Tag: calarie

  • România la Jocurile Olimpice – Călăreţul Henri Rang

    România la Jocurile Olimpice – Călăreţul Henri Rang

    De aceea, printre
    sporturile tradiţionale se află şi alergările cu cai. În satele din România,
    tinerii se întrec şi astăzi fie călări, în galop, fie cu căruţele.


    Poate şi de aceea, nu trebuie să ne
    mire faptul ca prima medalie olimpică românească la o disciplină
    individuală a fost obţinută într-o probă de călărie. Este impropriu spus că
    este vorba de o performanţă individuală. Meritul succesului se reflectă
    întotdeauna atât asupra călăreţului cât şi asupra calului, fiind greu de spus,
    la aceste discipline, cât cântăreşte, în realizarea unei performanţe, talentul
    animalului în raport cu măiestria celui ce-l conduce.


    Cuplul medaliat a fost format din
    locotenentul de cavalerie Henri Rang şi de calul Delfis. La Berlin, în 1936,
    cei doi s-au clasat pe locul 2 în concursul de obstacole.


    Rang şi Delfis făcuseră un concurs
    excelent. Ajunseseră însă la baraj pentru medalia de aur cu locotenentul german
    Kurt Hasse, călare pe Tora. De aici, poveştile diferă în funcţie de sursă. Dacă
    este sa credem Gazeta Sporturilor de la acea vreme, la baraj, prima iese în
    arenă Tora. La ultimul obstacol ratează însă şi încheie parcursul cu o
    penalizare. Vine rândul armăsarului român, care porneşte elegant. Trece întins
    de primele obstacole, iar publicul german amuţeşte. Perspectiva medaliei de aur
    se îndeparta. La obstacolul cel mai greu, ultimul, cel la care ratase şi Tora,
    Delfis atinge însă uşor bara de sus şi ratează şi el. Publicul german
    explodează, iar bucuria gazdelor e totală când crainicul anunţă succesul
    locotentului Hasse pentru timpul mai scurt în care a parcurs traseul.


    Se ştiu puţine lucruri despre
    locotenentul Henri Rang. S-a născut în 1902. A făcut parte dintr-o generaţie de
    aur a echitaţiei române, din care cel mai cunoscut nume a rămas cel al lui
    Felix Ţopescu. S-a ocupat de sportul de performanţă, participând din plin la
    turnee internaţionale de vârf, până la debutul celui de-al doilea război
    mondial. A încetat din viaţă prematur, în 1946, la doar 44 de ani.

  • Profiluri olimpice: Călăreţul Henri Rang

    Profiluri olimpice: Călăreţul Henri Rang

    Calul
    a avut dintotdeauna un rol important în civilizaţia rurală de pe meleagurile
    româneşti. De aceea, printre sporturile tradiţionale româneşti se află şi
    alergările cu cai. In satele româneşti, tinerii se întrec şi astăzi fie
    călări, în galop, fie cu căruţele.


    Poate
    şi de aceea, nu trebuie să ne mire faptul ca prima medalie olimpică la o
    disciplină individuală a fost obţinută într-o probă de călărie. Este impropriu
    spus că este vorba de o performanţă
    individuală. Meritul succesului se
    reflectă întotdeauna atât asupra călăreţului cât şi asupra calului, fiind greu
    de spus, la aceste discipline, cât
    cântăreşte, în realizarea unei performanţe, talentul animalului în raport cu
    măiestria celui ce-l conduce.


    Cuplul
    medaliat a fost format din locotenentul de cavalerie Henri Rang şi de calul
    Delfis. La Berlin, în 1936, cei doi s-au clasat pe locul 2 în concursul de
    obstacole.


    Rang
    şi Delfis făcuseră un concurs excelent.
    Ajunseseră însă la baraj pentru medalia
    de aur cu locotenentul german Kurt Hasse, călare pe Tora. De aici, poveştile
    diferă în funcţie de sursă. Dacă este sa credem Gazeta Sporturilor de la acea
    vreme, la baraj, prima iese în arenă Tora. La ultimul obstacol ratează însă şi
    încheie parcursul cu o penalizare. Vine rândul armasarului român, care porneste
    elegant. Trece întins de primele obstacole, iar publicul german amuţeşte.
    Perspectiva medaliei de aur se îndeparta. La obstacolul cel mai greu, ultimul,
    cel la care ratase şi Tora, Delfis atinge însă uşor bara de sus şi ratează şi
    el. Publicul german explodează, iar bucuria gazdelor e totală când crainicul
    anunţă succesul locotentului Hasse pentru timpul mai scurt în care a parcurs
    traseul.




    Se
    ştiu puţine lucruri despre locotenentul Henri Rang. S-a născut în 1902. A făcut
    parte dintr-o generaţie de aur a echitaţiei române, din care cel mai cunoscut
    nume a rămas cel al lui Felix Ţopescu. S-a ocupat de sportul de performanţă,
    participând din plin la turnee internaţionale de vârf, până la debutul celui de-al
    doilea război mondial. A încetat din
    viaţă prematur, în 1946, la doar 44 de ani.

