Tag: calatori

  • Noutăţi din transportul feroviar de călători

    Noutăţi din transportul feroviar de călători

    Numărul pasagerilor care au călătorit cu trenul în România a scăzut. În primul semestru din 2024 au folosit trenul 35,5 milioane de călători, în scădere cu 3% comparativ cu perioada similară din 2023. Dintre aceştia, 35,3 milioane pasageri au călătorit în ţară, iar 141.000 au efectuat călătorii internaţionale Transportul feroviar de pasageri a avut, în primele 6 luni din 2024, o pondere de 16,6% în transportul total de pasageri, fiind depăşit clar de transportul rutier, cu o pondere de 77,5%.

    Pe de altă parte, de la finalul lunii septembrie, CFR Călători a suprimat oprirea în staţia Buftea, de lângă Bucureşti, a trenurilor IR 401 şi IR 402 care circulă pe ruta Bucureşti Nord – Bacău – Iaşi – Ungheni (Republica Moldova). Măsura a fost luată pentru optimizarea orarului trenurilor. Pasagerii pot utiliza pe ruta Bucureşti Nord – Buftea şi retur şi celelalte trenuri care circulă pe această rută.

    Circulaţia trenurilor va suferi modificări, în perioada 16-18 octombrie 2024, în urma unor lucrări la infrastructura feroviară dintre staţiile Nyrabrany şi Debrecen din Ungaria, au anunţat CFR Călători şi administraţia feroviară ungară MAV Start. Astfel, trenul IR 1841 Oradea – Episcopia Bihor – Valea lui Mihai (nord-vestul României) se anulează pe distanţa Oradea – Valea lui Mihai şi circulă în locul lui trenul IR 12841, pe distanţa Oradea – Episcopia Bihor, care se ataşează la IR 12687 Baia Mare – Episcopia Bihor – Viena. De asemenea, trenul IR 1842 Valea lui Mihai – Episcopia Bihor – Oradea se anulează pe distanţa Valea lui Mihai – Oradea şi circulă în locul lui trenul IR 12842, pe distanţa Episcopia Bihor – Oradea, care se detaşează de la trenul IR 12686 Viena – Episcopia Bihor – Baia Mare (nordul României). Informaţii actualizate despre circulaţia trenurilor pot fi obţinute în aplicaţia Trenul Meu sau pe site-ul CFR Călători, unde sunt actualizate permanent camerele web din gările Bucureşti Nord, Aeroport Otopeni «Henri Coandă», Timişoara, Craiova, Braşov, Iaşi, Cluj -Napoca şi Constanţa.

    În context, vă mai informăm că rezervarea locului la călătoria cu trenul nu mai este obligatorie pentru distanţele sub 40 de kilometri. Noile prevederi sunt aplicate de toţi cei 6 operatori de transport feroviar de călători care activează pe calea ferată din România. Măsura are ca scop simplificarea nevoilor navetiştilor, al căror număr a crescut în zona marilor oraşe din România. Un ordin al ministrului Transporturilor reglementează oficial abonamentele pe perioade de 5 zile, 14 zile şi o lună. În plus se pot achiziţiona biletul de călătorie metropolitan şi abonamentul de călătorie metropolitan, în prima etapă de implementare, acestea emiţându-se doar online, prin Ghişeul Unic. Practic, cu aceste tipuri de bilete pasagerii nu mai aşteaptă un anumit tren, la o anumită oră, ci se pot urca în prima garnitură care îi poate duce la destinaţie. Cel mai bun exemplu este ruta Bucureşti – Ploieşti (oraş la 60 de kilometri de Capitală), unde 5 din cei 6 operatori feroviari care operează în România au trenuri.

  • Cu trenul la Istanbul

    Cu trenul la Istanbul

    Trenul internaţional ‘România’ va asigura zilnic, până la 14 octombrie 2024, legătura directă între Bucureşti şi Istanbul/Halkali (Turcia), Varna, Sofia (Bulgaria) şi retur. Biletele pentru aceste destinaţii au preţuri începânde de la 31 de euro, a informat CFR Călători, operatorul naţional feroviar de pasageri. Astfel, călătorii care doresc să ajungă cu trenul la Varna (pe litoralul bulgăresc al Mării Negre) vor plăti 31 de euro/segment pentru un bilet la clasa a 2-a, orarul de circulaţie fiind următorul: plecare din Gara Bucureşti Nord la ora 10:47 şi sosire la Varna la 20:55; plecare din Varna la 7:45 şi sosire în Bucureşti Nord la 17:17. Pentru destinaţia Sofia, capitala Bulgariei, biletul la clasa a doua costă 32 de euro/segment, cu plecare din Bucureşti Nord la 10:47 şi sosire la 20:21, iar la retur plecare la 7:00 şi sosire la 17:17.

