Tag: Călin Cotoi

  • En montgolfière, au-dessus de Bucarest

    En montgolfière, au-dessus de Bucarest

    Les plus importantes inventions de l’histoire, l’humanité les doit à des esprits originaux qui ont bénéficié d’un soutien financier pour mettre leurs idées en œuvre. Un engin tout à fait banal de nos jours a été considéré à l’époque de sa création comme quelque chose d’extravagant, suscitant à la fois l’intérêt et l’amusement. Ce fut le cas de la montgolfière, qui a compté au début parmi les inventions les plus prometteuses, mais elle a été surclassée par la suite par d’autres inventions. Le ballon à air chaud le plus populaire a été celui de l’inventeur Samuel Fergusson, héros du roman de Jules Verne Cinq semaines en ballon. En 1863, cet écrivain de génie imaginait un tel voyage au-dessus de l’Afrique.Le premier vol du ballon à air chaud a été effectué à Paris, en 1783, par le mathématicien et inventeur français Jacques Charles.

    Un siècle plus tard, des vols en montgolfière furent entrepris en Roumanie aussi. Le ballon « România » – Roumanie – a été une apparition étrange dans le ciel de Bucarest, accueillie avec étonnement et enthousiasme par ceux qui ont assisté à cet événement. Il y a plus de 100 ans, l’actuel Parc Carol et la colline de Filaret, située à proximité, comptaient parmi les points d’attraction de la capitale. Sur la colline de Filaret avait été construite, en 1869, la première gare de la ville ; c’est là qu’allait être érigée la Grande Exposition de 1906 pour marquer le 40e anniversaire de l’avènement de Carol I au trône de Roumanie, et c’est toujours là qu’allait être ouvert, plus tard, le Musée Technique. Plusieurs fabriques se trouvaient à l’époque autour du parc, dont l’Usine électrique Filaret, un bâtiment imposant en brique, bâti en 1908, et qui allait produire de l’électricité nécessaire à la ville.

    En 1905, année de l’événement dont nous allons parler, cette usine n’était encore qu’un projet. Donc, en 1905, à proximité de l’emplacement de la future Usine électrique, 4 importantes personnalités – à savoir le prince George Valentin Bibescu et 3 militaires – le lieutenant Eugeniu Asachi, le lieutenant Paul Moruzzi et le major Demetriad – montaient à bord de la première montgolfière à s’être jamais élevée dans le ciel de Bucarest et de la Roumanie, pour des observations et des expériences scientifiques.

    L’anthropologue et historien Călin Cotoi raconte en quelques mots l’aventure de ces 4 téméraires. « Avant 1905, un des princes Bibescu achète une montgolfière à Munich, qu’il baptise « România » – Roumanie. Il effectue ce vol secondé par Eugeniu Asachi, lieutenant dans l’armée roumaine, qui avait servi pendant une année dans l’armée austro-hongroise, dans un bataillon de dirigeables militaires et qui savait donc comment fonctionnait un tel engin. « Roumanie » était une grande montgolfière jaune. Son premier vol fut aussi sa première activité de marketing. Les personnes à bord ont lancé sur Bucarest des chocolats fabriqués par une entreprise qui avait payé l’équipage pour cette publicité inédite. Quand le ballon survolait la capitale, les gens saluaient les personnes à bord. Quand il sortait de la ville, les paysans les regardaient de travers et visaient la montgolfière de leurs fusils – raconte Asachi. En 1926, ils réussissent à réaliser les premières photos aériennes Bucarest et d’une partie de la Roumanie, ainsi que des expériences scientifiques. »

    Le 20 octobre, les quatre passagers à bord de la montgolfière avaient emporté dans sa nacelle des équipements nécessaires pour réaliser des observations : aéromètre, psychomètre aspirateur, barographe, quelques appareils photo spéciaux, de nombreuses jumelles, deux pigeons voyageurs, ainsi que plusieurs petites bouteilles de cognac et de champagne – notait la presse de l’époque. Après quelques heures passées sans incidents majeurs, l’engin a atterri en toute sécurité dans le village de Săpunari, à quelque 75 km à l’est de Bucarest.

    Dix jours plus tard, le 30 octobre 1905, avait lieu une deuxième expédition du ballon « România », qui se dirigea, cette fois-ci, vers le nord de la capitale et atterrit à une trentaine de km de celle-ci, à proximité de la gare de Periș. Quelques mois plus tard, le 26 mars 1906, un équipage constitué de quatre officiers a entrepris un voyage de 120 km jusqu’à Zimnicea, la ville la plus méridionale du pays, située au bord du Danube.

