Radio România Internațional

Tag: caiac

  • Cu caiacul în Delta Dunării

    Cu caiacul în Delta Dunării

    Astăzi vă propunem un program dedicat iubitorilor de fotografie, natură şi activităţi fizice, precum ture cu caiacul. Vă propunem irezistibila Deltă a Dunării, un paradis natural, situat în partea estică a României, la vărsarea Dunării în Marea Neagră, acolo unde fluviul îşi încheie lungul drum de 2.860 km de la izvorul său din Munţii Pădurea Neagră din Germania.

    Din anul 1990, de la instituirea Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, accesul cu autovehicule în zonă, se face în baza unui permis de acces pentru autovehicule, ce este condiţionat de plata unui tarif în valoare de 100,00 lei/autovehicul/an, respectiv 10,00 lei/autovehicul/zi. Permisul se obţine de la: sediul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, de la Centrele de Informare ARBDD, de la automatele de eliberare permise aflate în Tulcea sau în localitățile din RBDD sau limitrof, sau on-line (la adresa http://www.ddbra.ro/activitati/permise-online.)

    Şi pentru că turismul în Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării se desfăşoară pe traseele aprobate, care exclud accesul turiştilor în zonele strict protejate, l-am întrebat pe Călin Ene, ghid de turism de aventură de aici cum ne putem bucura de ture cu caiacul:

    “Oferim ture de caiac, de la cursuri de iniţiere, pentru începători, de o oră şi jumătate, până la ture de cinci-şase zile, în sălbăticie, în funcţie de nivelul de pregătire şi de experienţă al grupului. La turele în sălbăticie, unul dintre trasee este Tulcea-Sulina, pe care îl face în cinci-şase zile, cu tot echipamentul de campare, cu cort, sac de dormit, haine pentru două-trei zile, mâncare, apă. Acestea sunt pentru oamenii cu experienţă, care au mai mers cu caiacul, care ştiu să monteze un cort, care ştiu că, fiind cald, te ciupeşte ţânţarul, te plouă. Sunt pentru oamenii obişnuiţi cu activităţile outdoor. Am făcut ture de cinci zile şi cu oameni care nu s-au mai dat cu caiacul, dar erau oameni care chiar trăiau outdoor, făceau multe alte activităţi, căţărări şi drumeţii lungi. Nu e important să te fi dat cu caiacul, ci să duci o viaţă sportivă şi să fii un om activ, fiindcă te adaptezi foarte uşor de la orice activitate de anduranţă la caiac.”

    După un scurt instructaj privind mânuirea padelelor (a vâslelor cu două capete) şi punerea unei veste de salvare potrivite, poţi porni uşor pe apă, însoţit de ghid, care te va conduce către canale mai înguste, unde ferit de perturbarea creată de ambarcaţiunile mai mari, poţi admira nuferii albi şi galbeni, sau păsările care îşi urmează liniştite activităţile.

    Iubitor pasionat al deltei, Călin Ene şi-a continuat descrierea:

    “Nu este un traseu de check-in, cum este turismul în ultimul timp. Este un traseu în care nu mergem pe ruta principală, mergem pe Şontea, între braţul Chilia şi Sulina, unde este o porţiune mai sălbatică, Mila 23, cu lacuri foarte sălbatice. Ce poţi vedea? Ai foarte multă informaţie: asculţi Delta, o miroşi, bagi mâna în apă şi o simţi, sunt experienţe aproape intime în Delta Dunării.”

    Dintre dificultăţi, una ar putea fi vâslirea în sensul invers al curgerii apei, dar se pot face popasuri pe parcurs, astfel încât turele cu caiacul să fie doar plăcute!

    Inutil să vă amintim că în zonă oferta gastronomică abundă în peşte, gospodinele locului tentând cu reţete tradiţionale, mai greu fiind să mănânci altceva.

    Aşadar, dacă aveţi condiţie fizică bună, puteţi plănui o vacanţă cu caiacul, iar dacă nu, oricum merită să alocaţi acestei experienţe măcar o oră.

     

     

     

  • Cu caiacul pe Delta Argeşului

    Cu caiacul pe Delta Argeşului

    Astăzi vă invităm, la doar 25 km de Bucuresti, unde puteţi descoperi Delta Argeşului, la o scară mai mică o deltă amintind de Delta Dunării, surprinzând prin faptul că atât de aproape de aglomerarea urbană se poate întâni o natură aproape virgină, fără intervenţie umană vizibilă.

