În
epoca tehnologiei ultrarapide, modelul profesiei lineare nu mai funcționează,
în special în mediul rural. O persoană trebuie să studieze toată viața, stăpânind,
eventual, noi specialități înguste. În satul Cetea din zona Munților Apuseni,
am încercat să aflăm de ce meseria de potcovar, rentabilă de sute de ani, nu
mai e, azi, căutată.
Jurnalistă, scriitoare, dar şi iubitoare a vieţii în natură, Janneke Vos de Groot e originară din Olanda şi s-a stabilit în ţara noastră în urmă cu 15 ani. Ea şi soţul ei erau pasionaţi de caii islandezi, încă din Olanda, cei doi cunoscându-se la un concurs de cai. Stabiliţi în satul Oarba de Mureş, în oraşul Iernut, cei doi au reuşit să trăiască în natură şi să dezvolte chiar şi turismului rural în zonă.
Janneke Vos de Groot ne-a povestit cum ideea de a deveni fermieri i-a venit soţului ei, dar, pentru că în Olanda pământul este deosebit de scump, au căutat în alte zone din Europa şi au ales România, unde dincolo de frumuseţea naturii, au întâmpinat şi dificultăţi. Care a fost cea mai mare?
Limba! Am avut un profesor, în Olanda, foarte bun, un olandez care vorbeşte şi româneşte. Şi fericirea noastră era că ne-am mutat într-un sat foarte mic, unde nimeni nu vorbeşte nici engleză, nici germană, deloc, aşa că din prima zi a trebuit să ne descurcăm în limba română. La început, limba era foarte grea, dar după aia era o altă cultură şi birocraţia. Astea sunt problemele cele mai mari.
Jenneke ne-a vorbit apoi despre pasiunea pentru cai: Era hobby-ul nostru în Olanda, caii din Islanda. Şi soţul şi eu călărim de mult şi reproducerea cailor din Islanda a fost întotdeauna pentru noi mai mult o pasiune. Aici am venit cu 9 cai şi acum avem 23. Avem 3-4 cai pe care călărim noi, dar nu punem cai la dispoziţia vizitatorilor. E un mod diferit de a călări pe cai islandezi decât pe cai obişnuiţi, pentru că aceştia islandezi au 4-5 stiluri de mers, un cal obişnuit are şi pas, trap şi galop, dar caii islandezi au două mersuri diferite la care trebuie să te pricepi, altfel nu ai cum să călăreşti.
Caii islandezi sunt singurii din lume cu pasul tölt, care constă în faptul că, la un moment dat, animalul are trei picioare simultan pe pământ. Datorită acestui mers tölt, mişcarea cailor islandezi este legănată şi comodă pentru om, iar călăreţul se poate ţine foarte uşor în şa, deşi de la un tempo foarte lent, calul este capabil să-şi mărească viteza în foarte scurt timp, până la galop.
Janneke Vos de Groot ne-a spus că este un loc sănătos atât pentru cai, cât şi pentru oameni:
Noi totdeauna şi în Olanda, deşi am lucrat în oraşe, am locuit la ţară. Suntem obişnuiţi cu spaţiul. Dar mai mult pentru cai am căutat aici în România un loc cu libertate, să creştem cai, să facem agricultură. Caii sunt tot timpul afară, au spaţiu mare pentru mişcare şi iarna stau afară, e foarte sănătos pentru ei. Şi pentru noi e sănătos, bineînţeles. Toată lumea zice la Oarba de Mureş avem aer curat. Şi nu ştiu dacă e mai curat, decât în altă parte, dar e un sat mic, între dealuri, natura e foarte frumoasă, avem animale sălbatice, nu chiar în sat, dar în zonă, urşi, lupi, şacali, vulpi, cerbi, avem chiar de toate şi e minunat! Şi pentru musafiri din Olanda care vin aici spun întotdeauna că e foarte frumos.
Janneke este foarte implicată în dezvoltarea zonei, aşa că a semnalat şi neplăceri, pe care îşi propune să le rezolve:
Singurul lucru care mă enervează foarte mult este gunoiul care este aruncat din maşini peste tot. Asta este totuşi ceva ce mai trebuie să rezolvăm anul acesta la Oarba de Mureş: să facem o campanie de curăţenie! Nu există pădure fără uscături, dar în Olanda suntem atât de obişnuiţi să strângem gunoiul, să îl ducem în anumite locuri şi nu să îl aruncăm, numai ca să scăpăm de el, dar aici e un pic altfel şi sunt foarte mulţi oameni, care din mers aruncă gunoiul din maşină. În majoritate sunt sticle de plastic, de bere, iar asta rămâne în mediu peste 100 de ani. Şi e păcat, pentru că eu totdeauna zic şi oamenilor de aici din sat, că eu nu moştenesc satul acesta, nici copii mei, dar pentru copii voştri, pentru nepoţii voştri trebuie să strângeţi, să adunaţi şi să aruncaţi unde trebuie. În sensul ăsta totdeauna vrem să fim un pic un exemplu bun.
Janneke Vos de Groot a scris şase cărţi despre România, mai ales despre zona în care s-au stabilit, aşa că a tentat mai mulţi turişti să vină să ne cunoască ţara. Iar, după cum ne-a povestit, atunci când vin în zonă, îi duce pe vizitatori pe peste tot.
