Radio România Internațional

Tag: Caisa

  • Caisă » (Abricot) – le meilleur documentaire au Festival ASTRA et au Gala des Prix Gopo

    Caisă » (Abricot) – le meilleur documentaire au Festival ASTRA et au Gala des Prix Gopo

    « Caisă » (Abricot), le documentaire réalisé par Alexandru Mavrodineanu et présenté en première mondiale au Festival TIFF 2018, sest vu décerner, lannée dernière, le prix du meilleur film inscrit dans la sélection roumaine du Festival de film ASTRA. « Caisă » a également décroché le prix du meilleur documentaire 2018, lors du Gala des Prix Gopo. « Caisă » nous offre une perspective troublante de la société roumaine, mettant le focus sur un homme qui ne se laisse pas contaminer par le cynisme général et offre à plusieurs jeunes un refuge et une chance. Le film raconte de manière captivante la relation imprévisible entre un entraîneur de boxe et son meilleur élève, ainsi que les luttes qui se déroulent au-delà du ring. Dans une salle dentraînement située dans la banlieue bucarestoise, un entraîneur de boxe en fin de carrière, (Dumitru Dobre) travaille à faire dun groupe denfants provenant de milieux défavorisés les futurs champions juniors. Déçu mais tenace, lentraîneur met son espoir dans un jeune garçon talentueux de 13 ans surnommé « Caisă » (Abricot) (Cristian Palcuie).



    Nous avons parlé avec le réalisateur Alexandru Mavrodineanu de la façon dont il a découvert cette histoire émouvante et humaine, de la façon dont il a réalisé ce documentaire à partir de zéro, sans équipe et sans financement, et de la façon dont lhistoire de gens que lon connaît par hasard peut devenir votre propre histoire. Alexandru Mavrodineanu parle de laccueil que le public a fait a son documentaire. « Il a été perçu dans plusieurs registres. Certains spectateurs y ont vu avant tout le drame social. Jai pourtant été content de constater que la plupart des spectateurs ont vu dans ce documentaire une histoire humaine, comme je lavais perçue moi-même : un hommage à ces petits héros anonymes qui sont autour de nous et qui font leur travail chaque jour. Ces gens-là sont pour moi une source dinspiration et à chaque fois que jenvisage de réaliser un film, cest dans cette direction que je me sens toujours attiré. Le personnage principal de ce film, lentraîneur Dobre, est pour moi un tel héros. »



    Alexandru Mavrodineanu a commencé ce documentaire en 2013, alors quil venait dachever « LHomme oiseau ». A ce moment-là, le réalisateur navait aucun autre projet, pourtant, en changeant de salle de gym, il a rencontré lentraîneur Dobre et son élève, Caisă. Au début, Alexandru Mavrodineanu avait construit son film autour de Caisă, voulant raconter une histoire sur un être qui dépasse sa condition. Il a filmé plus de 350 heures et a fait 6 mois de montage pour se rendre compte quil faisait fausse route et que le vrai personnage de son film était, en fait, lentraîneur qui, à chaque fois, simplique émotionnellement et risque, à chaque fois, de perdre tout ce quil a construit, Caisă nétant pas son premier élève qui décide un beau jour de renoncer à la boxe.



    Alexandru Mavrodineanu. « Jai rencontré Dobre et Caisă le jour même où javais changé de salle de gym. Et ils mont charmé, ils mont ensorcelé et je me suis lancé dans cette aventure presque inconsciemment, sans savoir comment jallais obtenir un financement et sans avoir une équipe pour réaliser le film. Pourtant, les relations entre ce des deux êtres étaient si belles et elles mont séduit à tel point, que jai décidé daller prendre ma caméra et commencer à filmer. Après les premiers jours, je me suis rendu compte que la caméra les aimaient aussi, ce qui est indispensable pour tout documentaire. On peut avoir une histoire magnifique ; si les personnages ne réussissent pas à transmettre une émotion, cela ne suffit pas. Ce fut une épreuve difficile par endroits : cest inouï le temps que jai pu passer auprès deux et souvent je me rendais compte que cétait en quelque sorte inutile. Parfois javais la sensation que ce que je filmais ne serait pas utile pour le film, mais jétais presque obsédé par cette histoire. Le film repose sur une structure dramatique, propre plutôt aux films de fiction, et cest peut-être une des raisons pour lesquelles il a été apprécié du public. Je lai construit ainsi car, même si cest un documentaire, il ne suffit pas de présenter tout simplement les personnages et leur histoire. On peut avoir les personnages les plus forts, il faut encore trouver une intrigue qui éveille lintérêt du spectateur. »



