Tag: Calimani

  • Ţara Dornelor

    Ţara Dornelor

    Astăzi vă invităm alături de noi să exploraţi o zonă în care natura este
    principala atracţie. Mergem astfel, într-un loc cu nume de legendă: Ţara
    Dornelor. O destinaţie de ecoturism, care invită la un turism de tip
    responsabil, din care vizitatorul experimentează natura şi cultura locală. Ne
    îndrumă paşii Cazimir Ciuc Maricica, managerul destinaţiei Ţara Dornelor: Destinaţia în care vă invităm este Ţara Dornelor, a cincea destinaţie
    de ecoturism din România şi singura de acest fel din Bucovina, recunoscută
    oficial de Ministerul Turismului. Poziţionată în partea de nord-vest a
    Bucovinei, ea se compune din municipiul Vatra Dornei şi nouă comune, una mai
    frumoasă ca alta. Iar oferta ecoturistică este extrem de atractivă. Putem vorbi
    de peste 400 de kilometri de trasee turistice de drumeţie, omologate,
    semnalizate şi marcate, în masivele Suhard, Bistriţei, Giumalău şi Călimani,
    peste 150 de kilometrii de trasee de cicloturism, cinci pârtii de schi cu
    lungimi cuprinse între 800 şi 3200 de metri, o pistă naturală de sanie, singura
    omologată din sud-estul Europei.


    Pe
    cei care vor să pătrundă tainele naturii, să cunoască despre speciile de floră
    şi faună, îi invităm în Parcul Naţional Călimani. Acesta protejează pe
    teritoriul său ecosisteme şi habitate valoroase. Ne tentează cu alte atracţii
    Cazimir Ciuc Maricica, managerul destinaţiei Ţara Dornelor: Ţara Dornelor îţi oferă posibilitatea practicării turismului ecvestru,
    fie că eşti începător, prin lecţii de iniţiere şi plimbări uşoare, fie că eşti
    mai experimentat, prin excursii călare pe trasee de mai multe zile, cu campare
    la cort sau trasee în stea cu campare la pensiune. Iarna poţi admira peisajul
    terific dintr-o sanie trasă de cai, într-o plimbare de câteva ore în Vatra
    Dornei, dar şi în zona rurală. Să nu uităm de river rafting şi caiac, o
    activitate foarte antrenantă şi apreciată şi căutată de vizitatori. Ca turism
    sau schior admiri în toată splendoarea ei Depresiunea Dornelor, munţii Rodnei
    şi Călimani, într-o plimbare de 25 de minute, cu telescaunul, pe o lungime de 3
    kilometri, până la altitudinea de 1300 de metri.


    Iar pentru cei ce îşi doresc să retrăiască amintirile din copilărie, din
    casa bunicilor, muzeele din Ţara Dornelor pot oferi şi această experienţă. Tot
    în Ţara Dornelor, ne putem opri în Vatra Dornei, staţiune balneară ce dispune
    de baze de tratament cu remedii naturiste, ce folosesc apa minerală şi o paletă
    foarte largă de factori naturali şi de cură: băi calde cu ape minerale,
    împachetări cu nămol şi parafină, electroterapie, hidroterapie, masaj,
    gimnastică medicală, saună, mofete artificiale, kinetoterapie. Şi pentru cei
    interesaţi să descopere cultura populară Ţara Dornelor reprezintă o atracţie,
    după cum ne-a spus Cazimir Ciuc Maricica, managerul destinaţiei Ţara Dornelor: În Ţara Dornelor meşteşugul încondeierii ouălor se practică de mai bine
    de 100 de ani şi este strâns legat de arta broderiei de pe costumele populare,
    fiind o adevărată comoară a culturii populare bucovinene. La Vatra Dornei,
    şezătoarea este şezătoare! În fiecare sâmbătă, la Muzeul etnografic, poţi
    învăţa să coşi brâie, cu mărgele şi cămeşi, să ţeşi covoare, să torci, să
    încondeiezi ouă, să cânţi o doină. Şi nu numai atât. Se spun secretele
    zacuştilor de hribi şi gălbiori, ale celor mai bune plăcinte cu urdă şi mărar,
    ale dulceţii de merişoare sau ale dulceţii pătate, adică din mai multe fructe
    de pădure şi câte şi mai câte. Peste 40 de evenimente culturale, sportive,
    educaţionale se organizează anual în Ţara Dornelor: Săptămâna plutăritului,
    Festivalul naţional al ouălor încondeiate, Festivalul păstrăvului de la
    Ciocăneşti, Festivalul fructelor de pădure de la Cojna, Festivalul
    obivceiurilor de iarnă sunt doar câteva exemple.


