Festivalul de Arte
Dan Iordachescu aflat în desfășurare la Câmpina ne prilejuiește întâlnirea cu
maestrul Cătălin Rotaru, profesor american de origine română considerat unul
dintre marii soliști contrabasiști ai lumii muzicale contemporane.
Tag: campina
-
UN VIRTUOZ AL CONTRABASULUI : CĂTĂLIN ROTARU
-
Reporter RRI
Întâlnire, la Câmpina, cu filosoful, scriitorul și jurnalistul
Ciprian Apetrei. O discuție interesantă
pe marginea experienței sale personale, ca expat, și mai ales, despre cartea
Povești călătoare – o culegere de texte care relateaza, succint, experiența
unor zeci de români plecați peste hotare.
-
Şefa LSRS, Marea Britanie: Eu vreau să merg la furat, în afară: de experienţe, de expertiză
Mara Merca are 21 de ani şi
conduce filiala din Marea Britanie a Ligii Studenţilor Români din Străinătate.
S-a născut la Câmpina şi după ce a absolvit Colegiul Naţional Nicoale
Grigorescu din localitate a decis să-şi continue studiile în străinătate. A
ales Regatul Unit pentru că, pe de o parte, mai avusese contact cu stilul de
predare britanic cu ocazia unei tabere de vară în UK, şi pe de altă parte, ca
fost elev olimpic internaţional auzise lucruri foarte frumoase despre
învăţământul de acolo. În 2020, a ajuns în capitala Marii Britanii şi a început
cursurile de politici economice la King’s College London în pline restricţii
cauzate de pandemia de coronavirus. Am întrebat-o pe Mara cum a fost acomodarea
cu viaţa departe de casă şi în plină pandemie.
A fost foarte, foarte grea trecerea. Eu oricum eram extrem de
bulversată, în perioada aceea, din cauza faptului că e oricum greu să-ţi începi
studiile, adică e un moment destul de greu de adaptare în viaţa oricui, că e o
schimbare majoră, dar, cu toată pandemia, nu s-a mai înţeles nimic şi nu prea
am avut la ce să mă acomodez, de fapt, în termeni de viaţă socială, de
interacţiuni, pentru că nu au existat. La cursuri nu am ajuns în primul an, iar
în al doilea an, când am început să merg la cursuri, n-a fost rău. Treptat,
treptat mi-am format un grup de prieteni.
În vara anului 2021, Mara a sosit
la Bucureşti pentru a participa la Forumul Studenţilor Români de Pretutindeni.
Spune că, atunci a descoperit, cu bucurie, că există o organizaţie a
studenţilor români din străinătate. Odată revenită în Marea Britanie, s-a
alăturat filialei din Regat a LSRS, iar acum o conduce.
Momentan sunt coordonatoare, ceea ce înseamnă că eu gestionez
absolut toate activităţile (LSRS – n.red.) care se desfăşoară în UK şi, în
acelaşi timp, sunt şi punct de legătură între filiala din Marea Britanie şi
sediul nostru central din România. Este o activitate foarte solicitantă, mai
ales că se întâmplă, în mod firesc, în paralel cu facultatea şi nici facultatea
nu este uşoară. Am încercat să mergem pe toate direcţiile. Acoperim aspectul
social cu petreceri, cu ieşiri. Am deschis cumva comunitatea noastră. Nu
trebuie să fi neapărat membru. Atâta vreme cât ai fost sau eşti student în
străinătate poţi să te alături activităţilor noastre. Am mers pe componenta
academică şi formală cu conferinţe. Avem Conferinţa Studenţilor Profesorilor şi
Cercetătorilor. Este o conferinţă anuală, care se ţine în parteneriat cu
Ambasada (României la Londra – n.red.). Şi pe lângă asta foarte multe
colaborări. Există un grup parlamentar al tuturor partidelor din Marea
Britanie, pentru români dedicat, şi acolo avem un contact constant şi, bineînţeles,
cu alte asociaţii din Marea Britanie, pentru că există asociaţii similare
pentru alte categorii.
Ocupi şi funcţia de cenzor al
LSRS. E dificil să te împarţi între cele două?
Nu e deloc complicat. Ca să fii cenzor, din contră, eu chiar aş
sfătui pe oricine vrea să ocupe o funcţie de genul acesta să fie implicat în
cât mai multe activităţi, pentru că presupune să urmăreşti şi să înţelegi ce se
întâmplă în toată organizaţia. Poziţia noastră de cenzor e o poziţie mai mult
de observator. Noi intervenim doar dacă există nereguli sau dacă ne solicită
Consiliul Director, dacă ne consultă în anumite probleme. Dar nu există foarte
multe situaţii problematice şi atunci munca e foarte lejeră.
Câţi membri are filiala UK a
LSRS?
În momentul acesta suntem 12, iar situaţia este, din punctul meu
de vedere, tragică. Numărul de 12 voluntari nu este neapărat un număr mic.
Problema intervine când există perioade aglomerate în viaţa unui student. Cred
că pentru o astfel de activitate ar trebui o echipă de aproximativ 20 de
persoane. Cred că acela e numărul optim. Nu ştiu dacă este vorba neapărat de o
lipsă de implicare atât cât este vorba de Brexit şi de faptul că nu mai merg
studenţi români în Marea Britanie. Cred că filiala, în timp, va muri dacă
guvernul britanic nu ia nişte măsuri încât să fie, din nou, accesibilă ţara
pentru studenţii europeni.