    Alexandru Mavrodineanu a réalisé plusieurs documentaires et courts-métrages, pourtant, parmi eux, « Caisă » occupe une place à part. « Aucun autre de mes films na suscité ce genre de réactions. Je me suis rendu compte que ce documentaire a la capacité démouvoir et déveiller chez les spectateurs ce quil y a de meilleur en eux. Et cest ce qui me comble. Nous, les cinéastes, dhabitude une critique favorable nous réjouit, nous sommes contents quand dans notre monde on dit que nous avons réalisé un bon film, on nous donne éventuellement la chance de réaliser un autre film, pourtant, la vraie raison pour laquelle nous faisons du cinéma, cest de toucher le public et que nos films aient un impact. » (Trad. : Dominique)

  • „Hommage an die kleinen, anonymen Helden“: Regisseur Mavrodineanu über seinen Dokumentarfilm „Caisă“

    „Hommage an die kleinen, anonymen Helden“: Regisseur Mavrodineanu über seinen Dokumentarfilm „Caisă“

    Der Film wurde zum ersten Mal beim Transilvania International Film Festival 2018 gezeigt und gewann den Preis für den besten rumänischen Film beim Astra Film Festival in Sibiu (Hermannstadt). Der Film eröffnet eine beunruhigende Perspektive auf die rumänische Gesellschaft und stellt einen Menschen im Mittelpunkt, der die allgemeine zynische Haltung ablehnt und jungen Menschen Zuflucht und eine Chance bietet“, so die Motivation der Jury beim Astra Film Festival. Die Produktion ist auch bei der Gopo-Filmgala, auf der rumänische Filmpreise verliehen werden, als beste Dokumentation von 2018 ausgezeichnet worden.



    Der Dokumentarfilm zeigt auf spannende Weise die unberechenbare Beziehungen zwischen dem Boxtrainer Dumitru Dobre und seinem besten Schüler, dem 13-jähigen Cristian Palcuie alias Aprikose. Dobre, am Ende seiner Karriere, trainiert in einer Sporthalle am Stadtrand von Bukarest Kinder aus schwierigen sozialen Verhältnisse und will ihnen zur Juniormeisterschaft helfen. Er ist schwer enttäuscht, aber hartnäckig und investiert seine Hoffnung in den talentierten jungen Boxkämpfer. Der Regisseur Alexandru Mavrodineanu erzählt bei RRI, wie es zu dieser emotionalen Geschichte kam und was es bedeutet, einen Dokumentarfilm von Null auf zu drehen — ohne Filmcrew und ohne Finanzierung. Mavrodineanu sagt, dass der Film unterschiedlich rezipiert wurde.



    Die Dokumentation wurde vielfältig ausgelegt — einige Zuschauer sahen in erster Linie das soziale Drama, aber ich freue mich, dass das Publikum grö‎ßtenteils den Film als menschliche Story aufgenommen hat, was auch meine Absicht war. Als Hommage an die kleinen, anonymen Helden, die um uns herum jeden Tag ihre Arbeit erledigen. Sie sind für mich eine Quelle der Inspiration und jedes Mal, wenn ich an einen Film denke, gehe ich in diese Richtung. Ein solcher Held ist für mich Trainer Dobre, die Hauptfigur.“




    Filmemacher Alexandru Mavrodineanu hat mit den Dreharbeiten schon 2013 begonnen, gleich nach dem er einen Film über einen Segelflugzeugpiloten fertig hatte. Er plante kein neues Projekts, aber das Leben spielt eben so: Der Regisseur traf Dobre und seinen Schüler und wollte ursprünglich eine Story zur Überwindung der eigenen Umstände aus der Sicht des jungen Boxers drehen. Aber nachdem er schon 350 Stunden Filmmaterial hatte, erkannte Mavrodineanu, dass die zentrale Figur der Trainer ist, der sich jedes Mal emotional einbringt und riskiert, seinen gesamten Einsatz zu verlieren. Der junge Caisă wäre nicht der erste gewesen, der eines Tages das Handtuch wirft und die Boxhandschuhe an den Nagel hängt.