    Ţara Dornelor este un loc în care odată ajunşi, sigur veţi dori să reveniţi.

  • Turist în Bucovina

    Turist în Bucovina

    Una dintre cele
    mai atractive provincii istorice ale României, Bucovina, se prezintă cu o
    ofertă bogată pentru toți acei turiști care vor să cunoască tradiții vechi de
    sute de ani, să admire peisaje superbe, să viziteze biserici pictate acum sute
    de ani sau să petreacă timpul într-un mod activ.


    Claudiu Brădățan,
    coordonatorul Serviciului Turism, din cadrul Consiliului Județean Suceava spune
    că Bucovina este cunoscută în rândul destinațiilor turistice la nivel național
    pentru ospitalitatea oamenilor și spiritualitatea locurilor:


    Când spui Bucovina, te gândești la cele opt monumente UNESCO, din
    categoria monumentelor religioase, mănăstiri și biserici pictat, vorbești
    despre peisaje și, nu în ultimul rând, putem vorbi despre faptul că, în
    Bucovina, autenticul e un factor foarte important în dezvoltarea turismului.
    Este o destinație turistică pentru orice perioadă a anului. Au trecut
    sărbătorile de iarnă și, în perioada imediat următoare, în ianuarie și
    februarie, turiștii pot vizita Bucovina pentru schi. În sensul acesta, noi, ca
    administrație publică locală, am încurajat și ne bucurăm mult de apariția unei
    noi pârtii de schi în județ. E vorba de pârtia Rarău, care a atras un număr mare
    de turiști când a fost deschisă în ianuarie 2019.


    Însă,
    dincolo de latura turismului activ, foarte bine dezvoltată, Bucovina este
    recunoscută printre iubitorii de cultură. Claudiu Brădățan: Nu degeaba spunem că Bucovina e o destinație în special pentru
    amatorii de turism cultural. În 2017, municipiul Suceava, care este principala
    poartă de intrare în Bucovina, a fost destinație de excelență Eden, în privința
    turismului cultural tangibil. Asta înseamnă că investițiile făcute la nivel de
    municipiu pe parte de conservare și renovare a unor obiective turistice
    importante au avut efect. Ne referim la modernizarea Muzeului de Istorie -
    Muzeul Bucovinei, la faptul că Cetatea de Scaun a primit o nouă înfățișare. În
    general, municipiul Suceava, ca destinație turistică, a renăscut în ultimii 30
    de ani.


    Pentru cei care
    își încep periplul bucovinean din Suceava, există și câteva tururi gratuite. Claudiu
    Brădățan, coordonatorul Serviciului Turism, din cadrul Consiliului Județean
    Suceava: Centrul Național de Promovare și Informare Turistică Suceava pe care
    îl coordonez are în componența sa un ghid de turism care oferă tururi gratuite.
    Sunt tururi pedestre de municipiu. E foarte interesant că aceste tururi ne-au
    fost solicitate de către turiștii străini. Aceștia, în ultimii ani, sunt mai
    mulți cu circa 30%. Dacă ar fi să facem un top cinci al țărilor care trimit
    turiști în Bucovina, pe primul loc e Spania, aproape la egalitate e Germania,
    pe locul trei este Italia, pe patru, Franța, iar pe locul cinci e Republica
    Moldova. Turiștii apreciază autenticul zonei și ospitalitatea. Sunt elementele
    pe care mizăm în continuare, căci numai așa putem fi unici într-un peisaj din
    ce în ce mai diversificat al multor
    destinații turistice.