Mara Merca se află, în prezent,
în România, unde lucrează ca asistent parlamentar pentru un eurodeputat român.
Totodată, a fost deja acceptată la masterat la Sciences Po, din Paris, unde va
studia afaceri europene şi politică publică. Spune că este încă în căutare de
experienţe noi în străinătate, dar că se va întoarce în ţară.
Eu n-am plecat niciodată din România cu ideea că vreau să mă mut
în altă ţară. Eu vreau să merg la furat, în afară: de experienţe, de expertiză.
Nu am plecat din niciun alt motiv decât ca să mă pot întoarce să investesc în
România mai mult şi mai bine decât aş fi putut dacă aş fi rămas. Îmi doresc
foarte mult să contribui, să simt că munca mea aduce un plus şi eu simt că asta
pot să fac doar în România unde înţeleg şi îmi pasă de ce se întâmplă.
-
Lecturi colective
Ziua Internațională a Cititului Împreună (World Read Aloud Day), în care se sărbătorește cititul cu voce tare ca formă de împărtășire a cunoașterii a fost celebrată, la 1 februarie, în peste 170 de țări. O cafenea din Câmpina, orașul cu prima rafinărie de petrol din România (1895) mizează pe cultură și adună în jurul cărții scriitori și cadre didactice, oameni de talent. 90% din profitul fiecărui produs pe care îl vinde susține educatia tinerilor din centrele de plasament și din familiile defavorizate.
-
A FOST ODATĂ O RAFINĂRIE
Steaua
Română din Câmpina era, acum 100 de ani, cea mai moderna și cea mai mare dintre
rafinăriile din Europa. Gloria ei a apus
o dată cu marile schimbări politice intrate în istorie și cu avansul industrial
care, astăzi, o trimit la casare. O dezbatere publică privind viitorul acestui
colos emblematic al orașului de la poalele Bucegilor a avut loc în weekend,
când porțile ruginite ale rafinăriei s-au deschis pentru cetățenii orașului,
specialiști și jurnaliști.
-
Hoara Măgureni, giudeţlu Prahova
Revista “Vacanţe la hoară” și ANTREC România u dusiră ma largu, anlu aestu aditea-a añiloru di ma ninti, di durusi premiile “Margareta di Malămă”, a XVII-a ediţie. Marli premiu eara durusitu a unlui complex ditu hoara Măgureni, giudiţlu Prahova. Măgureni, la maş 29 km di Ploiești, reședința di giudeţu, și 12 km di Câmpina, doilu municipiu ditu giudeţu ca mărime, vă s’puteţ s’vă hărsiţ di fisi, istorie şi adeţ.
Hoara easti aştirnută tu ună padi, anvărligată di ñiţ măyuli, ma multi cu păduri. Tru hoara Măgureni ari dauă monumente istoriţi di arhitectură, dauli tru hoara cu idyea numă: Măgureni – bisearica “Sâmta Treime” (1671-1674, znuită tu giumitatea-a secolului al XIX-lea, tru 1839 și tru 1995) și aruvalili a cunakillei Drăghici Cantacuzino. Băsearica u ţăni cum eara tu ahurhită pictura originală (di la bârnu nghiosu) a cunuscutlui pictor Pârvu Mutu, adrată anamisa di 1693 și 1694. Picturle suntu impresionante pritu diseamnul remarcabil și hroma variat, pritu muşuteaţa și expresivitatea a lor. Tru băsearica di Măgureni, aureolili a sămţăloru suntu realizate ditu tablă mălămusită, tra s’cundilleadză realismul a compozițiillei. Ayiudima, adrată Viena, ţi putem s’u videmu adză easti aţea originală ditu lemnu di gorţu pilkisitu tru urnekea brâncovenească și anvălită tru peturu di asimi. Pi ayiudimă easti orñea bicefală, semnulu a cantacuzinilor.
Cunakea Drăghici Cantacuzino, cunuscută si sum numa di “Niclu Trianon”, easti adză tru aruvali/ afănisită. Pot s’hibă vidzuti maş mururli di nafoară toară a născăntoru mururi interioare şi toară a cubeiiloru ţi anvălea izbili/ ţilarli. Cunakea fu proiectată ca ună pălati tru urneki eclectic franceză, cu 365 di udadz ti durñeari/ durmitoare, la cari vrea s’adăvga unu baiuru di gărdiñi şi fântâni după urnekea-a aţiloru di Versailles şi ahurhi s’hibă adrată tru anlu 1911, di George Grigore Cantacuzino. Lucrărli nu fură bitisiti, di itia că Grigore Cantacuzino muri tru anlu 1913. Locărli fură aputrusiti, tru 1916, di askereea ghirmană cari ufili anvilitoarea di alamă a pălatillei ta s’adară băruti/ obuze. Cama deapoa, cunakea s’asparsi cu treaţirea-a kirolui, di agiumsi tru hala di afănisiri, hiinda ufilisită ti filmarea-a născăntoru cadri di polimu.