    Ich habe Dobre und Caisă am ersten Tag kennengelernt, als ich meine Fitnesshalle wechselte. Sie haben mich bezaubert und ausgetrickst und ich habe mich Hals über Kopf in dieses Abenteuer gestürzt. Ich hatte keine Ahnung, wie ich zu einer Finanzierung komme, zu einer Crew. Aber diese schöne Beziehung zwischen den beiden hat mich so beeindruckt, dass ich zur Kamera griff und einfach losdrehte.“




    Nach nur wenigen Tagen erkannte er, dass die Protagonisten sich sehr gut vor der Kamera machen, was für einen Dokumentarfilm ausschlaggebend ist. Denn die Story kann noch so gut sein, wenn die Figuren keine Gefühle vermitteln, erreicht man das Publikum nicht. Mavrodineanu drehte wie besessen, die Geschichte lie‎ß ihn einfach nicht mehr los, obwohl er immer wieder auch das Gefühl hatte, Unnötiges zu drehen. Der Film hat eine Dramaturgie wie bei einem Fiction-Spielfilm und das — findet der Filmemacher — war ein weiterer Grund dafür, dass er so gut beim Publikum ankam. Auch bei einem Dokumentar reicht es nicht aus, Figuren und die Story so einfach zu zeigen — man braucht eine Handlung, um die Zuschauer zu halten. Mavrodineanu gelang das diesmal so gut, dass es ein Riesenhit wurde.



    Bei keinem anderen Film kamen solche Reaktionen. Und alles war von unterschiedlichen Aspekten bestimmt — ich habe begriffen, dass dieser Dokumentarfilm so ist, dass er die Emotionen im Zuschauer anspricht und das Schönste an die Oberfläche bringt. Und das erfüllt mich am meisten. Als Filmemacher freut dich eine günstige Rezension, weil sich das auch in der Branche herumspricht und wir die Chance bekommen, auch mal einen neuen Film zu machen. Aber der wahre Grund, Filme zu machen, ist, das Publikum anzusprechen. Wir wollen eine Wirkung sehen.“

  • ‘Caisa’ (Apricot)

    ‘Caisa’ (Apricot)

    Caisa’ (in English, Apricot), directed by Alexandru Mavrodineanu, screened for the first time at the Transylvania International Film Festival in 2018, last year won the first prize for best film in the Romanian section of the Astra Film Festival. It also won an award at the Gopo Awards Gala, where it was designated the best documentary film made in 2018. “The film projects a troubling picture of Romanian society, placing at its centre a man who manages to stay free of the all-encompassing cynicism and provides a group of young people with a shelter and an opportunity”, reads the motivation of the jury of the Astra Film Festival. At the same time, the film depicts in a very captivating manner both the unpredictable relationship between a boxing coach and his best trainee, and the fighting outside the boxing ring.



    In a gym on the outskirts of Bucharest, a coach (Dumitru Dobre), a man at the end of his career, is working hard to turn a group of underprivileged children into the next junior champions. Disillusioned, but resilient, coach Dobre pins all his hopes on a 13 year old boy nicknamed ‘Apricot’. We talked with director Alexandru Mavrodineanu about how he came about this humane and touching story, about what it was like to make a documentary from scratch, with no team and no funds, and about how the story of some people that you got to know by accident becomes your own story.



    Alexandru Mavrodineanu told us how his film was received: “It did get several readings, in the sense that, for instance, there were spectators who spotted the social drama first, but I am happy that many saw it as a human story, as I thought it out myself. A sort of tribute paid to the unsung, anonymous heroes, who live around us and who do their job day after day. To me, these people are a source of inspiration, and every time I think of making a film, this is the direction I take. One such hero is for me master Dobre, the main character in the film.”