De obicei mă duc cu ei până la Braşov, la Cluj, oraşe frumoase, dar după aia când îi întreb ce v-a plăcut cel mai mult, ei totdeauna zic: viaţa de la Oarba de Mureş, la ţară, să vedem cum lucrează şi trăiesc oamenii simpli. Şi de obicei, femeile din sat fac o ciorbă de zarzavat şi pregătesc altă mâncare românească pentru grupul de musafiri şi asta dă o atmosferă foarte deosebită. Nici Casa Poporului nu este atât de populară pe cât e prânzul la Oarba de Mureş!
Am aflat că în afară de piftie, Janneke iubeşte bucătăria românească: Mănânc orice. Mie îmi place foarte mult ciorba de burtă şi sarmale şi chiftele, totul e bun!
Dar acasă, găteşte totuşi mai mult în stil olandez, cu excepţia câtorva reţete învăţate de la un vecin de la Oarba de Mureş.
A 17-a ediție a Campionatelor Mondiale de Atletism în aer liber începe
vineri, 27 septembrie la Doha, în Qatar. România este reprezentată de zece
sportivi: Daniela Stanciu (săritura în înălţime), Florentina Iuşco (săritura în
lungime), Claudia Bobocea (1.500 m), Alin Firfirică (aruncarea discului), Alina
Rotaru (săritura în lungime), Narcis Mihăilă (50 km marş), Andrei Gag
(aruncarea greutăţii), Andreea Panţuroiu (triplusalt), Alexandru Novac
(aruncarea suliţei) şi Bianca Ghelber (aruncarea ciocanului). Ţinând cont de
temperaturile ridicate, unele probe precum maratonul şi marşul, se vor disputa
în cursul nopţii. Majoritatea probelor vor avea loc pe stadionul Al Khalifa din
Doha, care dispune de aer condiţionat. Campionatele Mondiale de atletism se vor
încheia la 6 octombrie.
În acest weekend, la Floreşti, în judeţul Prahova,
este programat un Concurs Complet Internaţional de 4 stele, o premieră pentru
sportul românesc. Cai şi călăreţi din toată
lumea revin la Floreşti pentru un eveniment sportiv unic în Europa de Sud-Est
care le va aduce puncte pentru calificarea la Jocurile Olimpice de anul viitor,
de la Tokyo.
Joi s-a încheiat faza şaisprezecimilor de finală ale Cupei României la
fotbal, în care au jucat şi cele 14 echipe din Liga I. FCSB a învins formaţia
de ligă secundă Metaloglobus Bucureşti cu 2-0. Marea surpriză a fost furnizată
de echipa din liga a III-a Sănătatea Cluj care a învins-o cu 1 – 0 pe
deţinătoarea Cupei, Viitorul Constanţa.
Ripensia Timişoara, din liga a II-a a pierdut la Sepsi Sf. Gheorghe cu
1-4, iar Rapid Bucureşti, tot din Liga a II-a, a fost învinsă de Politehnica
Iaşi, scor 0 – 1. În optimi s-au calificat doar zece echipe din prima ligă,
Dinamo Bucureşti, Astra Giurgiu, Academica Clinceni, FC Voluntari, FC
Hermannstadt, Universitatea Craiova, FC Botoşani, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe,
Politehnica Iaşi şi FCSB, trei echipe de liga a doua, Universitatea Cluj,
Petrolul Ploieşti şi CS Mioveni, precum şi trei formaţii de liga a treia,
Foresta Suceava, Metalul Buzău şi Sănătatea Cluj.
În weekend sunt programate meciurile etapei a 11-a a Ligii I la fotbal.
Etapa se deschide vineri seară cu meciul Dinamo Bucureşti – FC Voluntari. Două
meciuri sunt programate sâmbătă, Hermannstadt Sibiu – FC Botoşani şi Chindia
Târgovişte – Astra Giurgiu. Duminică se dispută meciurile Academica Clinceni -
FCSB şi CFR Cluj – Gaz Metam Mediaş. Etapa se incheie luni cu meciurile
Politehnica Iaşi – Sepsi Sf. Gheorghe şi Universitatea Craiova – Viitorul Constanţa.
A 17-a ediție a Campionatelor Mondiale de Atletism în aer liber începe
vineri, 27 septembrie la Doha, în Qatar. România este reprezentată de zece
sportivi: Daniela Stanciu (săritura în înălţime), Florentina Iuşco (săritura în
lungime), Claudia Bobocea (1.500 m), Alin Firfirică (aruncarea discului), Alina
Rotaru (săritura în lungime), Narcis Mihăilă (50 km marş), Andrei Gag
(aruncarea greutăţii), Andreea Panţuroiu (triplusalt), Alexandru Novac
(aruncarea suliţei) şi Bianca Ghelber (aruncarea ciocanului). Ţinând cont de
temperaturile ridicate, unele probe precum maratonul şi marşul, se vor disputa
în cursul nopţii. Majoritatea probelor vor avea loc pe stadionul Al Khalifa din
Doha, care dispune de aer condiţionat. Campionatele Mondiale de atletism se vor
încheia la 6 octombrie.
În acest weekend, la Floreşti, în judeţul Prahova,
este programat un Concurs Complet Internaţional de 4 stele, o premieră pentru
sportul românesc. Cai şi călăreţi din toată
lumea revin la Floreşti pentru un eveniment sportiv unic în Europa de Sud-Est
care le va aduce puncte pentru calificarea la Jocurile Olimpice de anul viitor,
de la Tokyo.