    Ca să ajungă la Istanbul/Halkali pasagerii vor plăti 56 de euro pe segment pentru un bilet la vagonul cuşetă cu 4 locuri. Trenul internaţional ‘România’ va pleca spre această destinaţie la 10:47 din Gara Bucureşti Nord şi va ajunge la 6:34. La întoarcere, plecarea este programată la ora 20:00, cu sosire în Bucureşti la 17:17.

    Perioada de cumpărare cu anticipaţie a biletelor de tren pentru călătoriile în trafic internaţional este de 90 de zile. Biletele pot fi achiziţionate din staţiile şi agenţiile de voiaj CFR Călători deschise traficului internaţional, precum şi online de pe bileteinternationale.cfrcalatori.ro/ro cu ridicarea biletelor din gară sau cu livrare prin curier. Pentru călătoria în Bulgaria sau Turcia poate fi utilizată oferta Interrail, biletele putând fi achiziţionate de la case de bilete din staţii şi agenţii cu vânzare în trafic internaţional.

    Pe de altă parte, Autoritatea pentru Reformă Feroviară a informat că îşi propune să îmbunătăţească mobilitatea cetăţenilor din două zone metropolitane, Bucureşti şi Giurgiu (sudul României), care să contribuie la dezvoltarea durabilă a zonelor din proximitatea capitalei României. Din 13 iulie intră în vigoare un nou sistem de tarifare în zona metropolitană, inclusiv în Bucureşti şi Giurgiu, care presupune introducerea biletului de călătorie valabil pentru o călătorie pe o singură linie la trenul oricărui operator (după modelul implementat cu succes în proiectul pilot Bucureşti Nord – Aeroport Internaţional «Henri Coandă» Bucureşti) sau a biletelor şi abonamentelor metropolitane cu valabilitate 3 ore, o zi, 3 zile, 7 zile, 15 zile şi 30 zile indiferent de tren şi operator (valabile între staţiile de pe teritoriul unei zone metropolitane), precum şi cel privind transportul bicicletelor. În context, vă reamintim că preţul biletului pentru o călătorie dus sau întors pe ruta Bucureşti Nord – Aeroport Internaţional «Henri Coandă» Bucureşti, principlalul aeroport din România, este de 5,5 lei (circa 1,1 euro), iar trenurile circulă la intervale de 40 de minute.

  • Aflăm pentru tine

    Aflăm pentru tine

    Comisia Europeană a adoptat recent, o serie de propuneri menite să îmbunătățească experiența pasagerilor și a călătorilor prin consolidarea drepturilor acestora.



  • Sfaturi utile în contextul războiului din Ucraina

    Sfaturi utile în contextul războiului din Ucraina

    Fluxul mare de călători
    din această perioadă, influențat în mod masiv de războiul din Ucraina, a produs
    cozi foarte mari la casele de bilete din gările româneşti. Pentru evitarea
    aglomeraţiei, operatorul naţional feroviar CFR Călători îi sfătuieşte pe pasageri să-și
    cumpere bilete online, de pe site-ul cfrcalatori.ro, din aplicația «CFR
    Călători mersul trenurilor» sau direct pe telefonul mobil. Aplicația este
    disponibilă în Google App, App Store și Huawei App Gallery. De asemenea, o altă modalitate de a evita cozile de la ghișee este
    cumpărarea biletelor de tren de la automatele de bilete din gări. În acelaşi
    sens, pentru a optimiza activitatea şi timpul de aşteptare, CFR Călători a
    deschis în Gara de Nord din Bucureşti o casă de bilete prioritară pentru
    refugiaţii din Ucraina.


    Tot în contextul
    războiului din Ucraina, traficul de pasageri de pe principalul aeroport al
    României Aeroportul Internaţional «Henri Coandă» Otopeni a înregistrat o
    creștere de 40-50% față de cel planificat. În anumite momente ale zilei apar
    aglomerări pe fluxurile de plecări și sosiri. În aceste condiţii, reprezentanţii
    Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti avertizează că, pentru asigurarea
    condiţiilor pentru ca toţi pasagerii care urmează să călătorească să se îmbarce
    la timp şi în siguranţă, aceştia trebuie să se prezinte cu suficient avans la
    aeroport, respectiv cu 2,5 – 3 ore înainte de ora decolării. Reprezentanții
    companiei precizează că s-au luat măsuri suplimentare a activității, dar că,
    totuși, se mai produc aglomerări. Aceștia fac apel la calm și înțelegere în această
    situație specială, generată de războiul din Ucraina.