Măgureni, puteţ s’aflaţ Hoara a banului, complexul premiat, organizat cu multă miraki şi dupu unu lucru niacumtinatu di cercetare di Răzvan Dobre, cari nă pirmitusi: “Andrepşu loclu aestu, cari amintă şi Marli Premiu, Margareta di Malămă di anlu aestu, cu mintea ta s’aducu tu prota thesi cultura moşnenilor (n.r. huryeaţ liberi), ama şi locurli a meali iu mi amintaiu di pi Valea Proviţăllei. Eu, la Hoara a banului minduiiu ta s’adaru ună nicukirată moşnenească, cu tuti lucărli ţi ţănu di ună nicukirată cu adeti, după criteriile a moşnenilor. Adraiu ună casă, cari cu numa Casa mare, ndrepşu anexa nicukirească tra prăvdză şi fânarlu, adraiu unu pătul, adraiu “atelierlu di tâmplărie a paplui”, aşi cum lu şteamu noi ditu ficiurami.”
Lipseaşti nica s’adăvgămu că aestu loc s’alavdă cu absenţa semnalului GSM şi cu ixikea a televizoarelor, la cari s’adavgă slow-cooking autentic, reţetili reinventate aoa ţi au ananghi nica şi trei dzăli ti măyirgiseari, hiinda, născănti, ndreapti dinintea a sobăllei şi nu ndreptu la foc, cum, tii exemplu, unu ciurbă di fisulliou cu gătuñi, ditu reţetarlu a păpăñiloru. Cu nădia va s’daţ cali ti pripunirea-a noastă di călătorie, vă aştiptăm data yinitoare cu ună nauă destinaţie.
Autoru: Ana-Maria Cononovici
Armânipsearia: Taşcu Lala
-
Comuna Măgureni, judeţul Prahova
Revista “Vacanţe la ţară” și ANTREC România au continuat, anul acesta, tradiţia anilor precedenţi, decernând premiile “Margareta de Aur”, a XVII-a ediţie. Marele premiu a fost atribuit unui complex din comuna Măgureni, judeţul Prahova. La Măgureni, la numai 29 km de Ploiești, reședința de județ, și 12 km de Câmpina, al doilea municipiu din județ ca mărime, vă puteţi bucura de natură, istorie şi tradiţii.
Comuna este situată într-o zonă de șes, înconjurată de mici dealuri, majoritatea împădurite. În comuna Măgureni se află două monumente istorice de arhitectură, ambele aflate în satul cu acelaşi nume: Măgureni – biserica “Sfânta Treime” (1671-1674, refăcută la mijlocul secolului al XIX-lea, în 1839 și în 1995) și ruinele conacului Drăghici Cantacuzino. Biserica păstrează parțial pictura originală (de la brâu în jos) a celebrului pictor Pârvu Mutu, realizată între 1693 și 1694. Picturile sunt impresionante prin desenul remarcabil și coloritul variat, prin frumusețea și expresivitatea lor. În biserica de la Măgureni, aureolele sfinților sunt realizate din tablă aurită, pentru a spori realismul compoziției. Catapeteasma, realizată la Viena, pe care o putem vedea astăzi în biserică este cea originală din lemn de păr sculptat în stil brâncovenesc și învelit în foiță de argint. Pe catapeteasmă se găsește vulturul bicefal, simbolul cantacuzinilor.
Conacul Drăghici Cantacuzino, cunoscut si sub numele de “Micul Trianon”, este astăzi în ruine. Pot fi văzute doar zidurile exterioare, urme ale unor ziduri interioare şi urme ale bolţilor ce acopereau pivniţele. Conacul a fost proiectat ca un palat în stil eclectic francez, cu 365 de dormitoare, ce aveau să fie completate de o suită de grădini şi fântâni după modelul celor de la Versailles şi a început să fie construit în anul 1911, de către George Grigore Cantacuzino. Lucrările nu au fost terminate, deoarece Grigore Cantacuzino a murit în anul 1913. Zona a fost ocupată, în 1916, de armata germană care a folosit învelitoarea de alamă a palatului în confecţionarea de obuze. Ulterior, clădirea s-a deteriorat în timp, ajungând în stadiu de ruine, fiind folosită în filmarea unor cadre de război.
La Măgureni, puteţi descoperi Satul banului, complexul premiat, organizat cu multă pasiune şi în urma unei serioase munci de cercetare de Răzvan Dobre, care ne-a povestit “Am creat locul ăsta, care a primit şi Marele Premiu, Margareta de Aur de anul acesta, încercând să aduc în primplan cultura moşnenilor (n.r. ţărani liberi), dar şi locurile mele natale şi locurile de pe Valea Proviţei. Eu, la Satul banului am încercat să dezvolt o gospodărie moşnenească, cu toate elementele unei gospodării tradiţionale, după criteriile moşnenilor. Am făcut o casă, care se cheamă Casa mare, am făcut anexa gospodărească pentru animale şi fânarul, am creat un pătul, am creat “atelierul de tâmplărie a lui tataie”, aşa cum îl ştiam noi din copilărie.”