Joi s-a încheiat faza şaisprezecimilor de finală ale Cupei României la
fotbal, în care au jucat şi cele 14 echipe din Liga I. FCSB a învins formaţia
de ligă secundă Metaloglobus Bucureşti cu 2-0. Marea surpriză a fost furnizată
de echipa din liga a III-a Sănătatea Cluj care a învins-o cu 1 – 0 pe
deţinătoarea Cupei, Viitorul Constanţa.
Ripensia Timişoara, din liga a II-a a pierdut la Sepsi Sf. Gheorghe cu
1-4, iar Rapid Bucureşti, tot din Liga a II-a, a fost învinsă de Politehnica
Iaşi, scor 0 – 1. În optimi s-au calificat doar zece echipe din prima ligă,
Dinamo Bucureşti, Astra Giurgiu, Academica Clinceni, FC Voluntari, FC
Hermannstadt, Universitatea Craiova, FC Botoşani, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe,
Politehnica Iaşi şi FCSB, trei echipe de liga a doua, Universitatea Cluj,
Petrolul Ploieşti şi CS Mioveni, precum şi trei formaţii de liga a treia,
Foresta Suceava, Metalul Buzău şi Sănătatea Cluj.
În weekend sunt programate meciurile etapei a 11-a a Ligii I la fotbal.
Etapa se deschide vineri seară cu meciul Dinamo Bucureşti – FC Voluntari. Două
meciuri sunt programate sâmbătă, Hermannstadt Sibiu – FC Botoşani şi Chindia
Târgovişte – Astra Giurgiu. Duminică se dispută meciurile Academica Clinceni -
FCSB şi CFR Cluj – Gaz Metam Mediaş. Etapa se incheie luni cu meciurile
Politehnica Iaşi – Sepsi Sf. Gheorghe şi Universitatea Craiova – Viitorul Constanţa.
Ne îndreptăm azi spre sudul
României, la graniţa cu Bulgaria. Aici, vizităm un oraş cu o istorie bogată, cu
monumente şi muzee, dar şi cu o legendă frumoasă. Potrivit acesteia, un cioban
pe nume San Giorgio, care avea grijă de oile sale în această zonă, a eliberat
câţiva oameni care trebuiau să fie duşi în Imperiul Otoman pentru a deveni
slugile tucilor. Aceştia, împreună cu
salvatorul lor, au construit case în zona cu pricina şi au denumit aşezarea
după numele salvatorului: Giurgiu.
Călătoria noastră în
oraşul Giurgiu începe alături de Mădălina Ciubotaru, directoarea Centrului de
Informare şi Promovare Turistică: În primul rând, Centrul
Naţional de Informare şi Promovare Turistică Giurgiu oferă toată gama de
informaţii necesare unui turist, de la ofertele de cazare, transport,
obiective, hărţi, pliante, broşuri. Noi am pregătit un traseu în municipiul
Giurgiu, care porneşte din port. Aici, turiştii pot vizita clădirea
Administraţiei Porturilor Dunării Fluviale. Apoi, se ajunge la ruinele cetăţii
Mircea cel Bătrân. Cetatea a avut un trecut zbuciumat, fiind la graniţa
bizantină, bulgară şi otomană de pe linia Dunării. Vizavi de cetate se află
podul Bizeţ, primul pod rutier şi feroviar în curbă din Europa, dat în
folosinţă în anul 1905. Mergând spre zona centrală a oraşului, turiştii pot
vizita mai multe obiective cu tematică, istorică, culturală şi religioasă,
printre care se numără schitul Sfântul Ierarh Nicolae. Acesta a fost până în
1830 geamie mohamedală. Nu se cunoaşte anul exact al construcţiei, dar, în
momentul de faţă este un schit de călugări. Turiştii pot ajunge apoi în Parcul
Alei, care are o vechime de peste 180 de ani. Este o construcţie realizată la
iniţiativa generalului Kiseleff. Un alt obiectiv cu o
importanţă deosebită este Ateneul Bălănescu. De aici, se poate continua traseul
spre Muzeul Judeţean Teoharie Antonescu. Acesta a fost înfiinţat în 1934, prin
hotărârea Prefecturii Vlaşca. Cel mai important obiectiv rămâne Turnul Ceasornicului,
care este şi emblema oraşului Giurgiu, situat fix în centru.
Giurgiu poate fi vizitat
în oricare lună a anului. Nu veţi avea probleme cu cazarea, iar restaurantele
oraşului de pe Dunăre vor fi mereu pregătite să vă delecteze cu specialităţi gustoase
din peşte. Există însă o perioadă în care sunt organizate multe evenimente, pe
care nu ar trebui să le rataţi. Începând de la zilele
oraşului, din luna aprilie şi până în august, de Ziua Marinei, evenimentele
turistice curg. Un eveniment care nu ar trebui ratat este Festivalul Căluşului
ca pe Vlaşca. Este unul dintre cele mai frumoase festivaluri din Giurgiu. În
duminica Rusaliilor, aproximativ zece cete de căluşari fac o paradă, din
centrul oraşului până la parcul Mihai Viteazu, iar în parc, la sfârşitul
traseului, are loc concursul căluşarilor, unde fiecare dansează dansul specific
căluşului. Dansul se numeşte război şi se punctează claitatea dansului şi
costumaţia cetei.