    Pe de altă parte, Inspectoratul
    General al Poliţiei de Frontieră din România a suplimentat personalul care îşi
    desfăşoară activitatea la controlul documentelor de călătorie şi a anunţat că se
    lucrează la capacitatea maximă a punctelor de trecere a frontierei. De
    asemenea, au fost intensificate măsurile de control la frontieră, s-au
    suplimentat turele şi s-a întărit cooperarea cu celelalte instituţii cu
    atribuţii în domeniu, în vederea unui schimb operativ de date şi informaţii,
    precum şi de adoptare în comun, când este necesar, a măsurilor pentru gestionarea
    cazurilor apărute. De comun acord cu autorităţile ungare, la Nădlac II, în
    vestul României, s-au creat 3 artere, din cele 6 de pe sensul de ieşire, doar
    pentru cetăţenii ucraineni, în contextul fluxului foarte mare de refugiaţi din
    calea războiului.


  • Facilităţi pentru călătoria cu trenul

    Facilităţi pentru călătoria cu trenul

    Operatorii de transport feroviar de călători au introdus în circulaţie numeroase
    trenuri care asigură legături directe şi rapide cu staţiunile de pe Valea Prahovei, de la Marea Neagră sau în Delta Dunării, pe
    relaţiile Bucureşti Nord – Braşov, Bucureşti Nord – Constanţa, Bucureşti Nord -
    Mangalia sau Bucureşti Nord – Medgidia – Tulcea.


    Astfel, peratorul naţional de transport feroviar CFR Călători a introdus în
    circulaţie 54 de trenuri (Regio Expres, Interegio şi Regio) pentru călătoria pe
    Valea Prahovei, iar operatorii privaţi alte 24 de garnituri. Pentru legăturile
    directe din toată ţara cu staţiunile de la Marea Neagră şi cu Delta Dunării,
    CFR Călători a pus deja în circulaţie 40 de trenuri, oferta de călătorie spre
    Litoral fiind completată cu alte 20 de garnituri ale operatorilor privaţi. Pentru
    staţiunile de pe Valea Prahovei sau Litoralul românesc calea ferată, comparativ
    cu celelalte mijloace de transport, reprezintă o variantă ecologică, rapidă şi
    confortabilă de călătorie, viteza maximă de circulaţie a trenurilor pe relaţia
    Bucureşti – Braşov fiind de 140 km/oră, iar între Bucureşti şi Constanţa de 160
    km/oră, spun reprezentanţii companiei care administrează infrastructura
    feroviară publică. CFR recomandă călătorilor să circule cu trenul, durata
    călătoriei pe calea ferată, până la Constanţa sau Braşov, fiind de două ore, în
    condiţiile în care deplasarea cu autoturismul spre destinaţiile respective
    durează de multe ori sensibil mai mult din cauza aglomeraţiei de pe şosele.


    CFR Călători a anunțat lansarea, din 24 iunie, a aplicației mobile CFR
    Călători mersul trenurilor și bilete online care este disponibilă deocamdată pentru
    telefoane cu sistemul de operare Android (minim Android 5.1). Prin aplicație
    utilizatorii au acces la achiziționarea biletelor standard, dus-întors, dar și
    la selectarea paturilor pentru vagoanele de dormit sau tip cușetă și la
    adăugarea biletelor pentru animale de companie sau de bicicletă. Aplicația este
    disponibilă în testare deschisă pentru o perioadă de 30 de zile și va fi
    îmbunătățită în funcție de recomandările clienților.


    În context, agențiile de turism din România sunt tot mai interesate să
    colaboreze cu CFR Călători pentru vânzarea de bilete online în trafic intern,
    dar și pentru închirierea unui tren în regim charter şi organizarea unor trasee
    şi circuite. Peste 315 agenţii de turism au, până în prezent, încheiate contracte
    de comision pentru vânzarea biletelor CFR în trafic intern sistem online, deoarece
    transportul cu trenul este, de multe ori, ales de către turiştii români şi
    străini atunci când se deplasează în România, a anunţat Asociaţia Naţională a
    Agenţiilor de Turism.


