există un obicei ca nora să prepare plăcinte cu brânză dulce şi stafide pe care le oferă apoi soacrei, pentru ca relaţia dintre cele două să rămână să spunem “due” şi în perioada Postului Paştelui.



    Plăcinta cu brânză dulce şi stafide este sugestia gastronomică pentru ediţia din această săptămână. Avem nevoie de jumătate de kg de făină, de jumătate de kg de brânză de vaci, de o cană cu lapte, de unt sau smântână, zahăr, şi zăhăr vanilat, de 100 de grame de stafide, de esenţă de rom, de puţin ulei şi de două gălbenuşuri de ou. Făina este amestecată cu drojdia, cu două, trei linguri de zahăr şi cu puţin unt sau cu 2 .. . 3 linguri de smântână şi se frământă aluatul, după care se întind două foi. Una dintre aceste foi se întinde în tava unsă cu puţin unt. Pentru umplutură, se amestecă brânza cu două gălbenuşuri, cu două linguri cu smântâna, cu 3 … 4 linguri cu zahăr, cu un plic de zahăr vanilat şi cu stafidele. Se omogenizează şi apoi se întinde peste foaia de aluat, după care deasupra se pune cealaltă foaie de aluat. Aluatul se înţeapă cu o furculiţă din loc în loc, după care se pune tava în cuptor pentru circa jumătate de oră, la foc potrivit. După ce se scoate tava din cuptor, se presară zahăr pudră peste plăcintă, se porţionează şi se serveşte caldă.