Iar, dacă
timpul vă permite, puteţi face o vizită la Regatul Cailor, despre care am aflat
de la Mădălina Ciubotaru, directoarea Centrului de Informare şi Promovare
Turistică: Este cel mai prestigios club de echitaţie din
România şi suntem mândri că se află pe teritoriul judeţului Giurgiu. Cei mai
buni sportivi şi cai din România fac parte din acest club. Aceştia au câştigat
numeroase concursuri naţionale şi internaţionale la săriturile peste obstacole.
Clubul oferă servicii de antrenament pentru sportivi, pentru cai, pensiune
pentru caii sportivi şi lecţii de echitaţie. Lecţiile sunt disponibile copiilor
însoţiţi de adulţi. Acestea se pot desfăşura şi în limba engleză.
Până data viitoare, când vă aşteptăm
cu o nouă destinaţie, drum bun şi vreme frumoasă!
În anul 1964, psihiatrul american Boris Levinson lansa o nouă orientare în terapia persoanelor cu dizabilităţi: terapia cu ajutorul animalelor, delfini, peşti, papagali, cai, animale de companie, câini şi pisici.
Cercetările arată că patrupede precum câinele sunt utile în anticiparea unor crize de epilepsie, papagalii vorbitori atenuează durerile cardiace, pisicile ajută la scăderea presiunii arteriale şi diminuează semnificativ stările de anxietate, deprimare şi chiar de schizofrenie. Delfinii comunică uşor cu copiii autişti, echitaţia contribuie la detensionare şi la refacerea echilibrului psihic, peştii induc stări de relaxare când sunt priviţi unduindu-se într-un acvariu.
Terapia cu animale are ca finalitate dezvoltarea capacităţilor emoţionale ale persoanelor cu diverse dizabilităţi şi integrarea socială. Unele cercetări au demonstrat că persoanele care manifestă afecţiune faţă de câini şi pisici dovedesc aceeaşi afecţiune faţă de semenii lor.
În România acest model neconvenţional de terapie a fost preluat relativ recent şi aplicat atât în recuperarea deţinuţilor, cât şi în cea a copiilor cu dizabilităţi.
Lilica Frăţiman, conferenţiar universitar doctor, pediatru, şef secţie la spitalul judeţean Constanţa şi decan al facultăţii de psihologie Andrei Şaguna” din Constanţa ne-a vorbit despre rolul hipoterapiei, terapia cu cai: Hipoterapia este utilă pe mai multe planuri: noi o considerăm utilă pentru terapia unor persoane care au probleme de adaptare socială, dar şi a unor persoane care au probleme de sănătate. Vorbim despre persoane care au dizabilităţi neuromotorii şi psihomotorii, însemnând copii cu paralizii cerebrale, cu sindroame genetice, cum este sindromul Down. La noi psihoterapia cu cal s-a dezvoltat în relaţie cu copiii care prezintă autism sau tulburări din spectrul autist. Şi după aceea s-a extins şi la alte tipuri de afecţiuni. Ştim foarte bine că autistul are o problemă care ţine de faptul că aceşti copii nu trăiesc în lumea noastră, trăiesc într-o altă lume, a lor. Nu sunt neapărat bolnavi, ci sunt rupţi de realitatea socială pe care noi o cunoaştem. Calul, cu instinctele lui protective şi cu pasul lui liniştitor, aduce copilul mai aproape de realitatea noastră. Calul ajută copilul să se ancoreze puţin în realitate şi, odată ajuns pe cal, mişcarea calului îl linişteşte, îl calmează, îl face să fie mai prezent, îl poate ajuta să înveţe mişcări noi şi cuvinte noi şi aduce un progres extraordinar în evoluţia copilului autist. Şi la fel vorbim şi despre alte tipuri de boli: boli genetice sau boli degenerative sau boli secundare unor hipoxii la naştere.”
Studiile ştiinţifice efectuate în decursul timpului au demonstrat efectele benefice pe care le poate avea un animal de companie asupra unei persoane singure, bolnave sau a copiilor cu diverse disfuncţii. S-a constatat că animalele pot ameliora starea psihicului şi nivelul de comunicare interpersonal, pot spori încrederea de sine. Dacă terapia cu câini şi pisici este mai bine cunoscută, aceste animale putând fi animale de companie, terapia pe cal pare o opţiune exclusivistă. Cu toate acestea, mai multe centre de recuperare din ţară s-au organizat pentru promovarea acestui gen de terapie. Şi dacă la început terapia putea fi practicată doar atâta timp cât era vreme bună, din primăvară până toamna, acum mai multe centre au manej acoperit, astfel încât copiii se pot bucura de terapie pe tot timpul anului.
Terapia cu cai sau ponei este recomandată şi pentru copiii mai dinamici, pentru că ritmul paşilor calului este mai aproape de ritmul cardiac al mamei şi produce o senzaţie de relaxare accentuată. Prin intermediul calului poate fi tratat şi autismul sever. Prin manipularea corpului calului, subiectul autist îşi descoperă propriul corp şi începe să distingă între lumea sa, pe care o credea singurul univers şi cea exterioară, separată.