  • CFR Călători a modificat rangul unor trenuri InterRegio

    CFR Călători a modificat rangul unor trenuri InterRegio

    Operatorul naţional de stat CFR Călători a modificat, din 1 februarie 2021,
    rangul a 25 de trenuri InterRegio. Acestea au devenit RegioExpres, iar orarele
    și stațiile de sosiri/plecări nu au fost modificate. Operatorul spune că a luat
    această decizie pentru creșterea gradului de accesibilitate la călătoria cu
    trenul.


    Trenurile care au devenit RegioExpres sunt: Craiova -
    București și retur, Sibiu – Craiova și retur, Sibiu – Caracal și
    retur, Baia Mare – Cluj Napoca și retur, Bucureşti – Brașov – Sibiu (dar doar pe segmentul Brașov – Sibiu și retur), Sibiu – Timișoara și retur, Târgoviște – Titu și retur.


    Trebuie să știți că, din 2011, trenurile din România fuseseră împărțite pe
    trei categorii, Regio, InterRegio şi InterCity, iar această modificare a fost
    făcută pentru armonizarea cu practica mai multor companii feroviare europene. Ulterior,
    din 2015, CFR Călători include în ofertă doar trenuri Regio și InterRegio. Trenurile InterCity au fost retrogradate la statutul de
    trenuri IR din cauza imposibilității companiei de a asigura viteza minimă de
    deplasare, de 60 km/h.


    Regio sunt fostele trenuri personale, care opresc, de regulă, în toate
    stațiile și haltele de pe parcurs. InterRegio (IR) sunt fostele trenuri rapid
    și accelerat, care aveau anterior standarde similare de viteză, stații în care
    opresc și confort; trenurile IR opresc în stațiile mari și mijlocii de pe
    parcurs. Prețul este o medie între cele ale fostelor rapide și accelerate.


    Trenurile Regio sunt cele mai folosite trenuri de către CFR Călători. Ele
    fac legătura dintre un oraș și comunele apropiate sau între două orașe
    învecinate. Trenurile Regio au cea mai mică viteză medie, au cele mai slabe
    condiții, dar și tarife mult mai reduse față de celelalte tipuri și ranguri de
    tren. Există, totuși, și trenuri Regio care circulă pe distanțe medii și chiar
    mari.


    Trenurile InterRegio circulă, de obicei, pe distanțe lungi și medii și
    opresc numai în orașe, dar sunt folosite și pentru distanțe foarte mari. Chiar
    și pe distanțe lungi trenurile InterRegio opresc de obicei în gările din
    fiecare oraș. De asemenea IR-urile circulă și în trafic internațional.


    La trenurile InterRegio sunt folosite garnituri moderne și au o viteză
    medie mai mare. Garniturile trenurilor InterRegio sunt compuse numai din
    vagoane de tip salon, clasa I sau a II-a. Pentru distanțe lungi sunt
    disponibile vagoanele cușetă, de dormit și restaurant. Prețul biletelor este
    mai ridicat. Trenurile InterRegio necesită rezervare de locuri.

  • Măsuri pentru fluidizarea traficului de călători la frontiere

    Măsuri pentru fluidizarea traficului de călători la frontiere

    Activitate la capacitate maximă la frontiere



    Peste 4.000 de poliţişti de frontieră desfăşoară, zilnic, activităţi de supraveghere şi control la frontiera de stat, la finalul sezonului estival. Suplimentarea numărului de poliţişti este una dintre măsurile luate de conducerea Poliţiei de Frontieră Române pentru fluidizarea traficului de călători în această perioadă aglomerată.


    De asemenea, Poliţia de Frontieră Română precizează că, în această perioadă, capacitatea punctelor de trecere ale frontierei este folosită la maxim şi sunt suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau ieşire în/din ţară, precum şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor.



    19 milioane persoane au tranzitat frontiera în sezonul estival



    Poliţia de Frontieră Română transmite că, în perioada iunie-august 2017, au trecut frontiera aproximativ 19 milioane persoane, din care aproximativ 15 milioane cetăţeni UE şi 4 milioane cetăţeni non UE şi peste 4 milioane mijloace de transport.



    În ceea ce priveşte punctele de frontieră, cel mai tranzitat a fost P.T.F. Aeroport Henri Coandă, cu un trafic de peste 5.000.000 persoane, urmat de P.T.F. Nădlac II cu peste 1.600.000 persoane, P.T.F. Giurgiu (1.500.000 persoane) şi P.T.F. Borş, unde poliţiştii de frontieră au verificat peste 1.400.000 persoane.