    Le 16 juin de la même année, deux officiers ont tenté un long voyage en montgolfière. Ils souhaitaient atteindre la Bucovine, grande région du nord de la Roumanie, située à 500 km de la capitale. Pourtant, au bout de 24 heures, les turbulences atmosphériques les ont obligés à renoncer et à atterrir à une centaine de km au nord de Bucarest. Survoler la Roumanie en montgolfière n’était pas seulement la réponse de ces téméraires à l’appel de leur esprit d’aventure, c’était un projet beaucoup plus vaste et plus précis : voir le territoire du pays d’en haut.

    La géographie, le folklore, la démographie, l’histoire et l’art militaire se retrouvaient dans cette tentative de réaliser une image cartographique de la Roumanie. Ces voyageurs ont suivi le modèle occidental ; ils voulaient apporter une contribution à la science et à l’enseignement.
    (Trad. : Dominique)

  • 120 Jahre rumänischer Sozialdemokratie

    120 Jahre rumänischer Sozialdemokratie

    Im Westen war Sozialismus am Anfang eine Idee und ein Programm zur Sozialreform, das sich vorgenommen hatte, die Arbeiter aus dem wirtschaftlichen Elend heraus zu befördern. Dieser stand in direktem Zusammenhang mit der Industrie, mit der Lebensqualität, aber auch mit den sozial-wirtschaftlichen Beziehungen zwischen den Werkeigentümern und ihren Mitarbeitern.



    Nach dem Wendemoment 1848, nach der Gründung und Konsolidierung des modernen rumänischen Staates in den Jahren 1859 und 1866 beginnt der Sozialismus immer mehr an Zielpublikum zu gewinnen. Die Entwicklung der Industrie schafft jene Sozialschicht, die die Ideen des Sozialismus immer mehr befürwortet. Die sozialistischen Publikationen Telegraful român“, erscheinen 1865, Uvrierul“, Lucrătorul român“, Analele tipografice“ und Contemporanul“ bildeten für die sozialistischen und revolutionären Intelektuellen einen Raum, in dem sie ihre eigenen Ideen bekannt machen konnten. Die bedeutendsten Namen waren die Gebrüder Ioan und Gheorghe Nădejde, Panait Muşoiu, Zamfir Arbore, Titus Dunca. Der rumänische Sozialismus erhielt eine starke Infusion an russischem Narodniki-Sozialismus durch die Volkspolitiker Constantin Dobrogeanu-Gherea, Nicolae Zubcu-Codreanu, N. Russel, alle Einwanderer, die vom zaristischen Regime für ihre Ideen verfolgt wurden.



    Dobrogeanu-Gherea, der berühmteste und einflussreichste rumänische Sozialismustheoretiker des 19. Jh., hatte eine äu‎ßerst schwierige Mission. Während er allen, die Sozialismus als fremd für den rumänischen Geist empfanden, eine Antwort liefern musste, war er auch gezwungen, die marxistische Theorie der Industriegesellschaft einer Agrargesellschaft anzupassen. Der Soziologe Călin Cotoi zeigt, welchen Platz die Sozialisten in dem Gedankenfeld der rumänischen Öffentlichkeit einnahmen und welche Rolle insbesondere Gherea spielte:



    Der Fall Gherea ist besonders interessant, weil man bei ihm sehr stark die Spannung zwischen der Theorie der Formen ohne Inhalt und der marxistischen Theorie empfand. Die Mehrheit von Ghereas Argumenten hatte ein sehr deutliches Ziel und zwar die Existenz eines lokalen Sozialismus zu legitimieren. Für ihn war die Kritik an den rumänischen Sozialismus eine, die man durch die Formel »in Rumänien ist Sozialismus eine exotische Pflanze« zusammenfassen konnte. Mit anderen Worten waren Sozialisten seltsame Menschen, die aus revolutionärer und moralischer Sicht natürlich sehr sympathisch waren, die aber nichts zu sagen hatten. Bei den Rumänen schlug die Rethorik des Sozialismus keine Wurzeln. Ghereas recht interessante Strategie war, die Gesellschaft in etwas Exotisches umzuwandeln und den Sozialismus in etwas Normales. Die rumänische Gesellschaft war in der Auffassung Ghereas monströs, sie verkörperte für ihn eine neue Leibeigenschaft, was nicht der normalen Welt entsprach. Er sprach daher mit Nachdruck über eine abweichende rumänsiche Welt. Das grö‎ßte Problem, sagt Gherea, sei, dass man in der Bewertung der rumänischen Gesellschaft dieselben Begriffe wie im Westen verwenden müsse. Und diese bedeuten dort etwas und hier bei uns etwas ganz anderes. Er stellt sogar ein formales Prinzip auf, um die Abnormität der rumänischen Gesellschaft zu erläutern, und nennt es ‚Gesetz der sozialen Umlaufbahn‘.“