Cât de eficiente sunt aceste şedinţe de terapie ne spune tot Lilica Frăţiman: Rezultatele se observă în funcţie de complicaţia cazului şi de tipul afecţiunii pe care o tratăm. Am văzut copii cu autism care de la o şedinţă la alta şi-au schimbat comportamentele. Dacă veneau ţipând şi refuzând orice fel de contact cu persoanele din jur şi cu realitatea, i-am văzut pe cal, zâmbind şi mângâind calul în următoarele 30 minute. Rezultatele stabile se văd după câteva săptămâni de terapie, în care se fac două-trei şedinţe pe săptămână.”
O şedinţă de hipoterapie durează între 30 minute şi o oră, în funcţie de starea pacientului şi de dorinţa lui de a colabora. Asociaţiile de profil luptă pentru introducerea hipoterapiei ca metodă de terapie adjuvantă în psihoterapia unor afecţiuni şi îşi propun şi introducerea în sistemul naţional de psihoterapie a unui curs de psihoterapie cu cai.
Locul în care vă vom duce astăzi se află la 11 kilometri de Bucureşti, pe vechiul drum spre Mare. Pentru a ajunge la Tărâmul Zmeilor, drumul o ia prin pădure şi peste un lac, trece pe lângă Mânăstirea Pasărea şi se ascunde apoi pe după câţiva oţetari crescuţi răsleţ la marginea unui câmp aparent abandonat. Ca în poveste, nu trebuie să te laşi amăgit de aparenta absenţă a oricărei forme de viaţă ci, să o iei voiniceşte, în viteza a doua, pe calea făcută din dale betonate, pe alocuri surpate, ce duce spre nişte case cu ziduri galbene. Treceţi de porţile înalte de lemn şi veţi da peste cei mai frumoşi cai din lume. Ei sunt cei 5 zmei, pe numele lor Călin, Decebal, Rafael, Willow şi Loverboy. Ultimii trei sunt cai din rasa gipsy vanner — cu totul speciali. Sunt cai cu mustaţă şi coame bogate, cu picioare puternice parcă încălţate. Îi veţi găsi mereu proaspăt pieptănaţi, şamponaţi şi cu coamele împletite. Dar pentru a ajunge la ei trebuie să treceţi mai întâi de Zâna, de Mitică şi de Nero, trei dintre cei opt câinii pupăcioşi ce aleargă liberi pe Tărâmul Zmeilor. Apoi să aveţi grijă să nu călcaţi pe coadă vreo pisică. Şi acestea sunt multe, nici nu mai ştim cum le cheamă.
Povestea acestui loc începe în 2011, la un adăpost pentru caii abandonaţi din Bucureşti. Se numeşte Steaua Speranţei şi este ultima staţie pentru caii nedoriţi, de multe ori prea bătrâni să mai tragă la căruţă şi abandonaţi pe câmp, pur şi simplu. Teodora Bănduţ, proprietara Tărâmului Zmeilor, povesteşte că a aflat despre acest adăpost întâmplător.
Soţul meu a dat întâmplător pe internet peste adăpostul de cai abandonaţi, a zis hai să mergem să ne uităm. În asociaţie cu primăria şi o fundaţie, s-a făcut acest adăpost pentru cai abandonaţi unde sunt anunţate cazurile disperate şi ei se duc şi îi recuperează. Sunt cai abandonaţi, recuperaţi cu ajutorul poliţiei, în general cai abuzaţi.”
La Steaua Speranţei, Teodora şi fiul ei, Tudor, i-au cunoscut pe Călin şi pe Decebal, cai de căruţă nu foarte iubiţi de proprietari. A fost un moment de neuitat, povesteşte Teodora Bănduţ: A fost o dragoste la prima vedere între fiul meu şi Decebal, iar la mine cu Călin… Eu mi-am dorit cu disperare să îl scot pe Călin de acolo, deşi îi era bine la momentul respectiv, mult mai bine decât la fostul proprietar unde lua bătăi cu lanţul, cu ranga, cum se mai poartă din păcate la noi în ţară. Şi Decebal a fost cal de căruţă, găsit abandonat nici nu mai ştiu pe unde.”
La început, a fost adopţie la distanţă. Familia Teodorei Bănduţ contribuia cu sume lunare la îngrijirea celor doi cai de la Steaua Speranţei. În secret, soţul Teodorei lucra însă la o mare surpriză: pe un teren din apropierea Bucureştiului, în doar două luni a ridicat un grajd ca-n filme, cu boxe spaţioase şi padoc, pregătit în secret pentru adopţia de-adevăratelea”.
Am simţit că se coace ceva. Am pus un pic de presiune şi am aflat… Am fremătat secundă de secundă, până a fost gata. A fost gata foarte rapid şi cred că ziua aia, ca intensitate a sentimentelor, a fost la fel de puternică pentru mine ca ziua în care l-am născut pe fiul meu.”
