Tag: campanie UE

  • Campanie europeană de conştientizare a importanţei apei

    Campanie europeană de conştientizare a importanţei apei

    Nu mai departe de luna mai, în nordul Italiei, în special regiunile Veneto şi Lombardia, au fost ploi abundente şi inundaţii fără precedent în ultimele secole.

    În iunie, mii de oameni au fost nevoiţi să îşi evacueze locuinţele în sudul Germaniei, după ce ploile torenţiale au provocat inundaţii pe scară largă.

    Pe de altă parte, la noi în țară, sute de localități din judeţele Botoşani, Iași, Neamț, Vaslui sau Vrancea, au rămas săptămâna trecută, în plină caniculă, fără apă potabilă. Seceta afectează și culturile agricole, de porumb și floarea soarelui, din Maramureș, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova și Banat.

    Și Grecia riscă să se confrunte cu o penurie de apă în mai multe regiuni și insule ale țării, din cauza precipitațiilor reduse din ultimele luni, dar și a incendiilor de vegetație care au distrus o parte din rețeaua de alimentare cu apă.

    Potrivit unor date oficiale ale executivului comunitar, deficitul de apă îi afectează în fiecare an pe 30 la sută dintre europeni , iar 20 la sută din terenuri au de suferit.

    În același timp, 70 la sută dintre cetățenii statelor membre și-au exprimat îngrijorarea cu privire la poluarea apei, iar aproape jumătate dintre ei spun că nu simt că sunt bine informați cu privire la problemele legate de apă din țara lor.

    Este motivul pentru care a fost lansată recent campania #WaterWiseEU, o inițiativă prin care Comisia își propune să contribuie la construirea unei Europe rezistente la așa numitul stres hidric.

    Potrivit executivului comunitar, circuitul apei, adică procesul prin care apa trece prin pământul, mările și atmosfera Pământului, este perturbat în momentul de față și trebuie stabilizat.

    Activitatea umană și schimbările climatice dăunează ecosistemelor și duc la o mai mare evaporare, la accentuarea secetei și în același timp la mai multe inundații.

    Campania de comunicare, #WaterWiseEU, va avea loc până în toamnă și își propune să sensibilizeze publicul cu privire la toate aceste aspecte și să evidențieze numeroasele soluții disponibile.

    Printre acestea se numără o mai bună stocare naturală a apei, realimentarea stocurilor subterane și refacerea sănătății solului, dar și gestionarea inteligentă, utilizarea eficientă și reutilizarea apei.

    Împreună putem să schimbăm percepțiile existente cu privire la apă și „să privim apa altfel”, este sloganul oficial al campaniei.

  • Răspunsul mondial la coronavirus: donații în valoare de 7,4 miliarde EURO

    Răspunsul mondial la coronavirus: donații în valoare de 7,4 miliarde EURO

    Este rezultatul unei conferințe a donatorilor găzduite on line la începutul săptămânii de șefa executivului comunitar, Ursula von der Leyen. Au luat parte șefi de stat din lumea intreaga, dar și Madonna sau regele Abdullah al doilea al Iordaniei.

    Sunt foarte mândră și mulțumită pentru că proiectul a început cu bine. A fost un adevărat succes, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la finalul maratonului on line de luni.

    Și tot ea a adăugat: Lumea întreagă a dat dovadă de unitate spre binele tuturor.Europa a avut o contribuție semnificativă în acest sens. Am reușit să adunăm 7, 4 miliarde de euro.

    A fost așadar un succes, datorat poate și faptului că lovitura de începere a aparținut chiar executivului comunitar care a anunțat o contribuţie de un miliard de euro. Alte 400 de milioane de euro vor fi mobilizate sub forma unor garanții pentru împrumuturi. Franţa şi Germania au ridicat apoi ştacheta cu contribuţii de 500 şi, respectiv, 525 milioane de euro.

    Italia, puternic afectată de pandemia de coronavirus, a promis 140 de milioane de euro, Spania – 125 de milioane, Canada a anunţat o contribuţie de 850 de milioane de dolari, alături de o donaţie de 500 de milioane de dolari de la Arabia Saudită.

    Deși a ales să iasă din Uniune, Marea Britanie a fost acum de partea celorlalte state membre și a anunțat o contribuție de aproape 400 de milioane de euro. Africa de Sud și Norvegia au anunțat fiecare mai bine de un miliard de euro.

    Trebuie să dezvoltăm un vaccin, să-l producem şi să-l răspândim în toate colţurile lumii. Şi trebuie să-l facem disponibil la preţuri accesibile. Cu aceste cuvinte a descris Ursula von der Leyen obiectivul campaniei.

    Statele Unite nu au susținut însă inițiativa europeană, hotărâte fiind să acționeze pe cont propriu.

    În lupta cu Covid 19, fiecare pentru el reprezintă o greșeală majoră. Nu putem depăși această criză decât împreună, crede cu tărie președintele francez, Emmanuel Macron.

    O primă consecinţă a izolării americane ar putea fi o accelerare a rivalităţilor în cursa pentru descoperirea unui vaccin. Trebuie spus însă că este doar o decizie a actualei administrații de la Casa Albă, pentru că demersul Uniunii Europene a primit un sprijin de de 125 de milioane de euro de la fundaţia lui Bill şi Melinda Gates, iar vedeta muzicii pop Madonna a contribuit cu peste un milion de euro.