    Die Gründung der ersten rumänischen sozialistischen Partei, der Sozial-Demokratischen Arbeiterpartei Rumäniens, am 31. März 1893, kam nur mühevoll zustande. Auch nach ihrer Gründung hatte die Partei kein besseres Schicksal. Vor dem Hintergrund, dass es kein allgemeines Wahlrecht gab, war die Wählerschaft der Partei sehr klein. Das Parteiprogramm wurde von Dobrogeanu-Gherea nach dem Programm von Erfurt der Sozial-Demokratischen Partei Deutschlands erarbeitet. Gherea dachte, dass die Form, also die Idee, schrittweise auch den Inhalt schaffen würde, also die kritische Masse an Wählern. Călin Cotoi:



    Seine Strategie war, die rumänische Gesellschaft als etwas Exotisches darzustellen, deren Abnormität zu entdecken, um die Normalität der sozialistischen Einstellung gegenüberzustellen, was teilweise auch funktioniert. Zu einem gewissen Zeitpunkt sagt er: Der Sozialismus ist genauso wie der Liberalismus in Rumänien. Hätte es den Liberalismus nicht gegeben, hätte es kein modernes Rumänien gegeben. Sozialismus sei die nächste Stufe. Stellen Sie sich nur vor, sagt er, wie der Stand heute gewesen wäre, wenn die rumänischen Liberalen ihre Reformen 1770 statt erst 1848 eingeführt hätten. Das ist Ghereas Hauptargument. Interessant ist auch, dass Gherea, als er gewisserma‎ßen mit dem Rücken an die Wand gestellt wurde, mit den Argumenten der russischen Narodniki begründet hat, warum Sozialismus notwendig sei. Er sagte, dass Sozialismus eine Verpflichtung dem Arbeitervolk gegenüber sei, das uns und unsereins durch seinen Schwei‎ß ernährt, bekleidet und gro‎ßgezogen habe. Der Sozialismus Ghereas ist eher emotional und moralisierend. Was dem rumänischen Sozialismus der Jahrhundertwende entspricht, war eher eine Subkultur des Sozialismus. Es handelte sich um kleine Menschengruppen, die Naturwissenschaften in emotionaler Weise betrieben. Bei einem Blick in die sozialistische Zeitung »Contemporanul« stellt man fest, dass es dort viele naturwissenschaftliche Artikel gibt. Es handelt sich also um eine Mischung von Emotionalität, Naturwissenschaften, Moralität und sozialem Wandel.“



    Trotz der beträchtlichen Bemühungen blieben die Sozialdemokratie und deren Partei in Rumänien bis nach dem Ersten Weltkrieg eher eine Randerscheinung der hiesigen Politik. Linkes Gedankengut wurde im späten 19. und zu Beginn des 20. Jahrhundert vielmehr als eine Leidenschaft einiger verträumter Intellektueller und weniger als ernstzunehmende Lösung betrachtet.



    Audiobeitrag hören:



  • Socialismul în România la sfârşitul secolului al 19-lea

    Socialismul în România la sfârşitul secolului al 19-lea

    Pe la anul 1900, intelectualii români căutau un model de rezolvare a problemei ţărăneşti. Ţărănimea forma peste 80% din populaţia României şi ea trebuia ajutată pentru a prospera economic şi, astfel, a împinge înainte societatea. Cea mai importantă parte a intelectualilor români aderaseră la ideea naţională, la emancipare prin cultivarea identităţii naţionale, un proiect care implica cultura înainte de toate. O minoritate a crezut însă de cuviinţă să acorde prioritate economiei şi emancipării sociale. Sub influenţele socialismului, ale marxismului, intelectualii progresişti au avut de luptat nu numai cu adversarii lor conservatori, ci chiar şi cu cei care le împărtăşeau ideile, nu însă şi soluţiile.



    Ideea naţională a fost însă mai puternică, deşi în jurul anului 1900 atât naţionalismul, cât şi socialismul erau în plin avânt. Sociologul Călin Cotoi, de la Facultatea de Sociologie a Universităţii Bucureşti, crede că lipsa de audienţă pe care a avut-o proiectul socialist se explică datorită forţei pe care ideea naţională a avut-o într-o societate care a păşit mai târziu pe drumul modernizării. Ceea ce ar fi trebuit să devină un mare eveniment, chestiunea ţărănească din perspectiva socialistă, a fost un fenomen invers: ideea naţională a asimilat socialismul: ”Avem de-a face cu un soi de eveniment care e non-eveniment, cu o lipsă de apariţie a socialului ca problemă. Avem de-a face cu o naţionalizare rapidă a socialului înainte ca el să devină o problematică. Aceasta se întâmplă chiar în interiorul disputelor socialiste din epocă. Datorită acestei rapide naţionalizări apărute privind ce înseamnă problema socială, în urma disputei dintre poporanişti şi marxişti, s-a ivit posibilitatea apariţiei unui social deja naţionalizat, cu o componentă etnică. Atunci când apare cu adevărat socialul programabil, în perioada interbelică, el vine gata ambalat din această perioadă. Tehnocraţii din şcoala lui Gusti sau ai şcolii demografice a lui Sabin Manuilă, ai şcolii de la Cluj a lui Iuliu Moldovan, intră în discuţiile care au pornit în 1900.”



    Cele două mari curente de idei care militau pentru emanciparea ţărănimii au fost marxismul şi poporanismul. În ciuda faptului că erau destul de periferice, cele două nu au găsit, cel mai adesea, puncte comune de dialog ci mai degrabă de dezacord, de confruntare. Astfel că socialismul, oricum fragil, nu a avut o influenţă mare în rândul maselor ţărăneşti şi în rândul decidenţilor politici. Dar la nivelul ideilor, cele două au aruncat în luptă argumente considerate însă de către auditoriu mult prea abstracte.



    Marxismul era reprezentat mai ales de Constantin Dobrogeanu-Gherea, pe numele său real Solomon Katz, un refugiat din Rusia. Autor al mai multor volume, între care ”Neoiobăgia”, o analiză marxistă a situaţiei economice a ţărănimii, Gherea era printre cei mai influenţi lideri socialişti. Oponentul său era tot un refugiat, şi anume basarabeanul Constantin Stere. Acesta aducea din Rusia ideile narodnicismului pe care le-a transformat, împreună cu criticul literar Garabet Ibrăileanu, în curentul poporanist. Călin Cotoi: ”Majoritatea socialiştilor români, în afara unei mici minorităţi care este de orientare franco-belgiană, vine din proiectul rus al narodnicismului. Însă narodnicii români nu prea vor să fie consideraţi narodnici ruşi. Poporaniştii români încearcă mereu să se distanţeze de cazul rus, atât în cazul lui Gherea, cât şi în cel al lui Stere. Chiar dacă Stere îi pomeneşte cu admiraţie, când priveşti la bibliografia pe care socialiştii români o folosesc — Stere are texte care sunt aproape copiate din scrierile lui Nikolai Mihailovski — atunci când citează, ei îi citează numai pe nemţi: pe Eduard Bernstein, pe Karl Kautsky, pe Karl Marx, pe neopozitiviştii nemţi. Bibliografia este una germană.”



    Poporaniştii români şi narodnicii au ceva în comun: alegerea celei de-a treia căi de dezvoltare economică, nici cea capitalistă, nici cea marxistă. Relaţia dintre intelectual şi masa ţărănească era esenţială, raportarea la Occident, cel mai avansat economic, şi depăşirea contradicţiilor dintre progres şi tradiţie erau punctele cele mai importante de urmat. Călin Cotoi a arătat ce a apropiat şi ce a deosebit poporanismul românesc de narodnicismul rus: ”Cazul românesc cred că e interesant de pus în contextul acesta rusesc tocmai fiindcă după părerea mea, poporanismul joacă, cu mult mai puţin, acest rol al începutului de modernizare a socialului. Poporanismul poate fi înţeles în două dimensiuni mari: una este cea teoretică, ce se referă mai ales la Consatntin Stere şi la disputele lui cu marxiştii. Cealaltă dimensiune este poporanismul difuz, asemenea narodnicismului, în care intră fragmente din mişcarea cooperatistă, apariţia băncilor şi a creditului rural care nu reuşesc să se dezvolte decât în mică măsură şi sunt preluate de către stat şi anihilate. Transplantarea narodnicismului în spaţiul românesc înseamnă transplantarea unei mişcări dintr-un cadru imperial într-unul de construire a naţiunii. Aceasta este fundamental pentru a înţelege diferenţele între cele două.”



    Răscoala ţărănească din 1907 a fost ilustrarea diagnosticului pe care socialiştii români au încercat, fără succes, să-l pună României la 1900. Rezolvarea a venit însă din partea statului.