    În Bucovina găsim
    și muzee etnografice. Spre deosebire de celelalte zone ale României, aceste
    muzee vin ca o confirmare a ceea ce încă mai puteți vedea pe viu. Costumele
    populare în care, duminica, sătenii merg la biserică, obiecte casnice care încă
    își mai găsesc locul prin unele gospodării și case vechi de sute de ani.
    Bineînțeles, veți putea cunoaște și mulți meșteri populari.

    Claudiu Brădățan: O parte bună dintre meșterii populari pe care noi îi și promovăm prin
    Centrul Cultural Bucovina la diverse târguri și expoziții atât în țară cât și
    în străinătate, au deschise ateliere interactive cu turiștii. Noi, Centrul de
    Informare Turistică, atunci când participăm la târgurile internaționale și
    naționale de turism nu plecăm fără să luăm cu noi un meșter care să reprezinte
    zona. Meșterii sunt importanți pentru că asigură experiențe inedite pentru
    turiști. Meșterii, atât cei consacrați cât și cei care vin din urmă, mai
    tineri, își găsesc locul la standurile noastre de promovare, dar nu numai la
    târguri. Consiliul Județean Suceava organizează un târg itinerant care se
    numește Produs în Bucovina. Este o manifestare prin care ne promovăm cu mulți
    producători și, bineînțeles, meșteri din zona noastră.


    Având în vedere
    că sărbătorile de iarnă au trecut, este important să știți că în Bucovina
    există evenimente pe tot parcursul anului. Astfel, în orice lună v-ați programa
    sejurul, veți putea vedea lucruri foarte
    interesante. Claudiu Brădățan, coordonatorul Serviciului Turism, din cadrul
    Consiliului Județean Suceava.

    Aș recomanda tot ce înseamnă manifestare de
    Paște în Bucovina. Un festival interesant, care e deja la a XI-a ediție, este
    Hora Bucovinei, organizat la jumătatea lunii mai 2020. De asemenea, un festival
    important la nivel național este Festivalul de Artă Medievală din Cetatea de
    Scaun a Sucevei. Din câte cunoaștem noi, sunt 30.000 de vizitatori, pe
    parcursul a patru zile, fiind astfel unul dintre cele mai mari festivaluri din
    țară. Iarăși, un festival foarte interesant național, este deja la ediția a
    XXV-a, Festivalul Păstrăvului de la Ciocănești. Aproape lunar avem câte o
    manifestare, întrucât dorim ca Bucovina să fie o destinație turistică pe tot
    parcursul anului.


    În Bucovina se
    află nu mai puțin de 20 de rezervații naturale. Cadrul natural al Bucovinei se
    caracterizează prin complexitate și printr-o mare varietate peisagistică.
    Masivele montane Călimani, Rarău, Giumalău oferă condiții pentru drumeție,
    sporturi de iarnă și pescuit sportiv. Turismul balnear se poate practica la
    nivelul depresiunii Dorna. Vatra Dornei, una dintre cele mai importante stațiuni
    de gen din Romania, pune la dispoziția vizitatorului servicii specializate în
    tratamentul bolilor cardiovasculare, afecțiunilor aparatului respirator,
    tulburărilor neurologice, bolilor endocrine și dereglărilor ginecologice. Iată
    așadar o mulțime de motive pentru a vizita una dintre cele mai cunoscute zone
    din România.

  • Vizitaţi România…Pe cal

    Vizitaţi România…Pe cal

    Astăzi vă invităm să descoperiţi România pe cal. O experienţă care vă dă
    ocazia să vă relaxaţi în compania unui nou prieten şi să exploraţi zone mai
    greu accesibile altfel.