    Alexandru Mavrodineanu started working on the documentary back in 2013, when he had just finished ‘Bird Man’, a story about ‘Mami’ Mihaita Nicolae, who wants to win the national hang gliding championship for the tenth time. At the time, the director had no plans for a new film, but when changing the gym he was going to, he met coach Dobre and his trainee, ‘Apricot’. At first, Mavrodineanu built the story around ‘Apricot’. He wanted to tell a story about rising above one’s social status. He filmed more than 350 hours and edited for half a year, and then he realized he was looking in the wrong direction, and that the true protagonist of the film was the coach. He is the one who gets emotionally involved every time and risks losing everything that he’s built, as ‘Apricot’ was not the first of his trainees who suddenly decided to give up boxing.



    Here is Alexandru Mavrodineanu again: “I met Dobre and Caisa on the first day I started going to a different gym. And the two of them mesmerized me, tricked me and had me throw myself into this adventure, without knowing how to get the money or a team to make the film. But I was so fascinated by the relationship between the two of them, which was so beautiful, that I decided to take the camera and start filming. After the first days I realized the camera loved them too, and that is a must for any documentary. I mean, you can have a wonderful story, but, if the characters are unable to convey certain emotions, it’s not enough. It was hard sometimes, because I had to be around them for a very long time and many times I had the feeling it was useless, that I would not use those shots in the film, but it gradually became like an obsession to me. The film is built on a cinematographic structure that is usually characteristic of fiction movies, and that is one more reason, I think, why the audience liked it. I built it like that because, even if it’s a documentary, presenting the characters and their story is not enough. You can have the most powerful characters, but it is the plot that attracts the audience.”



    Alexandru Mavrodineanu has directed several documentaries and short reels, but none of them has been received like ‘Caisa’: “This film was received like none of the other films that I’ve made. All those reactions were generated by various aspects depicted in the film. I realised that the documentary had the capacity to impress people and bring to light what is the most beautiful in them. And that is fulfilment to me. We, film-makers, are always happy when we get good reviews, when people talk about our good film, and the chance to make another one, but the real reason why we decide to make a film is to touch the audience, to have an impact.”

  • Caisă, cel mai bun documentar la Astra Film Festival şi la Gala Premiilor Gopo

    Caisă, cel mai bun documentar la Astra Film Festival şi la Gala Premiilor Gopo

    Caisă, documentarul regizat de
    Alexandru Mavrodineanu, prezentat în premieră mondială la TIFF 2018, a câștigat,
    anul trecut, Premiul pentru cel mai bun film din secțiunea română la Astra Film
    Festival. Un nou premiu a fost obţinut de Caisă la Gala Premiilor Gopo, unde a
    fost desemnat cel mai bun documentar din 2018. Caisă dezvăluie o perspectivă tulburătoare
    asupra societăţii româneşti, punând în centru un om care nu se lasă cuprins de
    cinismul general şi oferă unor tineri un refugiu şi o şansă    , a fost
    motivaţia juriului Astra Film Festival. Filmul expune într-un mod captivant
    atât relația imprevizibilă dintre un antrenor de box și cel mai bun elev al
    său, cât și luptele care se dau dincolo de ring. Într-o sală de antrenament de
    la marginea Bucureștiului, un antrenor de box (Dumitru Dobre) aflat la
    sfârşitul carierei lucrează pentru a transforma un grup de copii din medii
    defavorizate în următorii campioni de juniori. Deziluzionat, dar perseverent,
    antrenorul Dobre îşi pune speranţele într-un puşti talentat de 13 ani, poreclit
    Caisă (Cristian Palcuie).