Mai trebuie menţionat că acest loc se laudă cu absenţa semnalului GSM şi cu lipsa televizoarelor, la care se adaugă slow-cooking autentic, reţetele reinventate aici necesitând şi până la trei zile de preparare, fiind, unele, gătite în faţa sobei şi nu direct la foc, precum, de exemplu, o ciorbă de fasole cu gutui, din reţetarul bunicilor. Cu speranţa că veţi da curs sugestiei noastre de călătorie, vă aşteptăm data viitoare cu o nouă destinaţie.
-
Câmpina – Cultură și petrol
Situat pe drumul
care, traversând Carpații, leagă Transilvania de Muntenia, Câmpina are o
istorie de 500 de ani. Leagăn al
culturii și artei românești (Bogdan-Petriceicu Hașdeu, Nicolae Grigorescu), el
este, deopotrivă, oraș de pionierat al extracției și prelucrării mondiale a
petrolului. Despre trecut și prezent la Câmpina, stăm de vorbă cu Mădălin
Focșa, istoric al urbei.
-
Modernizarea şi extinderea reţelei de iluminat public din Câmpina, judeţul Prahova
Ministerul Dezvoltării a semnat recent contracte de peste 100 de
milioane de lei pentru investiții în transport public, iluminat stradal,
educație, cultură și promovarea micilor intreprinzãtori.
Localitatea Câmpina este unul dintre beneficiari. Ultimul contract vizeaza reabilitarea temică a unui imobil cu destinație rezidențială.
Detalii aflăm de la Dana Traian director-
adjunct dezvoltare și comunicare la ADR Sud- Muntenia:
Agenția pentru
Dezvoltare Regională Sud- Muntenia a semnat recent- pe 7 mai- contractul de
finanțare pentru un proiect de Creștere a eficienței energetice în clădirile
rezidențiale din Câmpina- Prahova.
Practic este vorba
despre izolarea termică a unui bloc cu 63 de apartamente.
Obiectivul este de a
îmbunătăți calitatea vieții urbane și a mediului prin scãderea consumului de
energie și reducerea emisiilor de gaze cu efect de serã.
Investiția se ridicã
la peste 3 milioane 770 de mii de lei din care 1,78 de milioane- bani
nerambursabili din Fondul European de Dezvoltare Regională, plus 1,67 milioane
de lei- contribuția Primăriei Câmpina și alți 315 mii de lei de la bugetul
național.
Proiectul trebuie
implementat pânã la 30 noiembrie anul viitor.
Peste 7 milioane 600 de mii de lei va investi
municipiul din judeţul Prahova pentru îmbunãtãțirea iluminatului stradal:
Un alt proiect al
administrației publice locale din Câmpina, căruia ADR Sud- Muntenia i-a dat
undă verde de curand, în luna aprilie, se referă la reabilitarea și
modernizarea iluminatului public din localitate.
Concret vorbim despre
extinderea și reîntregirea a peste 28 de kilometri de sistem de iluminat public
și instalarea a 64 de surse de energie regenerabilă.
Proiectul trebuie să fie gata până la sfârșitul lunii februarie 2022 și are un buget de aproape 7 milioane
684 de mii de lei, cea mai mare parte- 6 milioane și jumătate- fiind fonduri
Regio.
Ambele proiecte sunt finanțate prin Programul
Operațional Regional 2014- 2020 Axa prioritară 3- sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute
de carbon.
-
La contrée de Prahova
Aujourd’hui, on vous propose de partir à la découverte de la contrée de Prahova. Connue notamment pour ses stations de montagne et les vignobles de Dealu Mare, le pays de la Prahova vous offrira l’occasion unique de découvrir une sélection de châteaux, manoirs, musées inédits au cœur d’une nature magnifique. Sur la liste des objectifs touristiques à ne pas rater on retrouvera le célèbre Musée de l’Horloge de Ploiești qui fait figure à part en Europe. Construit en 1890, l’édifice abrite une collection riche de 4000 objets dont des cadrans solaires, des horloges hydrauliques, des clepsydres ou des pendules censées présenter aux visiteurs l’évolution des objets imaginés pour mesurer le passage du temps depuis le XVIe et jusqu’au début du XXe siècle.
Aux dires d’Adrian Voican, président de l’Association pour la Promotion et le Développement du Tourisme de Prahova, une fois dans la région, les touristes devraient se sentir à l’aise surtout que les habitants de la contrée passent pour des personnes très accueillantes.
Adrian Voican: « La contrée de Prahova compte parmi les régions touristiques les plus importantes de chez nous, aux côtés de la Transylvanie, qui est renommée pour ses traditions et de la côte de la Mer Noire, célèbre pour ses plages. Les coups de cœur de notre région sont forcément les crêtes des montages et les châteaux de Peleș et de Pelișor. A ces deux édifices, d’autres s’ajoutent. Et je pense notamment au Musée de Iulia Hașdeu et à la Maison Nicolae Grigorescu de Campina ou encore au Musée Georges Enesco de Sinaia. Et puisque je viens de prononcer le nom de cette station, il convient de mentionner qu’elle mérite pleinement son surnom de «perle des Bucegi». Après tout, la maison royale de Roumanie l’a choisie pour en faire sa destination estivale. Une fois dans le département, je conseille aux touristes d’emprunter la route du vin pour découvrir les vignobles de Valea Calugărească, Tohani ou Urlați, célèbres pour le cépage autochtone Fetească Neagră. Et puis, on ne saurait parler du pays de la Prahova sans vanter les propriétés thérapeutiques des sources d’eau salées de la station de Poiana Câmpina qui attend les touristes tout au long de l’année pour des cures à base de boue sapropélique».