    La frontiera cu Republica Moldova cel mai tranzitat punct de frontieră a fost P.T.F. Albiţa (870.000 persoane), la frontiera cu Bulgaria traficul cel mai intens s-a înregistrat prin P.T.F. Giurgiu (1.500.000 persoane) şi Vama Veche (800.000 persoane), iar la frontiera cu Serbia, prin P.T.F. Porţile de Fier I (400.000 persoane).



    Anul trecut, în perioada iunie-august, au trecut frontiera aproximativ 17,5 milioane persoane, din care aproximativ 14,3 milioane cetăţeni UE şi 3,2 milioane cetăţeni non UE şi peste 4 milioane mijloace de transport.




    Recomandări pentru evitarea aglomeraţiei



    Pentru evitarea aglomerărilor, Poliţia de Frontieră Română recomandă tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp foarte scurt.



    Aplicaţia online dezvoltată de Poliţia de Frontieră Română, disponibilă pe www.politiadefrontiera.ro, ajută utilizatorii să-şi reconfigureze traseul către un punct de frontieră ce înregistrează valori de trafic scăzute, în funcţie de timpul de aşteptare.

  • Informaţii de la CFR Călători

    Informaţii de la CFR Călători

    Compania
    de transport feroviar CFR Călători informează că, de curând, a intrat în
    vigoare programul estival de transport Trenurile Soarelui 2016, care va fi
    valabil până la 13 septembrie. Aşadar, timp de trei luni, turiştii vor putea
    călători spre litoral cu cele peste 40 de trenuri care vor asigura legături din
    toata ţara către staţiunile de la Marea Neagră, dar şi spre Delta Dunării. Pentru noi, sezonul estival este o oportunitate.
    Încercăm să răspundem nevoii de mobilitate a cât mai multor oameni şi dorinţelor
    acestora de a călători la standarde de calitate din ce în ce mai bune. Prin
    programul estival Trenurile Soarelui conectăm toate zonele ţării cu
    destinaţiile turistice de vară şi sperăm să le aducem românilor vacanţa cât mai
    aproape
    , a declarat Iosif Szentes, directorul general al CFR Călători.

    Spre
    exemplu, pentru turiştii din Braşov, legătura cu destinaţia Constanţa
    şi retur va fi asigurată cu trei trenuri directe, iar pentru cei din Sighetu
    Marmaţiei legătura cu litoralul se va realiza direct prin grupa de
    vagoane de la trenul Satu Mare-Mangalia. Pentru a facilita accesul turiştilor
    către Delta Dunării, un tren direct InterRegio va circula suplimentar pe ruta
    Bucureşti Nord – Tulcea Oraş şi retur. Preţul întreg pentru o călătorie Bucureşti
    – Constanţa, fără reduceri, este de 33 de lei şi 40 de bani (7,4 euro) la tren
    Regio şi de 60 de lei (13,3 euro) la tren InterRegio. Un bilet dus-întors are
    10% reducere din tariful de transport şi costă la clasa a 2-a 60 de lei şi 90
    de bani (13,5 euro) la tren Regio şi 108 lei şi 80 de bani (24 de euro) la tren
    InterRegio.

    La cumpărarea de bilete cu o anticipaţie de peste 21 de zile
    reducerea este de 25% din tariful de transport şi biletul la clasa a 2-a costă
    46 lei (10,2 euro) la tren InterRegio şi 26 de lei şi 5 bani (5,8 euro) la tren
    Regio. De asemenea, CFR Călători a introdus în circulaţie Trenurile
    Tineretului, pentru elevi şi studenţi, biletele fiind tarifate ca pentru un
    tren Regio, iar pentru o călătorie la aceste trenuri pe ruta Bucureşti -
    Constanţa, biletul este de 18 lei şi 65 de bani (4,1 euro).

    În cadrul
    programului Trenurile Soarelui, există şi aşa-numitele Trenuri Litoral care
    circulă fără opriri intermediare, între Bucureşti Nord şi Constanţa, şi ajung
    la destinaţie în aproximativ două ore. Durata călătoriei cu celelalte trenuri
    InterRegio, pe aceeaşi rută, este în medie de aproximativ 2 ore şi 20 minute.
    Toate trenurile InterRegio sunt dotate cu instalaţii de climatizare şi prize,
    iar Trenurile Litoral, de viteză sporită pe ruta Bucureşti – Constanţa şi
    retur, au în compunere şi vagon bar. De asemenea, de la Bucureşti Nord la
    Constanţa şi retur, trenurile InterRegio 1585 si InterRegio 1586 dispun de
    Wi-Fi gratuit. Cu oferta Minigrup de două până la 5 persoane, reducerile
    acordate sunt de până la 25%, şi chiar de până la 30% la cumpărarea online a
    biletelor de tren, pentru că achiziţionarea de bilete prin Internet beneficiază
    de o reducere de 5%.