  • Snagov

    Snagov

    Dacă vremea este capricioasă şi nu doriţi să vă aventuraţi într-o călătorie
    mai lungă, vă propunem o vizită la Snagov, la numai 40 km de Bucureşti.


    Un loc pitoresc, cu spaţii întinse la umbra
    copacilor, dar şi cu plajă amenajată pentru sezonul cald. Lacul Snagov este
    atracţia principală, la vreme de toamnă oferind posibilitatea închirierii de
    ambarcaţiuni pentru plimbări. Circuitul
    cu vaporaşul pe lacul Snagov este o ocazie unică de a admira frumuseţile
    lacului şi atracţiile turistice din zonă: Palatul Snagov, Mănăstirea Snagov,
    vilele lui Ceauşescu, precum şi alte puncte de interes din împrejurimi. Lacul Snagov
    este o arie naturală protejată, cu peste 120 de specii de plante, animale sau
    păsări protejate.


    În Snagov puteţi găsi atât complexe premium, cât şi zone valoroase din
    punct de vedere agroturistic. Una dintre ele, Complexul agroturistic Grădina
    Vlahiia, de altfel, a primit anul acesta Marele premiu Margareta de aur,
    acordat de Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC).
    Anul acesta ANTREC a recompensat succesele obţinute de-a lungul anului 2016 în
    păstrarea, evidenţierea şi promovarea datinilor şi ospitalităţii locale,
    identitatea gastronomică, posibilităţile de agrement şi chiar şi amenajarea
    grădinii.

    Jurnalistul Andrei Dicu a fost în vizită la acest complex şi ne spune
    de ce merită să ajungem aici: Este
    o grădină, o adevărată bijuterie maramureşană. În această grădină se poate
    locui acum în case vechi, autentice, cu icoane pe pereţi, cu ii, cergi şi
    unelte aparţinând gospodăriilor ţărăneşti originale. În grădină se mai găsesc
    şi un lac cu nuferi şi cu peşti. Există şi un lăcaş de cult cu hramul
    Constantin şi Elena, care a fost adus acum doi ani, o replică a Bisericii
    dintr-un lemn. Aici icoanele sunt cumpărate de la ţărani sau moştenite, iar
    troiţele de afară au fost făcute de un meşter care şi-a desăvârşit arta la Cimitirul
    vesel din Săpânţa. Icoanele noi îi reprezintă pe sfinţii eroi: Ştefan cel Mare
    şi sfânt, Brâncovenii, Sf. Luca al Crimeei şi alţii. Toate lucrările au fost
    executate de meşteri maramureşeni. Tot aici puteţi găsi un Muzeu al ţăranului
    maramureşan, amenajat într-o casă veche de peste 100 de ani şi un Muzeu al
    icoanei. Mai puteţi vizita două sere unde se cultivă legume şi fructe, iar dacă
    doriţi puteţi beneficia de plimbări cu căruţe, inclusiv de o şalupă pentru
    plimbare pe Lacul Snagov, care rămâne simbolul acestui loc.


    Ateliere de creaţie pentru părinţi şi copii sau călărie pe ponei, ori o
    vizită la ferma de animale de aici completează oferta complexului.


    La Snagov, în această toamnă restaurantele s-au întrecut cu oferte de
    sezon: Vine cu detalii Andrei Dicu: N-ar trebui să rataţi supa de dovleac cu
    ghimbir, un deliciu recomandat mai ales amatorilor de mâncăruri picante, pateul
    din ficat de pui şi tochitura cu varză şi nu mai vorbim despre ţuica de prune
    şi despre vin.


    Tot în Snagov se pot închiria biciclete, profitând de cele şapte trasee
    amenajate aici sau de circuitele către Mănăstirile Snagov şi Căldăruşani sau
    chiar în jurul lacului.


    În mijlocul lacului se află ruinele mănăstirii Snagov, locul unde se
    presupune că se află mormântul domnitorului Vlad Ţepeş, ucis în decembrie 1476,
    la puţin timp după ce reuşise să revină, pentru a treia oară, pe tronul Ţării
    Româneşti. Din construcţiile care formau altădată ansamblul mănăstirii Snagov,
    astăzi se mai păstrează doar biserica şi clopotniţa, celelalte aflându-se în
    stadiul de ruine. Pentru că era izolată, în secolul al 19-lea mănăstirea a fost
    folosită drept închisoare. Anterior, în secolul al 17-lea, la mănăstirea Snagov
    a funcţionat, o tipografie de sub teascurile căreia au ieşit mai multe lucrări
    în română, greacă şi arabă.



    Cu speranţa că veţi da curs invitaţiei noastre de a vă bucura de soare,
    lac şi de o zonă încărcată de tradiţie la Snagov, vă aşteptăm data viitoare cu
    o nouă destinaţie.