Şi cum să nu ai emoţii când în boxă nu erau doar Călin şi Decebal, ci şi doi cai, foşti campioni scoşi la licitaţie de la clubul Steaua, ca să nu ajungă la abator? povesteşte Teodora Bănduţ:
“ A început săpatul aici pe 1 octombrie 2011 şi pe 11 decembrie, după două luni, aveam şase cai în grajd. Erau, deci, moşuleţii, Călin şi Decebal, un pur-sânge arab luat de la herghelia de la Mangalia, cu un contract de custodie preluat de la altcineva, care n-a mai putut să-l ţină, o frumuseţe de cal. Şi Rafael… Rafael a fost surpriza surprizelor. Acum câţiva ani, văzând un gipsy vanner alergând pe un câmp verde, am spus Doamne, ce frumos flutură!”. Soţul meu a reţinut această exclamaţie şi m-am trezit, fără să fi cerut, şi cu un gipsy vanner… N-am foarte multe cuvinte să vă spun cum a fost să-i văd pe toţi şase în grajd… Am reuşit şi i-am păcălit până la urmă şi au scos toţi capetele peste gard şi am reuşit să le fac o poză. Atunci am zis Asta cred că îmi doream să văd”. Un loc în care ei să-şi găsească linişte, adăpost, moşuleţii să trăiască liniştiţi cât mai au de trăit, fără să-i sâcâie nimeni, fără să-i chinuie nimeni, cu mâncare bună. Călin să-şi găsească liniştea, lucrăm în continuare şi o să mai avem de lucrat cu el, este un cal deosebit. Toată lumea a fost fericită.”
Campionii au murit, între timp, de bătrâneţe. Decebal şi Călin sunt bine, trăiesc frumos, dimpreună cu căţeii şi pisicile şi celelalte animăluţe care s-au aciuit sau au fost aduse aici. Acum, la Tărâmul Zmeilor sunt trei gipsy vanneri şi Teodora plănuieşte să facă o adevărată crescătorie. Până când va cumpăra o iapă din aceeaşi rasă, îi găzduieşte pe Loverboy şi pe Willow, cai ce se bucură de prezenţa copiilor şi de morcovii pe care aceştia îi aduc de fiecare dată când vin în vizită. Deşi fusese gândit ca un loc privat, anul acesta Teodora Bănduţ încearcă să deschidă larg porţile pentru toţi cei ce iubesc caii.
“Anul trecut am tatonat terenul, am început cu colegii de grădiniţă ai lui Tudor, au fost foarte încântaţi, le-a plăcut foarte mult, nu se mai dădeau duşi. Prietenii noştri care au copii au mai avut şi ei alţi prieteni cu copii şi tot aşa. Atunci ne-am gândit că am putea face ceva. Anul acesta este anul calului de lemn în care trebuie să punem ideea în practică.”
Cine merge la Tărâmul Zmeilor nu poate să nu se întoarcă iar şi iar. Cristina Niţă, una dintre prietenele cu copii ale Teodorei Bănduţ, ne explică de ce: E un loc minunat, îţi încarci bateriile, copiii pot alerga în voie, se îndrăgostesc de cai, de animale şi îşi regăsesc dragostea de a se juca în aer liber, cum ne jucam noi când eram copii. E ceva de vis, dacă aş putea m-aş muta acolo, aş îngriji caii, le-aş face dinţii doar să pot să stau mai mult acolo. Zilnic m-aş duce dacă aş putea. E linişte, aer curat, oameni frumoşi, paradis. Dacă toată lumea care are cai şi nu-i mai vrea ar putea să-i ducă la cineva cu suflet mare să aibă grijă de ei, lumea ar fi un pic mai bună. Din păcate mulţi îi abandonează pe câmp sau îi omoară sau… nici nu vreau să mă gândesc că îi mai duc şi la abator. E un lucru mare ce face Teo acolo şi ar putea să ia şi alţii exemplu de la ea.”
Înainte de crepuscul, la ora de aur, cum îi spun fotografii, locul acesta bun e învăluit într-o lumină de chihlimbar. În spatele curţii zmeilor este un câmp de grâu, acum abia ridicat de la pământ, dar îi puteţi anticipa, desigur, unduirea de ocean auriu de peste câteva luni. Şi-acum închideţi ochii şi imaginaţi-vă caii, cu coamele fluturând în vânt. Sigur veţi vrea să mergeţi la Tărâmul Zmeilor.
În anul 1964, psihiatrul american Boris Levinson lansa o nouă orientare în terapia persoanelor cu dizabilităţi: terapia cu ajutorul animalelor, delfini, peşti, papagali, cai, animale de companie, câini şi pisici.
Cercetările arată că patrupede precum câinele sunt utile în anticiparea unor crize de epilepsie, papagalii vorbitori atenuează durerile cardiace, pisicile ajută la scăderea presiunii arteriale şi diminuează semnificativ stările de anxietate, deprimare şi chiar de schizofrenie. Delfinii comunică uşor cu copiii autişti, echitaţia contribuie la detensionare şi la refacerea echilibrului psihic, peştii induc stări de relaxare când sunt priviţi unduindu-se într-un acvariu.
Terapia cu animale are ca finalitate dezvoltarea capacităţilor emoţionale ale persoanelor cu diverse dizabilităţi şi integrarea socială. Unele cercetări au demonstrat că persoanele care manifestă afecţiune faţă de câini şi pisici dovedesc aceeaşi afecţiune faţă de semenii lor.
În România acest model neconvenţional de terapie a fost preluat relativ recent şi aplicat atât în recuperarea deţinuţilor, cât şi în cea a copiilor cu dizabilităţi.