  • Poliţiştii de frontieră se pregătesc pentru afluxul de călători din perioada Floriilor şi a Paştelui

    Poliţiştii de frontieră se pregătesc pentru afluxul de călători din perioada Floriilor şi a Paştelui

    Având în vedere că, în perioada 24.04-02.05.2016, credincioşii ortodocși
    vor sărbători Floriile şi Învierea Domnului, în punctele de trecere a frontierei de la graniţa cu
    Ungaria, Bulgaria dar şi în cele de la graniţa cu R. Moldova, se preconizează o creştere a traficului de
    persoane şi mijloace de transport.




    În acest sens, Poliţia de Frontieră a luat toate măsurile
    necesare astfel încât traficul de persoane şi autovehicule prin punctele de
    frontieră să se desfăşoare în condiţii normale. Au fost dispuse măsuri organizatorice de suplimentare a personalului repartizat la
    controlul documentelor până la capacitatea maximă permisă de infrastructura
    fiecărui punct de trecere, în funcţie de dinamica valorilor de trafic.


    De asemenea, vor
    fi suplimentate arterele de control,
    pe sensul de ieşire sau intrare în ţară, după caz, în limita configuraţiei şi a
    infrastructurii punctelor de trecere a
    frontierei.


    În acelaşi timp,
    au fost dispuse măsurile necesare pentru o supraveghere
    sporită a frontierei de stat, respectiv prevenirea şi combaterea migraţiei
    ilegale şi a contrabandei cu bunuri de larg consum, în punctele de trecere a
    frontierei şi în zona de competenţă.




    De asemenea, reamintim persoanelor
    interesate să călătorească în Bulgaria în această perioadă că, în Punctul de
    Trecere a Frontierei Giurgiu, reprezentanții
    Companiei Naționale de Autostrăzi şi
    Drumuri Naționale din România efectuează lucrări de reabilitarea a podului
    Giurgiu-Ruse. Ca urmare a acestui fapt, circulaţia
    pe pod se desfăşoară alternativ, pe o singură bandă, iar dirijarea
    circulaţiei se realizează semaforizat, ceea
    ce poate determina apariția unor aglomerări şi timpi de așteptare.




    Recomandări:


    Pentru evitarea
    aglomerărilor, Poliţia de Frontieră Română recomandă participanţilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontieră existente
    la graniţă, astfel încât să se preîntâmpine apariţia suprasolicitărilor doar a
    unora dintre acestea, din cauza unui număr mare de călători, într-un timp
    foarte scurt.


    Reamintim că pentru
    a veni în sprijinul participanților la trafic, Poliţia
    de Frontieră Română a dezvoltat o aplicaţie on-line, disponibilă
    pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro. Această
    aplicaţie on-line prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere
    de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp, iar valorile afişate
    pot suferi modificări în funcţie de dinamica traficului în punctul de trecere
    respectiv, la un moment dat. Timpul de aşteptare pentru
    efectuarea controlului de frontieră va fi monitorizat la nivelul tuturor
    punctelor de trecere şi va fi actualizat în aplicaţia respectivă.

    În condiţiile în care, conform estimărilor,
    cele mai tranzitate puncte de trecere vor fi cele de la frontiera cu Ungaria,
    Bulgaria şi R Moldova, reamintim punctele
    de frontieră existente la aceste graniţe:





    Pe frontiera româno-ungară:


    ·pe raza jud. Timiş: P.T.F. Cenad – Kiszombor;


    ·pe raza jud. Arad: P.T.F. Nădlac – Nagylak


    P.T.F. Nadlac
    II- Csanadpalota



    P.T.F. Turnu
    – Batonnya;



    P.T.F. Vărşand – Gyula


    ·pe raza jud. Bihor: P.T.F. Salonta – Mehkerek;



    P.T.F. Borş – Artand;


    P.T.F. Valea lui Mihai -
    Nyirabrany;



    P.T.F. Săcuieni – Letavertes


    ·pe raza jud. Satu Mare: P.T.F. Urziceni – Vallaj;


    P.T.F. Petea
    – Csengersima.