    Cătălin Câmpeanu, iniţiator proiect Green Adventure, ne-a prezentat ideea excursiilor cu caiacul pe Delta Argeşului: “Este o experienţă foarte frumoasă, traseul începe puţin mai sus de deltă, de pe râul Argeş, în dreptul localităţii Grădinari, de acolo ne lansăm. Programul începe cu o coborâre pe râul Argeş, traseul este foarte frumos, pe ambele maluri avem pădure, este o zonă relativ sălbatică. Şi în partea inferioară a trraseului ajungem în zona deltei, unde avem canale, seamănă foarte mult cu imaginea din Delta Dunării, avem colonii de păsări, avem o vegetaţie luxuriantă şi ne plimbăm pe acele canale. Acele canale ajung la un moment dat în nişte mici bălţi în care, dacă avem noroc, prindem şi nuferii înfloriţi, ne bucurăm de imagini foarte spectaculoase şi de o natură incredibil de frumoasă. Este vorba pur şi simplu de a petrece o zi în mijlocul naturii, făcând mişcare, în aer liber şi a te bucura de o experienţă nouă.”

    De obicei ora de întâlnire este aproximativ 9, iar programul se termină în jur de ora 16.00-17.00. Am aflat că durata unui traseu este de aproximativ 3-4 ore, de vâslit activ, dar organizatorii invită şi la momente de pauză, de relaxare şi chiar şi picknic: (Cătălin Câmpeanu) “Activitatea de caiac este potrivită oricui, cu sau fără experienţă, pentru că echipamentele pe care le folosim sunt caiace foarte stabile, oricine, chiar dacă nu a mai vâslit până acuma, n-ar avea o problemă de echilibru sau stabilitate, efortul fizic este unul minim spre mediu, gândiţi-vă că râul Argeş curge uşor la vale şi viteza curentului te ajută să te deplasezi mai uşor. Şi eu recomand această activitate pentru oricine care îşi doreşte să se bucure într-o zi de weekend sau chiar în cursul săptămânii de aer curat şi natură.

    Cătălin Câmpeanu, iniţiator proiect Green Adventure, a precizat: “Toate echipamentele tehnice sunt incluse în preţul programului. Oferim tot ce este necesar pentru a te bucura de experienţa în caiac, respectiv caiace, vâslele, care se numesc padele, veste de salvare. Ghizii sunt echipaţi să intervină în cazul în care cineva are probleme medicale sau dacă a obosit putem să intrăm într-un scenariu de tractare, astfel încât să îi oferim o perioadă de relaxare şi refacere. Trebuie să vii doar îmbrăcat pentru o activitate nautică, să ştii că te vei stropi, nu te vei uda neapărat şi la finalul programului este bine să ai haine de schimb.”

    Grupurile sunt în general între 4-15 persoane, astfel încât instructajul şi sguranţa participanţilor pot fi asigurate, dar la cerere, pot fi organizate şi programe pentru corporaţii.

  • Arieșeni

    Arieșeni

    Ne
    îndreptăm azi spre vestul României. În această zonă, munții formează un platou
    uriaș, care este împărțit în două de râul Arieș, unde peisajele îi încântă
    chiar și pe turiștii cu cele mai exigente gusturi. În acest colț de țară,
    datorită naturii nealterate încă mai trăiesc lupi și urși care au dispărut
    demult în alte părți ale Europei. Gheorghe Pantea, primarul comunei Arieșeni,
    județul Alba.

    Comuna Arieșeni se deosebește de celelalte
    așezări din zona montană, casele fiind răsfirate pretutindeni pe fețele
    însorite ale versanților și chiar în spatele acestora în grupuri mici, de câte
    trei, cinci case, care formează cătune sau
    crânguri. Pe raza comunei noastre
    sunt răsfirate 18 sate. Dintre resursele turistice mai importante, amintesc
    punctele de interes.

    Cele mai importante ar fi Cheile Gârdișoarei, Cascada
    Vârciorog, Cascada Pătrăhăițești, Ghețarul de la Vârtop, Peștera Gura Apei, Peștera
    Hodobana, Avenul cu două intrări, Izbucul Tăuzului, iar acestea sunt doar în
    perimetrul comunei Arieșeni. În vecinătatea noastră, pe raza comunei Gârda, se
    mai pot vizita Ghețarul de la Scărișoara, cel mai mare ghețar subteran din
    Europa, Peștera Poarta lui Ionele, o peșteră cu o intrare gigantică, cu o
    deschidere de aproximativ 12 metri. Acestea sunt amenajate recent și pot fi vizitate pe tot parcursul anului.