La station de Sinaia est également un lieu propice pour l’organisation de congrès et de séminaires, pour le tourisme d’affaires en général, raconte Adrian Voican, tout en précisant que des conférences médicales s’y déroulent fréquemment en présence de quelques milliers de participants : « On a beaucoup investi dans des travaux de modernisation des hôtels et de l’infrastructure. Le transport par câble vers le plateau de Bucegi a été entièrement modernisé depuis l’année dernière et cette année, on a mis en service le deuxième tronçon de notre télégondola. Au bout de deux ans d’investissements, les travaux de modernisation du centre ville ont pris fin et Sinaia n’a plus rien à envier aux stations de montagne occidentales. Mais Sinaia n’est pas la seule station de notre département. Une fois dans la région, je vous propose également une halte à Bușteni pour un tour du château des Cantacuzènes, véritable joyau d’architecture qui accueille fréquemment toute sorte d’événements culturels dont parfois des représentations de danse avec des artistes du Théatre Bolchoï de Moscou. Si vous voulez vous gâter, vous pourrez opter pour notre hôtel 5 étoiles dressé au pied de la piste de ski de Azuga. C’est la station préférée des familles avec enfants en bas âge, car les pistes de ski sont parfaitement adaptées aux débutants. Et puis, il convient de préciser que la station attire également par ses hôtels 2 ou 3 étoiles et ses chambres d’hôte aux tarifs plus que convenables».
Moins célèbre que les stations de montagne, Campina a pourtant son charme particulier dû aussi bien aux musées et aux édifices de culture, qu’à la douce beauté de ses collines, nous dit Elena Lambă propriétaire d’une pension trois étoiles. De nombreux touristes ont franchi au fil des années le seuil de sa maison bâtie au pied de la colline de Muscel, à cinq minutes de marche du château de Iulia Hașdeu et de la Maison de Nicolae Grigorescu.
Elena Lambă raconte : «A 300 mètres de chez moi, on a fait construire une base de loisirs avec terrains de tennis, de football et de badminton et avec la possibilité de louer des VTT, des quads, des vélos pour enfants et même des rollers. Pas très loin se trouve l’église de Brazi, un magnifique monument historique. Les passionnés de nature seront également bien servis puisqu’ils pourront faire des randonnées à travers la forêt de la Vallée de la Doftana. Et puis, je vous conseille aussi une visite au monastère de Brebu, érigé par les soins du prince régnant Matei Basarab».
A présent, les stations de Prahova affichent presque complet pour les fêtes d’hiver. Sur les 15000 places d’hébergement recensées par le département de Prahova, 90% sont déjà réservées, affirme Adrian Voican, président de l’Association pour la Promotion et le Développement du Tourisme de Prahova. Si vous voulez apprendre davantage sur les stations de montagne et les loisirs, vous pourrez le faire auprès des Bureaux de Tourisme ouverts dans les principales villes du département.
Adrian Voican : «Vous y trouverez toute sorte de renseignements sur les principaux points d’intérêt. Par exemple, des informations sur la Route des Fruits, ou encore sur le Festival de la Confiture organisé en septembre, à Brebu ou sur celui des Châtaigniers, de Ploiesti. Nous avons aussi le Festival de la Gruyère, qui se tient dans la Vallée de la Doftana, ou le Festival de l’Eau de vie organisé en octobre, à Vălenii de Munte. Les amateurs de golf sont attendus au Club de golf de Breaza. Comme vous voyez, on a plein de choses à faire. Il ne faut pas être forcément un pro du ski ou des sports d’hiver pour passer ses vacances dans la contrée de Prahova. On y fait aussi du VTT, surtout en été quand le transport par câble s’adresse notamment aux cyclistes et moins aux skieurs. Et puis, si le sport ne vous dit pas trop, vous pourrez vous amuser, par exemple, à vous rendre à Breaza pour faire de la broderie ou à Puchenii Moșneni pour apprendre à tresser le jonc. Ou vous rendre tout simplement aux foires organisées dans les villes et villages de la région».
A la fin, disons tout simplement que la contrée de Prahova représente une des destinations incontournables pour ceux d’entre vous qui souhaitent connaître la Roumanie. En plus, elle est facilement joignable depuis Bucarest aussi bien en voiture qu’en train et elle vaut la peine de se faire découvrir en toute saison. (Trad. Ioana Stancescu)
-
Tourist Attractions in Prahova County
Prahova County is known mostly for its resorts, as well as the Dealu Mare wine growing area. It has spectacular scenery, castles, mansions and museums, such as the Crude Oil Museum and the Clock Museum, ancient monasteries, and a salt mine. The Clock Museum is unique in Europe. The building was erected in 1890 and has 4,000 exhibits, with timepieces of all kinds: sundials, water clocks, hourglasses, table clocks and grandfather clocks. The museum charts the evolution of timepieces from the 16th to the early 20th century.