    Şi pentru că vorbim despre un tip de turism mai nou intrat în gusturile
    oamenilor, dar şi în oferta operatorilor de turism, am întrebat-o pe Florina
    Ioanid, organizatoarea primului Forum pentru turism ecvestru în România, ce ne
    poate spune despre nişa pe care o reprezintă turismul ecvestru. Este într-o continuă creştere, chiar în ultimii ani pensiunile s-au
    dezvoltat pe această nişă. Turismul ecvestru înseamnă şi vizitarea obiectivelor
    turistice din traseele ecvestre, se pot vizita biserici fortificate, se poate
    opri la muzeele etnografice de pe trasee, chiar avem un pachet turistic în care
    avem incluse şi vizite la muzeele respective, lăsăm caii să pască. Se pot face
    lucruri foarte interesante, spre exemplu, turismul ecvestru înseamnă şi cine
    câmpeneşti, prânzuri în natură. Este altceva.


    Turismul ecvestru din ţara noastră s-a dezvoltat adesea ca alternativă
    ecoturistică pentru creşterea prosperităţii comunităţilor din interiorul
    ariilor protejate, în scopul sprijinirii conservării naturii pe termen mediu şi
    lung. Astfel au fost alese parcurile Munţii Măcinului, Apuseni, Munţii Rodnei
    şi Călimani pentru dezvoltarea turismului ecvestru, deoarece aici există deja
    mici nuclee de centre de activităţi ecvestre atât în directa administrare a
    parcurilor, cât şi în comunităţile locale. Care sunt cele mai ofertante zone
    pentru practicarea turismului ecvestru am aflet tot de la Florina Ioanid: Zonele cele mai ofertante sunt zona Transilvaniei şi zona Munţilor
    Apuseni. Mai avem pachete turistice pentru Bucovina, pentru Maramureş, dar şi
    pentru Muntenia, pentru că şi aici în sud se poate face turism ecvestru. Se fac
    trasee pe lângă zona Călăraşi, chiar şi în jurul Bucureştiului, depinde unde
    vrea turistul.


    Pachetele turiştilor interesaţi de turismul ecvestru se fac doar
    personalizat, ţinând cont de detalii precum nivelul de pregătire în călărie,
    dar şi înălţimea şi greutatea turistului, necesare pentru a configura traseul,
    majoritatea orelor fiind petrecute în şa. Odată acestea stabilite, piscuri
    înalte de munte sau poteci înguste flancate de versanţi abrupţi, vă aşteaptă.
    Dar şi sate răsfirate în vârfuri de munte, tradiţii autentice păstrate nealterate
    de sute de ani, hrană organică şi vinuri delicioase, în funcţie de zona aleasă.
    Florina Ioanid ne-a povestit cum un tur călare a fost pretextul descoperirii
    vieţii la stână şi a bucatelor preparate aici. Am făcut în luna mai
    primul infotrip ecvestru şi am mâncat tradiţionalul Balmoş (mămăligă fiartă în
    zer de oaie, cu caş adăugat la fierbere), pe care îl recomand tuturor celor
    care vizitează zona Munţilor Apuseni. Bineînţeles că zona Munţilor Apuseni a
    oferit şi vizită la stână, prepararea cărnii la ceaun şi altor preparate
    tradiţionale româneşti, cu specific



    Pachetele de turism ecvestru pot include cazare
    la cort, cabană rustică sau pensiune şi masă completă.Este necesar minimul de echipament adecvat pentru munte, constând în bocanci,
    haină impermeabilă şi haine călduroase. Recomandate sunt şi jambierele şi
    mănuşile de călărie, precum şi ochelarii de soare şi folosirea unei creme de
    protecţie solară

  • Colibiţa – Natur pur und reine Luft im Landkreis Bistritz-Nassod

    Colibiţa – Natur pur und reine Luft im Landkreis Bistritz-Nassod

    Unsere heutige Tour geht in den Norden des Landes, nämlich in den Landkreis Bistriţa-Năsăud, ins Land der Legenden und der wunderschönen Naturlandschaften. In dieser Region sind viele schöne Ecken zu entdecken. Die Touristen haben die Möglichkeit, einmalige Erfahrungen zu erleben, so Emil Radu Moldovan, der Vorsitzende des Kreisrates Bistriţa-Năsăud:



