Cartierul
Primăverii, situat în nordul Bucureştiului, este cunoscut drept cartier al
elitelor vechi şi noi. Înainte de 1989, cartierul Primăverii, denumit aşa după
numele bulevardului principal care îl străbate, era denumit cartierul
nomenclaturii. Era cartierul unde locuiau cei mai importanţi activişti de
partid, de stat şi şefi ai Securităţii, aparatul de represiune. Însuşi Nicolae
Ceauşescu a locuit acolo, în celebrul Palat al Primăverii, astăzi muzeu.
Cartierul Primăverii are o istorie
puţin mai veche anterioară sfârşitului celui de-al doilea război mondial, când
noua elită comunistă se aşează acolo. Cartierul est denumit de istoricul Oana
Marinache Parcelarea Bonaparte sau Parcelarea Ferdinand I, după numele
zonei în care urma să se construiască, în prelungirea Şoselei Bonaparte, şi în
memoria regelui Ferdinand I, unul dintrre artizanii României Mari.
Povestea începe cu niște investitori de origine belgiană, doi domni,
care erau în Consiliul de administrație al Societății de tramvaie. Ei se
gândesc în jurul anului 1913 să copieze modelul adoptat de Alexandru Filipescu
cu parcelarea moșiei sale și să inițieze un proiect mult mai mare, terenul lor
fiind mai generos. Denumirea de Parcelarea Bonaparte sau Parcul Bonaparte se
leagă de Șoseaua Bonaparte, actuala arteră Iancu de Hunedoara.
Cei doi
dispuneau de fonduri, dar contextul era defavorabil. Se intra în război, astfel
încât războiul oprește orice dezvoltare a zonei. Avem informații că s-au
realizat anumite lucrări edilitare. După război, în 1921, când parcelarea este
reluată de Societatea Inginerilor Asociați este nevoie de renegocierea
condițiilor de introducere a utilităților. Pornim de la o inițiativă privată,
afacerea este vândută și preluată de Societatea Inginerilor Asociaţi și undeva
până prin 1925 se investește în infrastructură.
În
perioada interbelică, zona este în plină expansiune. Se construiesc case mai
ales în stil neoromânesc, dar şi în stil mediteranean eclectic, maur şi
toscano- florentin. După fotografiile realizate de renumitul fotograf Willy
Prager, în anii ’40, multe case erau deja construite, altele erau noi fără a fi
ocupate de proprietari. Cartierul luase fiinţă într-un loc de agrement, o zonă
de lacuri, unde bucureştenii mergeau la picnic. Sunt informaţii conform cărora
a existat acolo chiar şi un izvor termal. În paralel cu Primăverii, se dezvoltă
şi cartierele Dorobanţi şi Pangratti din vecinătate, unde se vor aşeza ulterior
sedii de ambasade şi se va construi televiziunea publică.
După 1945, la finele celui de-al
doilea război mondial şi instaurarea regimului comunist, populaţia cartierului
se schimbă. Casele sunt ocupate de noile elite. Istoricul şi criticul de artă
Cosmin Năsui a arătat care erau noile elemente definitorii ale cartierului.
Primăverii este un cartier care a pornit ca tip de locuire destul de
compact având următoarele caracteristici: în primul rând nu avea biserică
pentru că nu era nevoie. Religia comuniștilor era ateismul, dacă putem spune
așa. Apoi, nu existau magazine şi piețe agroalimentare pentru că aprovizionarea
cu produsele agroalimentare se făcea prin desemnarea unui reprezentant din
fiecare dintre aceste case care făcea o listă săptămânală. Pe baza acesteia veneau
alimentele de la institutul de alimentație publică și chimie care era undeva pe
strada Varșovia, în proximitate. Un alt element definitoriu era că viața
socială era redusă.
Nu avem cârciumi sau locuri publice. Cu caracter anecdotic
știm ce distanță trebuia să parcurgă tatăl lui Nicolae Ceaușescu pentru a merge
să bea ceva. Există memorii în mai multe surse care spun că, pasionat de
alcool, trebuia să meargă până în cartierul vecin Dorobanți pentru a găsi o
cârciumă. Discuțiile din cârciumă ajugeau până la urechile lui Ceaușescu prin
intermediul tatălui lui, oamenii cerând butelii și alte facilități.
Cartierul
se schimbă fundamental după 1945, secretomania şi suspiciunea luând locul
transparenţei. La intrările în cartier fuseseră amplasate gherete cu miliţieni
care nu permiteau decât accesul autovehiculelor riveranilor, iar pietonii erau
sfătuiţi să ocolească zona.
Cosmin Năsui Pozele dispar, nu mai avem imagini,
după 1944 decât din Piața Stalin, actuala Charles de Gaulle, unde era statuia
lui Stalin, de la intersecția bulevardului Aviatorilor și bulevardului
Primăverii, unde începea cartierul. Aici se făceau paradele militare și se
aduceau onorurile, aici se construiau strapontinele. Ultimele fotografii sunt
ale lui Willy Prager, primele și ultimele. Mai există fotografii în dosarele de
la Securitate. Există dosarul Traseul, numele vine de la traseul pe care îl
avea Nicolae Ceaușescu de la Palatul Primăverii, urmărit fiind din punctul de
vedere al protecției, al pazei și siguranței, pentru supravegherea locuitorilor
care ar fi putut pune probleme.
Fotografiile sunt destul de simple, ne arată
bulevardul Primăverii și întregul traseu pe care îl făcea Ceaușescu. Alte
fotografii nu avem încă. În urma parcurgerii celor două dosare, Primetrul
zonal 1 și Petrimetrul zonal 2, unde sunt identificați toți locuitorii,
vedem că marea parte a caselor sunt foste locuințe ICRAL (cu chirie de la stat)
sau Gospodăria de Partid, actuala RAPPS. O parte din cadrele de partid se
roteau și vedem în ce măsură s-au și suprapus locuirii pe anumite străzi. Am
putut vedea care erau, în 1989, profilele de încadrare din punctul de vedere al
apartenenței acestor locuitori la diferite tipuri de studii și încadrare
profesională. Erau pensionari mulți, cartierul îmbătrânise, primii mutați
începând cu 1944 au rămas acolo.
După 1989 au apărut alte schimbări atât în
urbanism, cât şi în repertoarul celor care locuiau acolo. Apar nume de noi
îmbogățiți iar unele case sunt demolate, însăşi curtea Palatului Primăverii
fiind vândută unei ambasade.