Lilica Frăţiman, conferenţiar universitar doctor, pediatru, şef secţie la spitalul judeţean Constanţa şi decan al facultăţii de psihologie Andrei Şaguna” din Constanţa ne-a vorbit despre rolul hipoterapiei, terapia cu cai: Hipoterapia este utilă pe mai multe planuri: noi o considerăm utilă pentru terapia unor persoane care au probleme de adaptare socială, dar şi a unor persoane care au probleme de sănătate. Vorbim despre persoane care au dizabilităţi neuromotorii şi psihomotorii, însemnând copii cu paralizii cerebrale, cu sindroame genetice, cum este sindromul Down. La noi psihoterapia cu cal s-a dezvoltat în relaţie cu copiii care prezintă autism sau tulburări din spectrul autist. Şi după aceea s-a extins şi la alte tipuri de afecţiuni. Ştim foarte bine că autistul are o problemă care ţine de faptul că aceşti copii nu trăiesc în lumea noastră, trăiesc într-o altă lume, a lor. Nu sunt neapărat bolnavi, ci sunt rupţi de realitatea socială pe care noi o cunoaştem. Calul, cu instinctele lui protective şi cu pasul lui liniştitor, aduce copilul mai aproape de realitatea noastră. Calul ajută copilul să se ancoreze puţin în realitate şi, odată ajuns pe cal, mişcarea calului îl linişteşte, îl calmează, îl face să fie mai prezent, îl poate ajuta să înveţe mişcări noi şi cuvinte noi şi aduce un progres extraordinar în evoluţia copilului autist. Şi la fel vorbim şi despre alte tipuri de boli: boli genetice sau boli degenerative sau boli secundare unor hipoxii la naştere.”
Studiile ştiinţifice efectuate în decursul timpului au demonstrat efectele benefice pe care le poate avea un animal de companie asupra unei persoane singure, bolnave sau a copiilor cu diverse disfuncţii. S-a constatat că animalele pot ameliora starea psihicului şi nivelul de comunicare interpersonal, pot spori încrederea de sine. Dacă terapia cu câini şi pisici este mai bine cunoscută, aceste animale putând fi animale de companie, terapia pe cal pare o opţiune exclusivistă. Cu toate acestea, mai multe centre de recuperare din ţară s-au organizat pentru promovarea acestui gen de terapie. Şi dacă la început terapia putea fi practicată doar atâta timp cât era vreme bună, din primăvară până toamna, acum mai multe centre au manej acoperit, astfel încât copiii se pot bucura de terapie pe tot timpul anului.
Terapia cu cai sau ponei este recomandată şi pentru copiii mai dinamici, pentru că ritmul paşilor calului este mai aproape de ritmul cardiac al mamei şi produce o senzaţie de relaxare accentuată. Prin intermediul calului poate fi tratat şi autismul sever. Prin manipularea corpului calului, subiectul autist îşi descoperă propriul corp şi începe să distingă între lumea sa, pe care o credea singurul univers şi cea exterioară, separată.
Cât de eficiente sunt aceste şedinţe de terapie ne spune tot Lilica Frăţiman: Rezultatele se observă în funcţie de complicaţia cazului şi de tipul afecţiunii pe care o tratăm. Am văzut copii cu autism care de la o şedinţă la alta şi-au schimbat comportamentele. Dacă veneau ţipând şi refuzând orice fel de contact cu persoanele din jur şi cu realitatea, i-am văzut pe cal, zâmbind şi mângâind calul în următoarele 30 minute. Rezultatele stabile se văd după câteva săptămâni de terapie, în care se fac două-trei şedinţe pe săptămână.”
O şedinţă de hipoterapie durează între 30 minute şi o oră, în funcţie de starea pacientului şi de dorinţa lui de a colabora. Asociaţiile de profil luptă pentru introducerea hipoterapiei ca metodă de terapie adjuvantă în psihoterapia unor afecţiuni şi îşi propun şi introducerea în sistemul naţional de psihoterapie a unui curs de psihoterapie cu cai.
Dedicăm această ediţie iubitorilor de adrenalină, inedit şi mişcare în aer liber şi începem călătoria de astăzi în judeţul Alba. Acolo l-am întâlnit pe Constantin Cheşculescu, proprietarul unei pensiuni cu profil de echitaţie. Totul a pornit de la dragostea pentru cai, pentru aventură şi pentru tradiţie. Urmează o invitaţie la călărie peste munţi şi văi, în aerul curat al înălţimilor, prin sate parcă încremenite în timp. Aveţi de ales între două programe, unul de trei zile Aventura Carpatica” şi unul de opt zile Sate româneşti”.
În cazul programului de opt zile, am aflat de la Constantin Cheşculescu că în primele zile are loc împrietenirea dintre turist şi cal. Apoi, în a treia zi… Se porneşte într-o expediţie în Munţii Cindrel. Plecăm din satul Răhău, din vecinătatea oraşului Sebeş, şi ne îndreptăm spre Jina, un sat învecinat cu Poiana Sibiului, ambele cunoscute pentru păstorit. Acolo ne aşteaptă o cină tradiţională, după care pornim spre o localitate numită Crinţ, din munţii Cindrel. Ne concentrăm pe satele din Mărginimea Sibiului pentru că fiecare loc are un pitoresc aparte şi câte ceva special de oferit: o pâine la vatră, un caş proaspăt din gospodăria proprie, în cazul satului Jina un excelent muzeu al păstoritului.”
Traseul de întoarcere este tot prin Munţii Cindrel, însă pe o altă rută, la fel de pitorească. Pe tot parcursul călătoriei, toate activităţile sunt interactive. Turiştii participă la gătit sau la grătar. De asemenea, în cazul în care într-una din zilele de expediţie caii vor avea nevoie de odihnă, se fac excursii cu maşinile de teren în Sibiu. Constantin Cheşculescu ne-a spus cât costă această aventură călare în Carpaţii româneşti: Echitaţia este un serviciu all inclusive. Turistul nu mai plăteşte nimic după ce rezervă o astfel de vacanţă. În linii mari, o zi călare costă 120 de euro all inclusive. În pachetul de şapte zile sunt şi două zile în care nu se călăreşte şi atunci preţul scade la 55-60 de euro, în funcţie de locul de cazare şi de meniu. Reînnodăm tradiţia cavalerească a României dinainte de al doilea război mondial şi mă bucur că sunt atât de multe familii care vor să educe copiii în acest mod. Lucrul cu calul este foarte educativ, îţi educă răbdarea, te apropie de natură, de animale şi te îndepărtează de calculator şi de telefon.”
Tot departe de calculator şi de telefon ne invită şi Valentin Gheorghe, managerul unei firme specializate pe turism de aventură. De doi ani, Valentin s-a axat pe zona Carpaţilor de curbură: Penteleu, Siriu, munţii din judeţele Buzău şi Vrancea, în special datorită sălbăticiei acestor locuri. Iată şi oferta: Turiştii străini preferă lucrurile ieşite puţin din comun. Prin urmare, oferta cea mai indicată ar fi cea care presupune anumite scenarii de supravieţuire. Participanţii sunt duşi cu maşini de teren sau cu alte mijloace într-o zonă sălbatică, iar de acolo, împreună cu instructorii, trebuie să ajungă înapoi la civilizaţie. În afară de însuşirea unor tehnici de supravieţuire, care se folosesc în pregătirea militară, ei practică, fără să-şi dea seama că totul a fost gândit în prealabil pentru ei, tot felul de sporturi. De exemplu, ca să ajungă dintr-un punct în altul n-o pot face decât traversând râul, iar undeva vor găsi nişte canoe. Practic, cu ocazia asta, traversează o distanţă destul de mare în doar o oră. Apoi, ajung la o prăpastie, găsesc o instalaţie de tiroliană. În decurs de două, trei zile ajung din nou la civilizaţie.”
L-am întrebat pe Valentin Gheorghe, care promovează acest program de aventură, dacă avem nevoie de echipament special: Turiştii noştri nu vin cu niciun fel de echipament. Practic, toate echipamentele sportive, de protecţie, maşinile de teren sunt asigurate de noi. Vin îmbrăcaţi normal, ca şi cum ar vrea să iasă la munte, pentru o drumeţie. Am avut destui turişti străini, însă veniţi de obicei individual, din Germania, Franţa, Ungaria. Grupuri organizate am avut momentan doar din Polonia. Avem acolo o firmă cu acelaşi profil, cu care colaborăm de câţiva ani. Începând din acest an sperăm să intrăm cu succes pe pieţe noi: Israel, Spania şi, cred că în premieră, cu Emiratele Arabe.”
La sfârşitul lunii mai puteţi încerca oferta românească de turism de aventură participând la Adventure Fest. Este un festival de trei zile, unde turiştii pot practica aproape toate activităţile, la nivel de începători.
Ne încheiem călătoria în Munţii Apuseni, unde pe o suprafaţă de 55 de kilometri pătraţi avem aproape 2.000 de peşteri. Turismul speologic sau speoturismul este fascinant, ne-a spus Cristi Vârciu, de la Apuseni Adventure: “Am lucrat vreo patru ani ca ghid pentru francezi, primăvara lucrez cu turiştii din Israel, iar toamna cu cehii şi polonezii. Acestea sunt cele trei mari categorii de turişti pe care le îndrum prin Apuseni. Cel mai mare succes îl are speoturismul. Am un pachet preferat de şapte zile, care presupune să plecăm pe jos la majoritatea obiectivelor turistice din zonă, bagajele transportându-le cu maşinile de teren. Dimineaţa, cu un sigur rucsac, un simplu pacheţel şi apă, plecăm şi vedem o salbă de monumente, atât naturale cât şi etnografice. Seara dormim în pensiunea în care ne aşteaptă bagajele. Dimineaţa o luăm de la capăt şi tot aşa. Ne urcăm pe ATV-uri, trecem prin chei, mergem cu căruţa. Acest pachet de şapte zile ne-a adus mare succes şi la expoziţiile turistice la care l-am prezentat. În câteva cuvinte, cu mine poţi merge oriunde în Apuseni, chiar şi în timp. Pot să te duc din perioada omului primitiv, în Gheţarul de Foc, cea mai veche peşteră locuită de om, până în zilele noastre, când putem vedea Apusenii din parapantă.”
Până şi meniul pe care-l veţi găsi aici e inedit: plăcintă pe lespede, lespedea fiind o piatră încinsă şi o altă invenţie proprie, mâncarea în peşteră: pui la butoi. Puii se prepară pe butoi ca la rotisor.
Iată aşadar câteva oferte greu de refuzat, care vă vor asigura o vacanţă de neuitat în România. În speranţa că vă vom vedea pe crestele Carpaţilor, vă dăm întâlnire data viitoare cu o nouă destinaţie.