    Die Natur ist einfach bezaubernd in Bistriţa-Năsăud. Und die Bewohner des Landkreises sind flei‎ßige, freundliche Menschen. Der Landkreis hat etwa 330.000 Einwohner. Der Kreis Bistriţa-Năsăud besteht offiziell aus 250 Ortschaften. Davon haben 4 den Status einer Stadt, 58 den einer Gemeinde. Die übrigen sind administrativ den Städten und Gemeinden zugeordnet. Auf dem Gebiet des Landkreises befinden sich auch zwei Nationalparks: die Gebirge Munţii Rodnei und Călimani. Es ist die Region mit der ozonreichsten Luft landesweit — davon zeugen die zahlreichen Studien. Es gibt hier auch den See Colibiţa sowie das legendäre Dracula-Schloss. Der Autor des berühmten Romans, nach dem Francis Ford Coppola seinen Film machte, besuchte unsere Gegend, bevor er den Roman schrieb. Wir empfangen mit offenen Armen alle Touristen, die sich mal gerne in einer von Gott gesegneten Region aufhalten und die Gastfreundschaft der Leute vor Ort genie‎ßen möchten. Zur Klarstellung: Nirgendwo in der ganzen Welt gibt es Naturlandschaften wie in Bistriţa-Năsăud. Die Touristen werden auch nirgendwo anders so herzlich empfangen wie bei uns!“




    Von all den schönen Ecken vor Ort ziehen wir es heute vor, über das Meer in den Bergen“ zu sprechen. Unter diesem Namen ist der See Colibiţa und die dazu gehörige Ortschaft bekannt. Colibiţa ist ein ruhiges Dorf, das am Ufer eines sehr gro‎ßen Stausees liegt. Die Dorfbewohner leben zurückgezogen, in aller Ruhe. Sie beschäftigen sich mit der Tierzucht und der Landwirtschaft. In Colibiţa unterhielten wir uns mit Vasile Coruţiu, dem Eigentümer der Pension Fishermans Resort.



    Die Ortschaft liegt am Fu‎ße des Călimani-Gebirges, etwa 40 Km von Bistriţa entfernt und rund 17 km vom Tihuţa-Pass, bekannt unter anderem wegen der Legende von Dracula. Colibiţa liegt in einer wunderschönen Senke, die uns zahlreiche geographische Vorteile bringt. Auch was das Klima anbelangt, sind wir privilegiert. Hier wird die reinste Luft in ganz Rumänien geatmet. Die Ozonkonzentration ist sehr hoch, am höchsten im ganzen Land. Unser Slogan ist: »Das Meer in den Bergen«, denn wir bieten hier sowohl die Vorteile eines Aufenthaltes am Strand wie auch jene eines Urlaubs in den Bergen. Wir verfügen über 80 Unterkunftsplätze, ein Restaurant mit einer Kapazität von 250 Gästen, einen Weinkeller, ein kleines SPA-Zentrum zur Erholung und einen kleinen Fitness-Raum. Drau‎ßen gibt es mehrere Sportplätze für die aktiven Touristen sowie mehrere Wasserfahrzeuge für Entertainment auf See. Es besteht die Möglichkeit zum Fischen. Abenteuerlustige können Offroad-Fahrten versuchen. Wir bieten auch Wanderungen unter Begleitung sachkundiger Wanderführer bis zur Călimani-Spitze. Der Wanderweg ist etwa 18 km lang. Die Bergspitze liegt in 2.000 m Höhe. Wir werden bald auch Pferde bringen, dann wird die Möglichkeit bestehen, zu reiten oder Kutschenfahrten bzw. Schlittenfahrten im Winter zu erleben.“




