Tag: Buzzfeed

  • Strategie pentru combaterea dezinformării

    Strategie pentru combaterea dezinformării

    O analiză a
    companiei de media Buzzfeed a constatat că cele mai importante
    20 știri false – fake news despre alegerile prezidențiale din SUA din 2016 au primit mai
    multă atenție pe Facebook decât cele mai importante 20 de știri despre
    alegeri prezentate de canalele mass-media majore.


    Impactul
    știrilor false se dovedește a fi extrem de nociv pentru evoluția unei
    societăți.


    De aceea, la
    nivelul UE statele membre vin în
    întâmpinarea demersurilor făcute de PE pentru elaborarea unei strategii comune
    de combatere a dezinformării, este concluzia dialogului purtat de Camelia
    Teodosiu cu europarlamentara Maria Grapini.





    Combaterea
    știrilor false a depășit stadiul unui simplu subiect abordat în mass media sau
    a unor avertismente a căror generalitate nu a deranjat foarte tare. În prezent,
    se discută despre strategii la nivel internațional, iar Parlamentul European
    are o politică activă în acest sens, aflăm de la Maria Grapini, membră a
    Parlamentului European.


    Reporter: Doamnă GRAPINI, cum percepeți, ca europaramentar activ și
    determinat, impactul știrilor false, la nivel global și mai ales la nivelul UE?


    Maria
    Grapini: Și în mandatul
    trecut se punea problema cum facem să creăm un balans între libertatea de
    exprimare, dar și responsabilitatea celui care dă știrea. Așadar, noi, ca
    Parlament European, sigur, de la ce propunem noi (pot fi rapoarte din proprie
    inițiativă), până la a fi decizie pusă într-un regulament sau directivă,
    unitar, e drum lung. Noi avem această preocupare, pentru că știrile false, de
    fapt, deturnează construcția unei stări a valorilor. De exemplu, poate fi
    generat euroscepticism prin știre falsă dacă noi spunem că este de vină Uniunea
    Europeană și de fapt e subsidiaritate și este competență națională.


    Toate
    grupurile politice au fost de acord să încercăm să facem și o clarificare a
    acestor lucruri, fără a îngrădi posibilitatea de exprimare. Însă, revin, va fi
    aici o competență, să zic așa, partajată pentru că și la nivel național trebuie
    să existe responsabilitatea celor care dau știri false.


    Deci, eu
    susțin, cu toată puterea mea, în grupul politic, mai ales că, de luna viitoare
    voi face parte, ca membru plin, din Comisia Libertăți Civile și Justiție și,
    sigur, împreună cu toți colegii voi suține o reglementare care să nu aducă
    atingere dreptului e exprimare, dar să existe responsabilitate.


    Eu am învățat
    că, în democrație, responsabilitatea este individuală și cred că pentru o
    corecție a construcției acestei stări valorice, indiferent de instituție -
    europeană sau națională, este nevoie să facem o analiză punctuală, cu argumente
    a fiecărei persoane. Eu vin din mediul de afaceri. În mediul de afaceri e mult
    mai simplu. În mediul politic, o idee a ta ca să o impui este foarte greu,
    pentru că este o decizie a unui partid, o decizie colectivă. Vedem și în
    Parlamentul European, e același lucru. Degeaba vii cu o propunere pentru că
    dacă, pînă la urmă, nu se votează, o majoritate nu votează, nu trece.


    În concluzie,
    sunt împotriva știrilor false, ne face foarte mult rău, rău pe termen lung, de
    multe ori nu mai poți să repari și aici, în Parlamentul European, voi susține
    inițiativele care s-au pornit acum privind combaterea știrilor false. De altfel,
    și Comisia a venit cu o asemenea propunere.