Cutremurele din luna februarie, din Turcia, au adus în prim-planul opiniei publice interne și internaționale o categorie aparte de salvatori – echipe mixte formate din oameni şi câini, chemate să sară în ajutorul celor aflaţi la limita dintre viaţă şi moarte.
Liviu Ionescu conduce Centrul Național de Educare Canină, cu sediul la Craiova. Voluntar el însuși în Turcia, este unul din specialiștii români cei mai în măsură să ne explice de ce este importantă pregătirea câinilor pentru misiuni de căutare-salvare: La Centrul Național de Educare Canină, noi, de vreo 30 de ani, încercăm să realizăm o bază de date cu câini de căutare-salvare pentru toate specialitățile din această activitate și anume câinii de urmă de salvare, câinii care caută persoane dispărute, câinii care caută persoane sub dărâmături, salvarea din apă sau urma urbană (persoane dispărute din zone urbane). Sunt specialitățile pe care noi încercăm să le dezvoltăm în România! De ce? Pentru că, pe lângă aspectul chinologic sportiv, de formare a cățeilor și creștere a inteligenței lor, nu numai a frumuseții, este și un aspect social, o necesitate ca în toate zonele, regiunile, orașele să existe câini de căutare-salvare pentru orice tip de situație de urgență, pentru orice dezastru, indiferent că este natural sau tehnologic. Fapt pentru care încercăm să conștientizăm populația, iubitorii de animale, crescătorii de animale, fie că sunt membri ai Asociației Chinologice Române sau ai unui club de lucru, să își testeze fiecare exemplar canin.
Selecția câinilor cu vocație de salvatori e foarte dură și realistă. Că sunt aduși de proprietarii lor care vor să le evalueze calitățile sau sunt descoperiți chiar de specialiștii Centrului de Educare Canină, ei trebuie să răspundă unor cerințe foarte stricte care să le ateste calitățile. Este motivul pentru care doar 5-10% maximum din patrupedele testate în mai multe etape – la întuneric, foc, înălțime etc. – ar putea începe cursurile de pregătire care să facă din ele salvatori profesioniști, după cum explică tot Liviu Ionescu:
, Intră într-un program educațional și în funcție de temperamentul, caracterul, coeficientul lui de adaptabilitate, vârsta la care începe, zona din care este câinele și unde locuiește, de arealul lui cotidian și în funcție de specialitatea unde îl direcționăm, pregătirea poate să dureze 6 luni, poate să dureze și 2 ani de zile. Sunt niște module educaționale care se pliază pe asemenea căței, iar după 2 ani, poate chiar 3 de pregătire intensă, ei trec prin niște examene oficiale internaționale, fapt pentru care se vede adevărata lor valoare când îi punem în fața unor examene, unor teste chinologice, unor competiții canine. Ei trebuie să parcurgă niște nivele de pregătire și de examinare și, după ce au trecut și au absolvit toate aceste nivele de examinare, pot participa sau pot intra fie în echipa națională și, de aici, pasul spre Campionatul Mondial de Salvare este mare. Apoi, intră într-o bază internațională de date, pentru a fi chemați în orice situație reală.
Testele folosite de specialiștii în formare canină se aplică oricărui tip de patruped, cu alte cuvinte nu există o rasă anume predestinată activităților de căutare-salvare. În schimb, cu cât un câine este testat mai devreme, chiar de la 3-4 luni, cu atât poate intra mai repede în procesul educațional propriu-zis. Odată pregătit, el este apt să acționeze. Cu ce performanțe? Potrivit președintelui Centrului Național de Educare Canină, câinele este capabil, de pildă, să pătrundă în locuri extrem de sensibile, pâna la 2-3 metri adâncime, inclusiv acolo unde sisteme electronice audi-video chiar înalt performante ar fi imposibil de utilizat. Apoi, teoretic, un câine de căutare-salvare a persoanelor dispărute, de exemplu, poate să acopere în 20 de minute o suprafață de 50.000 m², având un randament de cel puțin trei ori mai bun decât orice echipă profesionistă umană. Or, într-un tandem om-câine, acest raport se modifică în detrimentul omului, de unde și nevoia unei compatibilități frizând perfecțiunea cu câinele.