    Colibiţa liegt in einer Höhe von 900 m und ist das Zugangstor zum Călimani-Gebirge. 1923 bis 1975 war die Ortschaft als Kurort bekannt. Die Geschichten der unter Tuberkulose leidenden Menschen, die infolge der kurativen Eigenschaften der Luft in der Region geheilt sind, wurden durch eine vom Kreisrat Bistriţa-Năsăud in Auftrag gegebene Studie bestätigt. Die Legende besagt, dass im Jahr 1883 ein tuberkulosekrankes Mädchen aus Bistritz, die Tochter eines wohlhabenden Siebenbürger Sachsen, Hans Lewi, dank der ozonhaltigen Luft in der Umgebung geheilt wurde. Ihre Genesung sorgte für Wirbel zur damaligen Zeit. Kurze Zeit danach wurde auch Erika Schuller, eine Architektin aus Bistritz, geheilt. Daraufhin lie‎ß sie ein Sanatorium mit 16 Zimmern für tuberkulosekranke Menschen in der Region bauen. Das Sanatorium war bis 1944 in Betrieb, als es während des Kriegs in einem Brand vernichtet wurde.




    Andreea Spânu, Reiseberaterin beim Zentrum für Touristische Informationen Bistriţa Bârgăului, stellte uns das touristische Angebot in Colibiţa vor:



    Die Naturlandschaft ist typisch für eine Senke. Unten im Tal gibt es einen Stausee — die wichtigste Attraktion der Gegend. Etwa 2% des Naturparks Călimani liegen auf dem Gebiet unserer Gemeinde. Die Touristen kommen hauptsächlich für Erholung in unsere Region. Es gibt viele Wanderwege, Reitschulen. Dazu werden auch Kutschen- und Pferdeschlittenfahrten angeboten. Die Luftqualität ist hochwertig, die Pflanzen- und Tierwelt au‎ßergewöhnlich schön. Auch Abenteuertourismus steht im Angebot: Kajakfahrten, Wildwasser-Rafting, Gleitschirmflüge, Klettern, Jagd — das alles kann von aktiven abenteuerlustigen Touristen in Anspruch genommen werden. Das Angebot ist sehr vielfältig.“

  • Nationalpark Călimani: Ökologisierung und Besucheranziehung

    Nationalpark Călimani: Ökologisierung und Besucheranziehung

    Der Nationalpark Călimani befindet sich im Norden Rumäniens, auf dem Gebiet von vier Landkreisen: Mureş, Suceava, Harghita und Bistriţa-Năsăud. Der Park hat eine Fläche von 24 Tausend Hektar. Die höchsten Gipfel sind der Pietrosul Călimaniului mit über 2100 Metern, Răchitiş mit 2020 Metern und Harghita mit 1800 Metern. Auch der grö‎ßte Vulkan-Krater, mit einem Druchmesser von 10 Km befindet sich im Nationalpark Călimani. Die Arten-Vielfalt ist hier auch sehr gro‎ß: über 90 Moosarten, 800 Pflanzenarten und 100 Vogelarten leben hier. Im Sommer bietet der Naturpark Călimani Naturliebhabern viele Möglichkeiten an, wie wir vom Direktor des Parks, Basarab Bârladeanu, erfahren:



    Der Hauptzugang zum Călimani-Nationalpark ist durch die Oftschaft Şaru Dornei im Landkreis Suceava, durch die ehemalige Schwefelmine. Călimani macht zurzeit einen Ökologisierungsprozess durch, die Minen werden zugemacht. Eine erste Sehenswürdigkeit wäre diese Schwefelmine, in der die Besucher einen Schnitt in einem Vulkanberg sehen können. Der Weg führt dann weiter zum Răchitiş-Gebirge. Hier kann man die Wetter-Station besuchen, man kann hier auch zelten. Das geht auch beim Iezer-See. Das ist ein Bergsee, es herrscht eine komplette Stille hier. Eine andere Sehenswürdigkeit ist der 12-Apostel-Berg, der wie die Babele-Felsen im Bucegi-Gebirge Tier- und Menschengestalten aufweist. Die Landschaft ist wunderbar. Hoch- und niedrigwachsende Pflanzenarten wechseln sich ab. Weiter gibt es viele Blumen- und Beeren-Arten. Tiere gibt es auch allerlei Tiere — Hasen, Füchse, Wölfe, Bären, Rehe — die Zahl dieser ist in den letzten Jahren stark gestiegen. Mit Hilfe von EU-Fonds haben wir in der Ortschaft Şaru Dornei auch ein Besucher-Zentrum eröffnet. Hier kann man Karten und Informationen über den Park bekommen. Zurzeit entwickeln wir eine Route durch das Reservat »Tinovul Şaru Dornei«, in der Nähe des Besucher-Zentrums. Dieses Gebiet steht unter Schutz, es ist eine Torf-Anhäufung, auf der Pinien wachsen. Es ist interessant, 70-80 Jahre alte Bäume zu sehen, die nur ein paar Meter hoch sind.“



    Die Siebenbürgische Alpenrose ist das Wahrzeichen des Călimani-Massivs. Zwei Wochen lang bildet diese einmalige Blumen-Teppiche. Es ist eine seltene Pflanze, die in über 1700 Metern Höhe wächst und Ende Juni blüht. Dann findet am Fu‎ße des Călimani-Gebirges das Fest der siebenbürgischen Alpenrose statt.

  • Călimani-Reitzentrum: Karpaten hoch zu Pferd entdecken

    Călimani-Reitzentrum: Karpaten hoch zu Pferd entdecken

    Unsere heutige Einladung richtet sich an alle Pferde-, Reitsport- und Naturbegeisterte. Wir schlagen Ihnen eine Reise in den Norden Rumäniens, im Herzen des Călimani-Gebirges vor, das sich im Überschneidungsgebiet dreier historischer Provinzen Rumäniens befindet: Siebenbürgen, Bukowina und Moldau. Călimani ist Teil des gleichnamigen Naturschutzgebietes. Hier in der Gegend, 80 Km von Târgu Mureş entfernt und auf einer Höhe von rund 750 Metern, wurde ein Reitzentrum gebaut, das 17 Pferde beherbergt. Ovidiu Graur vom Reitzentrum Călimani:



    In erster Linie richten wir unsere Einladung an Gäste, die reiten können. Das ist eine notwendige Bedingung, weil wir keine Reitkurse anbieten und unsere Reitstrecken sind eher für erfahrene Reiter geeignet. Die wilde Landschaft der Călimani-Gebirge lockt jedes Jahr sehr viele Naturbegeisterte an. Unsere Reitstrecken sind meiner Meinung nach die schönsten im Land. Wir bieten 6-tägige Programme und die Touristen können sowohl in Zelten als auch in Pensionen übernachten. Die Programme unterscheiden sich nur wenig voneinander, am Anfang und Ende der Saison bei niedrigen Au‎ßentemperaturen bieten wir den Touristen nur Unterkunft in Pensionen und in der Mitte der Saison, also im Hochsommer, bieten wir ihnen auch die Gelegenheit, im Zelt zu übernachten.“




    Eine Reittour dauert 6-7 Stunden mit einem kurzen Stopp zum Mittagessen. In der Gegend gibt es zahlreiche Sehenswürdigkeiten, die einen Besuch wert sind: das Naturreservat 12 Apostoli“ (zu dt. Die 12 Apostel“), eine anthropomorphe Felsengruppe, das Reservat Iezer-See, wo es ein See gibt, der von einem natürlichen Staudamm geschaffen wurde, der Gipfel Pietrosul, der einen wunderschönen Blick auf die ganze Vulkankette Călimani bietet, zwei Wasserfälle. Unser Gesprächspartner Ovidiu Graur kommt erneut zu Wort mit Einzelheiten:



