Tag: calatori recalcitranti

  • Doi călători recalcitranţi întârzie un avion Wizzair spre Tenerife

    Doi călători recalcitranţi întârzie un avion Wizzair spre Tenerife

    Un avion al companiei Wizzair, plecat vineri din București către Tenerife Sud, în Insulele Canare, a fost obligat să facă o oprire de urgență în aeroportul spaniol Alicante.



    Motivul întreruperii cursei a fost generat de doi pasageri de cetățenie bulgară. Prin nerespectarea regulilor privind fumatul și consumul de alcool la bord, dar și printr-un comportament agresiv față de însoțitorii de zbor, aceștia au pus în pericol siguranța aeronavei și a pasagerilor, a estimat comandantul avionului. La Alicante, cei doi au fost reținuți de autorități, iar aeronava și-a continuat zborul către destinație, ajungând în Tenerife cu o întârziere de o oră și jumătate, după cum ne-a transmis colegul nostru Florin Orban, prezent la bordul aeronavei.



    Cursa de întoarcere la București a aparatului Wizzair, prevăzută a avea loc vineri seară, s-a anulat, zborul fiind reprogramat pentru astăzi, sâmbătă, la ora locală 8, după cum anunță pagina web a aeroportului Tenerife Sud.