Pe 23 octombrie 1956, acum 60 de ani, la Budapesta începea eroica luptă a Ungariei de ieşire de sub tirania exercitată de partidul comunist, susţinut de ocupantul sovietic. Începute de studenţi şi susţinute de liderul reformist Imre Nagy, demonstraţiile paşnice s-au transformat în lupte armate atunci când Uniunea Sovietică a intervenit cu trupe pentru a lichida tentativa Ungariei de a scăpa controlului său.
În România, ocupată şi ea de sovietici care instalaseră un regim comunist ca în Ungaria, mişcările de stradă de la Budapesta au avut efect mai ales în mediile studenţeşti. Centrele studenţeşti de la Timişoara, Cluj, Oradea, aproape de frontiera cu Ungaria, dar şi la Iaşi şi la Bucureşti, au reacţionat şi studenţii s-au raliat protestelor colegilor lor din ţara vecină. Regimul mai represiv şi absenţa unor lideri reformatori la vârful puterii nu au permis ca demonstraţiile din România să fie de aceeaşi amploare precum cele din Ungaria.
Politicianul Nestor Bădiceanu din Oradea, foarte aproape de graniţa cu Ungaria, a fost intervievat de Centrul de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română în legătură cu ce a trăit în octombrie 1956: ”Atmosfera din Oradea, unde posturile de radio şi unde populaţia maghiară e 30% din oraş şi radiourile mergeau la maxim, cu geamurile deschise, era o euforie. Oradea trăia aproape de graniţă. Se aştepta dintr-un moment într-altul, uite, domle, să înceapă şi la noi. Adică să se generalizeze fenomenul. Am avut speranţe în plus. Atunci fusesem la Lugoj şi la dus şi la întors am văzut tancuri debarcând în absolut toate gările care aveau rampe de descărcare. Erau trenuri care au venit şi după aia au luat drumul Ungariei. Ruşii, cu forţa care o aveau în Ungaria, nu puteau face mare lucru şi a trebuit să maseze trupe serioase pentru a putea face faţă armatei ungare. Pe care şi-aşa au decapitat-o într-un mod foarte ruşinos, l-au chemat pe ministrul de război la tratative şi l-au arestat lăsând armata fără conducere.
Andrei Banc, student la Facultatea de Ziaristică din Bucureşti în 1956, îşi aducea aminte cum au fost reprimaţi colegi ai săi: ”Cele mai multe arestări şi tulburări au fost la Drept şi la Filozofie în perioada aceea, nu la Politehnică sau la Construcţii, ceea ce într-un fel este firesc pentru că studenţii de aici erau ceva mai politizaţi. Cam jumătate erau căminişti, adică erau studenţi din provincie. În general, acţiunile care au avut loc, arestările care au avut loc, excluderile s-au petrecut în acest mediu. Noi, ăştia care eram în Bucureşti, eram oarecum izolaţi de ei. Ei erau o masă compactă şi în masa asta au izbucnit tulburările. Trebuie, de asemenea, înţeles că în masa asta de la cămin erau şi informatori, adică erau studenţi care turnau. Dar, în orice caz, faptul că o bună parte din studenţi erau la cămin, fetele separat, băieţii separat, a contribuit la crearea atmosferei care a produs tulburările din 1956. Nu a fost mai mult, a fost o vânzoleală. Securitatea era destul de bine informată de oamenii pe care îi avea infiltraţi, ca ei să nu apuce să declanşeze o mişcare cum a fost în Ungaria.”
Revendicările studenţilor români porneau de la marile lipsuri materiale, dar nu ele erau principalele motive de nemulţumire. Oamenii simţeau că profunda criză putea fi depăşită dacă ţara ar fi avut o conducere aleasă democratic. Andrei Banc: ”Revendicările nu au fost de ordin material. Una dintre primele revendicări a fost să se scoată limba rusă. Revendicările au fost politice, erau generale, nu erau atât de antisocialiste cum au fost în Ungaria. Ţin minte că erau revendicări legate de ceea ce era în programă, o mai mare libertate şi un acces mai mare la tradiţiile culturale din România, la filozofia străină care ne ajungea prin intermediul cursurilor, adică ni se preda ceea ce considerat duşmănos, ca să folosesc termenul de atunci, dar nu aveam cum să citim în original lucrurile astea. Nimeni nu a cerut atunci înlăturarea socialismului, nu a cerut înlocuirea partidului comunist, sau desfiinţarea UTC-ului, nu au fost revendicările din Ungaria. Au fost câteva revendicări, dacă nu mă înşel, privind modificarea Constituţiei, ale celor de la Drept.”
Profesorul Ion Agrigoroaie de la Facultatea de Istorie a Universităţii din Iaşi era şi el student în 1956. Şi el îşi aducea aminte ce au păţit colegi ai săi în urma solidarizării cu revoluţia ungară: ”În 1956 sau la începutul anului următor, după revoluţia din Ungaria a existat o stare de tensiune foarte puternică. Un coleg cu un an mai mic a fost arestat de la cămin în 1957 pentru un simplu banc politic în legătură cu sovieticii şi cu intrarea lor în Ungaria şi pentru care a făcut 7 ani de închisoare. S-a ştiut ce se întâmpla în Ungaria, chiar dacă de multe ori erau prezentate lucrurile prin prisma unor acţiuni considerate “teroriste” din partea revoluţionarilor maghiari. S-a ştiut, de pildă, despre episodul Imre Nagy şi faptul că a fost dat pe mâna forţelor represive. Era foarte dificil de a afla toate lucrurile, dar eu n-aş vrea să laud generaţia mea.”
Revoluţia din Ungaria din 1956 a avut ecouri în România şi mii de studenţi care au participat la adunări publice au fost arestaţi, alţii exmatriculaţi. Se declanşa al doilea val al represiunii comuniste, semn că un regim comunist nu putea fi reformat.