Adrian Voican, head of the Association for the Promotion and Development of Prahova Tourism, believes that tourists should end a trip to Romania with a smile. The first thing that tourists notice when they come to Romania is that the people are open and welcoming, and this is a trait that makes Prahova special:
Adrian Voican: “Prahova is one of the most important tourist regions of Romania, alongside the area of Transylvania in terms of traditions, and the seaside, for people who want to sunbathe at the Black Sea. Prahova has a famous mountain area full of resorts, but most tourists from abroad want to visit the Peles and Pelisor royal retreats. In Campina we have the Iulia Hasdeu Museum and the Nicolae Grigorescu Museum. We also have the George Enescu House in Sinaia. These are interesting objectives, culturally and historically. Sinaia may well be the pearl of the Carpathian Mountains, or the local Bucegi Mountains. Historically, it is known as the retreat for Romanian royalty. It is authentic, as opposed to many other areas, which are more commercial. At any time of the year, the Wine Road is a must. We have major vineyards and wine cellars in Prahova County, such as Valea Calugareasca, Ceptura Tohani and Urlati. Red wine is the most important, with the Feteasca Neagra variety being an ambassador for the area. Health tourism has also taken off in Prahova. In Poiana Campina we have several salt springs, valuable for treatment. They are four times as salty as the water in Techirghiol lake, just to get an idea. You can have treatment here with medicinal mud from Techirghiol at any time of the year.”
Sinaia is a major business center, says Adrian Voican. It is the venue for international medical conferences with as many as 5,000 participants: “A lot has been invested in privately owned hotels to modernize them, as well as in infrastructure. The cable car to the Bucegi plateau was modernized last year. Beginning early this year, a second cable car has been running. We finalized modernizing the center of the resort, the result of two years of investment, it now looks like a western mountain resort. But let us talk about other places besides Sinaia. In Busteni you have to visit the Cantacuzino castle, an architectural jewel. Special concerts are being held here. There they host quite often artists from the Bolshoi Theater from Moscow. Near Azuga there is a five star hotel, quite close to the ski slope. We also have two and three star hotels in this resort, well known as a ski resort for kids. Prices for accommodation and skiing are quite affordable.”
In Campina, lets stop at a three star B&B. Elena Lamba, the owner, has been the host for plenty of tourists, a lot of them foreign, and she has put together a schedule for them, allowing them to take full advantage of the time spent in Prahova county. The B&B is at the foot of Muscel Hill, five minutes away from the Iulia Hasdeu mansion and the Nicolae Grigorescu Museum: “300 meters away we have a special area with tennis and badminton courts, football fields, playgrounds, and places where you can rent ATVs and bicycles. We also have a place where you can rent roller skates. Close by we have the Brazi church, a historical monument surrounded by greenery. We recommend going for a walk in the Valea Doftanei forest, and visiting Brebu Monastery, built by Romanian prince Matei Basarab.”
The area is booked nearly solid for Christmas and the New Years Eve. Of the almost 15,000 accommodation places on Prahova Valley, 90% have already been taken, says Adrian Voican. The area is famous among domestic and foreign tourists. They also have available information centers in Sinaia, Busteni, Azuga, Campina, and Breaza, with promotional materials and maps in several international languages: “You can find information on local attractions. For instance, in terms of food, in addition to the Wine Road we also have the Fruit Road, the Jam Road, and starting in September, in Brebu, we have the Chestnut Festival in Ploiesti. On Doftana Valley we have a cheese festival, and in Valenii de Munte we have a festival for homemade liquor. In Breaza we also have a Golf Festival. There is plenty to do in Prahova Valley in addition to skiing and winter sports. Mountain biking has really taken off here. In the summer, cable transportation carries cyclists, just as it carries skiers in the winter. In Breaza we also have workshops for traditional garb. The cities of Ploiesti and Sinaia, as well as many other places in the county, host many crafts fairs.”
This is a great destination for business, sports or leisure. It is a family destination for tourists all year round.
-
Tragédies de la Révolution roumaine: le cas Otopeni
Le renversement sanglant de la dictature communiste a été lévénement le plus important de la seconde moitié du 20e siècle. Un tel déchaînement de forces et dénergies a été totalement inédit et a surpris la quasi-totalité des Roumains. Cétait un événement unique pour une vie humaine et la plupart dentre eux avaient souhaité ne pas rester à lécart du renouveau de leur pays.
Toutefois, les événements tragiques ont émaillé cette quête de liberté. Parmi eux, ce que lhistoire a appelé « le massacre dOtopeni », intervenu le 23 décembre 1989, dans les environs de laéroport international de la capitale, Bucarest. Suite à un terrible malentendu, les troupes en charge de la défense du site ont ouvert le feu sur un convoi de trois camions transportant des soldats devant les rejoindre, ironie du sort, en renfort. Une cinquantaine de militaires ont alors été tués, étant pris pour des « terroristes » et payant de leur vie le manque de formation des forces se trouvant sur place, la communication déficitaire, les ordres contradictoires, lexcès dadrénaline des gens et la force destructrice des rumeurs.
