Bună ziua, mă numesc Jean-Paul Missé Missé, Missé Missé
e numele de familie, care în dialectul meu, abo, înseamnă nisip. Vin
din Camerun, din Yaoundé, capitala politică a ţării mele, dar m-am născut în Douala,
capitala economică. În Yaoundé am studiat la IFTIC-SUP (Institut Supérieur de Formations aux
Métiers des télécommunications, de l’innovation technologique, de commerce et
de gestion), deci sunt inginer de reţele în telecomunicaţii, am venit în
România să îmi continui studiile, iar aici urmez ştiinţe politice. Am visat
dintotdeauna să studiez în acest domeniu, mi-am dorit de fapt să le pot îmbina
pe amândouă, pentru că am deja proiecte politice pentru ţara mea.
Jean-Paul Missé Missé sosea în România în
toamna lui 2019, e student în primul an la Facultatea de Ştiinţe Politice a
Universităţii din Bucureşti. A obţinut o viză pentru ţara noastră prin Ambasada României în Republica Federală Nigeria.
M-a atras dintotdeauna România. Ştiţi, desigur,
Arcul de Triumf (n.r. din Bucureşti), eu îl ştiu foarte bine de dinainte de a
veni aici, de pe internet, tot de acolo ştiam şi de castelul lui Dracula (n.r. de
la Bran), pe care mi-ar plăcea să îl vizitez într-o zi. Deci m-am interesat de
România cu mult timp înainte de a sosi aici. Şi mi-am spus că trebuie să ajung
odată şi odată aici să văd cum e în realitate. Oamenii, nimeni nu e perfect, iar
oamenii sunt drăguţi, dar pe lângă oameni drăguţi întâlneşti şi contrariul.
Am
ales România şi pentru că, pe lângă faptul că e o ţară pe care o admiram de
dinainte de a sosi aici, e o ţară unde pot obţine o diplomă recunoscută la
nivel internaţional, ceea ce a fost foarte important pentru cariera pe care
mi-o doream. În plus, m-au ajutat nişte prieteni de-ai fratelui meu mai mare.
Eu am un frate mai mare care a studiat şi el aici ştiinţe politice, după care
s-a întors în Camerun, lucrează acolo în politică şi el m-a îndemnat să merg în
România, unde e foarte bine.
În 2022 Jean-Paul Missé Missé
din Camerun îşi va încheia studiile în România, apoi se va întoarce în ţara sa,
unde vrea să îşi deschidă o afacere în telecomunicaţii şi să urmeze o carieră
în politică. În timpul liber urmăreşte filme pe internet, ţine legătura cu
prietenii şi familia de acasă, joacă tenis de masă sau fotbal. Se simte bine în
capitala României, în drumul său zilnic spre facultate remarca entuziasmul cu
care se îndreaptă bucureştenii spre locurile lor de muncă. Iată la final şi
câteva impresii despre ţara noastră.
România m-a primit bine. M-a impresionat că din
prima seară când am sosit studenţii de la căminul unde locuiesc m-au primit
foarte bine, mi-au urat bun venit, eram singurul student de culoare printre
atâţia albi, am stat împreună până târziu atunci, iar din acea zi am rămas
foarte buni prieteni. M-am integrat foarte bine deci, dar e întotdeauna un mic
dar.
Chiar şi la şcoală e totul bine, profesorii, colegii se poartă foarte
frumos, ne înţelegem foarte bine. Dar uneori, i se poate întâmpla oricui, mergi
pe stradă şi pentru că eşti de culoare auzi în româneşte: Negru!. Negru e
cred echivalentul în română pentru noir din franceză. Asta e, nu-i nimic,
sunt negru, e o diferenţă de culoare, deci nu iau prea mult în seamă remarca.
Sau: se întâmplă să fiţi în tramvai, mai mulţi tineri vă văd şi izbucnesc în
râs, nu ştiu exact de ce râd. În fine, trec în general prin situaţii de acest fel
şi-mi spun că e normal, mă aşteptam de fapt la astfel de reacţii. În general însă
e bine.
Am întâlnit şi tot felul de oameni în vârstă, spre exemplu unul pe care
l-am întâlnit recent într-un supermarket m-a întrebat în franceză: Ça va, mon
fils?/Cum merge, fiule? Şi i-am răspuns: Ça va très bien./E foarte bine.
Apoi dumnealui m-a întrebat dacă vorbesc franceza, i-am răspuns că da şi el a
început să-mi cânte Comment ça va, comme ci, comme ci,
comme ça (n.r. versuri dintr-un cântec din anii `80 al formaţiei olandeze The
Shorts). Am izbucnit în râs, la fel şi cei din jurul nostru din supermarket,
mi-a plăcut, deci cam asta ar fi.