    Am vorbit cu regizorul Alexandru Mavrodineanu despre cum
    a ajuns la această poveste emoţionantă şi umană, despre ce înseamnă să
    realizezi un documentar de la zero, fără echipă şi finanţare şi despre cum
    povestea unor oameni pe care ai ajuns să îi cunoşti întâmplător ajunge să fie
    şi povestea ta. Alexandru Mavrodineanu, despre cum a fost receptat documentarul
    său, Caisă. A
    fost citit în mai multe chei, adică au fost spectatori care au văzut în primul
    rând drama socială, dar mă bucur că mare parte din public a perceput
    documentarul ca pe o poveste umană, aşa cum m-am gândit şi eu la el. Ca la un
    omagiu pentru acei eroi mici şi anonimi care există în jurul nostru şi care îşi
    fac treaba zi de zi. Aceşti oameni sunt pentru mine o sursă de inspiraţie şi de
    fiecare dată când mă gândesc să fac un fim în direcţia asta mă duc. Un astfel
    de erou pentru mine este maestrul Dobre, personajul principal în acest film.


    Alexandru Mavrodineanu a început
    lucrul la acest documentar în 2013, într-un moment în care abia terminase Omul
    pasăre, o poveste despre Mami Mihăiță Nicolae care dorește să câștige pentru
    a zecea oară campionatul național de planorism. În momentul acela regizorul nu
    planifica nici un film nou, însă schimbând sala de sport i-a întâlnit pe
    maestrul Dobre şi pe elevul său, Caisă. Iniţial, Alexandru Mavrodineanu
    construise povestea în jurul lui Caisă, voia să spună o poveste despre depăşirea condiţiei. A filmat peste 350 de ore
    şi a montat jumătate de an, ca să-şi dea seama că priveşte într-o direcţie
    greşită şi că adevăratul personaj al filmului este, de fapt, antrenorul. Cel care se implică de fiecare
    dată emoţional şi riscă, tot de fiecare dată, să piardă tot ce a construit,
    Caisă nefiind primul său elev care decide într-o zi să renunţe la box .

    Alexandru Mavrodineanu: I-am
    cunoscut pe Dobre şi pe Caisă chiar în prima zi când am schimbat sala de sport.
    Şi ei doi m-au vrăjit, m-au păcălit şi m-am aruncat în această aventură puţin
    inconştient, fără să ştiu cum voi face rost de finanţare, fără să am echipă
    pentru a face filmul. Dar m-a încântat atât de tare relaţia dintre ei, care era
    atât de frumoasă, că am decis să mă duc să iau camera şi să încep să filmez.
    După primele zile mi-am dat seama că şi camera îi iubeşte foarte mult, ceea ce
    este indispensabil pentru un documentar. Adică poţi să ai o poveste minunată,
    dar dacă personajele nu reuşesc să transmită o emoţie, nu este suficient. Pe
    alocuri a fost o încercare grea, adică e greu de imaginat cât de mult am stat, de
    fapt, după ei şi de foarte multe ori îmi dădeam seama că este cumva în zadar,
    aveam sentimentul că filmez ceva ce poate nu voi folosi în film, dar devenisem
    aproape obsesiv. Filmul este clădit pe o structură dramaturgică pe care o găsim
    mai degrabă în filmele de ficţiune şi cred că acesta a fost un motiv în plus
    pentru care a fost apreciat de public. L-am construit aşa pentru că -chiar dacă
    este vorba de un film documentar- nu este suficient să prezinţi personajele şi
    povestea lor. Poţi avea cele mai puternice personaje, dar trebuie să găseşti şi
    o intrigă să-l atragi pe spectator.


    Alexandru Mavrodineanu a regizat mai multe documentare şi
    scurtmetraje, dar spune că nici unul dintre acestea n-a avut reacţiile pe care
    le-a primit Caisă. La
    filmul acesta am avut nişte reacţii pe care nu le-am mai primit la nici un alt
    film de-al meu, toate aceste reacţii au fost generate de diferite aspecte din
    film. Mi-am dat seama că documentarul acesta are calitatea de a emoţiona şi de
    a scoate ce e mai frumos din oameni. Şi asta mă împlineşte cel mai mult. Pe
    noi, ca cineaşti, ne bucură câte o critică favorabilă, se vorbeşte şi în
    breaslă că ne-a ieşit un film bun, ni se acordă o şansă să facem şi un alt
    film, dar adevăratul motiv pentru care facem film este să atingem publicul, este
    ca filmele noastre să aibă impact.