    Die Landschaft und die reichenartige Tierwelt stellen die wichtigste Attraktion dar. Es gibt sehr viele Bären, Hirsche, Wildschweine, Wölfe. Unsere Pferde sind Sportpferde der Rasse Jegălia. Es handelt sich um ein leicht zu führendes Pferd. Es ist ein wahres Vergnügen, ein solches Pferd zu reiten. Wir reiten über Colibiţa, Tihuţa, Vatra Dornei, wo die Landschaft atemberaubend ist. Es gibt dennoch auch Minuspunkte, dazu gehört das Klima, das nicht besonders angenehm ist, aber letztendlich verleiht das dem Abenteuer mehr Zauber.“




    Hier in der Călimani-Region darf man einen Besuch bei einer der Schäfereien in der Gegend nicht verpassen, wo die Gäste das traditionelle rumänische Gericht namens Bulz, Schaffleisch im Kessel gekocht oder weitere spezifische regionale Gerichte probieren können.

  • Randonnée équestre dans les Monts Calimani

    Randonnée équestre dans les Monts Calimani


    A une certaine époque de notre histoire, les Monts Calimani, situés au nord du pays, dans les Carpates Orientales, constituaient la frontière naturelle entre trois provinces historiques, à savoir la Moldavie, la Bucovine et la Transylvanie. Le Massif volcanique Calimani, le plus étendu du pays, fait partie du Parc national éponyme, qui est une aire protégée. Liviu Guţanu, chargé des activités touristiques dans le Parc National Călimani, nous offre quelques détails sur les attractions de cette zone. « Il y a, dans le Parc National Călimani, toute une série d’objectifs touristiques naturels qui valent bien la peine d’être visités. Parmi eux, la Réserve naturelle « Les 12 Apôtres », ainsi nommée parce que les rochers qu’elle comporte ont des formes anthropomorphes. La liste continue par la Réserve du Lac Iezer, créé par un barrage naturel, le Pic Pietrosul, qui offre un magnifique panorama sur toute la chaîne de monts volcaniques Călimani. Enfin, je ne saurais oublier de mentionner les deux chutes d’eau, qui mesurent une dizaine de mètres »



    L’administration du Parc a également préparé une offre inédite à ses visiteurs, laquelle met en valeur le relief varié et la nature sauvage. Liviu Guţanu: : « L’administration du Parc National Călimani organise des randonnées et des excursions guidées, ainsi que des programmes liés au tourisme équestre. Pour les tours équestres à l’intérieur du parc, nous avons amené du haras de Lucina sept chevaux appartenant à la race Huţul. La durée de ces excursions à cheval varie de quelque heures jusqu’à plusieurs jours. Dans ce dernier cas, on fait du camping, on visite des bergeries et on fait halte aux principaux objectifs naturels de la zone. Sachez que pour aller à cheval vous n’avez pas besoin d’expérience, car nos chevaux sont très dociles, de petite taille et très bien adaptés au relief montagneux. En outre, notre centre d’équitation vous offre des cours d’initiation, qui vous permettront de vous accommoder assez vite avec les animaux avant de partir en excursion.”



    Autre détail important : le parc ne dispose pas d’unités d’hébergement, mais on peut camper dans certains endroits mentionnés sur la carte touristique de cette aire protégée. En plus, dans toute la région des Dorne, une multitude de gîtes ruraux vous attend. Vous découvrirez avec plaisir que les coutumes et traditions, ainsi que la cuisine du terroir y sont soigneusement préservées.



    Liviu Guţanu nous suggère même quelques plats traditionnels spécifiques de ce coin du pays: « Je recommande à nos visiteurs de se rendre à l’une des bergeries des monts Calimani, où vous pourrez savourer des plats traditionnels, on ne peut plus sains! Par exemple, il ne faudrait pas manquer de goûter au bulz, mélange de polenta et de fromage ou au mouton préparé dans le chaudron. Tous les passionnés de nature sont les bienvenus. Les randonnée équestres ou la détente au cœur de la région des Dorne vous procureront des moments inoubliables. »



    Enfin, pour tout renseignement vous pourrez vous adresser aux guides du parc aussi, qui maîtrisent le français et l’anglais…(trad.: Mariana Tudose)