    Pe frontiera româno-bulgară:


    ·pe raza jud. Giurgiu: P.T.F. Giurgiu- Ruse;


    ·pe raza jud. Constanţa: P.T.F. Vama Veche;


    P.T.F. Ostrov – Silistra;


    P.T.F. Negru Vodă-Kardam


    ·pe raza jud. Dolj: P.T.F. Bechet-Orjahovo;



    P.T.F. Calafat-Vidin.




    Pe frontiera
    româno-moldoveană:


    ·pe raza jud. Galaţi: P.T.F.
    Oancea-Cahul


    P.T.F.
    Galaţi-Giurgiulesti


    ·pe raza jud. Vaslui : P.T.F.
    Albiţa-Leuseni


    ·pe raza jud. Iaşi: P.T.F. Sculeni-Sculeni


    ·pe raza jud. Botoşani:
    P.T.F. Rădăuţi – Prut-Lipcani


    P.T.F. Stînca-Costeşti




    Verificări sistematice la frontieră


    Reamintim că Poliţia
    de Frontieră Română, în cooperare cu celelalte instituţii care au atribuţii în
    punctele de trecere a frontierei, efectuează verificări sistematice cetăţenilor din state membre UE şi non-UE
    care tranzitează frontiera, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire
    din ţară, în conformitate cu prevederile legislaţiei interne şi internaţionale.


    Scopul acestor
    măsuri este prevenirea tranzitării frontierei de către persoane, provenite din
    state aflate în zonele de conflict, care pot derula activităţi ce reprezintă o
    ameninţare reală la adresa securităţii interne şi
    externe.


    În acest sens,
    apelăm la înţelegerea celor care tranzitează frontiera în această perioadă şi
    precizăm că au fost dispuse toate măsurile aflate în competenţa instituţiei
    pentru reducerea timpilor de aşteptare şi că depunem toate eforturile în
    vederea asigurării unui echilibru între securitatea cetăţenilor şi fluenţa
    traficului de călători.




    Poliţia de
    Frontieră a pus la dispoziţia participanţilor la traficul transfrontalier numărul de telefon 021.9590 unde
    pot semnala diferite aspecte despre modul în care a fost efectuat controlul la
    trecerea frontierei, sesizările fiind preluate de către poliţiştii de frontieră
    care vor acţiona în consecinţă, legal, de la caz la caz.

    Biroul
    de Informare şi Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului
    General al Poliţiei de Frontieră



  • Noul plan de mers al trenurilor 2014 – 2015

    Noul plan de mers al trenurilor 2014 – 2015

    După cum informează Compania de transport feroviar CFR Călători, în România Noul Plan de Mers al Trenurilor 2014 – 2015 va intra în vigoare începând cu data de 14 decembrie şi va fi valabil până la 12 decembrie 2015.



    Oferta de transport feroviar de pasageri este adaptată cererii pieţei atât prin optimizarea orariilor şi a capacităţii de transport, cât şi prin asigurarea condiţiilor de confort pe categorii de trenuri, utilizându-se eficient resursele disponibile”, se arată într-un comunicat al CFR Călători. Zilnic se vor afla in circulaţie peste 1.100 de trenuri.



    În perioada sezonului hibernal, Trenurile Zăpezii vor circula spre şi dinspre cele mai căutate staţiuni montane pentru schi, cum sunt cele de pe Valea Prahovei, staţiunea Vatra Dornei şi oraşul Petroşani – pentru staţiunea Straja. Prin această ofertă, în perioada 1 ianuarie – 28 februarie 2015, se va acorda 25% reducere de preţ la bilete. Reducerea se va aplica la trenurile care vor circula de luni până joi, pentru călătoriile pe rută directă la clasa a II-a, cu trenuri InterRegio care au ca punct de plecare sau destinaţie una din staţiile feroviare de pe ruta Sinaia-Braşov, gara Vatra Dornei Băi şi gara Petroşani.