    În
    imediata vecinătate, în județul Bihor, avem Groapa Ruginoasă, Cetățile Ponorului care reprezintă
    o zonă carstică, Ghețarul Focul Viu, se poate vizita Peștera Urșilor, unde a
    trăit ursul de peșteră, Peștera cu cristale de la Meziad. Obiectivele turistice sunt diverse și multe, nu numai
    naturale, ci și cele create de om, în special biserici. Biserica Înălțarea
    Domnului, din Arieșeni, este o bisericuță veche, construită în anul 1791. Mai
    avem bisericuța Sfântul Ioan Botezătorul, din Gârda. La distanțe mai mari,
    recomand Mănăstirea Lupșa, Mănăstirea Izbuc, pentru cei care vor să practice
    turismul religios.



    Dacă
    vara puteți practica aici canyoningul, raftingul și caiacul pe ape repezi,
    iarna, Arieșeni atrage iubitorii sporturilor pe zăpadă. Gheorghe Pantea,
    primar. La Arieșeni vă așteptăm cu două pârtii de schi, pârtiile Vârtop 1 și
    Vârtop 2. Prima are o lungime de 1.800 de metri. Pleacă de la o altitudine de
    1.200 de metri și se oprește la o altitudine de 1.450 de metri, diferența de
    nivel fiind între 200 și 230 de metri. Cealaltă pârtie este mai scurtă, având doar 400 de metri. Ele sunt
    dotate cu instalații de teleschi. În imediata vecinătate, în județul Bihor,
    avem pârtia Piatra Grăitoare, dotată cu telescaun și cu o lungime de 1.100 de
    metri. Iarna, la Arieșeni, se organizează în luna februarie, în primul sau al
    doilea weekend al lunii, Serbările Zăpezii. Se desfășoară concursuri în domeniul
    sporturilor de iarnă: concursuri de schi, săniuță, alunecare pe zăpadă sau
    sporturi neconvenționale, cum ar fi fotbal cu clăpari sau hochei cu mătura. Nu
    lipsesc concertele și o discotecă în aer liber.


    Pe raza comunei
    Arieșeni sunt aproximativ 120 de unități de cazare, pensiuni sau cabane, cu
    aproximativ 2.000 de locuri de cazare, continuă Gheorghe Pantea, primarul
    comunei Arieșeni. Se pot consuma mâncăruri tradiționale cum
    ar fi plăcinta făcută pe lespede cu brânză sau dulcețuri din fructe de pădure:
    afine, mure zmeură. Se poate mânca
    tradiționalul balmoș moțesc (mălai fiert în unt şi smântână). Pe timp de vară, se pot vizita în satul
    Pătrăhăițești, la poalele Curcubăta Mică, două muzee unde meșterii populari
    produc și comercializează articole vestimentare tradiționale, produse din pânză
    lucrată la război, dar și obiecte prelucrate din lemn, cum ar fi tulnicele,
    donițe, ciubărașe, seturi de pahare din lemn și multe altele, lucrate cu
    măiestri deosebită. Iarna se pot face plimbări cu sănii trase de cai, iar vara
    cu căruțele și se poate practica, bineînțeles și echitația.


    Iată așadar numai
    câteva motive pentru a vizita zona Arieșeni. Până data viitoare, când vă
    așteptăm cu o nouă destinație, drum bun și vreme frumoasă!

  • Cu caiacul de la Giurgiu la Veneţia

    Cu caiacul de la Giurgiu la Veneţia

    Lucian Ionescu are 49 de ani şi până de curând a fost patronul unei mici firme de mobilă din Bucureşti. În urmă cu trei ani a început să-şi construiască singur un caiac. Sportiv de performanţă în tinereţe, a redescoperit vâslitul în 2005 şi a reînceput să facă ture pe râurile şi lacurile din România. Din păcate, fiind o persoană foarte înaltă, cu greu găseşte un caiac care să-i vină”, aşa că a fost nevoie să şi-l construiască singur. El spune că nu e chiar atât de greu cum pare.Complicat nu e să construieşti un caiac, trebuie foarte multă atenţie şi răbdare. E construit din baghete de lemn, foarte înguste şi fiecare trebuie să fie ajustată. E muncă migăloasă. La un caiac totul e curb, nu există nici o linie dreaptă, are o anumită doză de perfecţiune, ca orice barcă, are trei secţiuni care chiar trebuie să fie etanşe, ridică anumite probleme de flexibilitate, pentru că pereţii despărţitori trebuie să preia micile deformări datorate valurilor sau şocurilor când barca se loveşte de fundul apei. Pe deasupra şi pe dinăuntru se pune fibră de sticlă, cu care n-am mai lucrat până să fac barca asta. A durat cam trei ani să o construiesc, dar am lucrat când am avut timp şi când am avut bani. În realitate în 6 luni de zile se poate face un caiac.