Salvatori cu patru labe ce simt la propriu mirosul vieții, câinii români de căutare-salvare sunt multipremiați în competiții chinologice internaționale. Dar unde se plasează România, în plan extern, din perspectiva pregătirii patrupedelor? Revine cu detalii, la microfon, Liviu Ionescu:
România este considerată la începuturile activității de căutare-salvare. Dacă alte țări au început aceste selecții umane-canine înainte de războaiele mondiale, noi discutăm de sfârșitul anilor ʹ80-ʹ90 și, după anii ʹ93-ʹ94, de o dezvoltare serioasă conform normelor internaționale. Centrul Național de Educare Canină are o bază de date de aproximativ 30 de câini de căutare-salvare. Problema este că, din păcate, acest prieten necuvântător care, fără să ne dăm seama, devine un terapeut în orice familie în care intră, are o viață, dar mai ales o perioadă de activitate mult mai scurtă. Ei și noi ne pregătim pentru orice situație de cataclism, în orice moment. Din păcate, ei ne pot ajuta până la 7, 8, 9 ani de zile. Noi suntem într-o permanentă activitate contra-cronometru să avem un fond canin. Ei, dacă s-ar putea să ne ajute și dacă ar avea 14 ani, ne-ar ajuta necondiționat. Dar trebuie să ne gândim la sănătatea lor și să-i folosim între 3 ani și 7, 8, 9 ani cel târziu, pentru că, altfel, pot apărea probleme și nu sunt într-un randament optim de a fi un câine de căutare-salvare.
Cu alte cuvinte, spune Liviu Ionescu, președintele Centrului Național de Educare Canină, niciodată nu se poate spune că există un număr suficient de câini de căutare-salvare într-o țară, într-o regiune sau pe un continent. Descoperirea și pregătirea acestor patrupede ce dovedesc calități excepționale trebuie să fie continuă. În plus, după cutremurele din Turcia, la nivel mondial a apărut nevoia unei reorganizări în vederea unei coordonări sporite între state – adaugă Liviu Ionescu, în egală măsură, președinte al Comisiei Mondiale de Salvare a Federației Chinologice Internaționale:
Suntem în plin program de reorientare, regândire a strategiei de intervenție, de comunicare și antrenamente multinaționale comune. Eu, coordonând acest program la nivel mondial, observ modul de aplicabilitate, rapiditatea, intensitatea, recepția gândirii umane din anumite zone ale lumii și nu face decât să mă bucure că începem să devenim mai eficienți în asemenea situații reale și trecem de pragul sportiv, Campionatul Mondial fiind considerat, până la cutremurul din Turcia, cel mai important eveniment. Ei bine, chinologia se dezvoltă ca și-n IT și toate decurg foarte repede. Trebuie să ai o gândire futuristă, să te întrebi ce se va întâmpla cu randamentul echipei canine de salvare peste 5 ani, peste 10 ani, având în vedere că nu cred că se vor liniști aceste cutremure sau aceste situații intempestive de dispariție de persoane și noi trebuie să fim pregătiți pentru orice tip de activitate la care câinii de căutare-salvare pot deveni un instrument real de salvare. În urma rezultatelor din Turcia și ale celor pe care le-am avut la ultimele trei ediții de Campionat Mondial al Federației Chinologice Internaționale – vorbim de Campionatele Mondiale pe echipe, România este vicecampioană și campioană mondială, de exemplu, la secțiunea ʹurmăʹ – avem o carte de vizită, avem niște rezultate, avem o anumită, hai să zic așa, mentalitate. Eu am dezvoltat acest proiect la nivel mondial, chiar îmi poartă numele, și clar că România, la Craiova, este un punct important în chinologia de salvare la nivel mondial.
Pentru că, da, căutarea-salvarea este mult mai mult decât o activitate sportivă chinologică, este una de ajutor necondiționat, umanitară, socială!