Pour RRI, lhistorien Şerban Pavelescu fait la reconstitution de cette journée noire: « Lincident du 23 décembre 1989 devrait être un cas école pour la formation des militaires. Lenquête et le procès qui l’a suivi et qui ont duré une vingtaine dannées ont révélé que ce fut le résultat dun concours de circonstances. Concrètement, plusieurs sous-unités étaient présentes sur les lieux, appartenant au ministère de la Défense, mais aussi à la Police aux frontières, à la Direction de laviation militaire et aux gardes patriotiques. Il convient de préciser dès le début que certains parmi ces militaires manquaient complètement de formation, dautres étaient en train dêtre formés. Notons que les forces les plus expérimentées étaient déjà désarmées, car jugées suspectes. Il sagit de lUnité spéciale de lutte antiterroriste (USLA) et de la sous-unité du ministère de lIntérieur, les deux chargées de la protection régulière de laéroport ».
Serban Pavelescu décrit également la composition du dispositif militaire ainsi que les prémisses de la tragédie qui allait se produire: « Il y avait des rangées de tireurs disposées à la fois au premier niveau de laérogare quau rez-de-chaussée dun autre bâtiment situé sur la voie daccès principale du bâtiment. Les militaires étaient dotés darmement léger et lourd dinfanterie, dont un transporteur blindé amphibie et des mitrailleuses lourdes de calibre 14,5 mm. Les gens étaient là depuis 48h déjà, ils étaient très fatigués, alors quils avaient été déjà mis en alerte par plusieurs incidents, dont on ne saurait dire, même à ce jour, sils ont été réels ou fictifs. Les militaires étaient surexcités et, comme lenquête ultérieure nous la révélé, ils étaient mal dirigés. La communication entre les différentes composantes du dispositif était mauvaise ».
Le matin du 23 décembre des renforts se mettent en marche vers laéroport de Bucarest. Il sagissait du détachement dit « Câmpina », du nom de lécole de sous-officiers du ministère de lIntérieur, basée à dans cette ville du département de Prahova, située à une centaine de kilomètres de la capitale. Serban Pavelescu: « Cest Grigore Ghiţă, commandant des troupes de la Securitate, cest-à-dire du ministère de lIntérieur, qui avait donné lordre au détachement de Câmpina de se déplacer à laéroport. Les militaires qui sy trouvaient déjà avaient été pourtant alertés par des coups de fil anonymes, par des informations diffusées tant par la télévision publique que par les moyens internes de communication quils allaient être attaqués. Le dispositif attendait donc ces renforts, mais à un autre endroit. Au lieu demprunter la route qui menait au terminal fret de laéroport, parallèle à la voie principale daccès à laérogare, les camions du détachement Câmpina sont allés tout droit, de manière perpendiculaire, vers le dispositif de défense ».
Suite à ce contretemps, la tragédie se produit et les conséquences sont fatales, explique lhistorien Şerban Pavelescu: « Il était 7h du matin et il faisait encore noir dehors. Les gens étaient très fatigués, après plusieurs alertes durant la nuit. Le commandant du dispositif, le capitaine Zorilă, fait un excès de zèle et ordonne douvrir le feu sur les camions. Sauf que les militaires se trouvant dans le bâtiment annexe de laérogare, dans le premier alignement donc, ont cru quils avaient été attaqués et ont à leur tour tiré devant. La canonnade ne sarrête que difficilement. Les militaires survivants du détachement de Câmpina crient quils se rendent et quils ne sont pas armés, en descendant des camions les mains en lair. Et là, on entend un coup de feu, mais personne ne saurait dire sil a été réel ou imaginaire. En tout cas, il est très réel pour les gens du dispositif et, par un effet boule de neige, une deuxième phase du massacre se déclenche. Les militaires de Câmpina sont la cible de tirs nourris, encore plus intenses que la première fois, qui durent une dizaine de minutes. Et ce nest pas tout, au moment où les militaires survivants et blessés sont prélevés, un bus emmenant les employés de laéroport se dirige vers le site. Il est pilonné et sept civils perdent la vie ».
Les militaires du détachement de Câmpina ont payé de leur vie une partie du prix pour la liberté des Roumains, en décembre 1989. Il est nest pas moins vrai que cet enchaînement de faits et de bavures est désormais un cas école et il est à lorigine de toute une réflexion sur les carences de communication et de formation des militaires en cas de situation de crise.(trad. Andrei Popov)
-
Die Bleitafeln von Câmpina: Eine „patriotische Fälschung“
Die Existenz von 60 Bleitafeln mit einer Länge von 15 cm und einer Breite von 10 cm im Untergeschoss des Archäologie-Instituts Vasile Pârvan“ in Bukarest hat eine wahre Hysterie in den Reihen der Archäologie-und Geheimnis-Liebhaber verursacht. Auf den Bleitafeln sind Buchstaben, Symbole und Bilder zu sehen. Manche glauben, diese stammen von den Dakern, die in der Antike einen Teil des heutigen rumänischen Staates bewohnt haben. Um diese Tafeln entstanden phantasmagorische Geschichten. Spezialisten erklärten mehrmals, die Tafeln seien Mitte des 19. Jahrhunderts entstanden, jedoch ohne Erfolg. Das Publikum war eher gegenüber den Phantasien offen. Manche erklärten, auf den Tafeln, die in Câmpina, etwa 100 Km nördlich von Bukarest, gefunden wurden, sei eine dakische Schrift zu lesen.
Radu Băjenaru ist Archäologe beim Archäologie-Institut Vasile Pârvan“ in Bukarest. Er stellt uns die Argumente der Spezialisten vor.