    Scopul său era să poată călători pe distanţe mai lungi, pentru că avea în minte un tur al apelor, de la Giurgiu până la Veneţia. A deschis o pagină de facebook unde şi-a făcut publice planurile, sperând să găsească sponsori. Voi merge pe Dunăre până la Sf Gheorghe. De acolo spre sud pe Marea Neagră, prin Bosfor, Marea Marmara, Dardanele către Marea Egee. Voi merge pe malul Turciei până la Marmaris. De acolo voi trece în Rodos, Grecia, mai departe Karpathos, sudul Cretei, Grecia continentală pe ţărmul marii Ionice pana la graniţa cu Albania. Aici dacă vremea este bună pentru următoarele zile, voi încerca o traversare către Italia şi urmând coasta voi merge pana la Vieste. La fel, dacă vremea este favorabilă, voi traversa Marea Adriatica către Lastovo, Croaţia. Dacă nu, voi urma ţărmul Italiei până la Veneţia.”



    În luna mai a anului trecut, caiacul era gata. L-a încărcat şi a pornit în lume, înarmat doar cu o tabletă şi un telefon mobil. S-a întors în luna decembrie, cu puţin timp înainte de sărbători, acoperind cei aproximativ 1500 de kilometri ce despart Giurgiu de Veneţia în 7 luni. 270 dintre acesti kilometri i-a parcurs pe jos, trăgând caiacul de un ham. N-a avut pe nicăieri probleme cu trecutul graniţelor. Dar aventuri a avut peste tot, pentru că ambarcaţiunile sub 7 metri nu au număr de înmatriculare. Imaginaţi-vă, deci, dilema ofiţerilor de graniţă, care nu puteau înregistra caiacul lui Lucian Ionescu: Ei nu au soluţii la aşa ceva pentru că de obicei bărcile nu trec graniţa. Trec yachturi şi vapoare, dar nu bărci. Însă au fost foarte deschişi, poliţia de frontieră m-a sprijinit foarte mult. Mi-au spus să fac eu o hârtie şi ei pun ştampila pe ea. Peste tot mi s-a spus sunteţi cetăţean european, aveţi dreptul să intraţi, problema este a noastră”. În Turcia am avut emoţii mari, pentru că nu este ţară europeană. Primul port de intrare e la 170 de km de Ţarevo din Bulgaria. Nu am voie să acostez până nu ajung într-un port de intrare. Am luat legătura cu Garda de Coastă turcă şi mi-au spus să nu mă opresc decât pe plajă, să nu dorm în oraşe, până nu ajung la Istanbul şi acolo să mă duc direct la poliţia de frontieră să îmi facă actele. Când am ajuns la Istanbul, am fost la poliţia de frontieră, am povestit cine sunt şi ce fac şi ofiţerul mi-a spus un singur cuvânt: Go!” ”



    De la Bucureşti, soţia lui îi supraveghea parcursul, ţinea legătura cu autorităţile, se asigura că totul este bine. Peste tot pe unde a mers, Lucian Ionescu a întâlnit oameni dispuşi să-l ajute. Cum a fost la Salonic, unde un grup numeros de români l-a primit cu căldură.



    “Domnul consul din Salonic m-a primit la Consulat, am făcut fotografii împreună, apoi la plecare a organizat o mică festivitate. M-a felicitat. Autorităţile române au fost foarte încântate de ce făceam şi m-au sprijinit pe traseu, lucru la care, sincer, nu mă aşteptam.”



    Şi-a făcut prieteni, a văzut zonele neturistice ale ţărilor prin care a trecut, are aproximativ 2000 de prieteni pe pagina de FB unde încărca zilnic fotografii din drumurile sale. La Veneţia nu a stat decât o zi. Îl aştepta acolo soţia lui, alături de care a făcut drumul spre casă, cu maşina unui amic de pe internet.



    Pe Facebook am rugat dacă este cineva care poate veni să mă ia din Veneţia. Puteam să mă întorc destul de uşor, să iau un tren sau o maşină, dar aş fi rămas fără barcă. S-au oferit 2-3 persoane. Caiacul e uşor, golit nici 30 de kilograme nu are. Echipamentul l-am băgat în portbagaj, caiacul sus pe maşină şi a fost chiar simplu.”



    7 luni au zburat ca 7 clipe, spune Lucian Ionescu. Soţia sa, Cornelia, fanul numărul 1 şi principalul coechipier, vorbeşte cu seninătate despre următorul plan al caiacistului: de la Marea Albă la Marea Neagră.



    Atâta timp cât face ce simte şi nu loveşte în celelalte aspecte ale vieţii, trebuie ajutat. Nu mi-am pus nici o clipă problema că va păţi ceva, chiar atunci când îmi notam coordonatele nu mă gândeam că nu se mai întoarce. Mereu spuneam: o să fie bine, nu-mi fac probleme de genul ăsta.”



    L-am întrebat pe Lucian Ionescu ce a descoperit în această călătorie fantastică: Am descoperit oamenii, asta a fost de departe cea mai importantă descoperire. Îmi cam pierdusem încrederea în oamenii din jur. A trebuit să fiu plecat din ţară şi să folosesc facebook-ul ca să descopăr că sunt oameni sufletişti alături de mine chiar aici, în Bucureşti. În al doilea rând, m-am redescoperit pe mine, mi-am cunoscut limitele şi am aflat până unde pot să merg. Am trecut prin situaţii limită, grele, dar am reuşit.”



    Pentru următoarea sa călătorie, Lucian Ionescu încă nu are fonduri. Dar, spune el, dacă s-a putut o dată, sigur va reuşi şi a doua oară… Deocamdată, scrie o carte despre prima tură cu caiacul, de la Giurgiu la Veneţia.

  • De la Giurgiu la Veneţia, în caiac

    De la Giurgiu la Veneţia, în caiac

    Lucian Ionescu are 49 de ani şi până de curând a fost patronul unei mici firme de mobilă din Bucureşti. În urmă cu trei ani a început să-şi construiască singur un caiac. Sportiv de performanţă în tinereţe, a redescoperit vâslitul în 2005 şi a reînceput să facă ture pe râurile şi lacurile din România. Din păcate, fiind o persoană foarte înaltă, cu greu găseşte un caiac care să-i vină”, aşa că a fost nevoie să şi-l construiască singur. El spune că nu e chiar atât de greu cum pare. Complicat nu e să construieşti un caiac, trebuie foarte multă atenţie şi răbdare. E construit din baghete de lemn, foarte înguste şi fiecare trebuie să fie ajustată. E muncă migăloasă. La un caiac totul e curb, nu există nici o linie dreaptă, are o anumită doză de perfecţiune, ca orice barcă, are trei secţiuni care chiar trebuie să fie etanşe, ridică anumite probleme de flexibilitate, pentru că pereţii despărţitori trebuie să preia micile deformări datorate valurilor sau şocurilor când barca se loveşte de fundul apei. Pe deasupra şi pe dinăuntru se pune fibră de sticlă, cu care n-am mai lucrat până să fac barca asta. A durat cam trei ani să o construiesc, dar am lucrat când am avut timp şi când am avut bani. În realitate în 6 luni de zile se poate face un caiac.



    Scopul său era să poată călători pe distanţe mai lungi, pentru că avea în minte un tur al apelor, de la Giurgiu până la Veneţia. A deschis o pagină de facebook unde şi-a făcut publice planurile, sperând să găsească sponsori. Voi merge pe Dunăre până la Sf Gheorghe. De acolo spre sud pe Marea Neagră, prin Bosfor, Marea Marmara, Dardanele către Marea Egee. Voi merge pe malul Turciei până la Marmaris. De acolo voi trece în Rodos, Grecia, mai departe Karpathos, sudul Cretei, Grecia continentală pe ţărmul marii Ionice pana la graniţa cu Albania. Aici dacă vremea este bună pentru următoarele zile, voi încerca o traversare către Italia şi urmând coasta voi merge pana la Vieste. La fel, dacă vremea este favorabilă, voi traversa Marea Adriatica către Lastovo, Croaţia. Dacă nu, voi urma ţărmul Italiei până la Veneţia.”



    În luna mai a anului trecut, caiacul era gata. L-a încărcat şi a pornit în lume, înarmat doar cu o tabletă şi un telefon mobil. S-a întors în luna decembrie, cu puţin timp înainte de sărbători, acoperind cei aproximativ 1500 de kilometri ce despart Giurgiu de Veneţia în 7 luni. 270 dintre acesti kilometri i-a parcurs pe jos, trăgând caiacul de un ham. N-a avut pe nicăieri probleme cu trecutul graniţelor. Dar aventuri a avut peste tot, pentru că ambarcaţiunile sub 7 metri nu au număr de înmatriculare. Imaginaţi-vă, deci, dilema ofiţerilor de graniţă, care nu puteau înregistra caiacul lui Lucian Ionescu: Ei nu au soluţii la aşa ceva pentru că de obicei bărcile nu trec graniţa. Trec yachturi şi vapoare, dar nu bărci. Însă au fost foarte deschişi, poliţia de frontieră m-a sprijinit foarte mult. Mi-au spus să fac eu o hârtie şi ei pun ştampila pe ea. Peste tot mi s-a spus sunteţi cetăţean european, aveţi dreptul să intraţi, problema este a noastră”. În Turcia am avut emoţii mari, pentru că nu este ţară europeană. Primul port de intrare e la 170 de km de Ţarevo din Bulgaria. Nu am voie să acostez până nu ajung într-un port de intrare. Am luat legătura cu Garda de Coastă turcă şi mi-au spus să nu mă opresc decât pe plajă, să nu dorm în oraşe, până nu ajung la Istanbul şi acolo să mă duc direct la poliţia de frontieră să îmi facă actele. Când am ajuns la Istanbul, am fost la poliţia de frontieră, am povestit cine sunt şi ce fac şi ofiţerul mi-a spus un singur cuvânt: Go!” ”



    De la Bucureşti, soţia lui îi supraveghea parcursul, ţinea legătura cu autorităţile, se asigura că totul este bine. Peste tot pe unde a mers, Lucian Ionescu a întâlnit oameni dispuşi să-l ajute. Cum a fost la Salonic, unde un grup numeros de români l-a primit cu căldură.



    “Domnul consul din Salonic m-a primit la Consulat, am făcut fotografii împreună, apoi la plecare a organizat o mică festivitate. M-a felicitat. Autorităţile române au fost foarte încântate de ce făceam şi m-au sprijinit pe traseu, lucru la care, sincer, nu mă aşteptam.”



    Şi-a făcut prieteni, a văzut zonele neturistice ale ţărilor prin care a trecut, are aproximativ 2000 de prieteni pe pagina de FB unde încărca zilnic fotografii din drumurile sale. La Veneţia nu a stat decât o zi. Îl aştepta acolo soţia lui, alături de care a făcut drumul spre casă, cu maşina unui amic de pe internet.



    Pe Facebook am rugat dacă este cineva care poate veni să mă ia din Veneţia. Puteam să mă întorc destul de uşor, să iau un tren sau o maşină, dar aş fi rămas fără barcă. S-au oferit 2-3 persoane. Caiacul e uşor, golit nici 30 de kilograme nu are. Echipamentul l-am băgat în portbagaj, caiacul sus pe maşină şi a fost chiar simplu.”



    7 luni au zburat ca 7 clipe, spune Lucian Ionescu. Soţia sa, Cornelia, fanul numărul 1 şi principalul coechipier, vorbeşte cu seninătate despre următorul plan al caiacistului: de la Marea Albă la Marea Neagră.



    Atâta timp cât face ce simte şi nu loveşte în celelalte aspecte ale vieţii, trebuie ajutat. Nu mi-am pus nici o clipă problema că va păţi ceva, chiar atunci când îmi notam coordonatele nu mă gândeam că nu se mai întoarce. Mereu spuneam: o să fie bine, nu-mi fac probleme de genul ăsta.”



    L-am întrebat pe Lucian Ionescu ce a descoperit în această călătorie fantastică: Am descoperit oamenii, asta a fost de departe cea mai importantă descoperire. Îmi cam pierdusem încrederea în oamenii din jur. A trebuit să fiu plecat din ţară şi să folosesc facebook-ul ca să descopăr că sunt oameni sufletişti alături de mine chiar aici, în Bucureşti. În al doilea rând, m-am redescoperit pe mine, mi-am cunoscut limitele şi am aflat până unde pot să merg. Am trecut prin situaţii limită, grele, dar am reuşit.”



    Pentru următoarea sa călătorie, Lucian Ionescu încă nu are fonduri. Dar, spune el, dacă s-a putut o dată, sigur va reuşi şi a doua oară… Deocamdată, scrie o carte despre prima tură cu caiacul, de la Giurgiu la Veneţia.