    Totodată, CFR Călători va asigura şi în 2015 serviciul public de navetă între marile oraşe şi localităţile din proximitatea acestora. De asemenea, va fi menţinut mersul de tren cadenţat pe rutele unde condiţiile de circulaţie şi exploatare permit acest lucru şi unde traficul de călători este cu preponderenţă de navetă, anume între Bucureşti Nord şi Ploieşti, Bucureşti Nord şi Piteşti şi între Constanţa şi Mangalia, în sezonul estival. Pentru asigurarea accesibilităţii şi mobilităţii călătorilor, dar şi pentru desfăşurarea unui transport competitiv, unele trenuri InterRegio, cu plecări din Cluj, Craiova, Piteşti, au fost transformate în trenuri Regio, cu opriri în mai multe staţii de pe traseu, astfel că, faţă de anul 2014, pasagerii vor putea călători cu mai multe trenuri Regio, la tarifele aferente acestui rang de tren.



    În 2015, pasagerii vor putea să călătorească în afara ţării zilnic, cu trenuri directe din Bucureşti Nord către Viena, cu preţuri pornind de la 39 euro pe sens, Budapesta, de la 29 euro pe sens, şi Sofia. De asemenea, oferta de transport internaţional include trenuri zilnice directe către Budapesta şi din Timişoara, Braşov, Târgu Mureş şi Cluj Napoca. În anul 2015, trenurile de pe ruta Bucureşti Nord – Constanţa vor avea în continuare durate de parcurs reduse, de aproximativ 2 ore. Pe de altă parte, vor continua lucrările de reabilitare a tronsonului feroviar Sighişoara – Curtici pe coridorul IV Paneuropean, demers care va avea efect direct în diminuarea capacităţii de circulaţie şi posibile întârzieri accidentale. Broşura Mersul Trenurilor de Călători 2014-2015” poate fi achiziţionată din principalele gări şi agenţii CFR din Bucureşti şi din ţară la preţul de 13 lei (cca. 3 euro).

  • Statistici privind emigratia recentă a românilor

    Statistici privind emigratia recentă a românilor

    Leit-motiv în discursul xenofob al mai tuturor partidelor populiste din Occident, primejdia migraţiei româneşti se dovedeşte mai curând un mit decât o realitate. Invocată, panicard, în Italia şi Franţa, apoi în Olanda şi Marea Britanie, aşa-numita invazie a românilor cu vocaţie infracţională sau vânători de beneficii sociale e infirmată de toate cercetările sociologice de specialitate. În raport cu majoritatea covârşitoare a celor care muncesc onest, infracţionalitatea e un fenomen absolut marginal.



    După 1 ianuarie 2007, când a fost admisă în Uniunea Europeană, iar cetăţenii săi au putut călători liber în spaţiul comunitar, România a fost exportator net de forţă calificată de muncă în ţările mai prospere din Vest.



    Un studiu realizat recent de Institutul European de la Bucureşti relevă că românii n-au plecat în străinătate în proporţiile anticipate de occidentali, iar cei care au făcut-o nu au în vedere obţinerea ajutoarelor sociale. Mai mult, în ultimii ani migrează cu precădere persoane cu studii superioare şi cu o înaltă calificare, graţie căreia intră foarte uşor pe piaţa occidentală a muncii.



    Secretar de stat în ministerul Muncii, Codrin Scutaru nu ascunde îngrijorarea autorităţilor de la Bucureşti faţă de acest fenomen, care depopulează România şi o văduveşte de specialişti: “Din România pleacă de cele mai multe ori din ţară persoane cu o pregătire universitară sau post-universitară, sau persoane cu o pregătire tehnică de care economia României are nevoie. Sunt peste două milioane de cetăţeni români care lucrează în străinătate şi asta contribuie la declinul demografic. Acest impact pe care mobilitatea personalului calificat şi înalt calificat îl are asupra economiei româneşti nu este de ignorat.”



    Autorii studiului demontează stereotipurile legate de dezavantajele prezenţei lucrătorilor mobili în alte state. Ei subliniază că un cetăţean care pleacă să muncească legal în altă ţară contribuie la creşterea economică a acesteia. Ideea e împărtăşită de fostul preşedinte al Parlamentului European, Hans-Gert Pöttering: “Libera circulaţie a persoanelor şi a muncitorilor este importantă, pentru că reprezintă baza pieţei interne europene. Bineînţeles, trebuie să împiedicăm exploatarea sistemelor de asistenţă socială de către oameni care vor doar bani din aceste sisteme. Dar, dacă oamenii muncesc, este important să nu avem restricţii pe piaţa muncii.”



    Aflat la Bucureşti, fostul şef al Legislativului comunitar a repetat că Uniunea Europeană nu trebuie să îngrădească libertatea de mişcare a cetăţenilor săi, fiindcă aceasta aduce beneficii nete ţărilor membre.