Es gibt zwei Meinungen betreffend diese Tafeln. Die erste ist die Meinung der Archäologie-Spezialisten, der Fachleute. Diese bestreiten ihre Authentizität und die These, dass diese vor 2000 Jahren zu Daker-Zeiten entstanden sind. Die zweite Meinung gehört den Enthusiasten, den Liebhabern von Alter Geschichte. Diese betrachten die Tafeln als authentisch und versuchen anhand dieser die dakische Gesellschaft vor 2000 Jahren nachzubilden. Es gibt natürlich Argumente und Gegenargumente auf beiden Seiten. Meiner Meinung nach sind die Argumente, dass diese im 19. Jahrhundert geschaffen wurden, viel stärker. Die Metall-Analysen, die nicht vor langem durchgeführt wurden, haben gezeigt, dass sie aus einem Blei hergestellt wurden, das typisch für die Druckereien des 19. Jahrhunderts war. Zweitens stellen alle Inschriften und die ganze Ikonographie auf diesen Tafeln Sachen vor, die im 19. Jahrhundert bekannt waren. Wir erfahren nichts Neues über die Geschichte der Daker. Das alles war schon vor 150 Jahren bekannt. Wir erfahren nichts über das, was nachher entdeckt wurde. Drittens waren diese Tafeln den wichtigen rumänischen Historikern der Antike bekannt. Auch Pârvan, dessen wissenschaftliche Kompetenz niemand bestreiten kann. Pârvan hat diese in seinem Werk keine Bedeutung geschenkt, weil er deren Geschichte kannte.“
Welche waren aber die kulturellen Umstände unter denen die Tafeln entstanden? Radu Băjenaru:
Diejenigen, die Echtheit bestreiten, nennen sie inkorrekt Fälschungen. Eine Fälschung stellt aber eine Kopie von etwas Authentischem dar. Diese Tafeln sind aber reine Schöpfungen des 19. Jahrhunderts und stammen sehr wahrscheinlich von Bogdan Petriceicu Haşdeu. Dieser war ein Enzyklopädist und ein großer Gelehrter. Er hatte die finanzielle und intellektuelle Möglichkeit, so etwas zu schaffen. Mir scheint es offensichtlich, dass diese seine Vision über die Geschichte der Daker darstellen. Deswegen kann man diese Tafeln nicht berücksichtigen, wenn wir über Geschichte reden. Auch wenn wir diese berücksichtigen würden, hätten wir nichts Zusätzliches zu lernen, sie helfen uns nicht. Das einzige, was uns helfen könnte, ist diese sogenannte dakische Schrift, ein Gemisch von griechischen, kyrillischen, lateinischen und orientalischen Buchstaben. Für einen Sprachwissenschaftler wie Haşdeu war es einfach, diese zu mischen. Man hat versucht, diese zu entziffern. Wie ich verstanden habe, hat man das auch geschafft. Das finde ich absurd. Diese Buchstaben können keine eigentliche Sprache bilden. Das wäre die einzige Neuigkeit betreffend die Tafeln: die Information zu entziffern. Würden wir — unter Anführungszeichen — diese Schrift entziffern, auch wenn wir verstehen würden, was Haşdeu übermitteln wollte, würde uns das nicht allzu viel weiter helfen, wenn wir den Stand der Kenntnisse Mitte des 19. Jahrhunderts in Betracht ziehen.“
Warum aber hat Haşdeu diese Tafeln geschaffen und wie sollten wir diese heute betrachten? Radu Băjenaru:
Haşdeu wollte keineswegs in die Irre führen. Er war ein Mensch seiner Zeit, er wollte nichts fälschen, nichts Böses tun, wahrscheinlich hatte er gute Absichten. Man muss ihn als einen aufgeklärten, allwissenden Geist betrachten, der so viel wie möglich lernen wollte und so viel wie möglich verbreiten wollte. Es war eine seiner Ausdrucksweisen. Es war die Mode seiner Zeit, so etwas zu tun. Ich sehe nichts Böses darin. Schlecht ist es, wenn wir versuchen, diese Schöpfungen 2000 Jahre früher zu datieren. Würden wir diese Tafeln als Schöpfung eines Gelehrten betrachten, würde es wunderbar sein. Gravierend wird es, wenn einige Menschen versuchen, anhand dieser einer Geschichte zu begründen, die wir gar nicht kennen. Die von den Tafeln erzählte Geschichte entspricht sowieso der Geschichte der antiken Quellen, weil die Tafeln auf antike Quellen beruhen. Da gibt es keine Unstimmigkeiten. Ich verstehe nicht, warum man auf die Authentizität dieser Tafeln beharrt. In der ganzen Antike gab es keine solchen Inschriften. Ich verstehe nicht warum gerade wir in Rumänien diese haben müssten.“
Mitte des 19. Jahrhunderts, während der Periode der nationalen Fälschungen“ herrschte der Geist der Romantik. Haşdeu gilt außerdem auch als Schöpfer“ zweier anderer Dokumente dieser Art. Er soll das sogenannte Diplom von Bârlad von 1134“ und die Urkunde von Jurij Korjatowitsch von 1347“ fingiert haben. Heute wird Geschichte anders als vor 150 Jahren geschrieben.
Audiobeitrag hören: